Interpretarea normelor de drept execuţional penal
| Comentarii |
|
interpretarea normelor de drept execuţional penal, interpretarea normelor juridice desemnează procesul intelectual de stabilire a sensului exact al normelor juridice, în vederea aplicării acestora la situaţii şi cazuri concrete ce se impun a fi rezolvate de către organele de aplicare a dreptului.
De-a lungul istoriei, Iustinian şi Napoleon au apreciat că numai ei pot interpreta legile, deoarece ei le-au făcut. Cu timpul, au apărut comentarii ale legilor şi s-a acceptat ideea că legiuitorul nu poate şi nici nu trebuie să prevadă totul. În sistemul de drept anglo-saxon. în care izvoarele principale ale dreptului sunt precedentul judiciar şi cutuma judiciară, interpretarea dreptului este mai liberă.
Interpretarea dreptului este o operaţiune, o activitate cu caracter logic, care lămureşte şi explică înţelesul exact şi complet al dispoziţiei normelor juridice, oferind astfel soluţii juridice pentru diferitele speţe, cazuri şi situaţii pe care organele de stat le au de rezolvat.
Principiul legalităţii impune ca rezultatul interpretării legii să fie concordant cu voinţa legiuitorului. în dreptul penal, de pildă, legea nu trebuie interpretată nici extensiv, nici restrictiv. Totuşi, ori de câte ori legea nu este clară, ci este echivocă sau lacunară, ea se interpretează restrictiv.
Subiecţii de drept, fie persoane fizice, fie juridice, nu pot crea norme juridice, deoarece acesta este atributul legiuitorului, iar în cazuri neprevăzute şi ne reglementate se poate apela la aplicaţiunea principiilor de drept.
Interpretarea normelor juridice este de două feluri:
- interpretare oficială sau obligatorie;
- interpretare neoficială.
Interpretarea oficială este realizată de către organele de stat care au atribuţii fie în procesul elaborării normelor juridice, fie în procesul aplicării acestora. Legiuitorul poate elabora acte normative interpretative, realizând o interpretare autentică. De fiecare dată, în aceste cazuri, actul normativ interpretativ se aplică retroactiv şi realizează o interpretare generală sau legală. Interpretarea oficială este autentică dacă este făcută de legiuitor şi este cauzală dacă este efectuată de organele judiciare competente. Instanţele de judecată, precum şi organele administraţiei realizează o interpretare juridică sau cauzală.
Interpretarea neoficială este activitatea de interpretare a normelor juridice efectuată de analişti din domeniul dreptului, practicieni şi teoreticieni, care realizează de fapt o interpretare doctrinară în cursuri, tratate, reviste. Interpretarea neoficială a legii este realizată şi de avocaţi, dar ea nu are forţă juridică şi nu este obligatorie.
Doctrina a stabilit un număr de cinci metode tehnice de interpretare, aplicabile tuturor ramurilor de drept:
- metoda gramaticală;
- metoda sistematică;
- metoda istorică;
- metoda logică;
- metoda analogică.
în funcţie de rezultatele interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi:
- interpretare literală (gramaticală), când se constată că textul normei juridice descrie exact sfera cazurilor la care se referă, neexistând motive de a extinde sau de a restrânge aplicarea dispoziţiei în cauză. Metoda interpretării literare este prima metodă care trebuie folosită de interpret, deoarece legiuitorul, înainte de toate, vrea şi trebuie să exprime prin cuvinte voinţa sa. Dacă nu există norme interpretative care să deroge de la sensul obişnuit al cuvintelor utilizate de legiuitor, înţelesul acestora va fi cel din limbajul obişnuit. De exemplu, art. 21 din Constituţie, care prevede că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime;
- interpretarea raţională sau logică constă în relevarea voinţei legiuitorului prin utilizarea argumentelor sau raţionamentelor logice. Stabilirea voinţei sau scopului legiuitorului prin folosirea procedeelor logice are loc numai dacă interpretarea literală este nesatisfăcătoare. Această interpretare presupune cunoaşterea finalităţii legii, adică a realităţilor sociale care au determinat adoptarea sa. Raţionamentele logice cele mai folosite în cadrul operaţiunii de dezvăluire a voinţei legiuitorului sunt: raţionamentul a fortiori (dacă interzice mai puţin, ea interzice implicit şi mai mult), per a contrario (dacă sancţionează numai în anumite condiţii, înseamnă că exclude de la incidenţă celelalte situaţii), reductio ad absurdum (numai interpretarea propusă poate fi luată în considerare), a pari (la situaţii identice se impune aceeaşi soluţie);
- interpretarea sistematică raportează textul normei la ansamblul din care face parte, adică la actul normativ. Dreptul nu este o sumă de norme juridice, ci un câmp normativ articulat coerent într-o integralitate auto-organizatoare, astfel că normele se completează reciproc, sporind eficienţa aplicativă; interpretarea sistematică presupune studierea normei ce se interpretează în corelaţie cu alte norme ce sunt cuprinse în aceeaşi lege sau cu alte legi ce fac parte din sistemul de drept pozitiv. Nicio lege nu apare pe un teren gol, ci are în vedere legislaţia existentă, fie penală, fie extrapenală, ca urmare a intercondiţionărilor existente între acestea;
- interpretarea istorică-juridică contribuie la descifrarea semnificaţiei normative a textului legal, interesând determinarea istorică, impactul juridic al împrejurărilor sociale ce au condus la elaborarea normei, a legii în general; interpretarea istorico-juridică presupune analiza istoricului legii sau al normei ce se interpretează, studiindu-se informaţii de ordin social, economic, politic şi juridic existente la momentul adoptării legii. Istoricul legii atrage după sine studierea lucrărilor pregătitoare în vederea elaborării ei, proiecte şi anteproiecte, expuneri de motive, elemente de drept comparat etc.;
- interpretarea analogică constă în explicarea sensului unei legi penale cu ajutorul altor norme care sunt asemănătoare, abordând aceeaşi materie, dar care sunt mult mai clare. Interpretarea prin analogie trebuie să nu fie confundată cu extinderea legii prin analogie, care presupune aplicarea legii penale la fapte care nu sunt prevăzute în normele sale. dar sunt asemănătoare cu cele din lege. Această metodă de interpretare a extinderii legii prin analogie deschide drum liber abuzurilor şi arbitrariului în înfăptuirea actului de justiţie.
Pe lângă aceste metode, au mai fost şi sunt folosite şi metoda experimentului, metoda statistică, metoda comparativă, precum şi alte metode care, prin rezultatele obţinute, au contribuit la eficientizarea sistemului de sancţionare a inculpaţilor, în scopul recuperării condamnaţilor cu costuri cât mai reduse şi cu respectarea, în acelaşi timp. a drepturilor omului şi a principiului umanismului dreptului execuţional penal.
