Elaborarea normelor privind siguranța pentru produsele alimentare în România
| Comentarii |
|
În România există anumite instituții care dețin competențe în domeniul siguranței pentru produsele alimentare în general și în activitatea legislativă în aceeași zonă de interes, în special. Din momentul în care România a devenit stat membru al UE, o problemă de interes major în acest domeniu o constituie transpunerea directivelor în dreptul intern, proces care, adeseori, fără motive întemeiate, apare ca fiind anevoios, fapt ce conduce la o transpunere necorespunzătoare a acestor acte normative adoptate la nivelul UE.
Activitatea legislativă existentă în România nu face obiectul cercetării noastre, astfel încât, de-a lungul acestei secțiuni ne vom limita la prezentarea procedurilor de formare în România a normelor în domeniul siguranței pentru produsele alimentare, iar în cuprinsul prezentelor considerații introductive vom face referire doar la anumite aspecte privind activitatea legislativă în general. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituția României, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”. Prin urmare. Parlamentul exercită funcția legislativă, aceasta reprezentând împuternicirea primordială a acestuia, în vederea edictării de norme juridice.
Cu toate că, potrivit Constituției, Parlamentul reprezintă unica autoritate legiuitoare a țării, în practică, această funcție este împărțită cu puterea executivă, cu electoratul sau cu comisiile proprii ale acestuia. Aceste aspecte rezultă și din dispozițiile constituționale care, în ceea ce privește dreptul de inițiativă legislativă prevăd următoarele: „(1) Inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Cetățenii care își manifestă dreptul la inițiativă legislativă trebuie să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, trebuie să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative. (2) Nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea. (3) Guvernul își exercită inițiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră
sesizată. (4) Deputații, senatorii și cetățenii care exercită dreptul la inițiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi. (5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată’.
În cele ce urmează, vom încerca să determinăm modalitatea în care instituțiile cu competențe în siguranța pentru produsele alimentare din România își îndeplinesc atribuțiile conferite prin actele normative de înființare a fiecăreia dintre ele.
Elaborarea normelor privind siguranța pentru produsele alimentare în cadrul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Așa cum arătam la momentul analizării principalelor atribuții ale ANSVSA în domeniul siguranței pentru produsele alimentare, una dintre funcțiile îndeplinite de către această Autoritate este cea privind reglementarea, „prin care se asigură, în conformitate cu strategia adoptată, realizarea cadrului juridic și elaborarea reglementărilor specifice activităților din domeniul sanitar-veteri-nar și al siguranței alimentelor, cu respectarea legislației naționale și europene”. Așadar, temeiul de drept în virtutea căruia ANSVSA deține competențe în activitatea legislativă referitoare la siguranța pentru produsele alimentare este dat de art. 2 lit. a) din H.G. nr. 1415/2009. Aceste competențe legislative se aplică în ceea ce privește elaborarea și implementarea strategiei și a legislației privind siguranța alimentelor și în privința elaborării normelor pentru siguranța alimentelor, aprobate prin ordin al președintelui Autorității, iar dacă este cazul împreună cu autoritățile competente, aprobate prin ordine comune. Așadar, funcția de reglementare a ANSVSA se poate exercita fie de către aceasta singură, fie împreună cu alte autorități competente în domeniul siguranței pentru produsele alimentare.
În ceea ce privește atribuțiile ANSVSA în formarea normelor privitoare la siguranța pentru produsele alimentare, acestea sunt reglementate în H.G. nr. 1415/2009. Astfel, în domeniul formării normelor privitoare la siguranța pentru produsele alimentare, Autoritatea deține următoarele competențe: „1. elaborează și implementează strategia și legislația privind siguranța alimentelor; 2. elaborează norme pentru siguranța alimentelor, aprobate prin ordin al președintelui Autorității, iar dacă este cazul, împreună cu autoritățile competente, aprobate prin ordine comune; 3. promovează și coordonează elaborarea metodologiilor unitare de evaluare a riscului în domeniul siguranței alimentelor; 4. realizează evaluarea riscului și stabilește măsurile ce se impun atunci când apare o problemă majoră ce poate periclita sănătatea oamenilor; 5. coordonează activitățile de elaborare a codurilor de bună practică și alte asemenea activități; 6. coordonează metodologic activitatea de supraveghere și control privind siguranța alimentelor, de la producerea materiilor prime până la consumatorul final; 7. asigură coordonarea elaborării și implementării politicilor guvernamentale în domeniul siguranței alimentelor și al biotehnologiei;”. De asemenea, ANSVSA mai are competențe în formarea normelor privind siguranța pentru produsele alimentare în ceea ce privește elaborarea și promovarea actelor normative în domeniul sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor și participarea la promovarea reglementărilor în domeniul calității alimentelor, precum și în elaborarea programelor naționale în domeniul siguranței alimentelor, împreună cu celelalte instituții abilitate.
După cum reiese din prevederile H.G. nr. 1415/2011 anterior amintite, ANSVSA ocupă rolul central în ceea ce privește competențele acesteia în formarea de norme în domeniul siguranței pentru produsele alimentare. Cu toate că procedura adoptării normelor nu este prevăzută și detaliată nici în H.G. nr. 1415/2009, nici în Ordinul președintelui ANSVSA nr. 1318/2011, apreciem că această procedură este supusă, în lipsă de prevedere contrară, dispozițiilor Legii nr. 24/2000 și dispozițiilor H.G. nr. 561/2009, acestea reglementând procedura elaborării actelor normative, respectiv procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea actelor normative. Așa cum arătam la momentul prezentării ANSVSA, această autoritate este constituită ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, astfel încât cele două acte normative amintite se aplică și în ceea ce privește elaborarea de norme de către aceasta.
Argumentele noastre sunt susținute și de prevederile H.G. nr. 561/2009 care stabilesc că „au dreptul să inițieze proiecte de documente de politici publice și proiecte de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, conform atribuțiilor și domeniului lor de activitate, următoarele autorități publice: a) ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum și autoritățile administrative autonome’’. Coroborând dispozițiile H.G. nr. 1415/2009 care prevăd faptul că ANSVSA este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu prevederile H.G. nr. 561/2009 care reglementează dreptul la inițiativă legislativă al acestora, ajungem la concluzia că într-adevăr, în ceea ce privește formarea normelor privitoare la siguranța pentru produsele alimentare, ANSVSA trebuie să se supună dispozițiilor celor două acte normative mai sus arătate, precum și cu luarea în considerare a prevederilor H.G. nr. 1415/2009 privind domeniile în care autoritatea deține competențe în adoptarea sau elaborarea de norme, atribuțiile conferite prin H.G. nr. 1415/2009 neputând fi depășite.
Potrivit, art. 6 alin. (5) din Ordinul nr. 1338/2011, Anexa 2, „în exercitarea atribuțiilor sale, președintele Autorității emite ordine și instrucțiuni. Ordinele și instrucțiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condițiile legii”. Astfel, actele adoptate de către președintele ANSVSA, în numele instituției, în acele domenii în care aceasta are competențe de a elabora norme juridice, pentru a avea caracter normativ, trebuie publicate în Monitorul Oficial al României. În ceea ce privește forma actelor normative referitoare la siguranța pentru produsele alimentare în care ANSVSA are doar dreptul la inițiativa legislativă, acestea vor îmbrăca fie forma ordonanțelor, a ordonanțelor de urgență sau a hotărârilor de Guvern, acestea fiind actele normative care pot fi adoptate de către autoritatea executivă din România.
În momentul în care ANSVSA dorește să inițieze un proiect de act normativ, persoana responsabilă cu prezentarea proiectului respectiv guvernului este președintele autorității, așa cum rezultă din prevederile art. 7 lit. a) din Anexa 2 a Ordinului nr. 1338/2011.
Pentru a vorbi despre atribuțiile ANSVSA în domeniul formării normelor privitoare la siguranța pentru produsele alimentare, trebuie analizate atât competențele autorității în acest domeniu, aspect pe care deja l-am tratat, cât și ale diferitelor structuri din subordinea acesteia, pentru a realiza o analiză completă în ceea ce privește domeniul cercetat. Analizând prevederile Ordinului nr. 1138/2011, apreciem ca în ceea ce privește formarea normelor în cadrul ANSVSA, punctul central îl reprezintă activitatea desfășurată de către Biroul Legislație și Relația cu Parlamentul. În ceea ce privește atribuțiile și responsabilitățile acestui birou, ele sunt reglementate în art. 76 din Anexa 2 la Ordinul nr. 1138/2011.
Astfel, potrivit dispoziției legale mai sus menționate, „(2) Biroul Legislație și Relația cu Parlamentul are următoarele atribuții și responsabilități specifice: a) urmărește și asigură respectarea Constituției, legilor organice și a altor legi, cu ocazia elaborării unor noi proiecte de acte normative; b) colaborează cu structurile din cadrul Autorității la elaborarea și definitivarea proiectelor de legi, ordonanțe și hotărâri ale Guvernului, ordine și instrucțiuni cu caracter normativ în domeniul sanitar - veterinar și pentru siguranța alimentelor, pentru ca acestea să respecte normele de tehnică legislativă și să fie armonizate cu legislația Uniunii Europene; c) colaborează cu structurile din cadrul Autorității în vederea aplicării legislației în vigoare; d) participă la definitivarea împreună cu direcțiile de profil a proiectelor de convenții și acorduri de colaborare, acorduri subsidiare, convenții și înțelegeri internaționale în domeniul sa-nitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și colaborează cu acestea în vederea aprobării lor prin acte normative în condițiile legii și în conformitate cu procedura dispusă de Legea nr. 590/2003 privind tratatele; e) participă în diferite comisii sau colective atunci când se dispune aceasta de către conducerea Autorității; f) urmărește atragerea în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative a tuturor factorilor interesați, consultarea ministerelor și celorlalte instituții publice avizatoare, precum și avizarea de către acestea a instrumentelor de aprobare ale acestora, potrivit legii; g) urmărește ca actele normative să fie promovate spre avizare ministerelor implicate, soluționând, împreună cu direcțiile inițiatoare, eventualele observații primite de la acestea”.
De asemenea, biroul la care facem referire mai are stabilite în sarcină și următoarele responsabilități: ,,h) analizează și avizează, împreună cu direcțiile de profil, proiectele de acte normative elaborate de alte ministere sub aspectul armonizării acestora cu prevederi similare din Uniunea Europeană sau face observații referitoare la conținutul acestor proiecte de acte normative; i) monitorizează permanent Programul legislativ al Guvernului și cel al Autorității; j) asigură, împreună cu direcțiile tehnice, documentele necesare susținerii proiectelor de lege la comisii și în plenul celor două Camere ale Parlamentului; k) expertizează, din punct de vedere juridic, propunerile legislative transmise Autorității de către Departamentul pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului României; I) răspunde, cu sprijinul structurilor de specialitate, la interpelările transmise Autorității de către Departamentul pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului României; m) asigură procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităților administrației publice și instituțiilor publice implicate la elaborarea proiectelor de acte normative; n) participă și la alte activități dispuse de conducerea Autorității, în baza legislației în vigoare, în limita competențelor specifice”.
Așa cum reiese din prevederile legale mai sus citate, atribuțiile Biroului Legislație și Relația cu Parlamentul din cadrul ANSVSA sunt clar determinate, fiind, am putea spune „filtrul" prin care trebuie să treacă un act înainte să fie publicat în Monitorul Oficial, sau să fie transmis Guvernului în vederea adoptării și a publicării ulterioare în Monitorul Oficial. În același sens, se observă că aceste competențe atribuite în sarcina Biroului pot fi structurate pe mai multe categorii, deoarece acesta are competențe atât în ceea ce privește elaborarea unor noi proiecte de acte normative, atribuții de colaborare cu alte instituții competente în ceea ce privește elaborarea proiectelor de acte normative dar și atribuții care presupun un control al unor acte/ proiecte de acte întocmite de către alte structuri din subordinea ANSVSA.
În cele ce urmează, vom prezenta rolul fiecăruia dintre serviciile și direcțiile din subordinea ANSVSA, ale căror prerogative le-am analizat în capitolul 1 al prezentei cercetări, pentru a evidenția rolul acestora în formarea normelor în materia siguranței pentru produsele alimentare.
Astfel, așa cum arătam și anterior, în cadrul Direcției de Trasa-bilitate și Siguranța Alimentelor de Origine Animală, funcționează un serviciu și un compartiment la care ne vom referi în continuare în ceea ce privește atribuțiile acestora în formarea normelor în materia siguranței pentru produsele alimentare.
Serviciul Igiena Alimentelor de Origine Animală și Certificare (SIAOAC) are stabilite anumite competențe în elaborarea normelor privitoare la siguranța pentru produsele alimentare, respectiv: elaborarea de reglementări și norme sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și instrucțiuni tehnice în domeniul siguranței alimentelor, elaborarea, în domeniul său de competență, de programe de supraveghere, prevenire și control, participarea, împreună cu alte structuri din subordinea ANSVSA la elaborarea acelor instrucțiuni și proceduri pentru implementarea legislației comunitare și naționale referitoare la schimburile intracomunitare, exportul și importul către/din țările terțe de produse de origine animală, elaborarea și implementarea procedurilor generale/pro-cedurilor specifice/instrucțiunilor de lucru/manualelor, precum și ale tuturor documentelor specifice structurii în cadrul sistemului de control intern/managerial proiectat și implementat la nivelul Autorității.
După cum reiese din atribuțiile SIAOAC în ceea ce privește formarea normelor în materia siguranței pentru produsele alimentare, acest Serviciu are competențe atât în adoptarea de reglementări, cât și în elaborarea de norme, instrucțiuni, programe sau proceduri în domeniul său de activitate. Aceste categorii de acte pot avea sau nu caracter normativ, în funcție de categoria concretă a actului elaborat. Bineînțeles că, pentru adoptarea oricărei categorii de acte, SIAOAC trebuie să își respecte competențele stabilite și să respecte actele normative în vigoare referitoare la tehnica legislativă.
Activitatea de formare a actelor la nivelul acestui Serviciu o apreciem ca fiind importantă, având în vedere ramura dreptului național alimentar în care acesta are competențe, respectiv igiena alimentelor de origine animală. Igiena alimentelor reprezintă unul dintre elementele cele mai importante în domeniul pe care îl analizăm. Atât reglementările adoptate la nivelul UE cât și cele adoptate la nivel național trebuie să fie respectate cu strictețe pentru a se asigura protecția consumatorilor și pentru a se evita apariția unor crize alimentare generate de consumul de alimente care nu respectă condițiile de igienă impuse de reglementările în vigoare.
În ceea ce privește competențele Compartimentului de Supraveghere și Monitorizare Contaminanți și alte Substanțe (CSMCS) în elaborarea de norme specifice domeniului siguranței pentru produsele alimentare, conform art. 49 alin. (1) din Ordinul președintelui ANSVSA nr. 1338/2011, acesta are competența să elaboreze norme sanitar-veterinare în conformitate cu prevederile legislației în vigoare cu privire la contaminanți și alte substanțe din alimentele de origine animală. Tot în legătură cu formarea de norme, CSMCS este competent să coordoneze „aplicarea prevederilor Codex Alimentarius în domeniul alimentelor de origine animală, prin elaborarea de norme și instrucțiuni specifice, în vederea aplicării acestora de către operatorii din domeniul produselor de origine animală”.
În același sens, acest compartiment are competențe și în elaborarea planurilor de măsuri ca urmare a recomandărilor primite în domeniul siguranței, igienei și expertizei alimentelor de origine animală, așa cum reiese din prevederile art. 49 alin. (9) din Ordinul nr. 1338/2011. De asemenea, CSMCS mai are competențe și în elaborarea planului de măsuri „față de recomandările primite în urma auditului tehnic, pe care îl transmite Direcției de audit Tehnic și Control, duce la îndeplinire realizarea acestuia, iar la termenele stabilite în planul de măsuri, înaintează Direcției de Audit Tehnic și Control, documente relevante privind îndeplinirea sarcinilor asumate; elaborează și implementează procedurile generale/proce-durile specifice/instrucțiunile de lucru/manualele, precum și toate documentele specifice structurii în cadrul sistemului de control intern/managerial proiectat și implementat la nivelul Autorității”.
După cum reiese din dispozițiile mai sus amintite, atribuțiile deținute de către CSMCS în formarea normelor privind siguranța pentru produsele alimentare se referă, în principal, nu la formarea de acte normative, ci mai degrabă la elaborarea de documente administrative. Este adevărat că la nivelul ANSVSA, Autoritatea deține competențele reale de elaborare a proiectelor de acte normative în domeniul siguranței pentru produsele alimentare, serviciile și compartimentele din subordinea sa având în principal atribuții în elaborarea de documente administrative care, deși nu toate au caracter normativ, totuși, au o mare importanță din punct de vedere al aspectelor pe care le au în vedere.
O altă direcție ce deține competențe în elaborarea de norme la nivelul ANSVSA este reprezentată de Direcția de Trasabilitate și Siguranța Alimentelor de Origine Non-Animală, Sistemul Rapid de Alertă, cu următoarele atribuții specifice: „participă la avizarea proiectelor de acte normative elaborate de alte instituții implicate în domeniul alimentelor, în domenii cum ar fi: etichetarea, produse tradiționale, aspecte nutriționale, mențiuni de sănătate, suplimente alimentare, etc.”, „participă la elaborarea Planului Național Unic de Control al României, precum și a altor planuri și strategii privind siguranța alimentelor în domeniul specific de activitate”; „participă la elaborarea Raportului privind implementarea Planului Național Unic de Control al României, prin centralizarea datelor primite de la structurile teritoriale, evaluarea activității desfășurate, analiza neconformităților identificate și alte problematici”, „elaborează planul de măsuri față de recomandările primite în urma audi-tului tehnic pe care îl transmite Direcției de Audit Tehnic și Control, duce la îndeplinire realizarea acestuia, iar la termenele stabilite în planul de măsuri, înaintează Direcției de Audit Tehnic și Control, documente relevante privind îndeplinirea sarcinilor asumate”, „inițiază și propune proiecte de acte normative în concordanță cu atribuțiile specifice”, „elaborează/implementează procedurile generale/procedurile specifice/instrucțiunile de lucru/manualele, precum și toate documentele specifice structurii în cadrul sistemului de control intern/managerial proiectat și implementat la nivelul Autorității și controlează respectarea acestora”.
După cum reiese din prevederile citate mai sus, această direcție este competentă în formarea de norme privitoare la siguranța pentru produsele alimentare atât prin participarea la avizarea proiectelor de acte normative, cât și prin inițierea și propunerea de acte cu caracter normativ, dar și în elaborarea de documente cu caracter administrativ, asemeni celor arătate în textele citate.
Attribuțiile Direcției de Trasabilitate și Siguranța Alimentelor de Origine Non-Animală, Sistemul Rapid de Alertă sunt deosebit de importante în domeniul cercetat, având în vedere competențele atribuite în inițierea și propunerea de acte normative. Serviciile, compartimentele și direcțiile din cadrul ANSVSA au preponderent atribuții în formarea de norme, însă fără ca acestea să aibă caracter normativ. În momentul în care se atribuie competențe legislative unei direcții, ca și în cazul de față, înseamnă că structura respectivă este deosebit de importanta în cadrul ANSVSA.
Elaborarea de norme în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
Așa cum arătam la prezentarea cadrului instituțional în ceea ce privește siguranța pentru produsele alimentare în România, ANPC se numără printre instituțiile implicate în acest domeniu pe plan național. Cu toate că ANPC nu are competențe la fel de clare ca și ANSVSA în ceea ce privește siguranța pentru produsele alimentare, totuși această instituție este, dacă putem face această afirmație, garantul protecției consumatorilor, deci și al consumatorilor de produse alimentare. Acesta este motivul pentru care am ales să includem această instituție în rândul celor competente în domeniul siguranței alimentare.
În ceea ce privește formarea normelor de siguranță alimentară, așa cum se prevede de către H.G. nr. 700/2012, ANPC are ca principal obiectiv și crearea unui cadru legislativ național în domeniul protecției consumatorilor, compatibil cu cel din UE.
Referitor la atribuțiile principale ale ANPC în ceea ce privește formarea normelor, trebuie menționat că această instituție este competentă în elaborarea strategiei în domeniul protecției consumatorilor, în armonizarea cadrului legislativ național cu cel din UE în domeniul său de competență, în a propune Guvernului spre adoptare proiecte de acte normative și în avizarea acestora în ceea ce privește fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul și comercializarea produselor, precum și în elaborarea de proceduri privind obiectivele, condițiile și modul de colaborarea în desfășurarea activității de protecție a consumatorilor.
Cu toate că nicăieri nu se prevede termenul de „produs alimentar", pentru considerentele pe care le-am expus și anterior în cercetarea noastră, apreciem că produsele la care face referire H.G. nr. 700/2012 includ și produsele alimentare, acestea nefiind excluse în mod expres de la aplicarea prevederilor actului normativ la care facem referire.
Modalitatea de adoptare a actelor normative la nivelul ANPC este reglementată de art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a structurii centrale și structurilor subordonate ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care prevede următoarele: „(...) în exercitarea atribuțiilor sale, președintele Autorității emite ordine și instrucțiuni. Ordinele și instrucțiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condițiile legii”. Astfel, actele elaborate și adoptate de către ANPC, prin președintele său, îmbracă forma ordinelor și a instrucțiunilor, acestea putând avea sau nu caracter normativ. Actele promovate de către această instituție ca proiecte de acte normative către Guvern vor îmbrăca, după caz, forma ordonanțelor, ordonanțelor de urgență sau a hotărârilor, aceste trei categorii de acte normative fiind specifice activității legislative a autorității executive din România.
Nu vom insista mai mult în ceea ce privește formarea normelor la nivelul ANPC, aspectele prezentate fiind cele mai relevante pentru domeniul siguranței pentru produsele alimentare.
1.3. Elaborarea normelor privind siguranța pentru produsele alimentare la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Ultima instituție relevantă cu competențe în formarea de norme în domeniul siguranței pentru produsele alimentare este reprezentată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Așa cum arătam și la momentul prezentării implicării MADR în siguranța alimentară din România, două dintre structurile acestui minister dețin competențe în domeniul cercetat prin prezenta teză de doctorat, respectiv Direcția Generală de Industrie Alimentară (DGIA) și Agenția Națională Fitosanitară (ANF).
Atribuțiile în formarea de norme la nivelul MADR rezultă din stabilirea funcției de reglementare în sarcina acestei instituții. Astfel, potrivit prevederilor legale, pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, MADR exercită funcția de „reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia Guvernului, realizarea cadrului juridic și elaborarea reglementărilor specifice activităților din domeniile sale de activitate’1’1. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Anexa la Ordinul MADR nr. 246 din 12 februarie 2013, „în exercitarea atribuțiilor sale, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii”. Astfel, inclusiv normele în materia siguranței pentru produsele alimentare, sunt adoptate, la nivelul MADR prin ordine și instrucțiuni. În cazul în care ministerul sau una dintre structurile din subordinea sa are competențe în ceea ce privește inițiativa legislativă, atunci actele normative vor fi adoptate, ca și în cazul normelor inițiate de ANSVSA sau de ANPC prin ordonanțe, ordonanțe de urgență sau hotărâri de Guvern.
În cele ce urmează, vom analiza competențele DGIA și ale ANF în ceea ce privește formarea normelor de siguranță pentru produsele alimentare.
Așa cum arătam în capitolul anterior, în cadrul DGIA funcționează o direcție și un serviciu cu competențe în domeniul siguranței alimentare, respectiv Direcția implementare și strategii în industria alimentară și Serviciul politici publice. În cadrul Direcției de implementare și strategii în industria alimentară funcționează o serie de compartimente, noi urmând a ne referi doar la două dintre acestea, respectiv la Compartimentul produse de origine animală și la Compartimentul produse de origine vegetală, sub aspectul competențelor acestora în formarea de norme privitoare la siguranța pentru produsele alimentare.
Compartimentul produse de origine animală are competențe foarte largi în formarea de norme, respectiv: ,,a) urmărește politica agricolă comună în sectorul produse de origine animală și inițiază actele normative necesare aplicării acesteia; b) elaborează politici pe produs, în colaborare cu organizațiile interprofesionale pe produs și direcțiile de specialitate din minister; c) elaborează sau participă la elaborarea reglementărilor și actelor normative privind materiile prime, auxiliarii tehnologici, produsele finite, tehnologiile, metodele de lucru și impactul cu mediul ambiant, pentru activitățile de producție, depozitare, transport și comercializare a produselor de origine animală; d) inițiază și elaborează proiecte de legi, hotărâri de guvern, ordine ale ministrului, privind produsele de origine animală; e) elaborează poziția României împreună cu consilierul pentru afaceri europene și participă cu mandat la reuniunile Comitetelor de Gestiune ale Comisiei Europene pentru sectorul produse de origine animală în vederea susținerii poziției României; f) promovează programe și proiecte de acte normative pentru stimularea și dezvoltarea producției sectorului produse de origine animală”.
În ceea ce privește competențele Compartimentului produse de origine vegetală în formarea de norme, potrivit dispozițiilor Anexei la Ordinul nr. 468/2013, acestuia îi revin următoarele atribuții: „a) urmărește politica agricolă comună în sectorul produselor de origine vegetală și inițiază actele normative necesare aplicării acesteia; b) elaborează politici pe produs în colaborare cu organizațiile interprofesionale pe produs și direcțiile de specialitate din minister; c) elaborează sau participă la elaborarea reglementărilor și actelor normative privind materiile prime, auxiliarii tehnologici, produsele finite, tehnologiile, metodele de lucru și impactul cu mediul ambiant, pentru activitățile de producție, depozitare, transport și comercializare a produselor din sectorul vegetal; d) inițiază și elaborează proiecte de legi, hotărâri de guvern, ordine ale ministrului, privind produsele de origine vegetală; e) elaborează poziția României împreună cu consilierul pentru afaceri europene și participă cu mandat la reuniunile Comitetelor de Gestiune ale Comisiei Europene pentru sectorul produselor de origine vegetală în vederea susținerii poziției României; f) promovează programe și proiecte de acte normative pentru stimularea și dezvoltarea sectorului produselor de origine vegetală”.
Așa cum rezultă din prevederile mai sus citate, aceste două compartimente au atribuții identice, dar aplicate fiecărei categorii de produse la care se referă. În ceea ce privește adoptarea normelor, observăm că aceste două compartimente din cadrul MADR au posibilitatea fie să inițieze acte normative necesare în vederea aplicării politicii agricole comune a UE în domeniul de competență a acestui minister, fie să elaboreze sau să participe la elaborarea de acte normative, să inițieze și să elaboreze proiecte de legi, hotărâri de guvern sau ordine de ministru. Atribuțiile acestor două compartimente sunt deosebit de importante mai ales dacă avem în vedere aria lor de competență, respectiv produsele de origine animală și produsele de origine vegetală, aceste categorii de produse fiind cele mai răspândite în rândul produselor alimentare. Actele normative adoptate în domeniu trebuie să fie extrem de riguroase, pentru a se evita introducerea pe piață a unor produse alimentare nesigure, despre siguranța produselor alimentare urmând să facem comentarii în cele ce urmează.
Cu referire la competențele de formare a normelor ale Serviciului politici de calitate, ne vom limita la prezentarea atribuțiilor Compartimentului produse tradiționale și dezvoltare durabilă, acestea fiind următoarele: „inițiază și elaborează acte normative privind identificarea produselor tradiționale la nivel național”, la fel cum „inițiază și elaborează acte normative privind protecția indicațiilor geografice, a denumirilor de origine protejată și a specialităților tradiționale garantate pentru produsele agricole, produsele alimentare și pentru băuturi spirtoase” și „elaborează poziția României împreună cu consilierul pentru afaceri europene pentru grupurile de lucru pentru ulei de măsline, băuturi spirtoase, alcool, produse non anexa I, denumiri de origine protejate, indicații geografice protejate, specialități tradiționale garantate la nivelul Comisiei Europene pentru reuniunile Comitetului Special pentru Pescuit și Agricultură al Consiliului Europei și ale Comitetelor de Gestiune ale Comisiei Europene”.
După cum rezultă din prevederile legale de mai sus, Compartimentul produse tradiționale și dezvoltare durabilă are competențe foarte importante în formarea de norme la nivelul MADR, mai ales prin prisma importanței acordate de către România produselor tradiționale și prin faptul că, prin intermediul acestui compartiment se asigură elaborarea poziției țării noastre în cadrul programelor dezvoltate de UE în domeniul de competență al MADR. Instituirea acestor compartimente specializate reprezintă un aspect de o importanță deosebită dacă avem în vedere complexitatea politicilor dezvoltate de către UE în ceea ce privește siguranța pentru produsele alimentare și necesitatea implementării corespunzătoare a acestora la nivelul statelor membre.
Ultima structură din cadrul MADR asupra căreia ne vom îndrepta atenția referitor la formarea normelor în materia siguranței pentru produsele alimentare este reprezentată de ANF, dintre serviciile care intră în subordinea acesteia, urmând a ne referi exclusiv la Serviciul protecția plantelor și carantină fitosanitară, acest serviciu reprezentând, așa cum arătam și în capitolul I al prezentei cercetări, structura care are competențe în domeniul siguranței pentru produsele alimentare.
Potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 468/2013, serviciul are următoarele competențe în ceea ce privește formarea de norme: ,,c) elaborarea și promovarea proiectelor de acte normative care privesc măsurile de protecție împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor și produselor vegetale, în scopul îmbunătățirii și perfecționării legislației naționale și armonizării acesteia cu legislația comunitară; d) elaborarea procedurilor și instrucțiunilor specifice care privesc activitatea fitosanitară pentru deținătorii de culturi agricole și alte forme de vegetație utilă și pentru cei care depozitează, transportă și valorifică plante și produse vegetale; e) elaborarea strategiei fitosanitare privind sănătatea plantelor în concordanță cu normele UE și urmărirea implementării acesteia”.
Prin atribuirea unor atare competențe acestor structuri din subordinea MADR, dar și în celelalte cazuri anterior examinate, se dorește alinierea României la standardele legislative și la complexitatea politicilor dezvoltate de către UE. Politica privind siguranța alimentară și politica privind protecția consumatorilor reprezintă două dintre acțiunile de o importanță esențială la nivelul UE. Este evident că, pe plan național, România nu se poate lăuda, pentru moment, de o implementare în adevăratul sens al cuvântului.
Mai mult decât atât, se pare că procesul de transpunere în România a directivelor adoptate la nivelul UE nu este atât de ușor pe cât pare. Afirmăm aceste lucruri bazându-ne pe raportul adoptat de către Comisia Europeană în data de 20 noiembrie 2013 printre care se numără 58 de avize motivate și 12 sesizări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.) în legătură cu aplicarea necorespunzătoare a dreptului UE în țările membre. În ceea ce privește cazul României, acesteia i-au fost transmise avize motivate privitoare la neîndeplinirea obligațiilor care revin statelor în temeiul tratatelor și de asemenea i s-a cerut să își modi-I. Dreptul național privind siguranța pentru produsele alimentare fice sistemul de control privind importurile de sare. La acest ultim aspect ne vom referi în continuare datorită faptului că înțelegem că aceste aspecte sunt utile pentru cercetarea dezvoltată.
Așadar, Comisia a adresat o cerere oficială (aviz motivat) României, prin care i se solicită să își modifice sistemului de controale oficiale la importurile de sare din țări terțe ca Ucraina și Bielorusia. Sistemul de control implică controale fizice sistematice (100%) și impune cerința unui certificat de analiză privind nivelul de contaminare radioactivă (confirmarea faptului că radioactivitatea se încadrează în anumite limite), ca o condiție pentru completarea procedurii de import a fiecărui vagon, ceea ce, în absența unei evaluări adecvate a riscurilor, este în contradicție cu obligațiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d), art. 3 alin. (2), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 referitor la controalele oficiale.
Într-adevăr. Comisia remarcă faptul că România nu a furnizat dovezi ale contaminării radioactive a sării importate (nu au existat rezultate pozitive în eșantioane) și că evaluarea riscurilor efectuată de România nu este adecvată. Prin urmare, Comisia concluzionează că acest control fizic sistematic al sării importate din același loc de origine din Ucraina și Bielorusia este disproporționat și nu poate fi justificat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului. Prin urmare, nivelul de frecvență al controalelor trebuie adaptat. România
are la dispoziție două luni pentru a informa Comisia în ceea ce privește alinierea legislației sale la dreptul Uniunii; în caz contrar, Comisia ar putea înainta cazul C.J.U.E.
Astfel, legislația referitoare la domeniul analizat trebuie să se bucure de o transpunere corespunzătoare în ordinea juridică internă pentru a nu se ajunge la promovarea unor acțiuni în fața C.J.U.E. având ca obiect constatarea neîndeplinirii obligațiilor statelor membre, obligații asumate prin tratate.
