Obiectul dreptului execuțional penal
Comentarii |
|
obiectul dreptului execuțional penal, după natura şi caracteristicile esenţiale ale obiectului de reglementare al dreptului execuţional penal, domeniul de activitate îl constituie relaţiile sociale speciale privind executarea sancţiunilor de drept penal. Cu alte cuvinte, suntem în prezenţa activităţii desfăşurate de organele de stat însărcinate cu punerea în executare a sancţiunilor şi cu situaţia persoanelor condamnate asupra cărora se răsfrânge această activitate.
Domeniul de activitate al dreptului execuţional penal este foarte apropiat de cel al dreptului penal, însă nu se identifică, ci are o existentă de sine stătătoare. El cuprinde mai multe planuri, după felul sancţiunilor de drept penal:
- planul pedepselor principale,
- planul pedepselor complementare,
- planul măsurilor de siguranţă şi
- planul măsurilor educative.
Toate aceste sancţiuni au anumite limite temporale, cu început şi sfârşit (începutul executării sancţiunii, care ţine până la limita la care se termină executarea fiecărei sancţiuni în parte).
Conceptele de bază ale dreptului execuţional penal sunt:
- infracţiunea,
- răspunderea penală şi
- sancţiunea penală.