Drept execuţional penal sau drept penitenciar
| Comentarii |
|
drept execuţional penal, ramură de drept cunoscută și sub denumirea de drept executiv penal şi drept penitenciar, apărută la începutul secolului XX și care cuprinde norme juridice privind modul de funcţionare şi organizare a penitenciarelor cu privire la diferitele moduri de executare a pedepselor carcerale.
Factorii generali şi de determinare a acestei ramuri de drept sunt:
- existenţa unor relaţii sociale privind executarea sancţiunilor de drept penal;
- interesul pentru perfecţionarea şi justa orientare a activităţii de executare a sancţiunilor de drept penal, care a determinat lărgirea legislaţiei în domeniu:
- creşterea interesului statului şi a rolului său de a intensifica procesul de reeducare şi reintegrare socială a celor condamnaţi, ceea ce a condus la dezvoltarea şi perfecţionarea normelor de drept execuţional penal;
- diversificarea sancţiunilor de drept penal şi a modalităţilor de executare a sancţiunii sau a măsurii privative sau neprivative de libertate.
Definiție în doctrină
Profesorul I. Oancea defineşte dreptul execuţional penal ca fiind ramura de drept alcătuită din totalitatea normelor juridice prin care se reglementează relaţiile sociale privind executarea sancţiunilor de drept penal. în scopul asigurării unei influenţări educative eficiente a acelor persoane supuse executării, in scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi al apărării ordinii de drept.
Obiectul dreptului execuţional penal îl formează relaţiile sociale cu privire la activitatea de executare a sancţiunilor de drept penal. Aceste relaţii au un anumit specific, sunt proprii acestui domeniu al dreptului şi sunt reglementate de norme de drept execuţional penal. La aceste relaţii sociale participă anumite organe de stat (de la penitenciare, în cazul pedepsei cu detenţiunea pe viaţă şi închisoarea, la finanţe, în cazul pedepsei cu amenda etc.), pe de o parte, şi persoanele condamnate, pe de altă parte. Relaţiile sociale reglementate de această ramură de drept sunt relaţii de constrângere, proprii acestei ramuri, ce presupun drepturi şi obligaţii pentru participanţi. Drepturile şi obligaţiile pe care le au participanţii diferă de la felul sancţiunii aplicate (în cazul închisorii sunt relaţii de deţinere în penitenciare, iar la amendă relaţii sociale privind plata unei sume de bani).
Tot în obiectul dreptului execuţional penal se includ şi studiile şi analizele care se fac pentru găsirea instrumentelor celor mai eficiente pentru aplicarea normelor în scopul pentru care au fost reglementate, de maniera asigurării prevenţiei generale şi speciale în lupta împotriva infracţionalităţii. Din această perspectivă, dreptul execuţional penal şi ştiinţa dreptului execuţional penal sunt într-o permanentă dinamică şi dezvoltare, în aceeaşi măsură în care există dinamica mişcării societăţii faţă de realitatea şi parcursul comportamentului antisocial, urmărindu-se adaptarea măsurilor sancţionatoare la necesităţile vieţii contemporane.
Normele de drept execuţional penal devin instrumentele de îndrumare şi orientare a relaţiilor sociale de executare a sancţiunilor de drept penal spre scopurile fixate de politica penală a statului. Aceste norme conferă cadrul juridic al individualizării administrative a sancţiunii, generând cristalizarea unui ansamblu de idei, teorii, concepte filozofice privitoare la sancţiuni, regimuri de executare, organizarea aplicării acestora etc.
Ne raliem opiniei exprimate în doctrină potrivit căreia ştiinţa dreptului execuţional penal se va dezvolta în viitor în mod deosebit în legătură strânsă cu dezvoltarea tehnologică, cu explozia posibilităţilor de comunicare, precum şi ca urmare a dinamicii noilor categorii de infractori.
