Dispozitivul hotărârii
| Comentarii |
|
dispozitivul hotărârii, componentă structurală a hotărârii judecătoreşti care conţine reproducerea integrală şi întocmai a minutei redactate în finalul deliberării şi citite în şedinţă publică cu ocazia pronunţării. Constituie partea cea mai importantă a hotărârii, deoarece cuprinde soluţia dată de instanţă în rezolvarea litigiului; este supus executării silite şi împotriva lui se exercită căile de atac. D.h. trebuie să conţină rezolvările date de instanţă - în sensul admiterii sau respingerii - tuturor cererilor formulate de părţi cu privire la obiectul procesului. De asemenea, el trebuie să cuprindă precizarea elementelor necesare punerii lui în executare silită: numele, prenumele şi domiciliul părţilor; în cazul obligării la predarea unui bun, acesta trebuie să fie individualizat, arătându-se, la imobile, strada, numărul sau vecinătăţile, numărul de carte funciară, numărul topografic şi întinderea, iar la lucrurile generice arătarea modului în care se face determinarea lor (prin numărare, cântărire etc.); în cazul acţiunilor în recunoaşterea unui raport juridic, se va indica conţinutul exact al acestui raport (drepturile şi obligaţiile părţilor); atunci când obligarea nu se poate face în natură (deoarece, spre exemplu, lucrul a pierit), obligarea se va face prin echivalent, iar în d.h. va trebui să se precizeze cuantumul sumei de bani care urmează a fi plătită de către cel obligat; ori de câte ori se pronunţă o obligare alternativă, trebuie să se arate atât prestaţia principală, cât şi cea alternativă; în cazul obligării la plata unor sume de bani, de regulă, se obligă şi la plata de dobânzi; când se admite acţiunea mai multor reclamanţi, se va arăta cât se cuvine fiecăruia dintre ei şi dacă există sau nu solidaritate; în cazul obligării mai multor pârâţi, se va arăta cât datorează fiecare sau dacă obligaţia este solidară, cum sunt repartizate cheltuielile de judecată etc. Instanţa poate acorda motivat debitorului un termen de graţie (înlăuntrul căruia acesta să poată face plata) sau să eşaloneze plata pe mai multe termene succesive; în caz contrar, obligarea este pură şi simplă, iar hotărârea poate fi pusă în executare pe cale silită de îndată ce a rămas definitivă. în d.h. trebuie să se prevadă (la cererea părţii interesate) obligarea la plata cheltuielilor de judecată a părţii care a pierdut procesul. Totodată, în cuprinsul său trebuie să se arate şi calea de atac ce poate fi exercitată de părţi, precum şi termenul în care aceasta o poate exercita; această menţiune are în vedere calea de atac a apelului sau a recursului, nu şi revizuirea sau contestaţia în anulare, întrucât instanţa, la data pronunţării hotărârii, nu poate avea cunoştinţă de existenţa unor motive care ar justifica introducerea unei căi de atac de retractare; indicarea greşită în dispozitiv nu poate lipsi partea de dreptul de a exercita calea de atac, dar nici nu ar putea da părţii un drept pe care legea nu îl prevede. Dacă hotărârea este definitivă, se va face o atare menţiune. Trebuie, de asemenea, să se facă menţiunea că hotărârea a fost pronunţată în şedinţă publică; nerespectarea acestei formalităţi atrage nulitatea hotărârii, dacă partea interesată, pentru a obţine desfiinţarea hotărârii care nu a fost pronunţată în şedinţă publică, pe calea apelului sau, după caz, a recursului, dovedeşte faptul că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel. în practică s-a decis constant că în cazul contradicţiei dintre minută şi dispozitivul hotărârii, sancţiunea este nulitatea hotărârii, deoarece nu se ştie care este soluţia instanţei. S-a exprimat şi opinia că nulitatea poate fi evitată, prin refacerea hotărârii, care, în dispozitiv, va cuprinde soluţia din minută; aceeaşi ar trebui să fie soluţia şi în cazul în care s-a întocmit minuta cu ocazia deliberării, dar lipseşte dispozitivul din hotărâre.
dispozitivul hotărârii - parte a unei hotărâri judecătoreşti care constă în reproducerea în finalul hotărârii a minutei redactate în urma deliberării. Conform art. 309 C. proc. pen. dispozitivul este rezultatul deliberării consemnat în minută. Cuprinsul dispozitivului este stabilit de art. 357 C. proc. pen., care se referă la: datele necesare pentru identificarea persoanei făptuitorului, soluţia dată cu privire la infracţiune, soluţia dată cu privire la repararea pagubei, precum şi alte menţiuni referitoare la: deducerea reţinerii şi arestării preventive, măsurile preventive, măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare, restituirea lucrurilor nesupuse confiscării, existenţa căii de atac a recursului, termenul de recurs, data pronunţării hotărârii ş.a. ~ unei decizii penale - trebuie să cuprindă soluţia dată de instanţa de recurs, data pronunţării deciziei şi menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică. Dacă inculpatul s-a aflat în stare de deţinere, trebuie să se arate şi timpul care se deduce din pedeapsă (art. 389 C. proc. pen.).
DISPOZITIVUL HOTĂRÂRII, componentă structurală a hotărârii judecătoreşti care conţine reproducerea integrală şi întocmai a minutei redactate în finalul deliberării şi citite în şedinţa publică cu ocazia pronunţării. Constituie partea cea mai importantă a hotărârii, deoarece cuprinde soluţia dată de instanţă în rezolvarea litigiului; este supus executării silite şi împotriva lui se exercită căile de atac. Dispozitivul hotărârii trebuie să conţină rezolvările date de instanţă - în sensul admiterii sau respingerii - tuturor cererilor formulate de părţi cu privire la obiectul procesului. De asemenea, el trebuie să cuprindă precizarea elementelor necesare punerii lui în executare silită: numele, prenumele şi domiciliul părţilor; în cazul obligării la predarea unui bun, acesta trebuie să fie individualizat, arătându-se la imobile, strada, numărul de carte funciară, numărul topografic şi întinderea, iar la lucrurile generice, arătarea modului în care se face determinarea lor (prin numărare, cântărire etc.); în cazul acţiunilor unui raport juridic se va indica conţinutul exact al acestui raport (drepturile şi obligaţiile părţilor): atunci când obligarea nu se poate face în natură, obligarea se va face prin echivalent, iar în dispozitivul hotărârii va trebui să se precizeze cuantumul sumei de bani care urmează a fi plătită de către cel obligat; în cazul obligaţiei de a face trebuie să se prevadă şi sancţiunea unor daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere; ori de câte ori se pronunţă o obligare alternativă, trebuie să se arate atât prestaţia principală, cât şi cea alternativă; în cazul obligării mai multor părţi se va arăta cât datorează fiecare sau dacă obligaţia este solidară, cum sunt repartizate cheltuielile de judecată etc. In dispozitivul hotărârii trebuie să se prevadă obligarea la plata cheltuielilor de judecată a părţii care a pierdut procesul. Totodată, în cuprinsul său trebuie să se arate dacă hotărârea este supusă apelului sau recursului şi în ce termen, ori dacă este definitivă sau irevocabilă. Se va menţiona, de asemenea, faptul că hotărârea a fost pronunţată în şedinţă publică.
