Sensurile noțiunii de excepție
| Comentarii |
|
sensurile noțiunii de excepție, sub aspectul consacrării legislative, legiuitorul a folosit noţiunea de „excepţie” în două sensuri - cel de apărare, și cel de excepție procesuală. Astfel, atât Codul civil din 1864, cât şi Codul civil din 2009 (în continuare, denumit Noul Cod Civil) au în vedere apărarea în sens larg, iar, de regulă, codul de procedură civilă are în vedere noţiunea de „excepţie procesuală” în sens restrâns.
Aşa cum se arată în doctrină, în prezent, „există încă neconcordanţă între legislaţia civilă şi cea procesuală civilă cu privire la accepţiunea pe care o conferă noţiunii de excepţie. Pentru procedurişti, noţiunea de excepţie are un sens foarte precis; ea este o obiecţie, care, fără să angajeze fondul pricinii de care este străină, are tocmai rolul de a evita sau de a întârzia cercetarea acestuia. Legile materiale depăşesc aceste limite şi folosesc termenul într-un sens mai larg, în care sunt cuprinse toate posibilităţile de apărare ale pârâtului”.
Situaţii în care noţiunea de „excepţie” este folosită pentru a desemna apărări de fond întâlnim în următoarele texte legale:
- art. 1047 C. civ. 1864: dreptul codebitorului solidar de a opune creditorului toate excepţiile care îi sunt personale; în prezent, potrivit art. 1448 NCC, debitorul solidar poate să opună creditorului toate mijloacele de apărare care îi sunt personale; noua prevedere confirmă sensul termenului de „excepţie” folosit de reglementarea anterioară;
- art. 1653 alin. (2) C. civ. 1864: anularea unei obligaţii în temeiul unei excepţii personale a debitorului; în prezent, art. 2288 NCC prevede că se pot garanta obligaţiile de care debitorul principal se poate libera invocând incapacitatea sa;
- beneficiul de discuţiune şi de diviziune; potrivit art. 1447 NCC, creditorul poate cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de diviziune; art. 2294 alin. (1) NCC, cu denumirea marginală „Beneficiul de discuţiune”, prevede că: „Fideiusorul convenţional sau legal are facultatea de a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, dacă nu a renunţat la acest beneficiu în mod expresiar art. 2296 NCC: „Excepţiile invocate de fideiusor. Fideiusorul, chiar solidar, poate opune creditorilor toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal, afară de cele care îi sunt strict personale acestuia din urmă sau care sunt excluse prin angajamentul asumat de fideiusorart. 2298 alin. (1), intitulat „Beneficiul de diviziune”, dispune că: „Prin efectul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor poate cere creditorului să îşi dividă mai întâi acţiunea şi să o reducă la partea fiecăruia”;
- invocarea nulităţii unui act juridic pe cale de excepţie, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958; potrivit art. 1247 alin. (2) NCC, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie;
- excepţiile cambiale, conform art. 19 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin nr. 58/1934;
- exceptio plurium concubentium, din acţiunea în stabilirea paternităţii;
- excepţia de neexecutare a contractului sinalagmatic; în prezent, excepţia este reglementată de art. 1556 NCC.
- art. 1095 alin. (3) NCC: „Excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiY;
- art. 1319 NCC, cu titlul marginal „Excepţiile contractantului cedat”: „Contractantul cedat poate opune cesionarului toate excepţiile ce rezultă din contract. Contractantul cedat nu poate invoca însă faţă de cesionar vicii de consimţământ, precum şi orice apărări sau excepţii născute din raporturile sale cu cedentul decât dacă şi-a rezervat acest drept atunci când a consimtit la substituire”;
- art. 1448 NCC: „Excepţii şi apărări contra creditorului comun.
(1) Debitorul solidar poate să opună creditorului toate mijloacele de apărare care îi sunt personale, precum şi pe cele care sunt comune tuturor codebitorilor. El nu poate însă folosi mijloacele de apărare care sunt pur personale altui codebitor. (2) Debitorul solidar care, prin fapta creditorului, este lipsit de o garanţie sau de un drept pe care ar fi putut să îl valorifice prin subrogaţie este liberat de datorie până la concurenţa valorii acelor garanţii sau drepturi”;
4. în ceea ce priveşte asemănările dintre cele două noţiuni, în doctrină au fost consacrate următoarele puncte comune:
a) ambele sunt o formă de manifestare a acţiunii civile, trebuind să îndeplinească toate condiţiile de exerciţiu ale acesteia;
b) ambele sunt mijloace de apărare şi deci pot fi invocate prin întâmpinare;
c) uneori, în cazul admiterii, pot împiedica o nouă sesizare a instanţei, pentru că s-ar opune autoritatea de lucru judecat;
d) ambele se invocă în raport cu toate părţile „fireşti” ale unui proces.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Sensurile noțiunii de excepție
