Discriminarea în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare
| Comentarii |
|
O.G. nr. 137/2000, republicată, reprezintă reglementarea generală în materie de discriminare. Aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 48/2002 și republicată mai întâi în temeiul art. 4 din Legea nr. 324/2006, iar apoi în temeiul art. II din O.G. nr. 19/2013. Ultimele modificări au fost aduse prin Legea nr. 61/2013 Legea nr. 324/2006 transpune în legislația națională prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
O.G. nr. 137/2000 este primul act normativ din România care a prevăzut sancționarea tuturor formelor de discriminare. „Anterior adoptării Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, problemele prevenirii și sancționării tuturor formelor de discriminare în domeniul raporturilor de muncă erau reglementate de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În prezent, reglementarea din Codul muncii constituie o reglementare cadru, în timp ce O.G. nr. 137/2000 reprezintă reglementarea concretă, de detaliu”.
Articolul 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 garantează principiul egalității de tratament între cetățeni, al excluderii privilegiilor și dis
criminării, la lit. e) a art. 1 alin. (2) fiind reluat și consacrat principiul egalității de remunerație între cetățeni și de garantare a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecție împotriva șomajului.
O.G. nr. 137/2000 definește noțiunea de discriminare în art. 2 alin. (1), precum și criteriile de discriminare, și anume rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu. Din interpretarea prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 rezultă că discriminarea trebuie să rezulte dintr-o acțiune a unei alte persoane, acțiune constând într-o deosebire, excludere, restricție sau preferință. în jurisprudență, s-a apreciat că discriminarea în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000 există atunci când diferența de tratament reclamată este cauzată de unul din criteriile interzise, fiind necesar a se dovedi legătura de cauzalitate între tratamentul diferențiat și cel puțin unul din criteriile interzise.
Potrivit art. 3 din O.G. nr. 137/2000, dispozițiile ordonanței se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională, protecția și securitatea socială. Eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 prin:
a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor;
b) mediere prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare;
c) sancționarea comportamentului discriminatoriu.
Persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor discriminării și restabilirea situației anterioare.
