Execuţia bugetară în sistemul bugetar al Uniunii Europene

execuţia bugetară în sistemul bugetar al Uniunii Europene, Cadru legal și competențe 1. Gestiunea directă - centralizată 2. Gestiunea directă - partajată cu statele membre 3. Gestiunea indirectă

Cadru legal și competențe

Sediul materiei, art. 317-319 TFUE.

Competenţe. Competenţa principală revine Comisiei europene, aceasta împarte atribuţii cu statele membre (76% din buget este executat în procedură conjunctă), organisme internaţionale ori state terţe.

Procedura. Procedura de executare poate fi directă ori indirectă. Rolul central revine Comisiei. Instituţiile şi organismele implicate au rolul de ordonator de credite, atribuţie delegată unui membru al personalului. Conform art. 66 alin. (3) din Regulamentul financiar, pentru execuţia cheltuielilor, ordonatorul de credite competent procedează la angajamente bugetare şi juridice, lichidează cheltuieli şi ordonanţează plăţi şi desfăşoară activităţi preliminare în vederea executării creditelor. Conform alin. (4), execuţia veniturilor include estimarea creanţelor, constatarea creanţelor de recuperat şi emiterea ordinelor de recuperare. Fiecare operaţiune face obiectul cel puţin unui control ex ante, bazat pe o analiză a documentelor şi a rezultatelor disponibile în urma controalelor efectuate deja.

1. Gestiunea directă - centralizată

Executarea creditelor se face sub coordonarea Comisiei. Comisia execută bugetul Uniunii Europene sau FED, în formă centralizată. Sarcinile de execuţie sunt efectuate prin departamentele Comisiei, fie direct, la sediul său, fie în delegaţiile Uniunii. Autoritatea competentă este autoritatea responsabilă pentru procedurile de atribuire şi semnarea contractelor (granturi, contracte de achiziţii, alocaţii bugetare). în îndeplinirea sarcinilor lor în cadrul gestiunii centralizate directe, serviciile trebuie să respecte prevederile Regulamentului Consiliului (Uniune, Euratom) nr. 966/2012 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Uniunii şi normele sale de aplicare.

2. Gestiunea directă - partajată cu statele membre

Comisia Europeană deleagă sarcinile de execuţie bugetară către statele beneficiare.

Conform art. 59 alin. (2) din Regulamentul financiar, în conformitate cu criteriile şi procedurile specificate în normele sectoriale, statele membre desemnează, la nivelul adecvat, organismele responsabile de gestiunea şi controlul fondurilor Uniunii. Organismele respective pot îndeplini, de asemenea, sarcini care nu au legătură cu gestionarea fondurilor Uniunii şi pot încredinţa o parte din aceste sarcini altor organisme.

Descentralizarea parţială. Gradul de descentralizare este limitat; procedurile folosite de către ţările beneficiare sunt cele ale Comisiei Europene şi toate plăţile către terţi sunt efectuate de către Comisia Europeană, cu excepţia plăţilor executate sub devizele de program. în cadrul gestiunii descentralizate, sarcinile de execuţie financiară sunt delegate de către Comisia Europeană către statele beneficiare. în general, contractele sunt semnate de către reprezentanţii ţărilor beneficiare, în timp ce plăţile corespunzătoare sunt efectuate de către Comisia Europeană.

Descentralizarea substanţială. Statul beneficiar gestionează toate fondurile alocate pentru acţiunea/programul cu ajutorul procedurilor de contractare şi/sau financiare diferite de cele ale UE/FED (deviz de program PRAG).

3. Gestiunea indirectă

Comisia Europeană poate încredinţa sarcini de execuţie a bugetului unor ţări terţe, organizaţii internaţionale, organisme de drept public ori organisme de drept privat care asigură servicii de interes public. Organismul terţ, ca delegat al puterilor conferite de către Comisia Europeană, execută creditele bugetare din fondurile Uniunii prin lansarea ofertelor, propunerilor, acordarea de subvenţii, efectuarea plăţilor etc.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Execuţia bugetară în sistemul bugetar al Uniunii Europene