Coparticipare procesuală
| Comentarii |
|
coparticipare procesuală, situaţie juridică în care, într-un proces civil, participă, în calitate de părţi, mai multe organe sau persoane. C.p. este urmarea deducerii în judecată a raporturilor juridice obligaţionale cu pluralitate de subiecte. C.p. poate fi rezultatul unei singure acţiuni sau a mai multor acţiuni contopite în cadrul aceluiaşi proces prin conexare; în primul caz, c.p. este subiectivă, fiind determinată de voinţa părţilor, iar în cel de-al doilea caz, este obiectivă, fiind determinată de necesitatea unei judecăţi complexe şi concomitente - datorită strânsei lor legături - a mai multor acţiuni [v. şi coparticipare procesuală obiectivă; coparticipare procesuală subiectivă].
coparticipare procesuală obiectivă, situaţie rezultată din contopirea mai multor acţiuni într-un singur proces civil. C.p.o. se realizează fie prin acţiunile mai multor reclamanţi împotriva aceluiaşi pârât (de exemplu, acţiunile beneficiarilor unor contracte de construire de locuinţe îndreptate împotriva societăţii de construcţii, pentru remedierea unor defecţiuni ale apartamentelor), fie pe calea conexării mai multor acţiuni care se poartă între mai multe părţi, într-un singur proces civil [v. şi litispendenţă; conexitate].
coparticipare procesuală subiectivă, situaţie juridică în care procesul civil se desfăşoară cu participarea mai multor reclamanţi sau pârâţi. Pentru realizarea c.p.s. legea impune o singură condiţie: ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligaţie comună a părţilor ori ca drepturile şi obligaţiile lor să aibă aceeaşi cauză juridică. C.p.s. poate fi clasificată, în funcţie de mai multe criterii, după cum urmează: 1) după modul de constituire, se distinge între: a) c.p.s. activă, când mai mulţi reclamanţi acţionează în judecată, prin aceeaşi cerere, un singur pârât; b) c.p.s. pasivă, situaţie care se referă la promovarea acţiunii de un singur reclamant împotriva mai multor pârâţi; c) c.p.s. mixtă, ipoteză în care mai mulţi reclamanţi acţionează, prin aceeaşi cerere, doi sau mai mulţi pârâţi; 2) din punctul de vedere al momentului în care se formează, c.p.s. poate fi: a) iniţială, când se formează odată cu introducerea cererii de chemare în judecată; b) ulterioară, situaţie în care ea se formează după declanşarea procesului civil (cazul promovării unei cereri de intervenţie, chemare în garanţie etc.); 3) după rolul voinţei părţilor în formarea c.p.s., distingem între: a) c.p.s. facultativă, care este rezultatul actului de opţiune al părţilor între valorificarea pretenţiilor lor printr-o cerere comună sau prin acţiuni separate; b) c.p.s. necesară, situaţie în care participarea părţilor reprezintă o cerinţă a pronunţării unei hotărâri opozabile faţă de toate persoanele interesate în cauză; în dreptul nostru c.p.s. necesară sau obligatorie constituie o excepţie (de exemplu, în litigiile privitoare la sistarea stării de indiviziune urmează să participe toţi coproprietarii), întrucât c.p. este, de regulă, facultativă. Efectele c.p.s. sunt determinate de principiul independenţei părţilor; aşa fiind, actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu pot folosi nici păgubi celorlalţi; regula enunţată nu-şi găseşte însă aplicare în materia probelor, întrucât acestea contribuie la stabilirea adevărului şi la soluţionarea cauzei în raport cu toţi participanţii procesuali. De la principiul independenţei procesuale, legea face o excepţie pentru ipoteza în care, prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor; într-o asemenea împrejurare, actele de procedură îndeplinite doar de către unii dintre coparticipanţi sau termenele acordate unora dintre aceştia profită şi celorlalţi; potrivit legii, doar actele utile se răsfrâng şi asupra celorlalţi coparticipanţi, iar nu şi cele potrivnice intereselor acestora.
