Deținut vulnerabil
| Comentarii |
|
deținut vulnerabil, 1. Vulnerabilitatea deţinuţilor 2. Criterii şi categorii de deţinuţi vulnerabili 3. Procedura de evaluare a riscului de vulnerabilitate 4. Măsuri de prevenţie şi protecţie pentru deţinuţii vulnerabili
1. Vulnerabilitatea deţinuţilor
in penitenciar, condamnatul este identificat mai degrabă prin numărul pe care îl primeşte când intră în carantină şi pe care îl va avea tot timpul cât se află în penitenciar. Desigur, acest număr este asociat numelui său în evidenţele pe care le deţine administraţia penitenciarului. Modul de prezentare în faţa autorităţilor aduce atingere demnităţii umane, accentuează şi mai puternic înstrăinarea de familia sa, de limba sa, de apartenenţa confesională, de naţionalitatea ori grupul etnic din care face parte. De ce? Pentru că formula de prezentare este: „Domnule.... sunt condamnatul X, tatăl .....
mama.....condamnat la 22 de ani pentru omor, recidivist, m-am prezentat la ordinul
dumneavoastră". Constatăm că fiecare deţinut trebuie să indice infracţiunea pentru care a fost condamnat, cuantumul pedepsei şi antecedenţa penală, dacă este cazul.
Dispoziţiile din noua lege încearcă creează un cadru legal potrivit căruia să i se asigure fiecărui condamnat o oarecare similitudine cu viaţa liberă, deoarece i se permite să fie vizitat de mai multe ori pe lună de membrii de familie sau alte persoane, repartizarea în celulă se face ţinând seama de unele compatibilităţi între ocupanţii camerei de deţinere. Aceste timide încercări legislative nu pot înlătura permanenta agresiune verbală, uneori chiar şi fizică a condamnatului, suportarea dificilă a restricţiilor privind disciplina, programul zilnic, deplasarea în anumite locuri impuse, executarea obligatorie a unor dispoziţii, o anumită ţinută, o anumită formulă de adresare obligatorie, suportarea percheziţiei corporale (chiar completă) la ore diferite din zi, de o persoană de acelaşi sex. Pe lângă aceste restricţii, mai este una care modifică decisiv conduita deţinutului, şi anume lipsa de intimitate din penitenciar. Astfel, deţinutul este lipsit de intimitate, adică de posibilitatea de a fi singur cu gândurile sale. Permanent condamnaţii se află unii cu alţii, în camera de deţinere, la muncă, în club, la sport, în capelă, la baie, grup sanitar, somn. în camera de vizită etc., căci. dacă nu sunt alţi deţinuţi cu el, atunci sunt supravegheaţi de personalul penitenciar.
Persoanele private de libertate au un comportament care conduce de cele mai multe ori la o astfel de apreciere. Ei sunt epuizaţi fizic, lipsiţi de energie, dezinteres faţă de problemele din penitenciar, sunt apatici, plictisiţi, prezintă uneori o stare de nebunie temporară, confuzii, rezultate slabe la învăţătură etc. şi anumite vulnerabilităţi.
2. Criterii şi categorii de deţinuţi vulnerabili
în penitenciare se impune luarea celor mai potrivite măsuri pentru a evita astfel de momente nefericite. în acest sens, s-au efectuat mai multe studii în urma cărora s-au identificat anumite criterii privind vulnerabilitatea deţinuţilor şi s-au stabilit categoriile vulnerabile de condamnaţi, faţă de care se impune o supraveghere mai atentă şi specializată.
Astfel, criteriile privind vulnerabilitatea deţinuţilor sunt:
a) orientarea sexuală;
b) dizabilităţile;
c) tulburările psihice;
d) etnia;
e) infectarea cu HIV/SIDA;
f) săvârşirea de infracţiuni asupra minorilor sau persoanelor vârstnice;
g) situaţia socio-familială deosebitâ/lipsa sprijinului din partea mediului de suport, statut socio-economic diminuat, deţinuţi cu situaţie socio-economico mult peste medie;
h) profesia sau funcţia deţinută anterior arestării;
i) oferirea de informaţii instituţiilor cu atribuţii de ordine publică şi siguranţă naţională cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau abateri disciplinare;
j) orice alte asemenea situaţii, stări sau împrejurări care pot vulnerabiliza deţinutul.
Totuşi, este de precizat că aceste criterii nu determină prin ele însele clasificarea
deţinutului ca fiind vulnerabil, ci numai dacă există un pericol pentru sine. faţă de ceilalţi sau pentru siguranţa locului de deţinere.
Din aceleaşi studii a reieşit o clasificare pe grupe, categorii vulnerabile a deţinuţilor.
- o primă categorie o formează cei care au avut o sinucidere în familie sau în rândul celor apropiaţi;
- o altă categorie o formează persoanele condamnate care în copilărie au fost martorii unor evenimente nefericite în familie: divorţul părinţilor, părăsirea de către mamă a minorului, moartea ambilor părinţi într-un accident, incendii catastrofale etc.;
- o a treia categorie este formată din persoanele care în copilărie au fost supuse unor rele tratamente, au fost agresate fizic ori sexual, au suferit de foame, de lipsuri;
- o ultimă categorie o formează persoanele care suferă de boli incurabile, cu dureri fizice deosebite.
3. Procedura de evaluare a riscului de vulnerabilitate
Evaluarea iniţială a riscului de vulnerabilitate se realizează de către comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cu ocazia individualizării şi stabilirii regimului de executare.
După stabilirea riscului de vulnerabilitate, comisia reevaluează, din oficiu sau la cererea motivată a deţinutului, situaţia acestuia, în vederea menţinerii ori declasificării din această categorie. Comisia se poate întruni ori de câte ori, pe parcursul executării pedepselor, intervine o situaţie nouă şi se analizează situaţia deţinutului în vederea evaluării şi stabilirii riscului de vulnerabilitate. La analiză vor fi avute în vedere şi recomandările membrilor comisiei cu ocazia clasificării şi raportul personalului special desemnat pentru monitorizare. Sesizarea comisiei se poate face de către orice persoană care constată vulnerabilitatea, prin raport scris.
Criteriile care sunt luate în considerare la stabilirea riscului pe care îl prezintă deţinutul pentru siguranţa penitenciarului sunt următoarele:
a) săvârşirea infracţiunii prin folosirea armelor de foc ori cu cruzime;
b) evadarea ori părăsirea locului de muncă în prezenta pedeapsă sau în pedepsele anterioare;
c) tentativa de evadare, forţarea dispozitivelor de siguranţă, distrugerea sistemelor de siguranţă;
d) neprezentarea nejustificată a deţinutului la data şi ora stabilite pentru permisiunea de ieşire din penitenciar;
e) introducerea, deţinerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanţe toxice ori alte obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului, a misiunilor sau a persoanelor;
f) instigarea, influenţarea sau participarea în orice mod la producerea de revolte sau luări de ostatici;
g) apartenenţa la grupări de crimă organizată, coordonarea activităţilor infracţionale ori de tip terorist;
h) acte de violenţă soldate cu vătămări corporale ori deces împotriva personalului sau a altor persoane;
i) informaţiile privind profilul psihosocial rezultate în urma evaluărilor stabilite de reglementările în vigoare.
4. Măsuri de prevenţie şi protecţie pentru deţinuţii vulnerabili
Măsurile de prevenţie care se pot lua sunt următoarele;
a) cazarea într-o cameră de deţinere, pentru eliminarea factorilor de risc, dar cu supraveghere permanentă. Cazarea in aceste spaţii se poate dispune de către directorul penitenciarului, pe motive de siguranţă, sau la cererea deţinuţilor în cauză (ameninţaţi), pe durata pentru care este necesară luarea acestei măsuri. Dacă există indicii că un deţinut intenţionează să recurgă la acte de autoagresiune sau de suicid, să rănească o altă persoană, să distrugă bunuri ori să tulbure în mod grav ordinea, directorul penitenciarului poate dispune ca acesta să fie cazat individual într-o încăpere anume destinată şi amenajată. Pe perioada cazării în camera de protecţie, deţinutul este observat permanent prin intermediul camerelor de luat vederi. Măsura poate fi luată până la încetarea stării care a generat-o, dar nu mai mult de 24 de ore. în ipoteza cazării în camera de protecţie pentru prevenirea autoagresiunii ori suicidului, personalul medical are obligaţia de a monitoriza şi evalua starea deţinutului, ori de câte ori este necesar, dar nu mai puţin de o dată la 4 ore. Pe perioada cazării în camera de protecţie, deţinutul este consiliat psihologic. Deţinuţii cazaţi în camera de protecţie iau masa şi îşi satisfac necesităţile fiziologice în alt spaţiu decât cel în care sunt cazaţi;
b) stabilirea locurilor şi a intervalului orar de desfăşurarea a activităţilor, a itinerariilor de deplasare, a persoanelor cu care intră în contact;
c) desemnarea de personal cu experienţă pentru pază, supraveghere, escortare, monitorizare şi intervenţie operaţională;
d) crearea unui sistem care să asigure informarea în timp util a factorilor decizionali, în vederea înlăturării potenţialului pericol;
e) verificarea operativă a tuturor sesizărilor deţinuţilor sau ale membrilor familiilor acestora, precum şi ale unor terţe persoane cu privire la unele acte de violenţă exercitate de alte persoane asupra lor şi luarea măsurilor legale;
f) derularea de programe şi activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială specifice deţinuţilor vulnerabili.
în cazul în care măsurile prevăzute mai sus nu sunt îndestulătoare, se poate dispune transferarea în alt penitenciar. De pildă, deţinuţii pot fi supravegheaţi electronic la distanţă. Categoriile de deţinuţi şi cazurile în care pot fi supravegheaţi electronic la distanţă se stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
