Faptele juridice civile - izvoare ale raporturilor juridice de obligaţii civile
| Comentarii |
|
faptelor juridice, în doctrina de specialitate, faptele juridice, în sensul cel mai larg al acestui concept, sunt definite ca fiind toate împrejurările - acţiuni omeneşti şi evenimente sau fenomene naturale - cărora legea le conferă eficacitate juridică, în sensul că dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice1. Aşa cum pe drept cuvânt s-a precizat, se constată că sub denumirea generică de izvoare ale raporturilor juridice sunt grupate nu numai împrejurările care dau naştere la raporturi juridice; în această categorie sunt incluse şi acelea care au ca efect modificarea, transfonnarea, strămutarea sau stingerea unor asemenea raporturi. Acest înţeles larg atribuit conceptului de izvoare ale raporturilor juridice se apreciază ca fiind necesar cel puţin din considerente care ţin de simplificarea şi concizia terminologiei juridice în această materie
Raporturile juridice în general sunt definite, aşa cum se cunoaşte, ca fiind relaţii sociale reglementate prin normele dreptului pozitiv. Norma juridică precede naşterea şi existenţa raportului juridic. Prin reglementare juridică, relaţia socială se converteşte în raport juridic. Norma juridică este o regulă de conduită generală, abstractă şi cu aplicare repetată; de aceea, se referă la raporturi sociale abstracte şi potenţiale. Pentru a se trece din sfera raporturilor potenţiale la raportul juridic concret, obiectivat, asupra căruia acţionează norma de drept, este nevoie de intervenţia anumitor fapte care sunt generatoare de efecte juridice. Sunt faptele care constituie ceea ce se numesc izvoarele raporturilor juridice concrete.
în lumea materială şi în viaţa socială se produc mereu o multitudine de fapte. Numai că dintre acestea doar unele au semnificaţie în spaţiul dreptului, adică au calitatea de a produce efecte juridice, cum este naşterea de raporturi juridice. Pentru aceasta este necesară intervenţia unui factor, de cele mai multe ori extern, care să le confere unor fapte umane sau materiale puterea de a genera efecte juridice, adică un rol creator în ordinea de drept. Acest factor este norma de drept, care selectează din numărul nesfârşit al faptelor pe acelea care au semnificaţie juridică. Covârşitoarea majoritate a normelor juridice sunt elaborate, adoptate şi puse în vigoare de către autorităţile competente ale statului; ele se numesc norme obiective. De asemenea, în spaţiul dreptului privat, există şi norme juridice private, care sunt creaţia voinţei persoanelor fizice şi persoanelor juridice; normele private au menirea de a reglementa interese particulare şi relaţii sociale în cadrul cărora acele interese se pot realiza atunci când intervenţia statului este nedorită ori imposibilă. Fiind de origine subiectivă, norma privată nu poate încălca norma obiectivă sau stabilită de legea statală; conflictul ce ar putea exista între cele două norme „se va soluţiona în detrimentul normei private, deoarece sfera intereselor pe care ea le oglindeşte este mai îngustă decât a normei legale, după cum voinţa care a generat-o este una particulară, privată, iar nu una generală şi instituţionalizată”.
Din cele arătate rezultă că mecanismul naşterii raporturilor juridice în general nu operează automat de la un anumit fapt la efectul său. în acest scop, este necesară şi acţiunea normei de drept care recunoaşte acelui fapt efecte juridice, în cazul nostru naşterea unui raport juridic. Nu este însă mai puţin adevărat că ceea ce duce la naşterea raportului juridic concret este fără îndoială faptul juridic şi nicidecum norma de drept. Existenţa normei juridice este numai o condiţie necesară a naşterii şi existenţei raportului juridic; cauza sau etiologia lui este cu certitudine faptul juridic în sine. Desigur că efectul principal şi cel mai frecvent al faptelor juridice constă în naşterea de raporturi juridice concrete; ele însă pot produce şi alte efecte, deopotrivă importante, cum sunt: modificarea, transformarea, transmisiunea şi stingerea de raporturi juridice.
