Deosebirile dintre apărările de fond şi excepţiile procesuale
| Comentarii |
|
Principalele deosebiri dintre apărările de fond şi excepţiile procesuale sunt:
a) potrivit scopului urmărit, printr-o apărare de fond se urmăreşte respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece se discută însuşi fondul dreptului dedus judecăţii; printr-o excepţie se urmăreşte împiedicarea instanţei să intre în cercetarea fondului. Astfel, admiterea excepţiei împiedică reclamantul să îşi valorifice dreptul până nu înlătură neajunsul procedural care a constituit obiectul excepţiei ridicate;
b) sub aspectul efectelor produse, hotărârea dată asupra unei apărări de fond dobândeşte autoritate de lucru judecat, pe când hotărârea asupra unei excepţii (de regulă, încheierea de şedinţă) are autoritate de lucru judecat numai în ceea ce priveşte modul de rezolvare a excepţiei, adică numai în faţa acelei instanţe. Cu alte cuvinte, excepţiile lasă neatins fondul cauzei, judecata putând continua în anumite condiţii, iar partea având posibilitatea să realizeze dreptul său. De la această regulă există o derogare importantă, în cazul excepţiilor de fond, care au de regulă un caracter peremptoriu, în cazul admiterii lor;
c) în ceea ce priveşte tratamentul juridic, apărările de fond pot fi efectuate de părţi în tot cursul judecăţii, pe când excepţiile pot fi invocate numai în anumite condiţii, iar unele dintre ele numai in limine litis.
S-au mai retinut următoarele deosebiri:
a) apărarea este un mijloc procesual pus exclusiv la îndemâna pârâtului, în timp ce excepţia poate fi invocată, în condiţiile legii, şi de alţi participanţi la proces, inclusiv de către instanţă sau de către procuror;
b) excepţiile procesuale preced apărărilor în ceea ce priveşte momentul soluţionării lor;
c) excepţiile opresc sau dilată procesul fără a permite finalizarea lui, în timp ce apărarea în sens strict permite şi chiar impune încheierea procesului şi anihilarea cererii reclamantului prin demonstrarea inexistenţei dreptului afirmat;
d) rezolvarea excepţiilor presupune fie pronunţarea unei hotărâri prin care se finalizează procesul, fără antamarea fondului, fie pronunţarea unei încheieri interlocutorii, în timp ce asupra apărărilor propriu-zise instanţa fie se pronunţă prin încheieri preparatorii (cum este cazul probelor), fie dă răspuns acestora în procesul de deliberare, dezvoltat ulterior în suita considerentelor.
Mai adăugăm că, în opinia noastră, apărările de fond pot fi făcute oricând, fără a se putea opune reclamantul, dar singura diferenţă dedusă din nerespectarea termenului de depunere a întâmpinării este aceea că pârâtul care a formulat apărarea de fond peste termenul de depunere a întâmpinării va fi decăzut din dreptul de a invoca excepţii relative şi de a propune probe [art. 208 alin. (2) NCPC] raportat la acea apărare de fond, ceea ce ar putea face ca, în final, această apărare să fie ineficientă prin neputinţa dovedirii ei (din culpa pârâtului).
