domiciliu convenţional, sintagmă ce desemnează, în mod generic, adresa stabilită prin acordul de voinţă al părţilor în vederea executării actului juridic în acel loc sau pentru soluţionarea litigiului şi comunicarea actelor de procedură. D.c. nu se identifică cu domiciliul real, el este doar un artificiu juridic generat prin efectul unei convenţii accesorii, având menirea să determine o prorogare de competenţă prin voinţa părţilor. Problema stabilirii unui d.c. se pune ori de câte ori părţile unui contract au interesul ca eventualele litigii izvorâte din acel contract să fie soluţionate de către o altă instanţă decât aceea care, potrivit regulilor dreptului comun, are o atare competenţă, într-o astfel de ipoteză, ele pot introduce în convenţia lor o clauză accesorie prin care să indice instanţa competentă. Prin efectul unei asemenea clauze se determină implicit şi d.c. (sau ales) care serveşte ipotetic drept criteriu de legitimare a competenţei teritorialea organului de jurisdicţie indicat de părţi. Tot astfel se pune problema şi atunci când partea care are domiciliul în străinătate, spre a evita îndelungata şi complicata procedură de citare pe cale diplomatică, indică o adresă, în raza teritorială a instanţei învestite cu soluţionarea pricinii, la care să se îndeplinească procedura de citare în acea pricină. De asemenea, este posibil ca, în cazul în care există mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi având interese convergente (sau chiar acelaşi interes), fie reclamanţii, fie pârâţii să indice un d.c. la care să se îndeplinească procedura de citare cu fiecare dintre ei. Mai multe texte legale se referă, implicit sau explicit, la d.c. Astfel, art. 19 C. proc. civ. reglementează facultatea părţilor de a deroga, pe cale de convenţie, de la regulile dreptului comun privind competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti. Articolul 93 C. proc. civ. dispune că, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii. Expresia „alegere de domiciliu" este utilizată şi în art. 1781 C. civ. în domeniul inscripţiilor ipotecare [sin. domiciliu ales; v. şi domiciliu; domiciliu legal; domiciliu voluntar sau de drept comun].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Domiciliu convenţional
