Caracterele dreptului execuţional penal
| Comentarii |
|
caracterele dreptului execuţional penal, caracterele dreptului execuţional penal sunt: caracterul unitar, autonom, de drept public şi derivat.
§1. Caracterul unitar
în ceea ce priveşte primul caracter, şi anume cel unitar, normele juridice care reglementează această ramură de drept sunt cuprinse în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, în Codul penal şi în Codul de procedură penală, precum şi în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti12- şi Regulamentele de ordine interioară din penitenciare.
Chiar dacă se găsesc reglementări în mai multe legi, această situaţie nu infirmă caracterul unitar al dreptului execuţional penal, deoarece principiile fundamentale generale sunt prezente în cadrul fiecărei reglementări penale.
Un alt argument pentru susţinerea caracterului unitar este şi acela că există o unitate de principii care diriguiesc întreaga activitate de executare a sancţiunilor de drept penal aplicate atât condamnaţilor majori, cât şi condamnaţilor minori.
Codul penal, în Partea generală, şi Codul de procedură penală cuprind^norme de ordin general privind punerea în executare a sancţiunilor de drept penal. în schimb. Legile privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative, respectiv neprivative de libertate cuprind majoritatea normelor de drept execuţional penal şi toate împreună formează izvoarele dreptului execuţional penal. Desigur, referitor la această afirmaţie, trebuie privită cu rezervă calitatea de izvor de drept a regulamentelor de organizare privind instanţele şi penitenciarele. Astfel, de exemplu, în Legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate sunt cuprinse dispoziţii cu privire la executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, reeducarea condamnaţilor, munca acestora şi remunerarea ei, obligaţiile şi drepturile condamnaţilor, măsurile disciplinare, liberarea condiţionată, paza condamnaţilor, executarea măsurilor educative privative de libertate, iar în Legea privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate sunt incluse dispoziţii privind executarea amenzii, a pedepselor complementare şi accesorii, a măsurilor educative neprivative de libertate etc.
§2. Caracterul autonom
O lungă perioadă de timp, normele de procedură penală nu erau distincte de cele de drept penal şi de cele de drept execuţional penal. Până spre sfârşitul secolului XX, dreptul execuţional penal era înglobat în dreptul procesual penal. De fapt, toate cursurile de drept procesual penal cuprind şi capitolul privind punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive.
După momentul istoric de la 1989, în literatura juridică s-a pus problema desprinderii ca ramură de sine stătătoare a dreptului execuţional penal din dreptul procesual penal.
Primul curs universitar de drept execuţional penal, tipărit cu tiraj considerabil, a fost elaborat de profesorul I. Oancea111.
Specificul reglementării unor raporturi juridice total diferite, cum sunt cele de drept penal, de drept civil etc., reclamă existenţa unei legislaţii adecvate121. Tot mai mult s-a acreditat ideea că dreptul execuţional penal formează o ramură autonomă a dreptului care reglementează raporturile sociale de sine stătătoare ce se nasc în cadrul executării sancţiunilor de drept penal.
inţelesul propriu al cuvântului autonomie este că legea după care exişti îţi este dată de tine însuţi şi de nimeni altcineva. Autonomia presupune independenţă, adică conducere după norme juridice proprii, ceea ce realizează în conţinut Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate şi Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate.
în prezent, există o opinie dominantă a juriştilor în favoarea existenţei unei ramuri autonome de drept execuţional penal. Autonomia presupune trei aspecte de manifestare, şi anume:
- în plan normativ, în sensul că îşi creează norme de conduită fără a se limita la a sancţiona încălcări ale unor norme impuse de alte ramuri de drept;
- în plan conceptual, în sensul că poate conferi un conţinut propriu unor termeni diferit de cel conferit de alte ramuri de drept;
- în plan procedural, deoarece derularea unei proceduri civile nu poate împiedica, amâna sau opri derularea executării sancţiunii de drept penal, ca urmare a sesizării instanţei de judecată cu o anumită acţiune.
§3. Caracterul de drept public
Reglementând relaţiile sociale de punere în executare a sancţiunilor de drept penal, dreptul execuţional penal creează raporturi juridice, pe de o parte, între stat (ca reprezentant al societăţii şi ca titular al funcţiei de executare), prin organele sale specializate (instanţa de judecată, poliţie, finanţe etc.), şi. pe de altă parte, persoanele fizice (condamnaţii penal sau sancţionării penal).
Acţiunea de executare a sancţiunii aplicate este o acţiune publică, ce aparţine societăţii. Raporturile juridice în care se realizează această acţiune socială sunt raporturi de putere sau de autoritate.
în cadrul acestui raport, statul, prin organele sale specializate, deţine o poziţie de autoritate, de comandă, iar condamnatul ocupă o poziţie de subordonare faţă de acesta.
Statul are drept de influenţare, de dispoziţie asupra conduitei condamnatului pe toată perioada executării sancţiunii aplicate.
§4. Caracterul derivat
Ca şi dreptul în genere, dreptul penal este un produs al evoluţiei societăţii menit să apere valorile sociale împotriva actelor de conduită periculoase ale membrilor ei. Evoluţia dreptului penal de-a lungul veacurilor a reflectat evoluţia sistemelor de politică penală şi a gândirii juridice din fiecare epocă. O lungă perioadă de timp, dreptul penal a conţinut şi norme de procedură penală, dar ulterior s-a realizat o separare, o diferenţiere între cele două ramuri de drept.
Codul de procedură penală francez a fost elaborat în anul 1808, fiind o reglementare modernă, sistematizată, care a răspuns epocii privind desfăşurarea procesului penal. Legislaţia franceză a influenţat legislaţia românească, fiind o expresie a strânselor legături între cele două popoare, mai ales în secolul al XlX-lea. în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a fost elaborat Codul de procedură penală român cu influenţe majore după cel francez. Acest prim Cod românesc de procedură penală a dăinuit până în anul 1936.
Actualul Cod de procedură penală, în Titlul V al Părţii speciale, intitulat „Executarea hotărârilor penale" (art. 550-601), cuprinde norme privind executarea hotărârilor penale definitive.
Dreptul penal apare ca o sumă de norme, de reguli de conduită generală, iar normele de drept procesual penal cuprind reguli de conduită particulară, întrucât se adresează numai acelora care participă într-o anumită calitate la desfăşurarea procesului penal.
Dreptul execuţional penal particularizează şi mai mult raportul juridic de drept procesual penal, adresându-se doar statului, prin organele sale specializate în executarea sancţiunilor de drept penal, şi condamnaţilor penal. Din relaţiile sociale reglementate de dreptul procesual penal s-au desprins relaţiile sociale de executare a sancţiunilor, în cadrul unui raport juridic specific de drept execuţional penal. Simpla situare a unei părţi a normelor juridice de executare în Codul de procedură penală nu este dătătoare de ton. menită să suprime caracterul de sine stătător al acestei ramuri de drept, care multă vreme a coexistat cu dreptul procesual penal.
Cele două ramuri de drept (dreptul procesual penal şi dreptul execuţional penal) nu trebuie să se mai confunde şi în viitor, deoarece fiecare ramură are o sferă de activitate juridică concretă, diferită.
Prin normele sale, dreptul procesual penal trebuie să asigure ordinea socială fără a afecta drepturile fundamentale ale persoanelor, iar dreptul execuţional penal trebuie să asigure influenţarea educativă eficientă a condamnaţilor în timpul executării sancţiunilor, pentru a se evita in viitor săvârşirea de noi infracţiuni.
Dreptul execuţional penal s-a desprins din dreptul procesual penal ca ramură de drept de sine stătătoare, independentă, care, alături de celelalte ramuri de drept, formează un tot unitar şi care oglindeşte politica penală a statului la un moment dat.
