Depozitul hotelier
| Comentarii |
|
depozitul hotelier, este contractul de depozit încheiat între persoana care oferă servicii de cazare (hotelier) şi client (turist, călător etc.) având ca obiect bunurile „aduse de client in hotel’ (art. 2127 alin. 1 Noul Cod Civil).
în această situaţie, clientul-deponent îşi alege necondiţionat hotelul (în funcţie de preferinţele sale), cu care perfectează un contract de prestări de servicii ce are ca obiect cazarea sa, dar şi un alt contract adiţional de depozit ce are ca obiect bunurile pe care clientul (turistul) le aduce în hotel.
Având în vedere că depozitul este condiţionat de contractul de cazare încheiat de client cu hotelierul, s-a apreciat că depozitul încheiat de clientul-deponent cu aceeaşi persoană (hotelierul care oferă cazare şi totodată depozitarul bunurilor aduse în hotel) este „oarecum necesar” (aluzie la asemănarea evidentă cu depozitul necesar).
De menţionat că, în această situaţie, nu se aplică regula prestaţiei principale pentru calificarea contractului, deoarece ne aflăm în prezenţa a două contracte distincte: unul de prestări de servicii şi altul de depozit asimilat celui necesar (ultimul făcând obiectul analizei noastre).
în condiţiile art. 2127 alin. Noul Cod Civil, hotelierul este răspunzător pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel („potrivit regulilor privitoare la răspunderea depozitarului”).
Dispoziţiile Noului cod civil referitoare la depozitul hotelier se aplică în mod corespunzător şi bunurilor aduse în sanatorii, spitale, pensiuni, vagoane de dormit şi alte „localuri asimilate hotelurilor” (art. 2137).
A. Bunuri aduse de client în hotel
Potrivit art. 2127 alin. 2 Noul Cod Civil, sunt considerate ca fiind aduse în hotel:
- bunurile aflate în hotel pe perioada cazării clientului;
- bunurile aflate în afara hotelului, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pe perioada cazării clientului;
- bunurile aflate în hotel sau în afara acestuia, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pentru un interval de timp rezonabil, anterior sau ulterior cazării clientului.
Hotelierul răspunde şi pentru vehiculele clienţilor lăsate în garajul sau în parcarea hotelului, precum şi pentru bunurile care, în mod obişnuit, se găsesc în acestea (art. 2127 alin. 3 Noul Cod Civil).
De precizat că, în principiu, răspunderea hotelierului nu se aplică animalelor de companie.
Hotelierul este obligat să primească în depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare aparţinând clienţilor săi (art. 2131 alin. 1 Noul Cod Civil).
Ca excepţie, hotelierul poate refuza depozitul bunuri de valoare, atunci când „ţinând seama de importanţa şi condiţiile de exploatare ale hotelului, acestea sunt excesiv de valoroase ori sunt incomode sau periculoase” (art. 2131 alin. 1 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 2132 Noul Cod Civil, hotelierul care pune la dispoziţia clienţilor săi, în camerele de hotel, o casă de valori nu este presupus a fi primit în depozit bunurile care vor fi depuse de clienţii săi în casa de valori (iar răspunderea sa va fi limitată potrivit art. 2128 Noul Cod Civil).
Dovada introducerii bunurilor în hotei poate fi făcută prin martori, indiferent de valoarea acestor bunuri (art. 2133 Noul Cod Civil).
B. întinderea răspunderii hotelierului
Răspunderea hotelierului este limitată până la concurenţa unei valori de o sută de ori mai mari decât preţul pentru o zi afişat pentru camera oferită spre închiriere clientului (art. 2128 Noul Cod Civil).
Ca excepţie, răspunderea hotelierului este nelimitată:
- dacă prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta răspunde;
- dacă bunurile au fost încredinţate spre păstrare hotelierului;
- dacă hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat să le primească (art. 2129 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 2130 Noul Cod Civil, hotelierul nu răspunde atunci când deteriorarea, distrugerea ori furtul bunurilor clientului este cauzată:
- de client, de persoana care îl însoţeşte sau care se află sub supravegherea sa ori de vizitatorii săi;
- de un caz de forţă majoră;
- de natura bunului.
Potrivit art. 2124 alin. 1 Noul Cod Civil, clientul este decăzut din dreptul la repararea prejudiciului suferit prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuşi ori care au fost aduse pentru el în hotel dacă:
- în cel mult 24 de ore de la data la care a cunoscut prejudiciul nu a înştiinţat administraţia hotelului;
- nu a exercitat dreptul la acţiunea în repararea prejudiciului în termen de 6 luni de la data producerii acestuia.
în cazul neplăţii de către client a preţului camerei şi a serviciilor hoteliere prestate, hotelierul are un drept de retenţie asupra bunurilor aduse de client, cu excepţia documentelor şi a efectelor personale fără valoare comercială (art. 2135 Noul Cod Civil).
Hotelierul poate cere valorificarea bunurilor asupra cărora şi-a exercitat dreptul de retenţie, potrivit regulilor prevăzute de codul de procedură civilă în materia urmăririi silite mobiliare (art. 2136 Noul Cod Civil).
