Depozitul obişnuit (voluntar)
| Comentarii |
|
depozitul obişnuit (voluntar), depozitul (de drept comun) este reglementat în „Secţiunea 1. Reguli comune privind contractul de depozit”, art. 2103-2123 Noul Cod Civil
A. Condiţii de validitate
Depozitul obişnuit (voluntar) poate avea ca obiect numai bunuri mobile corporale, care „sunt încredinţate depozitarului pentru a fi puse la adăpost de riscurile pierderii, stricării sau furtului”.
Deoarece bunurile depozitate se restituie în natură, ele trebuie să fie individual-determinate. Ca excepţie, când restituirea nu mai este posibilă, ea poate avea loc prin echivalent, în condiţiile art. 2109 şi art. 2116 alin. 3 Noul Cod Civil
Pentru perfectarea valabilă a contractului, deponentul trebuie să aibă capacitatea necesară de a încheia acte de administrare, iar depozitarul capacitate de efectua acte de păstrare şi conservare. în cazul în care depozitarul este un incapabil (minor sau pus sub interdicţie), iar bunul se află în mâinile acestuia, „deponentul poate cere restituirea bunului remis” (art. 2109 Noul Cod Civil).
De regulă, depozitul este încheiat de către proprietarul bunului. Deoarece contractul nu transferă proprietatea, se admite însă şi valabilitatea depozitului făcut de către un neproprietar (de exemplu, un uzufructuar, asemenea locaţiunii sau împrumutului).
Potrivit art. 2110 din Noului cod civil, depozitarul nu poate solicita deponentului să facă dovada că este proprietar al bunului depozitat.
Depozitul este un contract consensual deoarece nu se cere o anumită formă pentru încheierea sa valabilă (deci, depozitul nu este un contrat solemn).
în schimb, pentru a putea fi dovedit, contractul de depozit trebuie încheiat în formă scrisă (art. 2104 Noul Cod Civil).
în doctrină s-a admis că prezenţa unui început de probă scrisă poate fi completată cu martori sau prezumţii (ca şi în cazul imposibilităţii de a procura o dovadă ori de a o conserva).
De precizat că forma scrisă este cerută exclusiv pentru proba acordului de voinţă al părţilor (nu şi pentru predarea, tradiţiunea bunului, care poate fi probată prin orice mijloc de probă, ca fapt juridic).
B. Efectele depozitului obişnuit
a). Obligaţiile depozitarului. Depozitarul trebuie, în principal, să păstreze bunul şi să-l restituie la cererea deponentului.
De precizat că, depozitarul nu poate folosi bunul depozitat „fără învoirea expresă sau prezumată a deponentului” (art. 2108 Noul Cod Civil).
Depozitarul trebuie să păstreze bunul ce aceeaşi diligenţă ca şi cea „dovedită pentru păstrarea propriilor sale bunuri" (art. 2107 alin. 1 Noul Cod Civil).
De regulă, răspunderea depozitarului va fi apreciată in concreto (în raport cu situaţia de fapt). Acest lucru se explică prin prezumţia că depozitul a fost încheiat cu titlu gratuit, în interesul şi din iniţiativa deponentului.
Ca excepţie, potrivit art. 2107 alin. 2 Noul Cod Civil, culpa depozitarului se apreciază cu mai multă rigoare, potrivit obligaţiei de „prudenţă şi diligenţă” (culpa levis in abstrac-to), în următoarele cazuri:
- când depozitarul este remunerat;
- când depozitarul este un profesionist;
- când depozitarului i s-a permis folosirea bunului;
Pentru păstrarea bunului, depozitarul este obligat să schimbe locul şi felul păstrării stabilite prin contract, dacă schimbarea:
- este necesară pentru a feri bunul de pieire, pierdere, sustragere sau stricăciune;
- este atât de urgentă încât consimţământul deponentului nu ar putea fi aşteptat (art. 2111 Noul Cod Civil).
Deşi depozitul este în principiu, un contract intuitu personae, potrivit art. 2112
Noul Cod Civil, în două situaţii depozitarul poate fi îndreptăţit să încredinţeze altei persoane păstrarea bunului. în acest caz, depozitarul răspunde numai pentru alegerea sub-depozitarului sau pentru instrucţiunile date acestuia (cu condiţia să fi adus de îndată la cunoştinţa deponentului locul depozitului şi numele persoanei care a primit bunul - art. 2113 alin. 1 Noul Cod Civil).
în cazul nerespectării condiţiei de mai sus, depozitarul răspunde pentru fapta subdepozitarului ca pentru fapta sa proprie (art. 2113 alin. 2 Noul Cod Civil).
De precizat că, în toate cazurile, subdepozitarul răspunde faţă de deponent pentru fapta sa (art. 2113 alin. 3 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 2114 Noul Cod Civil, depozitarul care, fără a avea acest drept, a schimbat locul sau felul păstrării ori s-a folosit de bunul depozitat sau l-a încredinţat unei terţe persoane răspunde şi pentru caz fortuit.
Ca excepţie, la cazul de mai sus, depozitarul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că bunul ar fi pierit chiar şi dacă nu şi-ar fi depăşit drepturile.
Obligaţia de restituire a lucrului revine depozitarului şi se face, de regulă, la expirarea contractului.
Ca excepţie, deponentul poate să solicite oricând restituirea bunului depozitat, „chiar înăuntrul termenului convenit” de părţi (art. 2115 alin. 1 Noul Cod Civil).
Şi depozitarul „îl poate constrânge pe deponent să reia bunul”, dacă există motive grave pentru aceasta, chiar înaintea expirării termenului convenit (art. 2115 alin. 3 Noul Cod Civil).
în cazul contractului încheiat pe durată nedeterminată, depozitarul poate restitui oricând bunul, dar poate fi obligat la plata de despăgubiri, dacă restituirea este intempestivă sau inoportună (art. 2115 alin. 4 Noul Cod Civil).
Restituirea se face la locul unde bunul trebuia păstrat, iar cheltuielile ocazionate de restituire sunt în sarcina deponentului.
Ca excepţie, atunci când depozitarul a schimbat unilateral locul păstrării bunului, deponentul poate cere depozitarului fie să aducă bunul în acel loc în vederea restituirii, fie să suporte diferenţa dintre cheltuielile prilejuite de restituire şi acelea care s-ar fi făcut în lipsa acestei schimbări (art. 2116 alin. 1 Noul Cod Civil).
Bunul se restituie în starea în care acesta se află la momentul restituirii. Deteriorarea ce nu a fost pricinuită de fapta depozitarului rămâne în sarcina deponentului (art. 2116 alin. 2 Noul Cod Civil).
Dacă bunul nu poate fi recuperat în natură, în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiei de restituire depozitarul are obligaţia de a plăti despăgubiri, al căror cuantum se determină prin raportare la valoarea de înlocuire a bunului, iar nu la valoarea pe care acesta a avut-o la data la care a fost încheiat contractul (art. 2116 alin. 3 Noul Cod Civil).
Depozitarul este obligat să restituie şi fructele bunului, dacă le-a perceput, deoarece el nu are drept de folosinţă asupra acestuia. Tot astfel, pentru fondurile băneşti depozitate el datorează dobânzi din ziua în care a fost pus în întârziere să le restituie (art. 2118 Noul Cod Civil).
în cazul pluralităţii de deponenţi, iar obligaţia este indivizibilă sau solidară între aceştia, depozitarul este liberat prin restituirea bunului oricăruia dintre ei, dacă nu s-a stabilit altfel prin contractul de depozit (art. 2119 alin. 1 Noul Cod Civil).
în cazul pluralităţii de depozitari, obligaţia de restituire revine aceluia sau acelora în deţinerea cărora se află bunul, cu notificarea către ceilalţi depozitari a efectuării restituirii (art. 2119 alin. 2 Noul Cod Civil).
Când depozitarul refuză să restituie lucrul, deponentul are la dispoziţie două acţiuni:
- o acţiune reală în revendicare, derivată din dreptul de proprietate al deponentului, care prezintă avantajul că este imprescriptibilă şi poate fi intentată şi împotriva terţelor persoane şi
- o acţiune personală, care derivă din contract (ex contractu), care prezintă avantajul pentru deponent că este mai uşor de dovedit.
Fiind personală, acţiunea ex contractu în restituirea lucrului împrumutat se prescrie în termenul general. Prescripţia începe să curgă de la expirarea termenului convenit în contract (art. 2524 alin. 1 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 2120 alin. 1 din Noul cod civil, depozitarul nu este obligat să restituie bunul, în următoarele cazuri:
- dacă acesta „i-a fost cerut de către proprietar sau de o altă persoană îndreptătită”;
- dacă a fost rechiziţionat de autoritatea publică sau dacă i-a fost în alt mod ridicat potrivit legii;
- dacă a pierit prin caz fortuit.
Atunci când în locul bunului care i-a fost ridicat sau care a pierit depozitarul a primit o sumă de bani sau un alt bun, el este obligat să le predea deponentului (art. 2120 alin. 2 Noul Cod Civil).
Când bunul depozitat „fusese furat ori pierdut”, depozitarul trebuie să îl informeze pe adevăratul proprietar al bunului despre existenţa contractului şi „să îl someze să îşi exercite drepturile într-un termen determinat şi îndestulător (numai după expirarea acelui termen depozitarul se poate libera prin restituirea lucrului către deponent - art. 2120 alin. 3 Noul Cod Civil).
De precizat că, în toate cazurile, depozitarul este ţinut, sub sancţiunea obligării la plata de despăgubiri, să denunţe deponentului procesul care i-a fost intentat de revendicant, intervenirea rechiziţiei sau a altei măsuri de ridicare ori faptul care îl împiedică să restituie bunul (art. 2120 alin. 4 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 2121 Noul Cod Civil, dacă moştenitorul depozitarului a vândut cu bună-credinţă bunul, fără să fi ştiut că este depozitat, el este ţinut să înapoieze numai preţul primit sau să cedeze deponentului acţiunea sa împotriva cumpărătorului, dacă preţul nu i-a fost plătit.
b). Obligaţiile deponentului. în cazul în care contractul este cu titlu gratuit (contract unilateral), în principiu, deponentul nu are obligaţii asumate din contract.
Pe timpul derulării contractului pot interveni anumite situaţii care să impună obligaţii şi pentru deponent. Aceste obligaţii au însă natură extracontractuală, deoarece nu îşi au izvorul în contractul de depozit, ci derivă din fapte posterioare încheierii contractului (de exemplu, gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză sau răspunderea civilă delictuală).
Astfel, potrivit art. 2122 alin. 1 Noul Cod Civil, dacă depozitarul a făcut cheltuieli pentru păstrarea şi conservarea lucrului, deponentul este obligat să le restituie cheltuielile.
Deponentul trebuie, de asemenea, să îl despăgubească pe depozitar pentru toate pierderile suferite ca urmare a depozitării bunului, cu excepţia cazului în care
depozitarul a primit bunul cunoscând sau trebuind să cunoască natura sa periculoasă (art. 2122 alin. 2 Noul Cod Civil).
Când depozitul este încheiat cu titlu oneros, contractul devine sinalagmatic (caz în care ambele părţi contractante au obligaţii izvorâte din contract). în această situaţie, obligaţia principală a deponentului este cea de plată a remuneraţiei depozitarului.
Plata remuneraţiei către depozitar se face la data restituirii bunului (art. 2123 alin. 1 Noul Cod Civil).
Când restituirea lucrului are loc înainte de termen, depozitarul nu are dreptul decât la partea din remuneraţie convenită, corespunzătoare timpului cât a păstrat bunul (art. 2123 alin. 2 Noul Cod Civil).
După expirarea contractului, deponentul trebuie însă să ridice lucrul depozitat.
