Diferența dintre arendă și locațiune
| Comentarii |
|
diferența dintre arendă și locatiune, între cele două contracte, alături de elementele de asemănare, legate de caracterul sinalagmatic, oneros, cu executare succesivă, netranslativ de proprietate, există și deosebiri, care marchează contractul de arendare, ca un contract de sine stătător.
Astfel:
în viziunea art. 1182 alin. (1) și (2) C. civ., încheierea contractului de arendare presupune acordul părților asupra elementelor esențiale ale contractului. Faptul că Legea nr. 16/1994 a fost abrogată și odată cu aceasta și art. 5, care enumera elementele esențiale ale contractului de arendare, nu înseamnă ca acestea nu subzistă.
Contractul de arendare, ca varietate a contractului de locațiune în privința bunurilor agricole, cade în măsura compatibilității sub incidența dispozițiilor generale ale contractului de locațiune referitoare la „cuprinsul contractului”, în temeiul art. 1778 alin. (2) C. civ., completate cu regulile particulare în materia arendării.
Astfel părțile contractante, identificate în contract, trebuie să determine complet și precis bunurile agricole arendate, drepturile și obligațiile părților, arenda, termenele și modalitatea de plată a acesteia, durata arendării, obligația de asigurare a bunurilor arendate, alte clauze convenite de părți și permise de lege, precum: reducerea arendei, reînnoirea arendării etc.
în temeiul art. 1783 C. civ., incident și în materia arendării, durata maximă a locațiunii bunurilor agricole este de 49 ani. Stipularea unui termen mai mare decât acela legal stabilit are drept consecință reducerea acestuia de drept, la 49 ani.
Dacă durata arendării nu a fost determinată în contract, prin convenția părților, arendarea se consideră făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă în anul agricol în care se încheie contractul.
- În timp ce contractul de arendare este un contract solemn, contractul de locațiune este un contract consensual;
- arendarea are un caracter intuitu personae, prin lege fiind interzisă subarendarea și oficiile de arendaș, în timp ce locațiunea nu are acest caracter, fiind permisă sublocațiunea și cesiunea, dacă prin contract acestea nu au fost interzise;
- contractul de arendare se încheie numai pe o durată determinată, putând fi reînnoit, în timp ce în cazul contractului de locațiune este permisă și tacita relocațiune;
- obiectul material al contractului de arendare îl constituie bunurile cu destinație agricolă. în cazul locațiunii, obiectul material al contractului îl constituie bunurile mobile sau imobile, altele decât cele agricole.
În ceea ce privește consimțământul, normele în materia arendării nu conțin reguli speciale, astfel că vor fi aplicabile regulile de drept comun prevăzute de Codul civil, acelea potrivit cărora consimțământul trebuie să fie exteriorizat, să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice și să nu fie alterat de vicii (art 1204-1205 C. civ.).
