Greva foamei în penitenciar (refuzul de hrană)
| Comentarii |
|
greva foamei în penitenciar (refuzul de hrană), 1. Definiție şi cauze 2. Declanşarea refuzului de hrană 3. Măsuri determinate de intenţia de declarare a refuzului de hrană 4. Măsuri obligatorii pentru conducerea penitenciarului 5. Regimul aplicat condamnatului în refuz de hrană 6. Încetarea refuzului de hrană
1. Definiție şi cauze
in timpul detenţiunii, unii condamnaţi pot recurge la forme de protest faţă de administraţia penitenciarului, ajungându-se chiar la declararea grevei foamei (refuzul de hrană, reglementa de art. 54-55 din Legea nr. 254/2013) de către un deţinut, care poate pune în pericol sănătatea acestuia. De fapt, condamnatul îşi manifestă protestul pentru anumite nemulţumiri privind regimul penitenciar. Nemulţumirea sa poate fi reală, dar poate fi şi expresia unei ambiţii exagerate, a unei încăpăţânări sau a unei neînţelegeri sau necunoaşteri a unor stări de lucruri.
De cele mai multe ori, refuzul de hrană este generat de o criză morală în care intră condamnatul. Acesta, considerându-se nedreptăţit prin anumite decizii luate de către administraţia penitenciarului sau de grupul din care face parte, apreciază că a epuizat toate căile obişnuite de rezolvare. El nu mai are încredere în procedurile greoaie, birocratice prevăzute de legi şi regulamente, potrivit cărora soluţionarea favorabilă este fie foarte îndepărtată, fie incertă, astfel că sunt necesare soluţii extreme, care să atragă atenţia asupra sa. deşi nu urmăreşte ca sănătatea să îi fie afectată. Practica penitenciară a constatat că aceşti deţinuţi nu urmăresc să ajungă la suicid, ci doar să rezulte că sunt luptători, apelând la orice mijloc pentru a rezolva favorabil problemele care îi preocupă. Desigur, în astfel de situaţii, administraţia penitenciarului urmează să intervină prompt şi cu metode specifice pentru determinarea deţinutului să renunţe la această formă de protest.
Refuzul de hrană poate avea un impact nedorit atât individual (personal pentru condamnat), dar şi colectiv (asupra celorlalţi condamnaţi), motiv pentru care acest incident trebuie să fie tratat cu grijă, astfel încât să conducă la soluţionarea conflictului şi la încetarea grevei. Refuzul de hrană în mediul penitenciar are o valoare simbolică, şi anume subiectul vrea să arate că este gata pentru orice sacrificiu dacă nu îi sunt satisfăcute anumite cereri: desigur, aceste cereri lui i se par justificate (revizuirea pedepsei, suplimentarea unor drepturi), deşi regimul la care este supus corespunde normelor în vigoare. Acest tip de comportament are în el ceva spectaculos şi prin el se doreşte sâ se atragă atenţia şi admiraţia celor din jur.
Documentele întocmite în procedura refuzului de hrană se introduc în dosarul individual al deţinutului. Modelul formularului prevăzut de procedura refuzului de hrană se aprobă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, după consultarea judecătorilor de supraveghere a privării de libertate.
Refuzul de hrană nu constituie abatere disciplinară, fiind un drept al condamnatului, recunoscut chiar şi în plan internaţional.
O problemă deosebită este aceea când mai mulţi condamnaţi refuză în grup ori în totalitatea colectivităţii penitenciarului să mai servească masa. într-o astfel de situaţie, administraţia penitenciarului discută individual cu fiecare condamnat, se va apela la specialişti în psihologie sau negociatori, astfel că toate eforturile trebuie făcute pentru a dezamorsa protestul colectiv. Situaţia trebuie tratată cu multă seriozitate şi profesionalism, pentru a se evita a degenera în răzvrătire generală sau revoltă, cu tulburarea gravă a ordinii. Se va apela, de asemenea, la forurile competente pentru a se pregăti forţele de intervenţie pentru a apăra instituţia în caz de pericol.
Cauzele care conduc la astfel de gesturi sunt dintre cele mai variate: epuizarea căilor de atac în justiţie, neîndeplinirea unor cereri din partea administraţiei penitenciare (scoaterea la muncă, internarea în spital, lipsa de receptivitate la unele cereri, memorii, sesizări, probleme ce ţin de regimul de executare, transferul la un penitenciar neconvenabil etc.), violenţele oh alte conduite agresive din partea unor condamnaţi, o boală psihică gravă, sentimentul de inutilitate sau de alienare, depresia ca urmare a condamnării de lungă durată etc.
2. Declanşarea refuzului de hrană
în situaţia în care o persoană condamnată intenţionează să refuze hrana, anunţă verbal sau în scris agentul supraveghetor şi înaintează acestuia eventuale cereri scrise cu privire la motivele refuzului de hrană.
Există şi situaţia când deţinutul nu anunţă verbal sau scris agentul supraveghetor, dar se constată indicii că persoana condamnată nu se alimentează, caz în care agentul supraveghetor va constata din oficiu această situaţie.
3. Măsuri determinate de intenţia de declarare a refuzului de hrană
Despre situaţiile prevăzute mai sus, agentul supraveghetor completează formularul specific procedurii refuzului de hrană şi înştiinţează de îndată şeful secţiei de deţinere cu privire la intenţia deţinutului de a refuza hrana sau că există indicii că acesta nu se alimentează. Şeful secţiei ascultă persoana condamnată şi ia măsurile care se impun, dacă aspectele invocate intră în aria sa de competenţă, în sensul că poate solicita ascultarea deţinutului de către educator sau psiholog, desemnaţi de coordonatorul sectorului reintegrare socială. Apoi. deţinutul este ascultat de către medic, care ii va prezenta posibilele urmări dăunătoare la care se expune. în cazul în care deţinutul îşi menţine hotărârea de a refuza hrana, este consultat de către medic, data şi rezultatul consultaţiei consemnându-se în formularul specific refuzului de hrană şi în fişa medicală a acestuia. Dacă deţinutul renunţă la hotărârea de a refuza hrana, medicul
menţionează acest fapt în formular. Formularul completat se restituie şefului de secţie imediat după consultaţie.
in cazul în care persoana condamnată îşi menţine hotărârea de a refuza hrana, şeful secţiei îl sesizează pe directorul penitenciarului, căruia îi înaintează formularul prevăzut de procedura privind refuzul de hrană. Aceeaşi soluţie se ia şi dacă persoana condamnată, cazată în condiţiile regimului închis sau de maximă siguranţă, semideschis sau deschis, va fi transferată la infirmerie ori în altă cameră de deţinere în vederea supravegherii atente şi a monitorizării medicale, fără a avea asupra lor alimente sau tutun, şi refuză să primească 3 mese consecutive.
4. Măsuri obligatorii pentru conducerea penitenciarului
în cazul refuzului de hrană, directorul penitenciarului va discuta cu deţinutul şi va consemna în formular aspectele arătate de către acesta, motivele care au determinat protestul, măsurile dispuse, opţiunea deţinutului de a refuza în continuare hrana sau de a înceta forma de protest. Dacă acesta îşi menţine hotărârea, cu precizarea motivelor refuzului de hrană, are obligaţia de a anunţa de îndată judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care va audia de îndată persoana condamnată, completând formularul de refuz de hrană, potrivit motivelor de susţinere şi în scris a protestului. Dacă persoana condamnată refuză să dea o astfel de declaraţie, se va încheia un proces-verbal în acest sens de către judecător.
Din momentul înştiinţării judecătorului de supraveghere a privării de libertate, se consideră că persoana condamnată se află în refuz de hrană.
în situaţia în care judecătorul a aflat nemulţumirile condamnatului, va dispune măsuri legale şi va face propuneri în acest sens directorului penitenciarului. Aceste nemulţumiri pot fi grupate în două categorii:
a) dacă cele sesizate de persoana condamnată vizează aspecte în legătură cu dispoziţiile art. 39 (stabilirea regimului de executare), art. 40 (schimbarea regimului de executare), art. 56 (exercitarea drepturilor persoanei condamnate) şi art. 104 (plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină) din Legea nr. 254/2013, judecătorul de supraveghere a privării de libertate are obligaţia de a asculta persoana condamnată, urmând a soluţiona, prin încheiere, aspectele sesizate:
b) dacă cele sesizate de persoana condamnată nu vizează aspecte în legătură cu dispoziţiile art. 39, art. 40, art. 56 şi art. 104 din lege, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana condamnată.
Printre măsurile pe care le poate lua pot fi următoarele: zilnic şi ori de câte ori este necesar, medicul penitenciarului vizitează persoana aflată în refuz de hrană şi o examinează clinic, făcând menţiuni despre aceasta în registrul de consultaţii şi, după caz. în fişa medicală. Acesta, la rândul său. va lua măsuri ca protestatarul să fie dus la infirmeria penitenciarului, unde să fie ţinut sub observaţie şi supraveghere atentă din partea personalului medical. Acest personal va asigura persoanei condamnate asistenţa medicală corespunzătoare, astfel încât viaţa ei să nu fie pusă în pericol. în aceste situaţii (din momentul declaraţiei scrise sau a încheierii procesului-verbal), condamnatul va fi alimentat artificial, sub formă de emulsii sau de perfuzii, de 3 ori pe zi, de către medicul penitenciarului.
Atunci când starea de sănătate se agravează, iar în infirmerie nu poate fi asigurată asistenţa medicală corespunzătoare, persoana aflată în refuz de hrană se transferă într-o unitate spitalicească, potrivit art. 54 alin. (12) din Legea nr. 254/2013. Administraţia penitenciarului are obligaţia de a transfera temporar persoana aflată în refuz de hrană într-o instituţie medicală din reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii şi de a înştiinţa familia persoanei condamnate sau o persoană apropiată acesteia, în cazul în care îi este afectată în mod grav sănătatea ori integritatea corporală din cauza refuzului de a se alimenta.
Personalul din serviciile de educaţie şi intervenţie psihosocială acţionează prin consiliere individuală pe toată perioada refuzului de hrană, informând deţinutul despre riscurile continuării acestei forme de protest.
Deţinutului aflat în refuz de hrană îi este alocată zilnic norma de hrană potrivit categoriei din care face parte. Administraţia locului de deţinere, prin personalul său, are obligaţia ca, la ora servirii mesei, să ofere hrana respectivă, deţinutul având posibilitatea să îşi exprime opţiunea.
în dosarul personal al condamnatului se va face menţiune despre data şi motivele declarării grevei.
5. Regimul aplicat condamnatului în refuz de hrană
Pe perioada refuzului de hrană, condamnatul este cazat separat, individual. într-o încăpere anume destinată. Cu ocazia introducerii în acea cameră, i se face percheziţie corporală completă şi se ridică de la condamnat şi se depun la magazie toate alimentele şi ţigările pe care le deţine.
Pe durata refuzului de hrană îi este alocată norma de hrană potrivit categoriei din care face parte, cu respectarea orelor de masă, pentru a-i permite să opteze pentru a consuma mâncare sau nu. Se suspendă însă dreptul de a cumpăra alimente şi ţigări. Condamnatul poate primi totuşi reviste, ziare, cărţi, bani, bunuri de uz personal, altele decât cele alimentare.
Se poate aproba primirea de vizite din partea familiei condamnatului sau a altor persoane, care pot determina schimbarea hotărârii acestuia.
6. Încetarea refuzului de hrană
Dacă persoana condamnată declară în faţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate că renunţă la refuzul de hrană, este încunoştinţat directorul penitenciarului şi se consemnează, în mod corespunzător, în formularul prevăzut de procedura în cazul refuzului de hrană.
încetarea refuzului de hrană a persoanei condamnate are loc în următoarele situaţii-.
a) declaraţie scrisă sau verbală;
b) acceptarea hranei, care este oferită zilnic, la orele fixate, de administraţia penitenciarului;
c) constatarea faptului că s-a alimentat, în mod direct ori pe baza investigaţiilor sau determinărilor clinice de specialitate.
Ieşirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declaraţie scrisă şi semnată de persoana condamnată, în prezenţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
După constatarea încetării refuzului de hrană, deţinutul este transferat într-o cameră de deţinere corespunzătoare regimului de executare în care a fost repartizat.
