controlul aplicării legii străine, operaţie în cadrul căreia se verifică, în litigiile cu un element de extraneitate, modul de aplicare a legislaţiei aparţinând unui alt stat. Normele conflictuale ale fiecărui stat permit aplicarea, în anumite condiţii, a legilor materiale aparţinând altui sistem juridic. Aplicarea legii străine este determinată de necesitatea întreţinerii şi multiplicării relaţiilor economice, tehnico-ştiinţifice, culturale şi umanitare între statele membre ale comunităţii internaţionale; de aceea, în măsura în care normele noastre conflictuale permit aplicarea legii străine, ele urmează să reglementeze raporturile sociale cu un element de extraneitate; în asemenea condiţii, neaplicarea legii străine reprezintă o ignorare a normelor conflictuale; aceasta poate conduce chiar la extinderea sferei de aplicare a legilor proprii şi în situaţii în care incidenţa lor nu se justifică. De aceea, o bună administrare a justiţiei impune respectarea normelor conflictuale proprii şi, implicit, aplicarea corectă a legilor materiale competente a reglementa acele raporturi sociale (fie că este vorba de o lege proprie sau de o lege străină). Modul de aplicare a legilor străine de către instanţele judecătoreşti poate fi controlat prin intermediul apelului sau a recursului; ignorarea legii străine constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti. De altfel, instanţa de recurs are posibilitatea exercitării unui control complet şi eficient, atât asupra temeiniciei, cât şi asupra legalităţii hotărârilor pronunţate în litigiile civile cu un element de extraneitate.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Controlul aplicării legii străine
