Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
exercitarea autorităţii părinteşti, Modul de exercitare. Cazuri în care exercitarea autorităţii părinteşti revine unui singur părinte.
Modul de exercitare.
În principiu, drepturile şi îndatoririle părinteşti - atât cele referitoare la persoana minorului, cât şi cele privind bunurile lui - revin ambilor părinţi. Aşadar, exercitarea ocrotirii părinteşti se va face de către aceştia împreună. Consacrarea modului de exercitare a autorităţii părinteşti o găsim în art. 503 alin. (1) Noul cod civil şi este valabilă deopotrivă atât pentru copiii din căsătorie, cât şi pentru cei din afara căsătoriei ori adoptaţi. Pe plan teoretic, ea decurge în mod firesc din principiul egalităţii părinţilor în raporturile lor cu copiii minori, care la rândul său este o expresie a deplinei egalităţi a soţilor în viata de familie.
Despre egalitatea părinţilor în exercitarea ocrotirii părinteşti se poate vorbi doar atunci când aceştia sunt ambii prezenţi şi ocrotirea lor se exercită concomitent.
Când părinţii nu sunt prezenţi împreună, faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţii care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti este prezumat prin art. 503 alin. (2) că are şi consimţământul celuilalt părinte.
Este posibil însă ca între părinţi să se ivească divergenţe cu privire la modul de exercitare a drepturilor părinteşti. Pentru o astfel de ipoteză, art. 486 Noul Cod Civil dispune că, ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.
îndeplinirea îndatoririlor şi exercitarea drepturilor privitoare la persoana şi bunurile minorului de către ambii părinţi nu ridică probleme atunci când aceştia locuiesc împreună, dar este posibil ca ei să aibă locuinţe sau chiar domicilii diferite; în acest caz, părinţii vor decide de comun acord la care dintre dânşii va locui copilul [art. 496 alin. (2) Noul Cod Civil]. Dacă ei nu pot conveni asupra domiciliului minorului,
urmează să decidă instanta de tutelă, în conformitate cu interesele acestuia.
în caz de divorţ, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii (art. 504 Noul Cod Civil).
în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.
La fel se aplică aceste dispoziţii privitoare la divorţ şi în cazul când instanţa de tutelă este sesizată cu o cerere privind stabilirea filiaţiei, fiind obligată să dispună asupra modului de exercitare a autorităţii părinteşti. Instanţa de tutelă, potrivit art. 506 Noul Cod Civil, poate încuviinţa înţelegerea părinţilor cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este obligatorie, potrivit cu dispoziţiile art. 264 Noul Cod Civil
Cazuri în care exercitarea autorităţii părinteşti revine unui singur părinte.
Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească (art. 507 Noul Cod Civil).
a) Moartea unuia dintre părinţi. în cazul în care ambii părinţi sunt morţi, se deschide tutela; per a contrario, atunci când survine decesul unui singur părinte, nu va fi necesară deschiderea tutelei, căci ocrotirea părintească a copiilor minori rămaşi după defunct va trece în întregime asupra părintelui în viaţă. Problema se pune atât în cazul morţii naturale, cât şi în cazul morţii declarate judecătoreşte. Şi într-un caz şi în celălalt, problema ocrotirii părinteşti vizează numai pe minorii concepuţi până la data decesului, respectiv până la data stabilită prin hotărârea declarativă de moarte ca fiind aceea a decesului. Atunci când hotărârea declarativă de moarte este anulată ca urmare a reapariţiei celui declarat mort, acesta îşi recapătă drepturile şi îndatoririle părinteşti, exercitate până atunci numai de către celălalt părinte, ocrotirea părintească reintrând din acest moment pe făgaşul ei normal, adică realizându-se cu participarea ambilor părinţi, în condiţii de deplină egalitate.
b) Decăderea unui părinte din exerciţiul drepturilor părinteşti. Ori de câte ori părinţii sau unul dintre ei exercită ocrotirea părintească într-un mod contrar intereselor minorului, periclitând prin aceasta dezvoltarea sa fizică şi intelectuală normală, ei riscă să îşi piardă drepturile părinteşti pe cale judecătorească. Astfel, potrivit art. 508 Noul Cod Civil, instanta de tutelă, la cererea autoritătilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părinţilor şi pe baza raportului de anchetă psihosocială, cu participarea obligatorie a procurorului.
Decăderea din drepturile părinteşti este sancţiunea prin efectul căreia părintele ce îşi exercită drepturile sau îşi îndeplineşte obligaţiile părinteşti contrar finalităţii lor îşi pierde aceste drepturi; ea constituie o măsură ce poate fi luată numai în interesul minorului. Decăderea din drepturile părinteşti nu are însă ca efect stingerea drepturilor copilului faţă de părintele său şi, în consecinţă, această sancţionare nu stinge nici obligaţiile părintelui corelative acestor drepturi. Astfel, potrivit art. 510 Noul Cod Civil, decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului. Menţinerea pe mai departe a obligaţiei de întreţinere faţă de copilul minor în sarcina părintelui decăzut din drepturile părinteşti se justifică prin ideea că o asemenea obligaţie poate subzista în temeiul raporturilor de filiaţie dintre părintele sancţionat şi copilul său minor, care rămân nealterate şi după încetarea ocrotirii părinteşti.
în cazul în care, după decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, copilul se află în situaţia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, se instituie tutela.
Potrivit art. 512 Noul Cod Civil, instanţa redă părintelui exerciţiul drepturilor părinteşti dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exerciţiul acestora şi dacă părintele nu mai pune în pericol viaţa, sănătatea şi dezvoltarea copilului.
Potrivit alin. (2) al art. 512, instanţa de tutelă poate să permită părintelui decăzut din drepturile părinteşti să păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă prin asemenea legături creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie. Este însă de observat că dreptul părintelui de a păstra legături personale cu copilul său minor nu constituie o formă de manifestare a ocrotirii părinteşti, deoarece nu reprezintă un mijloc pentru îndeplinirea îndatoririlor părinteşti.
în ceea ce priveşte întinderea decăderii, art. 509 Noul Cod Civil prevede că ea este totală şi se întinde asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii.
Cu toate acestea, instanţa poate dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor.
Decăderea din drepturile părinteşti se pronunţă de către instanţa judecătorească, putând fi decisă fie prin hotărâre civilă, fie prin hotărâre penală (în acest din urmă caz, cu titlu de pedeapsă complementară), dar, indiferent de natura hotărârii judecătoreşti prin care se pronunţă, ea are ca efect rămânerea minorului sub ocrotirea celuilalt părinte'.
c) Punerea sub interdicţie a unuia dintre părinţi. Prin efectul punerii sub interdicţie a unuia dintre părinţi, drepturile şi îndatoririle părinteşti trec asupra celuilalt părinte. în legătură cu această ipoteză, noul Cod civil nu conţine o reglementare similară celei cuprinse în art. 510, aplicabil la decăderea din drepturile părinteşti, prin care să dispună în mod expres sau măcar implicit că anumite îndatoriri părinteşti continuă să îl oblige pe părintele pus sub interdicţie. în absenţa unui asemenea text, în literatura noastră juridică s-au exprimat o seamă de păreri contrare; unele dintre ele susţin menţinerea în continuare a obligaţiei de întreţinere a minorului pentru părintele pus sub interdicţie, chiar dacă el este lipsit de exerciţiul drepturilor părinteşti.
Părerea noastră este că o asemenea opinie este criticabilă. Noi considerăm că exerciţiul drepturilor părinteşti presupune exercitarea unor drepturi şi îndeplinirea unor obligaţii de către părintele capabil al minorului. Or, în cazul părintelui pus sub interdicţie, acesta fiind lipsit de capacitate de exerciţiu, nu vedem cum i s-ar putea pretinde îndeplinirea unor obligaţii conştiente, de vreme ce el este lipsit de discernământul faptelor sale. Dar, mai mult decât această explicaţie a noastră, credem că este mai convingător art. 507 Noul Cod Civil, care dispune clar că, în cazul părintelui pus sub interdicţie sau care din orice motiv se află în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte exercită singur drepturile părinteşti.
d) Unul dintre părinţi este în imposibilitate din orice împrejurare de a-şi manifesta voinţa. Articolul 507 Noul Cod Civil mai sus citat nu precizează împrejurările concrete care ar putea pune pe un părinte în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa. De aceea, în lipsa unor astfel de precizări, literatura a considerat ca fiind împrejurări ce determină imposibilitatea părinţilor de a-şi manifesta voinţa următoarele:
- dispariţia unui părinte. Indiferent dacă această dispariţie este doar o stare de fapt temporară or ea a fost declarată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, se consideră că minorul trebuie ocrotit în condiţii corespunzătoare şi acestea se justifică pe deplin prin preluarea sarcinilor ocrotirii părinteşti în exclusivitate de către celălalt părinte;
- contrarietatea de interese între minor şi unul dintre părinţii săi. Literatura juridică porneşte de la premisa că părintele care manifestă interese contrarii cu cele ale minorului nu prezintă garanţie morală că va exercita ocrotirea părintească exclusiv în interesul acestuia, dar consideră că această contrarietate de interese nu poate constitui un temei puternic care să justifice excluderea totală a acelui părinte de la îndeplinirea oricăror drepturi şi îndatoriri părinteşti. în acelaşi sens a statuat şi fosta instanţă supremă atunci când, constatând contrarietate de interese între un minor şi părintele său în legătură cu bunurile acestuia, a considerat că este necesară numirea unui curator, iar calitatea de curator poate şi trebuie să fie îndeplinită de către celălalt părinte;
- împiedicarea unui părinte de a îndeplini un anumit act în interesul minorului. Dacă din cauza bolii sau altor motive părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele persoanei pe care o reprezintă sau ale cărei acte le încuviinţează, instanţa de tutelă, potrivit art. 178 Noul Cod Civil, va putea numi un curator. Raportat la acest text de lege, noi am considera că instituirea curatelei de care vorbeşte acest text s-ar putea face pe seama celuilalt părinte al minorului dacă acesta este în situaţia de a îndeplini condiţiile necesare şi, prin urmare, el singur ar fi cel care ar trebui să exercite ocrotirea părintească a minorului lipsit din partea celuilalt părinte de această ocrotire. Numai în cazul când nici acest părinte nu ar putea fi curator din cauza contrarietătii de interese cu minorul, atunci credem că ar fi necesară instituirea curatelei pe seama unei alte persoane;
- condamnarea unui părinte la o pedeapsă privativă de libertate. Perioada privaţiunii de libertate a unui părinte determină, desigur, întreruperea efectivă a legăturilor sale cu familia. Este de la sine înţeles că în această perioadă de privaţiune părintele închis nu îşi va putea exercita ocrotirea părintească faţă de copilul său minor, astfel că se impune în mod logic ca această ocrotire să revină în exclusivitate celuilalt părinte, pentru toată durata condamnării;
- unul dintre părinţi s-a pus el singur în mod conştient în imposibilitate de a-şi exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti. Această ipoteză, deşi neprevăzută expres de lege, în realitate poate exista atunci când unul dintre părinţi părăseşte definitiv ţara, abandonându-şi familia. Şi în acest caz, ocrotirea părintească se impune să revină în exclusivitate părintelui rămas în ţară.
