examen de capacitate, modalitate de verificare a cunoştinţelor teoretice şi practice acumulate, în timpul stagiului, de un candidat la definitivarea într-o funcţie. în domeniul juridic, e.c. se susţine de judecători, procurori, notari, avocaţi, consilieri juridici şi de către executorii judecătoreşti. Condiţiile de participare la e.c. sunt prevăzute în mod expres de reglementările speciale adoptate în domeniile de referinţă. E.c. al judecătorilor şi procurorilor se organizează anual de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii. Verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice ale candidaţilor se face prin probe scrise şi orale. Cele teoretice au ca obiect fundamentele constituţionale ale statului de drept; instituţiile de bază ale dreptului; organizarea judiciară şi codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Probele cu caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de acte judiciare, distincte pentru judecători şi procurori, în funcţie de specificul activităţii acestora. Rezultatele e.c. se înscriu în tabelul de clasificare a candidaţilor, care se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii. împotriva rezultatelor e.c. se poate formula contestaţie, care se soluţionează de o comisie special constituită în acest scop. E.c. este supus validării Consiliului Superior al Magistraturii. Pe baza unor principii asemănătoare sunt organizate e.c. şi în privinţa celorlalte profesii juridice.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Examen de capacitate