Contractul de intermediere
| Comentarii |
|
contractul de intermediere, Definiție şi caracteristici. Obiectul contractului. Forma contractului de intermediere. Obligaţiile intermediarului. Obligaţiile clientului
Definiție şi caracteristici
Prin Codul civil actual a fost reglementată o nouă categorie de mijlocitori în operaţiunile juridice, denumită intermediari. Noţiunea de intermediere are o semnificaţie juridică bine definită prin reglementările Codului civil, diferită de semnificaţia din limbajul obişnuit şi de cea din domeniul economic. în limbajul economic, precum şi în cel uzual, intermediarul desemnează persoana care încheie şi acte juridice, nu doar mijloceşte încheierea unor tranzacţii între două sau mai multe persoane. în accepţiunea non-juridică, intermediarul cumulează şi calitatea de reprezentant al părţilor sau doar a uneia dintre ele.
Intermedierea este legiferată de Codul civil în art. 2.096-2.102 ca şi convenţie a părţilor, sub denumirea de contractul de intermediere. Potrivit art. 2096 Noul Cod Civil, intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client să îl pună în legătură cu un terţ, în vederea încheierii unui contract.
Contractul de intermediere este un contract numit, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ şi consensual.
Până la reglementarea de către Codul civil actual a contractului de intermediere, acesta era întâlnit în activitatea comercială sub denumirea de contract de curtaj sau de mistie.
Formarea contractului de intermediere
Contractul de intermediere se poate încheia între profesionişti, între un profesionist şi un neprofesionist sau între neprofesionişti, legea neprevăzând vreo condiţie în acest sens.
Obiectul contractului
Obiectul contractului este intermedierea, adică punerea în legătură a unor persoane (clientul şi terţul) în vederea încheierii de către acestea a unui act juridic, în accepţiunea riguroasă a Codului civil, intermedierea este operaţiunea prin care intermediarul efectuează doar fapte materiale, şi nu încheie acte juridice. Rezultă că intermediarul nu are puterea de reprezentare cum are reprezentantul şi mandatarii, în sensul că intermediarul nu este împuternicit să încheie acte juridice cu terţii, ci doar să mijlocească perfectarea acestora. în concret, faţă de reglementările actuale, intermediarul poate negocia şi stabili toate elementele esenţiale ale
unui contract sau ale unei afaceri, dar nu poate să încheie el actul juridic în numele şi pe seama clientului său.
Pentru a încheia actul juridic are nevoie de o împuternicire specială în acest sens. Prerogativa reprezentării intermediarului este reglementată în art. 2.102
Noul Cod Civil, care prevede că intermediarul poate reprezenta părţile intermediate la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia numai dacă a fost împuternicit expres în acest sens. Prin urmare, în lipsa unei clauze exprese în contractul de intermediere, intermediarul se limitează la a determina două sau mai multe persoane să încheie un act juridic efectuând toate faptele materiale în acest scop. în consecinţă, intermediarul nu este învestit cu puterea de reprezentare, eforturile lui sunt limitate la determinarea persoanelor interesate să încheie anumite acte juridice.
Activitatea de intermediere are la bază contractul intervenit între intermediar şi părţi ori numai una dintre ele, fiind similar unui contract de prestări servicii. Ca atare, competenţele intermediarilor sunt stabilite în cuprinsul contractului de intermediere.
Acelaşi art. 2.096 prevede în alin. 2 că intermediarul nu este prepusul părţilor intermediate şi este independent faţă de acestea în executarea obligaţiilor sale. Rezultă aşadar că intermediarul este un auxiliar independent al comerciantului.
întrucât, potrivit prevederilor art. 2096 Noul Cod Civil, intermediarul se obligă faţă de client să-l pună în legătură cu un terţ în vederea încheierii unui contract, rezultă că, dacă împuternicirea are ca obiect orice alte prestaţii decât cele privind încheierea unui contract, nu vom fi în prezenţa unui contract de intermediere, ci de prestări servicii sau de altă natură, după caz.
Forma contractului de intermediere
Contractul de intermediere este un contract consensual, legea nu prevede expres vreo anumită formă pentru încheierea lui valabilă. întrucât, ca regulă, intermediarul nu este un reprezentant al părţilor, contractul rămâne consensual chiar şi atunci când contractul intermediat este unul solemn. Atunci când intermediarul este împuternicit expres să şi încheie contractul intermediat, se poate pune problema unei anumite forme (aceeaşi ca şi pentru contractul intermediat).
Secţiunea a iii-a. Efectele contractului de intermediere
Obligaţiile intermediarului
Aşa cum precizam în cele de mai sus, conţinutul juridic al operaţiunii de intermediere este consacrat în cuprinsul art. 2.096 care dispune: „intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client să îl pună în legătură cu un terţ, în vederea încheierii unui contract”. Aşadar, principala obligaţie a intermediarului este de a mijloci încheierea unui contract. Clientul este cel care furnizează toate instrucţiunile referitoare la contractul care urmează a fi încheiat. în ipoteza în care intermediarul nu se conformează instrucţiunilor primite, va răspunde pentru eventuale prejudicii cauzate.
în lipsa unor circumstanţieri legale, diligenţa intermediarului în executarea contractului, dat fiind caracterul oneros al acestuia, trebuie să fie a unui bun proprie
tar/profesionist, potrivit art. 1480 Noul cod civil (a se vedea şi art. 2018 NCC de la mandat). în situaţia în care obligaţia de intermediere este inerentă unei activităţi profesionale, diligenţa se apreciază ţinând seama de natura activităţii exercitate. în încheiere, reamintim că art. 2.096 alin. 2 C. civ prevede că intermediarul nu este prepusul părţilor intermediate şi este independent faţă de acestea în executarea obligaţiilor sale.
Intermediarul nu răspunde de executarea contractului încheiat de părţi sau de executarea lui necorespunzătoare. De aceea, remuneraţia lui este condiţionată doar de încheierea actului juridic, iar dreptul de a o încasa se naşte din momentul perfectării actului pe care l-a mijlocit.
în proiectul iniţial al codului civil. De regulă, intermediarul este un profesionist şi poate fi în măsură să ofere garanţia sa pentru executarea contractului intermediat. Garanţia executării contractului poate stimula părţile intermediate să convină mai uşor asupra încheierii acestuia, iar încheierea contractului dă naştere dreptului la remuneraţie. La rândul său, partea beneficiară a garanţiei este asigurată în privinţa executării contractului. în ce priveşte partea garantată, este favorizată implicit prin încheierea contractului intermediat. Fiind un serviciu suplimentar pe care intermediarul îl oferă, este firesc ca acesta să fie remunerat suplimentar. Totuşi, pentru a nu da loc la interpretări privind existenţa şi întinderea acestei remuneraţii suplimentare, se impune obligativitatea stipulării ei exprese în contractul de intermediere sau printr-o convenţie separată. în acest fel, părţile vor stipula întinderea garanţiei, cuantumul remuneraţiei suplimentare, condiţiile de plată etc. în cazul în care este inclusă în contractul de intermediere, clauza privind fideiusiunea şi remuneraţia suplimentară pentru aceasta va fi considerată un negotium separai. Chiar dacă noul Cod civil nu mai reglementează expres această posibilitate, în temeiul libertăţii de voinţă şi a articolelor 2280 şi urm. Noul Cod Civil referitoare la fideiusiune, intermediarul se poate angaja să execute obligaţia ce rezultă din contractul încheiat între client şi terţ.
O altă obligaţie a intermediarului este aceea de informare. în acest sens, art. 2.100 Noul Cod Civil prevede că intermediarul este obligat să comunice terţului toate informaţiile cu privire la avantajele şi oportunitatea încheierii contractului intermediat, cu condiţia să nu prejudicieze în mod culpabil interesele clientului. Aşadar,
în virtutea reglementărilor care guvernează intermedierea, intermediarul este obligat să depună toate diligenţele pentru a pune faţă în faţă părţile şi a le determina să încheie unul sau mai multe acte juridice. Obligaţia de informare este esenţială pentru intermediar, pentru că în absenţa executării acesteia, persoanele intermediate nu pot evalua interesul de a fi puse în legătură şi a încheia eventual contractul. Clientul are interesul să se realizeze intermedierea şi uneori terţul va consimţi la încheierea contractului în cazul în care ar avea cunoştinţă de anumite informaţii pe care intermediarul trebuie să i le pună la dispoziţie. De aceea, el este obligat să comunice părţilor intermediate, inclusiv terţului, informaţiile legate de contractul intermediat şi care ar putea favoriza, grăbi sau determina formarea voinţei interne privind încheierea contractului intermediat. Limita acestei obligaţii care incumbă intermediarului este obligaţia sa de fidelitate şi de loialitate faţă de client. Spre exemplu, intermediarul nu va pune la dispoziţia terţului acele informaţii care ar intra sub incidenţa obligaţiei de confidenţialitate a intermediarului faţă de client, fie că aceasta este stipulată în contractul de intermediere, fie că decurge dintr-o prevedere legală.
în mod excepţional când este împuternicit cu puterea de reprezentare, intermediarul va încheia actul juridic cu terţul în numele şi pe seama clientului.
Obligaţiile clientului
Remunerarea intermediarului
Potrivit dispoziţiilor art. 2.097 Noul Cod Civil, intermediarul are dreptul la o remuneraţie din partea clientului numai în cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale, dreptul la acţiunea pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu dreptul la acţiunea pentru plata acesteia. Potrivit art. 2519 alin. 2 Noul Cod Civil dreptul la acţiune privind plata remuneraţiei cuvenite intermediarului se prescrie într-un termen de 2 ani.
Pentru a uşura încasarea remuneraţiei de către intermediar, clientul are obligaţia comunicării încheierii contractului intermediat. Obligaţia comunicării încheierii actului intermediat este legiferată de art. 2.101 Noul Cod Civil, potrivit căruia clientul are obligaţia să comunice intermediarului dacă s-a încheiat contractul intermediat, în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii acestuia, sub sancţiunea dublării remuneraţiei, dacă prin contract nu se prevede altfel. Dacă remuneraţia intermediarului se stabileşte în funcţie de valoarea contractului intermediat sau de alte elemente esenţiale ale acestuia, cum ar fi condiţii, termene de plată, etc., atunci clientul are obligaţia să-i comunice şi aceste informaţii. în cazul în care această obligaţie nu ar fi prevăzută expres, ar exista riscul ca intermediarul să fie expus abuzului clientului de rea credinţă care poate tergiversa sau chiar refuza să-i comunice încheierea contractului intermediat ori să-i ascundă prin omisiune această împrejurare de care legea leagă momentul naşterii dreptului la remuneraţie şi modalitatea de determinare a acesteia, de la caz la caz.
Codul civil reglementează şi regulile remuneraţiei în cazul pluralităţii de intermediari. Astfel, potrivit art. 2.099 Noul Cod Civil în cazul în care intermedierea a fost realizată de mai mulţi intermediari, fiecare are dreptul la o cotă egală din remuneraţia stabilită global, dacă prin contract nu s-a stipulat altfel.
Restituirea cheltuielilor efectuate de intermediar
Intermediarul este îndreptăţit la restituirea cheltuielilor efectuate pentru intermediere, dacă se stipulează expres în contract (art. 2.098 Noul Cod Civil). Dispoziţiile relative la intermediere nu prevăd, însă fără îndoială că dacă intermediarul suferă anumite prejudicii, clientul este obligat la acoperirea integrală a acestora. în lipsa unor prevederi exprese, dreptul la acţiune se prescrie în termenul general de trei ani (art. 2517 Noul Cod Civil).
