Acţiunile mixte

acţiunile mixte, sunt acele acţiuni în justiţie prin care reclamantul urmăreşte ocrotirea, în acelaşi timp, a unui drept real şi a unui drept de creanţă ce sunt efectul aceleiaşi cauze (de exemplu, izvorăsc din acelaşi contract) sau între care există o strânsă legătură. Se deosebesc două categorii de acţiuni mixte şi anume, pe de o parte, acţiunile prin care se solicită anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau, după caz, revocarea unui act juridic prin care s-a constituit ori s-a transmis un drept real, iar, pe de altă parte, acţiunile prin care se solicită executarea unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale (mai exact, predarea bunului ce a format obiectul acestuia).

Existenţa acţiunilor mixte este contestată de unii autori, care susţin că ar fi vorba de acţiuni cumulative sau de cumulul a două acţiuni (o acţiune personală şi o acţiune reală) - I. Deleanu, Procedură civilă, voi. I, Ed. Servo Sat, Arad, 1998, p. 126 şi urm.; I. Leş, Principii fi instituţii de drept procesual civil, voi. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 251. Insă, acţiunea mixtă nu înseamnă o acţiune cu mai multe capete de cerere, dintre care unele au caracter principal, iar altele caracter accesoriu, pentru a fi vorba de cel puţin două acţiuni ce pot fi exercitate cumulativ sau succesiv. Spre exemplu, acţiunea prin care se solicită rezoluţiunea unui contract sinalagmatic translativ de proprietate, fără a se solicita şi restabilirea situaţiei anterioare, nu presupune decât un singur capăt de cerere, prin care se valorifică un drept izvorât din contractul respectiv, dar care, în caz de admitere, are ca efect desfiinţarea retroactivă a contractului şi, deci, readucerea dreptului de proprietate în patrimoniul fostului vânzător, chiar dacă acesta nu va dobândi şi stăpânirea materială a bunului.

Prescripţia extinctivă în cazul acţiunilor mixte

Prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acţiunii urmează a se determina în funcţie de situaţia concretă (spre exemplu, acţiunea în nulitate este prescriptibilă sau nu, după cum nulitatea este relativă sau absolută; acţiunea în predarea bunului vândut este imprescriptibilă întrucât dreptul de proprietate este imprescriptibil etc.).

Aşadar, prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea nu depinde de calificarea dată acestor acţiuni ca fiind mixte. 

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Acţiunile mixte