Efectele divorţului
| Comentarii |
|
efectele divorţului, consecinţele juridice care, potrivit legii, se produc ca urmare a desfacerii căsătoriei, în relaţiile dintre soţi, în relaţiile dintre părinţi şi copiii minori şi în relaţiile dintre soţi şi terţi. 1) în relaţiile dintre soţi, divorţul produce următoarele consecinţe:
A) în ce priveşte relaţiile personale: a) în planul drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale soţilor: pierderea calităţii de soţi şi încetarea drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale soţilor.; b) în planul dreptului la nume: soţii care în timpul căsătoriei au purtat un nume comun, redobândesc numele ce-l aveau înainte de încheierea căsătoriei, indiferent de modul în care a fost dobândit acel nume (chiar dacă dobândirea lui s-a făcut prin efectul unei căsătorii anterioare). Prin excepţie de la acest principiu, la desfacerea căsătoriei prin divorţ soţii pot conveni ca acela dintre ei care a dobândit prin căsătorie numele celuilalt să-şi păstreze acest nume şi după pronunţarea divorţului; pentru motive temeinice, instanţa poate să încuviinţeze ca soţul interesat să poarte după divorţ numele purtat în timpul căsătoriei, chiar împotriva voinţei celuilalt soţ.
B) În ce priveşte raporturile patrimoniale dintre soţi: a) încetarea comunităţii de bunuri a soţilor; drept urmare, bunurile dobândite de către unul dintre soţi - sau de către foştii soţi împreună - după desfacerea căsătoriei nu sunt supuse regimului legal al comunităţii de bunuri a soţilor, ci sunt guvernate de regulile dreptului comun; pe data desfacerii căsătoriei încetează să se mai aplice prezumţia legală de mandat reciproc a soţilor; obligaţiile asumate după divorţ de către unul dintre foştii soţi nu au caracter de obligaţii comune şi deci executarea lor nu poate fi garantată cu bunuri comune; proprietatea comună în devălmăşie a soţilor asupra bunurilor comune se transformă în proprietate comună pe cote-părţi; b) reactivarea prescripţiei extinctive, care nu curgea între soţi pe durata căsătoriei: termenul de prescripţie a executării unei hotărâri judecătoreşti dată în timpul căsătoriei, prin care s-a recunoscut, în favoarea unuia dintre soţi, un drept de creanţă împotriva celuilalt soţ începe să curgă doar de la data desfacerii căsătoriei; c) împărţirea bunurilor comune. în principiu, împărţirea bunurilor comune ale soţilor poate avea loc numai ca urmare a desfacerii căsătoriei; ea este admisă, prin excepţie, şi în timpul căsătoriei, numai dacă se justifică prin motive temeinice, împărţirea convenţională a bunurilor comune făcute de soţi anterior introducerii acţiunii de divorţ este lovită de nulitate absolută; are valabilitate însă - de la data desfacerii căsătoriei - convenţia de împărţeală intervenită între soţi în timpul procesului de divorţ, dacă îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale tranzacţiei judiciare. în cazul în care împărţirea bunurilor comune ale soţilor cu ocazia divorţului nu se realizează pe cale amiabilă, oricare dintre soţi poate cere instanţei să hotărască modul lor de împărţire, fie chiar cu ocazia procesului de divorţ, fie după desfacerea căsătoriei. Instanţa învestită cu o asemenea cerere este chemată să se pronunţe nu numai asupra modalităţii concrete de individualizare a drepturilor soţilor, ci - atunci când aceştia n-au putut cădea de acord - şi asupra măsurii cotelor-părţi ce revin fiecăruia dintre ei; d) modificarea drepturilor locative ale soţilor sau stingerea acestor drepturi în privinţa unuia dintre ei. în lipsa unei convenţii a soţilor, beneficiul contractului de închiriere a locuinţei comune revine soţului căruia i-au fost încredinţaţi spre creştere şi educare copii minori, iar dacă nu sunt copii minori, soţului care a obţinut divorţul; în toate celelalte cazuri instanţa judecătorească are facultatea să decidă căruia dintre soţi urmează să-i fie atribuit acest beneficiu. înainte de a se pronunţa cu privire la atribuirea locuinţei, instanţa judecătorească trebuie să examineze posibilitatea împărţirii acesteia, beneficiul contractului de închiriere putând fi atribuit în mod exclusiv unui soţ, în cazul în care locuinţa comună nu poate fi împărţită. 2) în relaţiile dintre părinţi şi copii, divorţul are ca efect încredinţarea copiilor minori rezultaţi din căsătorie - sau care au regimul copiilor rezultaţi din căsătorie -spre creştere şi educare. Instanţa poate hotărî încredinţarea acestora exclusiv unuia dintre părinţi, iar dacă sunt mai mulţi copii, încredinţarea lor poate fi împărţită la ambii părinţi. Dacă instanţa constată că niciunul dintre părinţi nu este în măsură să asigure condiţiile necesare pentru o normală dezvoltare fizică şi intelectuală a copiilor, va încredinţa copiii unor rude sau altor persoane ori, la nevoie, unei instituţii de ocrotire. Hotărând asupra încredinţării copiilor minori, instanţa va decide, totodată, şi asupra modului de îndeplinire a obligaţiei de întreţinere ce revine părinţilor în privinţa acestora. 3) în relaţiile dintre soţi şi terţi, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data când s-a făcut menţiune despre hotărârea de divorţ pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut divorţul pe altă cale; până la această dată, creditorii soţilor vor putea să-şi satisfacă creanţele lor prin valorificarea unor bunuri comune ale acestora.
efectele divorţului, Data desfacerii căsătoriei. Numele de familie după căsătorie. Drepturile soţului divorţat.
Data desfacerii căsătoriei.
Conform art. 382 Noul Cod Civil, căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pro-nuntat divorţul a rămas definitivă.
Prin excepţie, dacă acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorii soţului reclamant care a decedat, căsătoria se socoteşte desfăcută la data decesului.
în cazul divorţului pe cale administrativă sau prin procedură notarială, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ.
Numele de familie după căsătorie.
La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ.
Pentru motive temeinice justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.
Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.
Drepturile soţului divorţat.
Divorţul este considerat pronunţat împotriva soţului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria.
Soţul împotriva căruia a fost pronunţat divorţul pierde drepturile pe care legea sau convenţiile încheiate anterior cu terţii i le atribuie.
Aceste drepturi, potrivit art. 384, nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divorţului prin acordul soţilor.
în cadrul raporturilor patrimoniale dintre soţi locul central prin importanţă şi complexitate este dat de existenţa regimului matrimonial care reglementează raporturile patrimoniale dintre soţi, precum şi dintre soţi şi terţi.
De asemenea, între soţi funcţionează obligaţia legală de întreţinere, ca un reflex al principiului solidarităţii familiale [art. 516 alin. (1) C. civ.].
în ceea ce priveşte dreptul la moştenire, potrivit art. 971 C. civ., soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în
Citește mai mult
concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali, iar în absenţa altor moştenitori legali sau dacă niciunul nu vrea sau nu poate să vină la moştenire, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire. De asemenea, el are, în anumite condiţii un drept de abitaţie (art. 973 C. civ.) şi moşteneşte, când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, pe lângă cota succesorală care îi revine, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.