Contract de antrepriză
| Comentarii |
|
contract de antrepriză, contractul prin care o parte, numită antreprenor, se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare pentru cealaltă parte, numită client, în schimbul unui preţ care se stabileşte în raport cu rezultatul lucrării. Natura lucrării, volumul şi calitatea ei sunt precizate prin clauzele contractuale; cu toate acestea, antreprenorul păstrează o poziţie independentă faţă de client în desfăşurarea activităţii menite să asigure îndeplinirea obligaţiei asumate; el are deplină libertate în organizarea şi conducerea lucrării, în alegerea metodelor celor mai potrivite de executare etc. Antreprenorul se poate obliga să execute lucrarea utilizând materialul său, ori materialul clientului; la stabilirea remuneraţiei lui se are în vedere nu calitatea muncii prestate ci importanţa lucrării şi rezultatul prestaţiei efectuate. Contractul de antrepriză poate avea ca obiect construirea sau repararea unei clădiri, a unor drumuri etc., confecţionarea, repararea ori modificarea unor obiecte de îmbrăcăminte, mobilier sau alte bunuri aferente uzului casnic sau confortului personal etc. Contractul de antrepriză este supus următoarelor reguli generale: 1. în ce priveşte stabilirea preţului: dacă preţul se stabileşte în momentul încheierii contractului, sub forma unei sume globale, riscul majorării ulterioare a preţului materialelor şi manoperei cade în sarcina antreprenorului, care însă va putea diminua consecinţele unei asemenea majorări, executând lucrarea cu minimum de cheltuieli, fără ca clientul să aibă îndreptăţirea de a refuza acceptarea lucrării executate în acest mod. Când preţul se stabileşte pe bază de deviz, se fixează un preţ distinct pentru fiecare fază a lucrării, preţul global rezultând din însumarea preţurilor stabilite pe faze de lucrare. 2. Cu referire la riscuri, riscul pieirii fortuite a bunului pe care îl execută revine antreprenorului, până ce bunul respectiv este predat clientului, afară numai dacă acesta din urmă a fost pus în întârziere spre a-şi prelua bunul, ipoteză în care riscul revine antreprenorului, până ce bunul respectiv este predat clientului. Dacă materialele aparţin clientului, riscul pieirii acestora, ca şi al pieirii bunului la confecţionarea căruia ele au fost utilizate, revine clientului, antreprenorul fiind ţinut responsabil numai dacă pieirea s-ar datora păstrării materialelor (sau după caz, a bunului) în condiţii necorespunzătoare. In toare cazurile, riscul neexecutării contractului este suportat de către antreprenor, căci el este debitorul obligaţiei de executare a lucrării; cu toate acestea antreprenorul este îndreptăţit să pretindă plata preţului, dacă 1-a pus în întârziere pe client în legătură cu îndeplinirea obligaţiei referitoare la verificarea şi primirea lucrării făcute, precum şi atunci când bunul a pierit datorită unui viciu al materialului procurat de client. Diferitele varietăţi de contract de antrepriză sunt supuse şi unor reguli specifice, stabilite prin dispoziţiile legale ce le reglementează. Contractul de antrepriză încetează prin: executarea în natură a obligaţiilor cărora le-a dat naştere (executarea lucrării), prin pieirea fortuită a bunului în cursul executării contractului; prin rezoluţiunea contractului prin neexecutarea obligaţiilor asumate de către una din părţi; prin decesul antreprenorului, în cazul în care contractul a fost încheiat intuitu personae, iar clientul nu consimte ca lucrarea să fie continuată de o altă persoană.
contractul de antrepriză, Definiție, caractere şi condiţii de validitate. Efectele contractului de antrepriză. Încetarea contractului de antrepriză
Definiție, caractere şi condiţii de validitate
Antrepriza este contractul prin care o persoană, numită antreprenor se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru o altă persoană numită beneficiar, în schimbul unui preţ (art. 1851 alin. 1 Noul Cod Civil).
Din definiţia dată contractului de antrepriză rezultă că obiectul raportului juridic îl formează obligaţia antreprenorului de a executa o lucrare şi de a preda beneficiarului rezultatul activitătii sale.
Caracteristic antreprizei este că antreprenorul îşi păstrează independenţa economică şi operativă (în ceea ce priveşte organizarea muncii şi a executării lucrării) şi realizează lucrarea pe riscul său.
Lucrările de antrepriză pot consta în confecţionarea unui lucru, elaborarea unui proiect de arhitectură, construcţia unui imobil etc., dar şi în prestări de servicii, precum: reparaţii ale aparaturii de uz casnic, instalaţii etc.
în lipsa unor reglementări speciale, regulile statornicite pentru antrepriză se aplică şi altor activităţi, de exemplu, meditaţii, consultaţii profesionale, întocmirea de expertize etc.
Contractul de antrepriză este reglementat de Codul civil în Cartea a V-a, Titlul IX, Capitolul VI, art. 1851-1880.
Contractul de antrepriză prezintă următoarele caractere juridice:
a). Antrepriza este un contract consensual, deoarece se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor (nefiind necesară respectarea vreunei forme solemne).
Chiar dacă bunul asupra căruia se efectuează lucrarea de antrepriză este remis antreprenorului, contractul rămâne consensual, deoarece transmiterea bunului are numai semnificaţia faptică a predării (asemenea vânzării-cumpărării).
b). Antrepriza este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece ambele părţi contractante au obligaţii izvorâte din contract. Astfel, antreprenorul va fi obligat să execute lucrarea independent şi pe riscul său şi să o predea clientului la termenul convenit, iar acesta din urmă va fi obligat să facă recepţia lucrării şi să plătească remuneraţia cuvenită.
între antrepriză, pe de o parte, şi contractele enumerate mai sus, pe de altă parte, există şi deosebiri esenţiale, fapt care califică contractul de antrepriză ca fiind unul independent, distinct (cu reguli speciale proprii).
a). în cazul în care antreprenorului, pe lângă obligaţiile asumate de regulă în contract, îi revine şi obligaţia de a procura materialele necesare pentru realizarea construcţiei, antrepriza se aseamănă cu vânzarea unui lucru viitor (ce urmează a fi confecţionat).
în această situaţie, contractul va fi calificat în funcţie de scopul urmărit de părţi.
Astfel, dacă procurarea materialului de către antreprenor este un simplu mijloc pentru „executarea lucrării” (ca obiect principal), contractul va fi calificat drept antrepriză.
Dacă însă, „potrivit intenţiei părţilor, executarea lucrării nu constituie scopul principal al contractului, avându-se în vedere şi valoarea bunurilor furnizate”, contractul „este de vânzare” (art. 1855 Noul Cod Civil).
Rezultă că elementul esenţial al calificării se stabileşte în funcţie de raportul dintre valoarea materialului procurat şi valoarea muncii.
De precizat că aprecierea elementului dominant nu presupune neapărat „compararea, pur aritmetică, a valorii celor două prestaţii” (s.n.), mai importantă fiind intenţia părţilor contractante.
b). Antrepriza se deosebeşte de contractul de muncă îndeosebi prin independenţa juridică pe care antreprenorul o are în executarea lucrării'. Astfel, în timp ce persoana încadrată în muncă (salariatul) este subordonată şi îşi exercită activitatea sub conducerea societăţii respective, antreprenorul este liber în executarea lucrării comandate de client (el organizează munca după aprecierea sa şi o efectuează pe propriul său risc).
Deoarece în contractul de antrepriză nu se creează un raport de subordonare, clientul nu răspunde de pagubele cauzate de antreprenor sau de lucrători terţilor.
în baza contractului de muncă se naşte un raport juridic de prepuşenie, comitentul răspunzând faţă de terţi de faptele persoanei încadrate în muncă (art. 1373 alin. 1 Noul Cod Civil), iar salariul angajatului se plăteşte în funcţie de cantitatea şi calitatea muncii depuse.
Contractul de muncă este supus regulilor speciale ale dreptului muncii.
c). Când antreprenorul are împuternicire de la beneficiar să efectueze, pe lângă lucrarea comandată, şi acte juridice adiacente acesteia, antrepriza prezintă asemănări cu contractul de mandat.
Deosebirea principală dintre cele două contracte constă în aceea că antrepriza presupune efectuarea unor acte materiale.
Contractele încheiate de antreprenor cu terţii, în principiu, nu produc efecte faţă de client.
Răspunderea antreprenorului şi a mandatarului sunt supuse unor reguli diferite.
d). Contractul de antrepriză se deosebeşte şi de locaţiune, deoarece prestarea de servicii care formează esenţa ei nu este remunerată în raport de timpul cât durează, ci în raport de rezultatul final.
în cazul „locaţiunii de servicii” (contractul de muncă), obiectul contractului este munca în sine, pe când în contractul de antrepriză obiectul îl formează lucrarea finală.
e). Când lucrarea ce face obiectul contractului se execută cu materialele beneficiarului, antrepriza se aseamănă cu contractul de depozit (dacă antreprenorul are şi obligaţia de păstrare şi conservare a bunurilor primite).
Şi în această situaţie, calificarea contractului se face după scopul principal: efectuarea unei lucrări ori păstrarea şi conservarea unui lucru.
Efectele contractului de antrepriză
Prin caracterul său sinalagmatic, contractul de antrepriză dă naştere unor obligaţii interdependente în sarcina ambelor părţi.
A. Obligaţiile antreprenorului
Principalele obligaţii ale antreprenorului sunt: obligaţiile de executare şi predare, precum şi obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse şi conformitatea lucrării (şi a materialelor, dacă este cazul).
a). Obligaţia de a executa lucrarea este principala obligaţie a antreprenorului. Lucrarea trebuie executată (şi predată) în termenul şi în condiţiile de calitate prevăzute în contract.
în lipsa unor clauze contrare, antreprenorul este obligat să execute lucrarea cu materialele sale (art. 1857 alin. 1 Noul Cod Civil). în acest caz, antreprenorul răspunde pentru calitatea materialelor sale (răspunderea antreprenorului este asemănătoare obligaţiei pentru vicii ascunse a vânzătorului (art. 1857 alin. 2 Noul Cod Civil).
Când materialele au fost procurate de beneficiar (client), antreprenorul este obligat să le păstreze şi să le întrebuinţeze potrivit destinaţiei lor, să justifice modul în care acestea au fost întrebuinţate şi să restituie ceea ce nu a fost folosit la executarea lucrării (art. 1857 alin. 3 Noul Cod Civil).
Obligaţia antreprenorului de conservare a lucrului până la predare este o obligaţie de mijloace, fapt pentru care, în cazul neîndeplinirii ei, sarcina dovedirii culpei antreprenorului revine clientului.
Beneficiarul are dreptul ca, pe propria sa cheltuială, să controleze lucrarea în cursul executării ei, fără a-l stânjeni în mod nejustificat pe antreprenor, precum şi să-i comunice acestuia observaţiile sale (art. 1861 Noul Cod Civil).
Dacă antreprenorul refuză să execute lucrarea contractată, clientul poate să ceară instanţei obligarea antreprenorului la executarea silită a acesteia (pe cheltuiala lui şi suportând diferenţa de preţ).
Când executarea lucrării nu mai este posibilă, soluţia este diferită, după cum materialele sunt sau nu procurate de antreprenor.
Atunci când lucrarea piere ori se deteriorează (înainte de recepţie) din cauze neimputabile beneficiarului, antreprenorul care a procurat materialul este dator să o refacă pe cheltuiala sa şi cu respectarea condiţiilor şi termenelor iniţiale (art. 1860 alin. 1 Noul Cod Civil).
Când antreprenorul suportă riscul pieirii lucrului, „el nu poate în schimb să pretindă vreo plată a muncii sale”.
Atunci când materialul a fost procurat de beneficiar, acesta este ţinut să suporte cheltuielile refacerii lucrării numai dacă pieirea s-a datorat unui viciu al materialelor. în celelalte cazuri, beneficiarul este obligat să furnizeze din nou materialele, dacă pieirea sau deteriorarea nu este imputabilă antreprenorului (art. 1860 alin. 2 Noul Cod Civil).
De precizat că, atunci când pieirea sau deteriorarea are loc după recepţia lucrării, antreprenorul rămâne răspunzător numai în temeiul garanţiei contra viciilor şi pentru calităţile convenite (art. 1860 alin. 3 Noul Cod Civil).
Obligaţiile de executare şi de predare a lucrării sunt obligaţii de rezultat, astfel încât, în caz de neexecutare (sau de executare necorespunzătoare), pentru a fi exonerat de răspundere, antreprenorul va trebui să facă dovada existenţei unei cauze străine, neimputabile acestuia.
în concluzie, dacă executarea contractului a devenit imposibilă datorită cazului fortuit sau forţei majore, antreprenorul nu va avea dreptul la plata remuneraţiei, deoarece nu a predat clientului rezultatul obligaţiei lui.
b). Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse. Antreprenorul „datorează garanţie contra viciilor lucrării şi pentru calităţile convenite, potrivit dispoziţiilor privind garanţia contra viciilor lucrului vândut” (art. 1863 alin. 1 Noul Cod Civil).
Din textul de lege rezultă că antreprenorul datorează garanţie atât pentru viciile ascunse ale lucrării dar şi pentru conformitatea produselor livrate.
Antreprenorul răspunde nu numai pentru lucrările efectuate de el personal, ci şi pentru cele ale persoanelor întrebuinţate de el (sub-antreprenori, lucrători etc.).
Beneficiarul care a descoperit viciile ascunse este obligat să le aducă la cunoştinţa antreprenorului. Neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii este sancţionată cu decăderea din dreptul de a cere rezoluţiunea contractului (art. 1709 alin. 1 şi art. 1863 Noul Cod Civil)
Dreptul la acţiune în garanţie pentru viciile ascunse se prescrie în termen general de prescripţie. Prescripţia începe să curgă diferit, după cum viciile sunt aparente sau ascunse (art. 2530 alin. 1 şi art. 2531 alin. 1 Noul Cod Civil).
c). Obligaţii accesorii. în spiritul protecţiei consumatorului, la obligaţiile principale ale antreprenorului se adaugă alte trei obligaţii derivate, reglementate de acquis-ul comunitar şi Noul cod civil.
Obligaţia antreprenorului de informare şi consiliere datorată beneficiarului (mai puţin informat, „profan” în materie), se realizează, în special, prin de birourile de consiliere tehnică, juridică, financiară etc.
Potrivit art. 1858 Noul Cod Civil, antreprenorul este obligat să îl informeze fără întârziere pe beneficiar dacă normala executare a lucrării, trăinicia ei sau folosirea potrivit cu destinaţia acesteia ar fi primejduită din cauza:
- materialelor procurate sau a celorlalte mijloace pe care, potrivit contractului, beneficiarul le-a pus la dispoziţie;
- instrucţiunilor necorespunzătoare date de beneficiar;
- existenţei sau ivirii unor împrejurări pentru care antreprenorul nu este ţinut să răspundă.
în situaţiile de mai sus, dacă beneficiarul (deşi a fost înştiinţat de către antreprenor) nu ia măsurile necesare într-un termen potrivit cu împrejurările, antreprenorul poate rezilia contractul sau poate continua executarea acestuia pe riscul beneficiarului, notificându-l în acest sens (art. 1859 alin. 1 Noul Cod Civil).
Ca excepţie, dacă lucrarea ar fi de natură să ameninţe sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor, antreprenorul este obligat să ceară rezilierea contractului, sub sancţiunea de a prelua riscul şi de a răspunde pentru prejudiciile cauzate inclusiv terţilor (art. 1859 alin. 2 Noul Cod Civil).
Obligaţia antreprenorului de securitate este cea pe care acesta o datorează clientului atunci când lucrarea presupune prezenţa acestuia (de exemplu, pe timpul activităţilor desfăşurate în cluburi sportive, discoteci, clinici medicale etc.);
Obligaţia antreprenorului de prudenţă se traduce în importanţa execuţiei corecte a lucrării şi supravegherea (păstrarea) unor bunuri aparţinând clientului (de exemplu, păstrarea bunurilor de valoare ale pacientului de către clinica unde este internat)'.
B. Obligaţiile beneficiarului (clientului)
a). Obligaţia de plată a preţului. Plata preţului este obligaţia principală a clientului.
Preţul contractului de antrepriză „poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaţii” (art. 1854 alin. 1 Noul Cod Civil).
Preţul trebuie să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabili
Când preţul lucrării nu este prevăzut expres în contract, „beneficiarul datorează preţul prevăzut de lege ori calculat potrivit legii” sau, „preţul stabilit în raport cu munca depusă şi cheltuielile necesare pentru executarea lucrării ori prestarea serviciului, avându-se în vedere şi uzanţele existente” (art. 1854 alin. 3 Noul Cod Civil).
De regulă, preţul se plăteşte la data şi locul recepţiei întregii lucrări (art. 1864 alin. 1 Noul Cod Civil).
Atunci când lucrarea a pierit ori s-a deteriorat înainte de recepţie, fără vina beneficiarului, antreprenorul nu are dreptul la preţ atunci când el a dat materialul sau când pieirea ori deteriorarea a avut o altă cauză decât viciile materialului dat de beneficiar (art. 1864 alin. 2 Noul Cod Civil).
în cazul de mai sus, „contractul rămâne în fiinţă” iar antreprenorul care a procurat materialul est dator să refacă lucrarea pe cheltuiala sa şi cu respectarea condiţiilor şi termenelor iniţiale (art. 1860 alin. 1 Noul Cod Civil).
Când la încheierii contractului, preţul lucrărilor sau al serviciilor a făcut obiectul unei estimări, „antreprenorul trebuie să justifice orice creştere a preţului”. Beneficiarul este ţinut să plătească această creştere numai în măsura în care ea rezultă din lucrări sau servicii care nu puteau fi prevăzute de către antreprenor la momentul încheierii contractului (art. 1865 Noul Cod Civil).
Dacă preţul este stabilit în funcţie de valoarea lucrărilor executate, a serviciilor prestate sau a bunurilor furnizate, antreprenorul este ţinut, la cererea beneficiarului, să îi dea socoteală despre stadiul lucrărilor, despre serviciile deja prestate şi despre cheltuielile deja efectuate (art. 1866 Noul Cod Civil).
Preţul contractului poate fi stabilit în două feluri: preţul forfetar şi preţul de deviz.
Preţul forfetar sau global constă în stabilirea unei sume determinate (fixe) de către părţi drept echivalent al prestaţiei antreprenorului.
După încheierea contractului, beneficiarul trebuie să plătească preţul convenit şi nu poate cere o diminuare a acestuia, motivând că lucrarea sau serviciul a necesitat mai puţină muncă ori a costat mai puţin decât s-a prevăzut. Tot astfel, în acest caz, antreprenorul nu poate pretinde o creştere a preţului (art. 1867 alin. 1 şi 2
Noul Cod Civil).
în principiu, preţul forfetar rămâne neschimbat şi în cazul în care s-au adus modificări cu privire la condiţiile de executare iniţial prevăzute în contract (art. 1867 alin. 3 Noul Cod Civil).
Preţul de deviz este numai determinabil la încheierea contractului, fiind stabilit numai provizoriu (estimativ). Determinarea acestuia se face pe baza unui deviz, adică a unei preţuiri provizorii pe articole, preţul total fiind cunoscut abia după terminarea lucrării.
Preţul de deviz poate fi modificat după preţul materialelor şi al muncii (dar şi prin efectuarea de lucrări suplimentare).
Potrivit art. 1869 Noul Cod Civil, pentru garantarea plăţii preţului datorat pentru lucrare, antreprenorul beneficiază de o ipotecă legală asupra lucrării, constituită şi conservată în condiţiile legii.
b). Obligaţia de a recepţiona şi prelua lucrarea. Recepţia constă în verificarea şi aprobarea de către client a modului în care antreprenorul a executat lucrarea.
Potrivit art. 1862 alin. 1 Noul Cod Civil, după comunicarea prin care antreprenorul înştiinţează că lucrarea a fost finalizată, beneficiarul are obligaţia ca, într-un termen rezonabil (potrivit naturii lucrării şi uzanţelor din domeniu):
- să verifice lucrarea,
- să o recepţioneze (dacă corespunde clauzelor contractuale) şi
- să ridice (să preia) lucrarea.
Dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat antreprenorului rezultatul verificării, „lucrarea se socoteşte recepţionată fără rezerve” (art. 1862 alin. 2 Noul Cod Civil).
Beneficiarul care a recepţionat lucrarea fără rezerve nu mai are dreptul de a invoca viciile aparente ale lucrării sau lipsa aparentă a calităţilor convenite (art. 1862 alin. 3 Noul Cod Civil).
Precizăm că, operaţiunea de recepţie a lucrării se face, de regulă, global (o singură dată). în cazul lucrărilor mai mari însă, recepţia se poate face şi pe părţi (iar părţile plătite de client se prezumă că au fost recepţionate).
Vânzarea bunurilor neridicate în termen. în condiţiile Noului cod civil, când antreprenorul s-a obligat să execute o lucrare cu materialul clientului sau să presteze un serviciu cu privire la un bun pe care beneficiarul i l-a predat în acest scop, dacă beneficiarul nu ridică bunul în termen de 6 luni socotit din ziua convenită pentru recepţie sau, când lucrarea ori serviciul s-a finalizat mai târziu, de la data finalizării, antreprenorul (după ce l-a înştiinţat în scris pe beneficiar) are dreptul să vândă bunul cu diligenta unui mandatar cu titlu gratuit al beneficiarului (art. 1868 alin. 1 Noul Cod Civil).
în cazul de mai sus, după reţinerea preţului lucrării şi a cheltuielilor de vânzare, antreprenorul va consemna diferenţa la dispoziţia beneficiarului (art. 1868 alin. 2 Noul Cod Civil).
Încetarea contractului de antrepriză
Ca orice contract civil, şi antrepriza încetează prin modurile prevăzute de dreptul comun (prin acordul părţilor, prin executarea lucrării etc.).
în mod particular, problema încetării contractul de antrepriză se pune în cazurile morţii antreprenorului ori a rezoluţiunii sau rezilierii.
a). Când antreprenorul decedează (sau devine incapabil) înainte de a finaliza lucrarea sau de a presta serviciul, contractul nu încetează (deoarece în concepţia Noului cod civil, antrepriza nu mai este, în principiu, contract intuitu personae).
Ca excepţie, contractul încetează prin decesul antreprenorului dacă antrepriza a fost încheiată „în considerarea aptitudinilor personale ale antreprenorului” (art. 1871 alin. 1 Noul Cod Civil). Astfel, dispariţia juridică a antreprenorului (în acest caz) determină implicit şi încetarea raporturilor de antrepriză.
Potrivit art. 1871 alin. 2 şi 3 Noul Cod Civil, în caz de deces sau incapacitate a antreprenorului, „beneficiarul este ţinut”:
- să recepţioneze partea deja executată, dacă o poate folosi;
- să plătească valoarea lucrărilor efectuate (în proporţie cu preţul convenit);
- să plătească cheltuielile făcute în vederea finalizării lucrării (însă numai în măsura în care aceasta îi este de folos).
Beneficiarul are dreptul (cu condiţia de a plăti o indemnizaţie adecvată) să ceară predarea materialelor pregătite şi a planurilor pe cale de a fi puse în executare (art. 1871 alin. 4 Noul Cod Civil).
Decesul beneficiarului nu determină încetarea contractului decât dacă aceasta face imposibilă sau inutilă executarea sa (art. 1870 Noul Cod Civil).
b). Când rezoluţiunea sau rezilierea contractului este imputabilă antreprenorului contractul încetează. Astfel, potrivit art. 1872 Noul Cod Civil, rezilierea sau, după caz, rezoluţiunea determină încetarea antreprizei în cazurile în care, fără justificare:
- respectarea termenului convenit pentru recepţia lucrării a devenit vădit imposibilă;
- lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit şi într-un termen stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurările, antreprenorul nu remediază lipsurile constatate şi nu schimbă (pentru viitor) modul de executare a lucrării sau serviciului;
- nu se execută alte obligaţii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul contractului.
Dacă antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului din cauza neîndeplinirii fără justificare de către beneficiar a propriilor obligaţii, antreprenorul este îndreptăţit să obţină rezoluţiunea ori rezilierea contractului, cu daune-interese, dacă este cazul (art. 1873 Noul Cod Civil).
