Faptă putativă
| Comentarii |
|
faptă putativă, faptă care, deşi considerată de făptuitor ca avînd caracter penal, nu constituie infracţiune. De exemplu, făptuitorul, crede că se foloseşte de un act fals, în realitate actul este perfect valabil. F.p. nu atrage răspunderea penală. în această situaţie operează un caz de împiedicare a punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii penale şi anume împrejurarea că fapta comisă nu este prevăzută de legea penală. Dacă aceasta se constată în cursul urmăririi penale, procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar în cursul judecăţii instanţa pronunţă achitarea inculpatului.
faptă putativă - faptă care, deşi în reprezentarea autorului său are caracter penal, în mod obiectiv nu întruneşte condiţiile unei astfel de fapte datorită intervenţiei unei situaţii pe care făptuitorul nu o cunoaşte şi care produce tocmai acest efect (uciderea unei persoane care se dovedeşte că era deja moartă). Nu atrage răspunderea penală, v. şi eroare.
FAPTA PUTATIVĂ, faptă săvârşită de o persoană care, pe planul conştiinţei, are reprezentarea că a comis o infracţiune, deşi în realitate fapta respectivă nu este prevăzută de legea penală şi deci nu este considerată infracţiune. Este o reprezentare şi apreciere greşită a realităţii. De ex.: făptuitorul crede că a ucis o persoană, aplicându-i mai multe lovituri, dar aceasta decedase mai înainte, sau crede că pune în circulaţie o monedă falsă, deşi acea monedă este valabilă.
