Autoritatea părintească

Dicționar juridic (DEX)

autoritatea părintească, definiţie: în lumina principiilor de care este guvernată şi a dispoziţiilor legale care o reglementează, autoritatea părintească reprezintă ansamblul drepturilor şi îndatoririlor ce revin în mod egal părinţilor faţă de copiii lor minori atât privind persoana, cât şi bunurile copilului, valabile, în egală măsură, pentru copilul din căsătorie, pentru cel adoptat, ca şi pentru copilul din afara căsătoriei, a căror exercitare trebuie să se facă exclusiv, în interesul minorului, cu respectarea independenţei (separaţiei) patrimoniale în raporturile părinţilor cu acesta.

Scopul ocrotirii părinteşti.

Ocrotirea părintească urmăreşte un dublu scop: creşterea, educarea şi pregătirea copilului pentru viaţă să se facă în armonie cu ţelurile societăţii noastre. Este, deopotrivă, un scop personal şi unul social, care explică şi, totodată, justifică, pe de o parte, preocuparea legiuitorului de a stabili cât mai clar, cât mai precis, felul cum trebuie să se exercite ocrotirea părintească, iar, pe de altă parte, ponderea sporită pe care o au drepturile şi îndatoririle părinteşti referitoare la persoana minorului comparativ cu cele privitoare la bunurile acestuia.

Potrivit art. 483 alin. (2) Noul Cod Civil, părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

Durata autorităţii părinteşti.

Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.

Noul cod civil reglementează prin art. 485 îndatorirea de respect pe care copilul o datorează părinţilor săi, indiferent de vârsta lui.

Neînţelegerile dintre părinţi.

Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului, cu obligativitatea ascultării opiniei acestuia.

autoritatea părintească, ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi, care o exercită până când copilul dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu (art. 483 şi art. 484 Noul Cod Civil).

Conţinutul autorităţii părinteşti este cuprins în art. 487 Noul Cod Civil, conform căruia părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.
în cazul în care între părinţi se ivesc neînţelegeri cu privire la exerciţiul drepturilor sau îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă (judecătoria) hotărăşte potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile anchetei psihosociale (art. 486 Noul Cod Civil).
Neînţelegerile care se pot ivi cu privire la drepturile şi îndatoririle părinteşti asupra copilului minor se pot referi la exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului, legăturile personale ale părintelui cu minorul, obligaţia de întreţinere a copilului şi administrarea bunurilor copilului, relaţiile sociale ale copilului, schimbarea felului învăţăturii şi pregătirii profesionale ale minorului, înapoierea copilului de la alte persoane etc.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Autoritatea părintească