Discriminarea și Jurisprudența Curții Constituționale în materie
| Comentarii |
|
Prin dispozițiile O.G. nr. 137/2000 „se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de către Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
O.G. nr. 137/2000 sancționează contravențional orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniul politic, economic, social și cultural ori în orice alte domenii ale vieții publice, dacă deosebirea, excluderea, restricția sau preferința se datorează apartenenței la o rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenței la o categorie defavorizată”.
În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că „prevederile O.G. nr. 137/2000 nu contravin principiului egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție, și nici principiului accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă parte, nu îngrădește dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime.
Pe de altă parte, O.G. nr. 137/2000 nu numai că nu îngrădește în vreun fel accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiție prin posibilitatea «persoanei care se consideră discriminată» de a formula, «în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului» (cap. III «Dispoziții procedurale și sancțiuni», art. 27).
O.G. nr. 137/2000 nu contravine nici dreptului la petiționare consacrat de art. 51 din Constituție, atât timp cât stabilește în mod expres faptul că «persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei» [cap. II «Dispoziții speciale», secțiunea a Vl-a: «Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării», art. 20 alin. (1)]”.
În cadrul controlului de constituționalitate exercitat, ca urmare a faptului că în practică au existat situații în care instanțele de judecată au admis acțiunile întemeiate pe prevederile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 și au acordat reclamanților sporuri la salariu prevăzute prin legi speciale pentru o altă categorie profesională decât ceea din care făceau parte reclamanții, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a statuat că instanțele judecătorești învestite cu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și nici să procedeze la înlocuirea unor norme legale cu alte norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În acest sens, s-a reținut că „art. 27alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 nu conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative. Articolul 27 alin. (1) al ordonanței instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare. Așa cum se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele. prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”.
Modul în care sunt formulate dispozițiile ordonanței sunt de natură a permite apariția unor divergențe în cadrul procesului de interpretare. Cu ocazia aplicării dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, în practică s-au creat și situații echivoce. Curtea Constituțională a statuat că o parte din prevederile O.G. nr. 137/2000 pot fi interpretate de așa manieră încât să devină neconstituționale.
Din perspectiva celor arătate, apreciem că în viitor se impune o reanalizare a prevederilor O.G. nr. 137/2000 în vederea îmbunătățirii acesteia, în sensul precizării valorii juridice a hotărârii pronunțate de Consiliu, reformularea unor articole astfel încât acestea să fie clare, lipsite de ambiguitate, precum și corelarea prevederilor ordonanței cu prevederile Codului muncii în situația în care fapta de discriminare este legată de un alt drept care o include.
