Scopul şi funcţiile dreptului execuţional penal
| Comentarii |
|
scopul şi funcţiile dreptului execuţional penal, acesta este determinat de politica penală a statului şi constă în lupta hotărâtă pe care societatea o duce cu membrii săi care încalcă ordinea de drept şi care lezează prin acţiunile lor valorile sociale ocrotite de lege.
Pe lângă acest scop general, dreptul execuţional penal are şi un scop special, şi anume apărarea valorilor sociale, a ordinii de drept, prin reeducarea celor condamnaţi cu ocazia executării sancţiunilor de drept penal privative sau neprivative de libertate.
Scopul dreptului execuţional penal este stipulat în art. 3 din Legea nr. 254/2013:
„(1) Scopul executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
(2) Prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate" şi în art. 3 din Legea nr. 253/2013, unde se arată:
„(1) Prin reglementarea executării pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri prevăzute la art. 1 se urmăreşte asigurarea echilibrului dintre protecţia societăţii prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, şi menţinerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea penală.
(2) Scopul măsurilor procesuale prevăzute la art. 1 lit. g) este asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii de infracţiuni, în condiţiile promovării unor măsuri alternative la arestarea preventivă".
Şi în acest domeniu există o prevenţie generală şi una specială. Prima urmăreşte să îi determine pe cetăţeni să nu mai comită infracţiuni, iar cea de-a doua se referă la reeducarea condamnaţilor prin executarea sancţiunii.
Funcţiile dreptului execuţional penal
În realizarea scopului său, dreptul execuţional penal este chemat să îndeplinească anumite sarcini sau funcţii în calitate de instrument al politicii penale.
În esenţă, aceste funcţii sunt:
a) Realizarea scopului procesului penal. Dacă nu se realizează prompt şi eficient punerea în executare a sancţiunii de drept penal, desfăşurarea procesului penal este inutilă şi zadarnică. Totodată, rezonanţa sancţiunii aplicate se anulează, iar prevenţia generală şi cea specială se anihilează.
în această fază a executării sancţiunilor de drept penal îşi desfăşoară activitatea instanţa de executare, procurorul, unele organe ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Finanţelor şi alte organe abilitate (comandantul locului de deţinere, al unităţii militare, al unităţii sanitare, consilii locale etc.).
Fiecare grupă de sancţiuni de drept penal (pedepse principale, complementare, accesorii, măsuri educative, măsuri de siguranţă etc.) prezintă un anumit specific privind ordinul de punere în executare, organul competent, condiţiile executării etc.
b) Conformarea la principiile fundamentale ale dreptului execuţional penal, adică „pedepsele şi măsurile privative de libertate se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane" (art. 4 din Legea nr. 254/2013). Cu alte cuvinte, executarea sancţiunii trebuie să se realizeze respectând principiul legalităţii, principiul umanismului, al individualizării executării etc.
c) Reeducarea celor condamnaţi prin forma şi modurile de executare a sancţiunilor. în acest sens, se impune adoptarea unor regimuri de executare diferite - regim de maximă siguranţă, regim închis, regim deschis, semiliber şi liber, adică neprivativ de libertate, aşa cum este suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei etc.
Executarea sancţiunilor trebuie să formeze trăsături morale pentru condamnat, menite să îl determine să nu mai intre în câmpul infracţional în viitor, să îl determine să respecte ordinea de drept în societate şi relaţiile de convieţuire socială.
d) Pregătirea pentru reintegrare in muncă şi societate a celor condamnaţi şi liberaţi definitiv. Valenţele educative ale executării sancţiunii, ce rezidă din modul în care aceasta se desfăşoară (cu respectarea principiilor fundamentale de drept, cu respectarea persoanei condamnatului), prin efectuarea unei activităţi utile de muncă, cu respectarea drepturilor şi cu recompensarea muncii, pot crea condiţii pentru condamnat să se readapteze uşor la viaţa liberă, la munca cinstită şi corectă în societate.
Toate aceste elemente pot contribui cu adevărat la reinserţia socială a individului, dar şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către cei condamnaţi care au executat o pedeapsă sau o altă măsură dispusă de organul judiciar în cursul procesului penal.
Secţiunea a 7-a. Locul dreptului execuţional penal în sistemul dreptului
Sistemul nostru de drept cuprinde circa 13-14 ramuri de drept şi după dreptul penal se poate înscrie dreptul execuţional penal.
în epoca romană, existau un drept public şi un drept privat (civil). între aceste două mari ramuri de drept existau anumite legături. Apoi, ramurile de drept s-au diversificat şi multiplicat, desprinzându-se pe rând din cele două ramuri principale de drept, penal şi civil, alte ramuri de drept.
Dreptul execuţional penal s-a desprins din dreptul procesual penal, având legături strânse cu acesta, dar şi cu dreptul penal.
a) Dreptul execuţional penal şi dreptul penitenciar. în unele ţări europene s-a dezvoltat dreptul penitenciar, care se ocupă cu reglementarea executării pedepselor privative de libertate şi care este reglementat atât de Codul penal, cât şi de legile speciale. în Franţa şi Italia, există şi ştiinţa penitenciară. Ea cuprinde dispoziţiile de drept care reglementează numai executarea pedepselor privative de libertate.
Dreptul execuţional penal reglementează executarea tuturor sancţiunilor de drept penal, având un domeniu de reglementare mai larg01, înglobând dreptul penitenciar.
între cele două ramuri de drept există mai multe deosebiri, pe care le vom prezenta în cele ce urmează.
Dreptul execuţional penal cuprinde, în dispoziţiile nepenale ale legii organice privind executarea pedepselor şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare, premisele esenţiale necesare, generale, relativ stabile şi repetabile realizării scopului acestora, pe când dreptul penitenciar nu operează cu categoriile legii organice privind executarea. în cadrul dreptului execuţional deosebim o premisă esenţială şi necesară: încarcerarea condamnaţilor în penitenciare pe baza mandatului de executare emis în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. Executarea pedepsei închisorii se va realiza potrivit Legii nr. 254/2013 (premisă generală), care oglindeşte politica penală a statului nostru (premisă relativ stabilă şi repetabilă).
Dreptul penitenciar cuprinde tipurile de strategii proprii, tratamentul penitenciar şi regimul penitenciar. De asemenea, cuprinde norme juridice cu privire la munca condamnaţilor în penitenciare, măsurile privind reeducarea, şcolarizarea şi instruirea acestora, regulamentele de ordine interioară cu drepturile şi îndatoririle condamnaţilor, precum şi recompensele ce se pot acorda. Sunt precizate, totodată, şi atribuţiile privind activitatea fiecărui organ în cadrul executării pedepsei în penitenciar.
Dacă dreptul execuţional penal are ca izvor de drept legea privind executarea pedepselor şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare, dreptul penitenciar are ca izvor principal regulamentul pentru aplicarea legii privind executarea pedepselor. Desigur, susţinerea comportă discuţii cu privire la faptul dacă şi în ce măsură un regulament poate fi izvor de drept.
b) Legătura cu dreptul penal, dreptul procesual penal şi alte ramuri de drept. Scopul celor trei ramuri de drept este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi tragerea la răspundere a infractorilor, care se realizează în procesul penal.
Dreptul penal prevede cadrul legal al sancţiunilor, normele speciale şi generale sancţionatoare. modalităţile aplicării sancţiunilor de drept penal în hotărârile definitive de condamnare.
Dreptul execuţional penal, prin normele sale de executare a sancţiunilor aplicate de instanţă, contribuie la prevenţia legii penale, la atingerea scopului acesteia. între cele două ramuri de drept există intercondiţionări, fără a se ştirbi autonomia de reglementare a fiecăreia.
Executarea sancţiunilor se realizează într-un anumit cadru, cu respectarea unei anumite proceduri penale. în Codul de procedură penală. în Titlul V - „Executarea hotărârilor penale”, sunt prevăzute dispoziţiile speciale privind executarea hotărârilor
penale. Prin aceste norme sunt precizate procedura de punere în executare a sancţiunilor şi procedura de modificare a executării sancţiunilor de drept penal.
La prima vedere s-ar putea trage concluzia că dreptul execuţional penal ar fi inclus în dreptul procesual penal. dar. aşa cum s-a arătat, chiar dacă normele de reglementare le regăsim în Codul de procedură penală, dreptul execuţional penal are un obiect propriu de reglementare, autonom, cu reglementări proprii regăsite în legile de executare. Uneori, raporturile de drept execuţional penal se realizează prin raporturi de drept procesual penal la care subiecţi sunt organele statului specializate şi condamnaţii.
De asemenea, dreptul execuţional penal preia o serie de informaţii, idei, cunoştinţe din criminologie (care studiază trăsăturile infractorului) şi din penologie (care studiază pedepsele).
Criminologia studiază criminalitatea din perspectiva cauzalităţii fenomenelor, a condiţiilor şi împrejurărilor în care se produc anumite categorii de infracţiuni, precum şi comportamentul infracţional. Dreptul execuţional penal, fiind o ramură aplicativă, doar confirmă concluziile teoretice ale criminologiei și nuanţează procedeele de reeducare a condamnaţilor.
Penologia studiază conţinutul şi evoluţia pedepselor, natura acestora, eficacitatea lor. atât din punct de vedere al constrângerii, cât şi cel al reeducării. îndreptării comportamentului. Se constată că dreptul execuţional penal şi penologia cercetează pedepsele din unghiuri de vedere diferite, având un scop unic: experimentarea unor metodologii noi de resocializare, de influenţare pozitivă conştientizată.
