Chestiunea prejudicială
| Comentarii |
|
Chestiunea prejudicială vizează un aspect ce trebuie să formeze obiectul unei judecăţi prealabile şi distincte, soluţia pronunţată asupra acestuia având efect de lucru judecat în raport de toate litigiile ulterioare în care se va invoca aceeaşi problemă.
Chestiunile prejudiciale sunt probleme de fapt sau de drept, chiar de procedură, prealabile abordării fondului şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a unei alte instanţe. În doctrină s-a afirmat că o chestiune prejudicială este reperabilă sub următoarele două aspecte: a) intră în competenţa de soluţionare a unei alte jurisdicţii sau a unei alte autorităţi; b) rezolvarea ce a fost dată chestiunii prejudiciale este obligatorie pentru instanţa în faţa căreia ea a fost invocată.
Sunt chestiuni prejudiciale: cazurile expres prevăzute de art. 413 NCPC (când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi, când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel) sau cazul prevăzut de art. 412 alin. (1) pct. 7 NCPC (atunci când instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană), solicitarea adresată înaltei Curţi de a pronunţa o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu unei chestiuni de drept (art. 519 şi urm. NCPC), cazul prevăzut de art. 19 alin. (2) CPP. O altă situaţie cunoscută de chestiune prejudicială (în doctrină se afirmă că intră în această categorie prin asimilare) este excepţia de neconstituţionalitate, asupra căreia se pronunţă exclusiv Curtea Constituţională, în cazurile şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată.
Cazul de suspendare legală de drept prevăzut de art. 19 alin. (2) CPP (judecarea în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale, situaţia fiind întâlnită atunci când instanţa civilă a fost sesizată cu judecarea unei acţiuni în repararea pagubei pricinuite prin infracţiune) este distinct de cel prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 2 NCPC, care priveşte o ipoteză de suspendare legală facultativă a judecăţii, infracţiunea, în ipoteza suspendării facultative a judecăţii, fiind doar un element ce are legătură cu situaţia de fapt examinată de instanţa civilă, neconsti-
tuind însăşi fapta ilicită a cărei existenţă este analizată drept condiţie a răspunderii civile delictuale ce constituie fundamentul pretenţiei deduse spre soluţionare instanţei civile.
Un alt caz de chestiune prejudicială, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, l-a reprezentat excepţia de nelegalitate, ce revenea în competenţa instanţei de contencios administrativ; art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat prin Legea nr. 76/2012, astfel încât, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, această excepţie se va soluţiona de către instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia, atunci când constată că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, pronunţându-se asupra excepţiei fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. în situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Rezultă că, în prezent, excepţia de nelegalitate reprezintă o chestiune prealabilă soluţionării fondului, în competenţa aceleiaşi instanţe.
Se mai observă că, sub aspectul aplicării legii în timp, instanţele au interpretat în sensul că noua formă a art. 4 din Legea contenciosului administrativ se aplică numai proceselor începute după data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă; astfel, unei excepţii de nelegalitate invocate după data de 15 februarie 2013, dar în cadrul unui proces început anterior acestei date, i se va aplica regimul juridic din Legea nr. 554/2004 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 76/2012.
De reţinut că această procedură este aplicabilă doar în privinţa actelor administrative cu caracter individual. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate, controlul judecătoresc exercitându-se exclusiv de către instanta de contencios administrativ, în cadrul acţiunii în anulare.
