Incidente procedurale
| Comentarii |
|
incidente procedurale, definiție: prin „incidente procedurale” se înţeleg atât excepţiile procesuale, cât şi alte incidente de natură să amâne sau să împiedice desfăşurarea procesului, cum ar fi cererea de suspendare; cererea de amânare a judecării cauzei; cererea de trimitere a dosarului către o altă secţie a aceleiaşi instanţe pentru necompetenţă funcţională etc.
Referitor la competenţa de soluţionare a incidentelor procedurale, art. 124 alin. (2) NCPC prevede expres că incidentele procedurale sunt solutionate de instanta în fata căreia se invocă, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Cu toate că în Codul anterior nu exista un astfel de text general, ci numai dispoziţii privitoare la cererea reconvenţională sau cererile de atragere a terţilor în proces, regula soluţionării acestora de către instanţa învestită cu cererea principală se aplica în temeiul principiului continuităţii completului de judecată.
Capacitatea instanţei de a rezolva incidentele procedurale dă expresie „competenţei sale funcţionale”, nu competenţei sale de atribuţiune sau teritoriale.
Cu titlu de exemplu, s-ar încadra în categoria „incidentelor procedurale”: incidentele cu privire la judecată, suspendarea, întreruperea sau stingerea acesteia; incidentele cu privire la diferitele măsuri ordonate de instanţă şi cele care pot apărea cu ocazia executării lor (de exemplu, ordonarea expertizei, numirea experţilor, recuzarea acestora); incidentele cu privire la probe (refuzul înfăţişării înscrisului, verificarea înscrisului, interdicţia sau scutirea de a fi martor etc.); incidentele cu privire la nulitatea actelor de procedură; incidentele cu privire la alcătuirea instanţei sau a completului de judecată (incompatibilitatea, recuzarea etc.).
Prin excepţie de la regula menţionată mai sus, aşa cum s-a reţinut în doctrină121, există şi incidente procedurale care se soluţionează de alte instanţe [cum ar fi cererea de recuzare privind pe toţi judecătorii de la o instanţă judecătorească, cererile de strămutare a procesului civil, delegarea instanţei (art. 147 NCPC)]; în acest caz este vorba tocmai despre excepţiile enunţate de legiuitor în partea finală a art. 124 alin. (2) NCPC.
Drept excepţii, alin. (1) al art. 124 NCPC prevede că instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe.
Prezentăm în continuare un incident procedural întâlnit în practica judiciară a ultimilor ani, şi anume excepţia de neconvenţionalitate, care în mod cert nu este o excepţie în sensul procedural. Prin invocarea unei excepţii de neconvenţionalitate înţelegem situaţia în care o parte invocă prevalenţa unor texte din Convenţia europeană a drepturilor omului, drept raţiune pentru înlăturarea aplicării, în totalitate sau parţială, a unor texte din legislaţia românească, considerate a intra în conflict cu norma din Convenţie.
Potrivit prevederilor art. 20 din Constituţie, intitulat „Tratatele internaţionale privind drepturile omului", „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Ca urmare a acestei prevederi constituţionale, instanţa este îndreptăţită să facă aplicarea directă a normei convenţionale, înlăturând aplicarea normei interne contrare.
Următoarele precizări sunt necesare:
- forma procedurală prin care se poate face o astfel de invocare este clar aceea a apărării de fond, deci prin întâmpinare sau la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, când întâmpinarea nu este obligatorie; întrucât în sine neconvenţionalitatea unei norme interne presupune de fapt o interpretare a unei reguli de drept intern, considerăm că poate fi invocată şi direct în calea de atac, nereprezentând un aspect nou dedus judecăţii, în măsura în care norma de drept intern a fost deja invocată până la acel moment; nefiind excepţie procesuală în sine, nu determină amânarea judecăţii cauzei şi nici împiedicarea judecării cauzei pe fond;
- instanţa se va pronunţa asupra ei ca şi asupra unei apărări, odată cu analizarea fondului cauzei;
- dacă o consideră întemeiată, se va pronunţa pe fond în sensul avut în vedere de Convenţie;
- dacă o consideră neîntemeiată, se va arăta în considerente de ce norma internă nu e contrară Convenţiei;
- considerăm că aprecierea instanţei interne cu privire la neconven-tionalitatea unei norme interne trebuie să fie făcută cu strictete, având în vedere strict practica deja consacrată cu Curţii, fără a se crea raţionamente noi ce nu au fost dezvoltate de Curte; admitem doar că în acele situaţii în care practica Curţii este suficient de dezvoltată şi clară, pentru ca instanţa internă să poată aprecia că norma internă este contrară normei convenţionale, se poate face o asemenea prevalenţă a normei convenţionale; acolo unde instanţa internă este confruntată cu situaţii de fapt noi, nu se poate „imagina” ce ar putea statua Curtea. Aducem ca argument, în acest sens, faptul concret că instanţa trebuie să îşi motiveze hotărârea prin invocarea acelor cazuri din practica instanţei europene care, coroborate cu prevederea din Convenţie, determină înlăturarea aplicării normei interne; or, faptul că e plauzibil ca o anumită interpretare să fie dată de Curte, cât timp nu există nicio cauză deja soluţionată ce poate fi invocată în acest sens, pentru susţinerea motivării hotărârii interne, nu poate fi acceptat, în opinia noastră.
în practica anterioară noului Cod, s-a reţinut următoarea soluţie cu privire la neconvenţionalitatea dispoziţiilor art. 403 alin. (4) CPC[11: „Prin cererea formulată la data de 31.07.2009, petenta SC M.T. SRL a solicitat instanţei, în temeiul art. 403 alin. (4) CPC, suspendarea provizorie a executării silite pornite împotriva sa în dosarul nr. 186/2009 al BEJ N.A.G., până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă.
Se arată în motivare, în esenţă, că prin sentinţa comercială nr. 535/ 28.05.2009 a Tribunalului Comercial Argeş, s-a admis acţiunea creditoarei SC T.l. SRL şi a fost somată să plătească acesteia suma de 1.814.791,97 lei, deşi la termenul când s-a judecat cauza procedura de citare cu debitoarea s-a realizat cu încălcarea art. 921 CPC şi art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001. împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare cu următorul termen de judecată la 12.08.2009. Cu toate acestea, intimata a procedat la executarea silită, dispunându-se înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor societătii, avându-se la bază un titlu care nu are caracter executoriu, tocmai pentru că sentinţa respectivă a fost atacată cu acţiune în anulare. Mai arată petenta că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 403 alin. (4) CPC, deoarece pe rolul instanţei exista formulată contestaţie la executare în cadrul căreia a solicitat şi suspendarea executării în temeiul art. 403 alin. (1) CPC, se justifică luarea măsurii provizorii, deoarece poprirea s-a înfiinţat în baza unei sentinţe care nu are caracter de titlu executoriu şi deci nu poate avea nici putere executorie prin prisma dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 5/2001. în ceea ce priveşte cauţiunea, petenta a arătat că existând înfiinţată poprirea pe conturile sale, se află în imposibilitate de a dispune cu privire la orice sumă existentă în vreun cont al său. Mai mult, în temeiul art. 6 din Convenţia europeană, are garantat un drept efectiv şi real de acces la o instanţă pentru stabilirea drepturilor sale, iar impunerea unei cauţiuni într-un cuantum excesiv ar fi de natură să-i îngrădească accesul la instanţă, în sensul că, deşi există, el devine teoretic şi iluzoriu.
La termenul de judecată, petenta, prin apărător, a formulat o cerere de ajutor public judiciar în ceea ce priveşte stabilirea cauţiunii, a invocat apoi excepţia de neconvenţionalitate a art. 403 alin. (4) CPC raportat la art. 6 din Convenţia europeană, în ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii, iar pe fond, a solicitat admiterea cererii de suspendare provizorie a executării.
Analizând înscrisurile cauzei, instanţa a constatat că cererea de ajutor public judiciar este inadmisibilă prin prisma dispoziţiilor exprese ale O.U.G. nr. 51/2008, care nu include în sfera sa de aplicare şi cauţiunile datorate şi al căror scop este altul, respectiv acela de a asigura celui îndreptăţit o eventuală despăgubire.
în ceea ce priveşte excepţia de neconvenţionalitate a art. 403 alin. (4) CPC, instanţa a apreciat că este întemeiată. Astfel, acest text instituie mai mult decât o condiţie de admisibilitate prin plata cauţiunii, pentru că el condiţionează posibilitatea de suspendare provizorie a executării, numai dacă s-a plătit cauţiunea în cuantumul determinat de text.
în speţa de faţă, cuantumul cauţiunii este exorbitant, iar dacă nu este achitat nu există posibilitatea nici pentru instanţă de a se pronunţa pe cererea de suspendare, deci textul instituie în mod clar o îngrădire a accesului la instanţă, în sensul art. 6 din Convenţia europeană, dreptul de acces la un tribunal fiind îngrădit prin impunerea unei obligaţii de plată a unei sume de bani care depăşeşte cu mult posibilităţile de plată ale petentei, în condiţiile în care deja măsura popririi a fost înfiinţată pe conturile sale (cauza Weissman c. României).
De aceea, în temeiul art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, instanţa urmează să facă direct aplicabile în cauză dispoziţiile Convenţiei şi ale jurisprudenţei dezvoltate în aplicarea sa, în ceea ce priveşte obligaţia de plată a cauţiunii, şi să treacă la soluţionarea cererii fără a mai avea în vedere acest aspect.
în ceea ce priveşte fondul cererii petentei, instanţa pipăind fondul, a apreciat că, faţă de neregularităţile titlului executoriu ce a fost pus în executare, respectiv existenţa unei cereri în anulare formulate împotriva acestuia, neregularităţi ce vor fi analizate în detaliu cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare, se impune suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare”.
