Excepții în apel
| Comentarii |
|
excepţii procesuale în apel, acele apărări procedurale care vizează neregularităţi ale cererii de apel (de exemplu, lipsa calităţii procesuale se poate referi la faptul că apelantul nu a fost parte în judecata în primă instanţă, lipsa interesului va viza inexistenţa folosului practic al apelantului, ţinând seama de faptul că procesul a fost câştigat de el în primă instanţă etc.) şi numai acestea vor constitui excepţiile propriu-zise ale apelului.
O consecinţă suplimentară a acestei corecte observaţii este că, în prima situaţie, instanţa învestită cu calea de atac nu se pronunţă prin dispozitiv decât asupra apelului sau a recursului prin admitere sau respingere, în timp ce, în a doua situaţie, instanţa se va pronunţa pe excepţie şi apoi asupra apelului sau recursului.
Există şi o categorie distinctă de mijloace de apărare, şi anume excepţiile invocate în căile de atac, în special de către apelant sau recurent. De exemplu, apelantul/recurentul se foloseşte de excepţii, denumite ca atare, invocând în realitate critici împotriva hotărârii primei instanţe, cum ar fi excepţia necompetenţei primei instanţe, excepţia lipsei calităţii procesuale, a lipsei interesului acţiunii etc., cărora prima instanţă le-ar fi dat o rezolvare greşită în litigiul soluţionat ori care nu au fost invocate în prima fază procesuală şi pe care doreşte să le repună în discuţie în apel/recurs.
Într-o asemenea situaţie, instanţa de apel/recurs nu va aprecia aceste mijloace ca excepţii procesuale, potrivit art. 248 NCPC (chiar dacă denumirea lor este proprie excepţiilor procesuale), ci le va considera ca motive de apel/de recurs, analizând temeinicia lor în procesul de deliberare asupra apelului/recursului.
Invocarea excepţiilor procesuale în căile de atac
În ceea ce priveşte invocarea excepţiilor procesuale în căile de atac, aceasta se realizează în două moduri:
- de reclamant/pârât, care promovează o cale de atac, prin cererea de sesizare a instanţei competente cu soluţionarea căii de atac sau prin întâmpinarea intimatului;
- în cursul judecăţii căilor de atac, pentru excepţiile absolute sau excepţiile relative privind neregularităţi care au intervenit după sesizarea instantei cu calea de atac.
În apel, excepţiile absolute pot fi invocate în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar excepţiile relative intervenite după pronunţarea sentinţei primei instanţe, în aceleaşi condiţii ca în faţa primei instanţe. Cu privire la neregularităţile existente în cursul procesului în primă instanţă şi care nu au fost invocate de partea interesată în condiţiile art. 247 alin. (2) NCPC a intervenit decăderea. De asemenea, excepţiile invocate şi respinse de instanţa de fond pot fi invocate doar ca motiv de apel sau de recurs.
Noua reglementare aduce o limitare în invocarea excepţiilor absolute în recurs, în sensul că acestea pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi, spre deosebire de condiţia prevăzută de art. 162 CPC - să nu fie nevoie de verificarea împrejurărilor de fapt din afara dosarului.
Cu privire la vechea reglementare, în literatura de specialitate s-a reţinut că, întrucât art. 305 CPC îngăduie ca în etapa recursului să se administreze numai proba cu înscrisuri, a face „o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului” înseamnă a administra în etapa recursului alte probe decât înscrisurile. Într-o altă opinie, ori de câte ori depunerea de înscrisuri noi în recurs implică o verificare a împrejurărilor de fapt în afara actelor şi lucrărilor deja existente, excepţia de ordine publică nu poate fi ridicată înaintea instantei de recurs121.
S-a apreciat, totodată, că, în cazul în care excepţia nu va putea fi dovedită prin înscrisurile noi, deşi reglementarea art. 247 alin. (1) NCPC sugerează inadmisibilitatea sa în recurs, soluţia corectă este respingerea sa ca neîntemeiată131. Astfel, nu se poate susţine că excepţia, ca apărare procedurală, poate fi vreodată inadmisibilă; în funcţie de condiţiile procedurale, poate deveni însă nefondată, şi pentru circumstanţe care au legătură cu termenele şi condiţiile de invocare.
