Efectul prescripţiei extinctive
| Comentarii |
|
efectul prescripţiei extinctive, în doctrina corespunzătoare reglementării anterioare nu a existat un punct de vedere unitar în legătură cu soluţionarea problemei de a şti ce se stinge prin prescripţia extinctivă.
De lege lata, după ce din art. 2500 alin. (1) noul cod civil se poate deduce că prescripţia are ca efect stingerea dreptului material la acţiune, art. 2506 alin. (2) noul Cod Civil precizează expres că, după împlinirea termenului de prescripţie, cel obligat poate să refuze executarea obligaţiei.
Având în vedere faptul că prescripţia extinctivă stinge numai aşa-numitul „drept la acţiune în sens material”, precum şi faptul că prescripţia extinctivă nu operează de drept (prin simpla împlinire a termenului) şi nici din oficiu, ci numai la cererea persoanei interesate (cel în folosul căruia curge prescripţia având posibilitatea de a se prevala sau nu de aceasta), urmează a se desprinde o consecinţă importantă, anume supravieţuirea, după împlinirea termenului de prescripţie, a dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative.
Astfel, întrucât organul de jurisdicţie nu mai poate invoca din oficiu prescripţia extinctivă, dreptul subiectiv civil poate beneficia de protecţie judiciară pe cale de acţiune ori de câte ori prescripţia extinctivă nu este invocată în termenul prevăzut de lege (art. 2513 noul Cod Civil, potrivit căruia prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate) de către cel în folosul căruia a curs prescripţia sau de persoanele menţionate în art. 2514 noul Cod Civil
Ca şi în reglementarea anterioară, dreptul subiectiv prescris se bucură de protecţie pe cale de excepţie (în dreptul civil, noţiunea de excepţie este folosită, de regulă, în sensul de excepţie de drept substanţial, deci ceea ce în dreptul procesual civil se desemnează prin expresia „apărare de fond”.), în sensul că, în cazul în care obligaţia corelativă a fost executată de bunăvoie după ce termenul de prescripţie s-a împlinit, nu se va putea cere restituirea chiar şi atunci când, la data executării, cel în folosul căruia a curs prescripţia nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit [art. 2506 alin. (3) noul Cod Civil].
Tot despre supravieţuirea dreptului ulterior împlinirii termenului de prescripţie este vorba şi în cazurile prevăzute de art. 2506 alin. (4) noul Cod Civil, potrivit căruia sunt valabile recunoaşterea dreptului făcută prin act scris, precum şi constituirea de garanţii în folosul titularului dreptului supus prescripţiei extinctive, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit, în ambele ipoteze fiind aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie.
Având în vedere caracterul de ordine privată al prescripţiei extinctive, legea permite celui în folosul căruia curge sau a curs prescripţia să renunţe la beneficiul termenului scurs pentru prescripţia începută şi neîmplinită sau, după caz, la prescripţia împlinită (art. 2507 noul Cod Civil), renunţare care poate fi expresă sau chiar şi tacită, aceasta din urmă trebuind să fie neîndoielnică şi să rezulte numai din manifestări neechivoce (art. 2508 noul Cod Civil).
Nu poate însă renunţa la prescripţie cel lipsit de capacitatea de a înstrăina sau, după caz, de a se obliga (art. 2509 noul Cod Civil).
Cât priveşte efectele renunţării la prescripţie, art. 2510 noul Cod Civil distinge între renunţarea la prescripţia împlinită, caz în care începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel, şi renunţarea la beneficiul termenului scurs pentru prescripţia începută şi neîmplinită, ipoteză în care sunt aplicabile regulile privind întreruperea prescripţiei prin recunoaşterea dreptului.
Trebuie reţinut că, potrivit art. 2511 noul Cod Civil, renunţarea produce efecte numai în privinţa celui care a făcut-o, neputând fi invocată împotriva code-bitorilor solidari ori a unei obligaţii indivizibile sau împotriva fideiusorilor, aceştia putându-se prevala de prescripţie. De altfel, potrivit art. 2514 noul Cod Civil, codebitorii unei obligaţii solidare sau indivizibile şi fideiusorii pot invoca prescripţia, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă ori a renunţat la ea, textul recunoscând acest drept şi creditorilor celui interesat, precum şi oricărei alte persoane interesate.
Precizăm, însă, că nu este supus prescripţiei extinctive aşa-numitul „drept la acţiune în sens procesual”, adică acele componente ale dreptului la acţiune constând în posibilitatea de a sesiza organul de jurisdicţie, de a formula cereri, de a propune probe, de a pune concluzii, de a exercita căile de atac prevăzute de lege etc., în alte cuvinte, posibilitatea de a exercita mijloacele procesuale reglementate de lege şi care alcătuiesc acţiunea civilă.
Principiile efectului prescripţiei extinctive
Efectul prescripţiei extinctive este cârmuit de două principii (care au existat şi în reglementarea anterioară):
- odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept subiectiv principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile subiective accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel [art. 2503 alin. (1) noul Cod Civil];
- în cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestaţiile datorate [art. 2503 alin. (2) noul Cod Civil], cu excepţia cazului în care prestaţiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenţie, un tot unitar [art. 2503 alin. (3) noul Cod Civil].
Se observă că ambele principii privesc efectul stingerii prin prescripţie extinctivă a unui drept de creanţă (mai exact, a acelei componente a dreptului la acţiune ce constă în posibilitatea creditorului de a obţine condamnarea debitorului la executarea obligaţiei corelative dreptului de creanţă), deoarece primul principiu vizează un drept accesoriu, iar un asemenea drept, indiferent că este de creanţă sau real, poate avea ca drept principal numai un drept de creanţă; de asemenea, numai un drept de creanţă este susceptibil de a îmbrăca forma unor prestaţii succesive.
Principiul prescrierii acţiunii privind un drept subiectiv accesoriu odată cu prescrierea acţiunii privind un drept subiectiv principal reprezintă o aplicaţie a regulii accesorium sequitur principale. Aşadar, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept (de creanţă) principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind eventualele dobânzi, garanţii personale etc.
Prin excepţie, art. 2504 alin. (1) teza I noul Cod Civil prevede că prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară (Pe temeiul art. 2494 noul Cod Civil, potrivit căruia, dispoziţiile privitoare la publicitatea, prioritatea, executarea şi stingerea ipotecilor mobiliare se aplică şi dreptului de gaj, se poate trage concluzia că art. 2504 noul Cod Civil se aplică şi dreptului de gaj.)
Acelaşi articol fixează însă două limite. Astfel, o primă limitare rezultă din art. 2504 alin. (1) teza a ll-a noul Cod Civil, potrivit căruia creditorul ipotecar va putea urmări, în condiţiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri. O a doua limitare rezultă din art. 2504 alin. (2) noul Cod Civil, anume valoarea capitalului, în sensul că dobânzile şi alte accesorii ale creanţei ipotecare nu mai pot fi acoperite în afara capitalului după împlinirea prescripţiei din valorificarea pe cale silită a bunului ipotecat.
Pentru a înţelege mai bine aceste limitări vom lua două exemple.
Să presupunem că a intervenit prescripţia unei creanţe de 10.000 de lei, garantate prin ipotecă. Creditorul ipotecar este îndreptăţit să execute silit bunul ipotecat, iar, dacă din valorificarea acestuia se obţine doar o sumă de 6.000 de lei, creditorul nu va putea solicita şi urmărirea altor bunuri neipotecate pentru a-şi acoperi întreaga creanţă de 10.000 de lei.
Să mai presupunem că a intervenit prescripţia unei creanţe ipotecare de 15.000 de lei care a produs o dobândă de 1.000 de lei. Creditorul ipotecar este îndreptăţit să execute silit bunul ipotecat, iar în cazul în care din valorificarea acestuia s-ar obţine o sumă de 20.000 de lei, creditorul nu-şi va putea acoperi din aceasta decât valoarea capitalului de 15.000 de lei, iar nu şi valoarea dobânzii de 1000 de lei.
Din principiul în discuţie decurg două consecinţe importante şi anume, pe de o parte, imprescriptibilitatea dreptului subiectiv principal are ca efect imprescriptibilitatea dreptului subiectiv accesoriu, iar, pe de altă parte, stingerea prin prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune privind un drept subiectiv accesoriu nu atrage şi stingerea dreptului la acţiune privind un drept subiectiv principal.
Cel de-al doilea principiu al efectului prescripţiei extinctive (al stingerii printr-o prescripţie distinctă a dreptului la acţiune privind fiecare prestaţie în cazul obligaţiilor cu executare succesivă) se aplică dacă debitorul este ţinut la prestaţii succesive, precum chirii, arenzi, dobânzi, ratele de rentă viageră etc., indiferent de izvorul obligaţiei, afară de cazul în care prestaţiile alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenţie, un tot unitar.
De reţinut că, în aplicarea concretă a acestui principiu, dacă este cazul, trebuie să se ţină cont şi de incidenţa celuilalt principiu care guvernează efectul prescripţiei extinctive. Astfel, atunci când se pune problema stingerii prin prescripţie a unui drept accesoriu având ca obiect prestaţii succesive, trebuie cercetat, în prealabil, dacă nu s-a stins prin prescripţie dreptul de creanţă principal, deoarece prescrierea dreptului principal atrage prescrierea tuturor prestaţiilor succesive ce alcătuiesc obiectul dreptului de creanţă accesoriu, devenind inutil să se mai verifice dacă pentru fiecare prestaţie a intervenit sau nu prescripţia extinctivă.
De exemplu, să presupunem că, la data de 1 februarie 2008, Primus l-a împrumutat pe Secundus cu 10.000 de lei, părţile stabilind că aceasta va fi restituită la data de 1 august 2008 şi că, până la restituirea integrală a sumei împrumutate, Secundus îi va plăti lui Primus o dobândă lunară de 1%. Dacă Primus îl acţionează în judecată pe Secundus la data de 1 octombrie 2011, solicitând obligarea acestuia să îi plătească suma împrumutată şi dobânda aferentă acesteia, instanţa nu va putea să admită acţiunea nici măcar în parte, întrucât prescripţia extinctivă a dreptului de creanţă principal a atras prescripţia extinctivă a tuturor prestaţiilor ce alcătuiesc obiectul dreptului accesoriu (deci şi prescripţia extinctivă a dobânzilor aferente perioadei ce a început cu data de 1 octombrie 2008, chiar dacă, de la data exigibilităţii prestaţiilor respective, au trecut mai puţin de 3 ani).
