efectele introducerii cererii de apel, consecinţele pe care le produce cererea de apel. Prin introducerea cererii de apel la instanţa a cărei hotărâre se atacă se produc trei efecte: a) învestirea instanţei superioare; b) suspendarea executării hotărârii atacate cu apel; c) transmiterea către instanţa superioară a dreptului de a proceda la o nouă judecată asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept ale cauzei. Efectul învestirii instanţei superioare constă în naşterea dreptului şi a obligaţiei pentru această instanţă de a realiza controlul judiciar şi, după caz, de a proceda la o nouă judecată în fond sau doar la anularea hotărârii atacate. Ca urmare, în măsura în care hotărârea a fost atacată, cauza este devoluată de la judecătorul de grad inferior {iudex a quo) la un judecător de grad superior (iudex a quem) [v. şi efectul devolutiv al apelului; efectul suspensiv de executare al apelului]
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Efectele introducerii cererii de apel