Hotărâre cu execuţie vremelnică
| Comentarii |
|
hotărâre cu execuţie vremelnică, hotărâre judecătorească nedefinitivă, căreia legea îi recunoaşte forţă executorie de la data pronunţării sau cu referire la care însăşi instanţa a încuviinţat execuţia vremelnică. 1) Hotărârea primei instanţe este executorie de drept, de la data pronunţării, fără a fi necesară în acest scop cererea părţii interesate sau acordarea de către instanţă în mod expres a execuţiei vremelnice, când finalizează litigii privind: plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor; despăgubiri pentru accidente de muncă; rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale; despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale ori sănătăţii, dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestaţii băneşti periodice; reparaţii grabnice; punerea sau ridicarea peceţilor ori facerea inventarului; neînţelegeri referitoare la posesie (caz în care caracterul executoriu priveşte numai posesia); în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie (de exemplu, ordonanţele preşedinţiale, hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială etc.); legea recunoaşte, de asemenea, caracter executoriu şi hotărârilor parţiale; în toate aceste ipoteze, asigurarea intereselor aflate în joc reclamă ca necesară recunoaşterea de către legiuitor a posibilităţii punerii în executare (la caz de nevoie, chiar pe cale silită) a hotărârii judecătoreşti de îndată ce a fost pronunţată. 2) Instanţa de judecată poate acorda ea însăşi hotărârii pronunţate putere executorie vremelnică, luând în considerare împrejurările concrete ale speţei soluţionate. Legea dispune în acest sens că instanţa poate conferi caracter executoriu provizoriu hotărârii privitoare la bunuri, ori de câte ori va aprecia că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau că există primejdie vădită în întârziere; în acest caz ea va putea obliga la darea unei cauţiuni. Execuţia vremelnică nu se poate încuviinţa în următoarele situaţii, prevăzute expres de lege: în materie de strămutare de hotare, desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă; când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară. Instanţa acordă execuţie vremelnică numai la cererea părţii interesate; o asemenea cerere se poate face şi verbal în instanţă, până la închiderea dezbaterilor. Dacă cererea este respinsă de prima instanţă, ea poate fi reînnoită în faţa instanţei de apel. La rândul său, debitorul poate cere, odată cu introducerea apelului, ca instanţa de apel să suspende această măsură; instanţa de apel are facultatea de a condiţiona admiterea unei asemenea cereri de depunerea de către debitor a unei cauţiuni. Suspendarea execuţiei vremelnice poate fi încuviinţată nu numai în ipoteza în care o atare execuţie a fost acordată de către însăşi instanţa de judecată, ci şi în ipoteza hotărârilor executorii de drept. Indiferent dacă puterea executorie a hotărârii a fost conferită de lege sau de instanţă, ea constituie o favoare acordată creditorului, iar executarea se face numai sub rezerva rămânerii definitive ulterioare a hotărârii respective; dacă instanţa de apel desfiinţează hotărârea, debitorul urmărit are îndreptăţirea să pretindă întoarcerea executării, în sensul restabilirii situaţiei anterioare, precum şi plata de despăgubiri atunci când a suferit un prejudiciu prin faptul executării sale intempestive; executarea provizorie se face pe riscul creditorului [sin. hotărâre cu executare provizorie; v. şi execuţie vremelnică; hotărâre judecătorească]
HOTĂRÂRE CU EXECUŢIE VREMELNICĂ, hotărâre judecătorească nedefinitivă, căreia legea îi recunoaşte forţa executorie de la data pronunţării, sau cu referire la care însăşi instanţa a încuviinţat execuţia vremelnică, a) Hotărârea primei instanţe este executorie de drept de la data pronunţării, fară a fi necesară în acest scop cererea părţii interesate sau acordarea de către instanţă în mod expres a execuţiei vremelnice, când finalizează litigii privind: plata retribuţiei, rente sau pensii alimentare, neînţelegerii privitoare la posesie (caz în care caracterul executării priveşte numai posesia); în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie (de ex.: ordonanţele preşedinţiale etc.); legea recunoaşte, de asemenea, caracterul executoriu şi hotărârile parţiale. În toate aceste ipoteze, asigurarea intereselor aflate în joc reclamă ca necesară recunoaşterea de către legiuitor a posibilităţilor punerii în executare a hotărârii judecătoreşti de îndată ce a fost pronunţată, b) Instanţa de judecată poate acorda ea însăşi hotărârii sale putere executorie vremelnică, luând în considerare împrejurările concrete ale speţei soluţionate. Instanţa acordă execuţie vremelnică numai la cererea părţii interesate; o asemenea cerere se poate face şi verbal în instanţă.
