Efectele contractului de rentă viageră
| Comentarii |
|
efectele contractului de rentă viageră, 1. Obligaţiile credirentierului 2. Obligaţiile debirentierului
Ca şi în cazul altor contracte translative de proprietate, încheierea valabilă a rentei viagere are drept consecinţă principală transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului (de la credirentier la debirentier).
Deoarece contractul are caracter sinalagmatic, părţile îşi asumă reciproc obligaţii.
1. Obligaţiile credirentierului
Având în vedere caracterul translativ de proprietate al rentei viagere, credi-rentierul are obligaţia de a preda „capitalul” (predare care are semnificaţia faptului material, asemenea contractului de vânzare-cumpărare)’.
Totodată, asemenea vânzătorului, credirentierul trebuie să-l garanteze pe debirentier (care devine proprietarul lucrului) pentru evicţiune şi pentru vicii ascunse.
în cazul în care debirentierul a fost evins, credirentierul va trebui să restituie total sau parţial ratele de rentă primite, proporţional cu evicţiunea suferită (iar dacă lucrul are o valoare mai mare, şi sporul acumulat până la data evicţiuni - art. 1701 alin. 3 Noul Cod Civil).
în vederea protejării creditorilor credirentierului pentru pagube produse prin înstrăinarea bunurilor asupra cărora ei au un gaj general, legea interzice părţilor contractante să declare renta neurmăribilă. Ca excepţie, renta viageră cu titlu gratuit poate fi declarată insesizabilă prin contract (art. 2253 Noul Cod Civil).
Deoarece renta viageră este, prin natura sa, transmisibilă, ea poate forma obiectul unei cesiuni de creanţă.
2. Obligaţiile debirentierului
A. Obligaţia de plată a rentei
Potrivit art. 2242 alin. 2 Noul Cod Civil, debirentierul trebuie să plătească sumele de bani convenite de părţi pe toată durata vieţii credirentierului (contractant sau terţ beneficiar) ori până la decesul terţului (până la moartea căruia credirentierul are dreptul la ratele de rentă).
Cuantumul ratelor rentei viagere se stabileşte şi se plăteşte potrivit voinţei părţilor manifestate în contract.
Potrivit art. 2252 alin. 2 Noul Cod Civil, debirentierul este ţinut la plata rentei până la decesul credirentierului, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia (deoarece contractul este aleatoriu).
Potrivit Noului cod civil, ratele de rentă se plătesc trimestrial în avans şi indexate în funcţie de rata inflaţiei (art. 2248 alin. 1).
Atunci când plata se face anticipat, credirentierul dobândeşte sumele de rentă din ziua scadenţei. Dacă însă credirentierul decedează înainte de expirarea perioadei pentru care renta s-a plătit în avans, debirentierul nu poate cere restituirea sumei plătite aferente perioadei în care creditorul nu a mai fost în viaţă (art. 2248 alin. 2 Noul Cod Civil).
în caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată a ratelor scadente, credirentierul poate cere sechestrul şi vânzarea bunurilor debirentierului, până la concurenţa unei sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor (art. 2250 alin. 1 Noul Cod Civil).
în situaţia de mai sus, suma datorată de debirentier se calculează pe baza unei expertize întocmite în conformitate cu metodologia de calcul aplicabilă în cazul asigurărilor de viaţă (art. 2250 alin. 2 Noul Cod Civil).
în cazul vânzării bunurilor debirentierului, suma rezultată se consemnează la o instituţie de credit şi va fi plătită credirentierului cu respectarea cuantumului şi scadenţelor convenite prin contractul de rentă viageră (art. 2250 alin. 3 Noul Cod Civil).
Când debirentierul intră în lichidare, credirentierul îşi poate realiza dreptul la rentă înscriind creanţa sa în tabloul creditorilor (art. 2250 alin. 4 Noul Cod Civil).
întrucât obligaţia de plată a debirentierului este patrimonială şi nu are caracter intuitu personae, ea se transmite moştenitorilor acestuia.
în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, menţionăm că, întrucât renta are caracter viager, dreptul la rentă al creditorului nu se prescrie, „chiar dacă o perioadă îndelungată (de peste 3 ani) nu ar reclama plata ratelor de rentă scadente”.
Proba existenţei persoanei de viaţa căreia este legată plata rentei cade în sarcina credirentierului.
B. Obligaţia de garanţie şi rezoluţiunea contractului
Pentru garantarea obligaţiei de plată a rentei constituite cu titlu oneros, credirentierul beneficiază de un privilegiu sau după caz, de o ipotecă legală asupra „capitalului” înstrăinat, asemenea vânzătorului (art. 2249 alin. 1 Noul Cod Civil)
Când obligaţia de garanţie a debirentierului este şi contractuală, ea are caracter continuu, întrucât el acesta este „dator să-l asigure pe credirentier de solvabilitatea sa şi, după încheierea contractului de rentă viageră, să nu diminueze aceste garanţii’™.
Când debitorul nu-şi execută obligaţia principală de plată, creditorul rentei cu titlu oneros poate cere rezoluţiunea contractului dacă debirentierul nu depune garanţia promisă în vederea executării obligaţiei sale ori o diminuează (art. 2251 alin. 1 Noul Cod Civil).
Credirentierul are dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiei de plată a rentei de către debirentier (art. 2251 alin. 2 Noul Cod Civil).
Dacă rezoluţiunea contractului s-a produs, debirentierul trebuie să restituie bunul (sau capitalul).
în lipsa unei stipulaţii contrare, rezoluţiunea nu conferă debirentierului dreptul de a obţine restituirea ratelor de rentă deja plătite (art. 2251 alin. 3 Noul Cod Civil).
De precizat că doctrina (dar şi practica judecătorească) a fost mai fermă în sensul că, în caz de rezoluţiune, ratele de rentă plătite de debirentier nu se vor restitui, chiar dacă există o clauză de restituire în contract.
Secţiunea a lll-a. încetarea şi urmărirea rentei viagere
Contractul de rentă viageră încetează prin moartea credirentierului (sau a altei persoane, în favoarea căreia a fost constituită renta).
Renta viageră nu poate înceta prin voinţa unilaterală a debirentierului. Astfel, debirentierul nu se poate libera „oferind restituirea capitalului şi renunţând la resti-
tuirea ratelor plătite” fiind „ţinut la plata rentei până la decesul persoanei pe durata vieţii căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia (art. 2252 alin. 1 şi 2 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 2253 Noul Cod Civil, numai „renta viageră cu titlu gratuit poate fi declarată insesizabilă prin contract”.
Chiar şi în cazul de mai sus, stipulaţia nu îşi produce efectele decât în limita valorii rentei care este necesară credirentierului pentru asigurarea întreţinerii (art. 2253 Noul Cod Civil).
în contextul de mai sus, precizăm că întreţinerea unei persoane presupune asigurarea de hrană, îmbrăcăminte, menaj, folosinţa unei locuinţe corespunzătoare dar şi cheltuielile necesare în caz de boală (art. 2257 alin. 2 Noul Cod Civil).
Rezultă că renta viageră poate fi urmăribilă chiar atunci când este gratuită, însă numai pentru partea care excede valorii necesare întreţinerii credirentierului.
Din textul de lege rezultă, implicit, că renta viageră constituită cu titlu oneros este urmăribilă.
Părţile contractante nu pot declara renta viageră neurmăribilă, deoarece aceasta reprezintă echivalentul bunului transmis.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Efectele contractului de rentă viageră
