Valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei (a apărării de fond)
| Comentarii |
|
valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei (a apărării de fond), din definiţia dată dreptului subiectiv civil rezultă că de esenţa acestuia este posibilitatea recunoscută titularului de a recurge, în caz de nevoie (adică atunci când dreptul subiectiv este nesocotit sau încălcat), la forţa coercitivă a statului. Valorificarea (realizarea sau recunoaşterea) dreptului subiectiv civil poate fi obţinută nu numai pe calea ofensivă a acţiunii, ci şi pe calea defensivă a excepţiei, cu precizarea că nu trebuie să avem în vedere excepţia procesuală, ci vom folosi noţiunea de excepţie pentru a desemna anumite apărări de fond. Spre exemplu, atunci când reclamantul formulează o pretenţie împotriva pârâtului, iar acesta din urmă, pentru a obţine respingerea pretenţiei formulate împotriva sa, se apără invocând un drept subiectiv civil, se spune că dreptul subiectiv respectiv este valorificat (apărat, ocrotit) pe cale de excepţie (de drept material, substanţial). Aşadar, valorificarea unui drept subiectiv civil pe cale de excepţie presupune că titularul dreptului, fiind chemat în judecată, se prevalează de acel drept spre a obţine respingerea pretenţiei formulate împotriva sa, fără însă a urmări să obţină obligarea adversarului procesual să execute o anumită prestaţie faţă de el. Se impune o precizare. Este vorba de o valorificare a dreptului subiectiv civil pe cale de acţiune (iar nu pe cale de excepţie) nu numai atunci când dreptul respectiv este supus judecăţii prin intermediul unei cereri de chemare în judecată (act de procedură prin care se declanşează procesul civil), ci şi atunci când dreptul subiectiv este dedus judecăţii (nu cu scopul de a obţine doar respingerea pretenţiei formulate de adversar, ci cu scopul de a obţine realizarea acestui drept faţă de partea adversă sau faţă de o altă persoană care nu este încă parte în proces) printr-un act de procedură formulat în cursul unui proces deja declanşat, dar care act, ca natură juridică, reprezintă o veritabilă chemare în judecată (cum este cazul, spre exemplu, al cererii reconvenţionale). în alte cuvinte, sub aspect procesual, valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de acţiune implică fie introducerea unei cereri de chemare în judecată, fie formularea unei cereri incidentale prin care se invocă o pretenţie proprie, în schimb, pentru valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de excepţie este suficientă doar formularea unei întâmpinări.
Pentru ipoteza în care valorificarea dreptului pe cale de acţiune ar fi supusă prescripţiei extinctive, trebuie stabilit dacă valorificarea aceluiaşi drept pe cale de excepţie este sau nu prescriptibilă. Fără îndoială că în cazul în care acţiunea este imprescriptibilă extinctiv, atunci şi ocrotirea dreptului subiectiv pe calea excepţiei este imprescriptibilă. Spre exemplu, art. 1249 alin. (1) noul cod civil stipulează că, dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.
În doctrina corespunzătoare reglementării anterioare, nu a existat un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte problema prescriptibilităţii sau imprescriptibilităţii excepţiei (de drept material).
Noul Cod civil nu conţine o dispoziţie cu caracter general, care să rezolve această problemă pentru toate cazurile de valorificare a unui drept subiectiv pe cale de excepţie, ci doar unele dispoziţii speciale.
În unele cazuri, legea prevede în mod expres imprescriptibilitatea excepţiei. Astfel, art. 1095 noul Cod Civil, după ce stabileşte, în alin. (1), prescripti-bilitatea acţiunii în reducţiunea liberalităţilor excesive, prevede, în alin. (3), că excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv. De asemenea, art. 1249 alin. (2) noul Cod Civil dispune că nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acţiune numai în termenul de prescripţie stabilit de lege, însă, partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar şi după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare. Potrivit art. 369 alin. (4) noul Cod Civil, creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial pot invoca oricând, pe cale de excepţie, inopozabilitatea modificării sau lichidării făcute în frauda intereselor lor.
Sunt reglementate însă şi situaţii din care rezultă prescriptibilitatea excepţiei. Spre exemplu, art. 1223 alin. (1) noul Cod Civil prevede că nulitatea relativă a contractului pentru leziune nu poate să fie opusă pe cale de excepţie când dreptul la acţiune este prescris. De asemenea, sub incidenţa art. 2505 noul Cod Civil cade o ipoteză din care rezultă că valorificarea dreptului pe cale de excepţie este supusă prescripţiei extinctive. Textul de lege menţionat prevede că prescripţia nu împiedică stingerea prin compensaţie a creanţelor reciproce şi nici exercitarea dreptului de retenţie, dacă dreptul la acţiune nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retenţie, după caz. Să presupunem că reclamantul solicită obligarea pârâtului la executarea prestaţiei corelative creanţei reclamantului; dacă şi pârâtul are o creanţă faţă de reclamant, atunci ar putea să-i opună acestuia din urmă compensaţia (art. 1616 şi urm. noul Cod Civil), care, sub aspect procesual, constituie un simplu mijloc de apărare, deci creanţa pârâtului va fi valorificată pe cale de excepţie; numai că, din art. 2505 noul Cod Civil rezultă că acest lucru nu va fi posibil în cazul în care creanţa pârâtului s-a prescris anterior momentului la care ar fi îndeplinite toate condiţiile compensaţiei, ceea ce înseamnă că prescrierea valorificării creanţei pe cale de acţiune afectează şi valorificarea aceleiaşi creanţe pe cale de excepţie.
în acele cazuri pentru care nu există norme speciale referitoare la imprescriptibilitatea valorificării dreptului pe cale de excepţie, apreciem că valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de excepţie este supusă prescripţiei extinctive în aceleaşi condiţii ca şi valorificarea dreptului respectiv pe cale de acţiune.Precizăm doar că soluţia contrară, deci cea a imprescriptibilităţii valorificării dreptului pe cale de excepţie în toate cazurile, s-ar sprijini în aparenţă pe un argument de text, în sensul că legea prevede că prin prescripţie se stinge dreptul material la acţiune, de unde s-ar putea trage concluzia, per a contrario, că apărarea dreptului pe cale de excepţie nu este atinsă prin efectul prescripţiei (M. Nicolae, op. cit., p. 403). însă, în cadrul acestei concepţii, s-ar conferi un sens restrâns dreptului material la acţiune, care ar fi astfel redus doar la dreptul ia acţiunea condamnatorie, deşi, potrivit art. 2500 alin. (2) noul Cod Civil, prin drept la acţiune trebuie să se înţeleagă nu numai dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, ci şi dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă. Totuşi, nu trebuie exclusă posibilitatea de a se considera, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, că prescripţia extinctivă nu a început să curgă ori că a fost întreruptă prin recunoaştere tacită sau expresă.
