Împrumutul de consumaţie gratuit
| Comentarii |
|
împrumutul de consumaţie gratuit, Definiție, caractere, delimitare. Formarea împrumutului de consumaţie. Executarea împrumutului de consumaţie. Încetarea împrumutului de consumaţie
Definiție, caractere, delimitare
împrumutul de consumaţie (propriu-zis, cu titlu gratuit), cunoscut în dreptul roman sub denumirea de mutuum, este contractul care transmite proprietatea asupra unei câtimi de bunuri fungibile şi consumptibile de la împrumutător la împrumutat, în scopul de a le utiliza (consuma) şi cu obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui la scadenţă o cantitate egală de lucruri de aceeaşi natură şi calitate.
împrumutul de consumaţie se califică prin caracterele sale juridice.
a). Este un contract unilateral, deoarece dă naştere la obligaţii numai pentru împrumutat (împrumutătorul nu are obligaţii, predarea lucrului făcând parte din momentul încheierii contractului). Chiar dacă este cu titlu oneros, împrumutul rămâne unilateral, întrucât şi obligaţia de plată a dobânzilor aparţine tot împrumutatului.
b). Este un contract real, deoarece încheierea lui valabilă presupune atât acordul de voinţe al părţilor, cât şi tradiţiunea, predarea lucrului (asemenea împrumutului de folosinţă).
c). Este, de regulă, un contract gratuit, dar poate fi şi cu titlu oneros. Potrivit art. 2159 Noul Cod Civil, împrumutul de consumaţie „se prezumă a fi cu titlu gratuit”.
Putem spune astfel că împrumutul de consumaţie este gratuit numai prin natura sa (spre deosebire de comodat, care este esenţialmente gratuit).
împrumutul de consumaţie cu titlu oneros este cunoscut sub denumirea de împrumut cu dobândă (astfel, dobânda are semnificaţia preţului plătit de împrumutat).
d). Este translativ de proprietate, precum vânzarea, schimbul, donaţia etc. (de care însă se deosebeşte prin aceea că obiectul contractului nu este un bun individual determinat, restituibil în natura sa).
După încheierea valabilă a contractului, împrumutatul devine proprietarul lucrului. Astfel, în calitatea sa de proprietar, împrumutatul va suporta şi riscul pieirii acestuia, după regula res perit domino (art. 2160 Noul Cod Civil).
împrumutul de consumaţie prezintă unele asemănări cu locaţiunea şi comodatul dar şi se deosebeşte esenţial de acestea, în special prin faptul că este un contract distinct (independent). Alte deosebiri constau în aceea că locaţiunea transmite numai folosinţa unui lucru individual determinat, restituibil în natura şi individualitatea sa (nu a unor bunuri de gen asupra cărora împrumutatul devine proprietar, deşi îl foloseşte numai), iar comodatul este esentialmente cu titlu gratuit (neputând fi şi oneros, precum împrumutul de consumaţie).
Formarea împrumutului de consumaţie
în general, împrumutul de consumaţie se supune condiţiilor generale de validitate impuse contractelor civile potrivit art. 1179 Noul cod civil Câteva particularităţi sunt prezente în materie de capacitate, consimţământ şi obiect.
Deoarece contractul este translativ de proprietate, împrumutătorul trebuie să aibă capacitatea, respectiv să îndeplinească condiţiile cerute de lege pentru actele de dispoziţie şi să fie proprietarul lucrului care formează obiectul contractului.
împrumutatul trebuie să aibă şi el capacitatea de a încheia acte de dispoziţie, în special pentru că devine proprietarul lucrului împrumutat şi suportă, în consecinţă, riscul pieirii fortuite a acestuia.
Consimţământul părţilor trebuie să fie liber şi neviciat. Vicierea împrumutului de consumaţie se face cel mai frecvent prin manevre dolosive.
Dovada contractului este supusă regulilor generale, putându-se face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată.
Dovada predării (tradiţiunii), ca simplu fapt material, se va putea face prin orice mijloc de probă.
Deoarece împrumutul de consumaţie este unilateral, este suficient ca înscrisul să fie redactat într-un singur exemplar, la împrumutător, el fiind creditorul obligaţiilor asumate de împrumutat.
Obiectul contractului îl constituie bunuri de gen, fungibile şi consumptibile potrivit naturii lor (şi destinaţiei date de părţi), ce urmează a fi utilizate (consumate) de către împrumutat.
împrumutul care „are ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros” (art. 2159 alin. 2 Noul Cod Civil).
în consecinţă, împrumutatul nu va restitui, la scadenţă, aceleaşi bunuri, ci o cantitate egală de alte lucruri de aceeaşi natură şi calitate (putând astfel afirma că în final se realizează un aşa-zis „schimb” de lucruri).
Executarea împrumutului de consumaţie
Principalul efect al împrumutului de consumaţie este transferul dreptului de proprietate de la împrumutător la împrumutat. Odată cu transferul dreptului de proprietate se creează şi obligaţii în sarcina părţilor contractante.
Astfel, împrumutul de consumaţie, ca şi alte contracte translative de proprietate, produce un efect dublu: transferul dreptului de proprietate şi crearea de obligaţii în sarcina părţilor.
a). Obligaţiile împrumutatului. Potrivit art. 2158 Noul Cod Civil, principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui, la expirarea contractului, lucruri de acelaşi gen, în aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate.
Este nerelevant şi lipsit de consecinţe faptul că, între momentul încheierii contractului şi cel al plăţii, valoarea bunurilor a crescut sau s-a diminuat (împrumutatul fiind „ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora” - art. 2164 alin. 1 Noul Cod Civil).
Condiţia restituirii este subînţeleasă, astfel că obligaţia de restituire a lucrului va exista chiar dacă nu a fost prevăzută în contract.
Când restituirea lucrurilor împrumutate nu va fi posibilă în natură, „împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data şi locul unde restituirea trebuia să fie făcută” (art. 2164 alin. 3 Noul Cod Civil).
Atunci când împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă nu s-a convenit altfel (art. 2164 alin. 2 Noul Cod Civil).
împrumutătorul nu poate cere restituirea înainte de termen, deoarece termenul de restituire se prezumă a fi stipulat în favoarea ambelor părţi, iar dacă împrumutul este cu titlu gratuit, numai în favoarea împrumutatului (art. 2161 Noul Cod Civil).
Dacă nu a fost convenit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanţă, ţinându-se seama de scopul împrumutului, de natura obligaţiei şi a bunurilor împrumutate, de situaţia părţilor şi de orice altă împrejurare relevantă (art. 2162 alin. 1 Noul Cod Civil).
Dacă însă s-a stipulat că împrumutatul va plăti numai când va avea resursele necesare, instanţa, constatând că împrumutatul le deţine sau le putea obţine între timp, nu va putea acorda un termen de restituire mai mare de 3 luni.
Cererea pentru stabilirea termenului de restituire se soluţionează potrivit procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială. Cererea este supusă prescripţiei, care începe să curgă de la data încheierii contractului (art. 2163 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 2165 Noul Cod Civil, ca şi în cazul comodatului, împrumutul de consumaţie încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în cazul încetării prin decesul împrumutatului sau prin expirarea termenului.
Odată cu obligarea împrumutatului la restituirea lucrului, împrumutătorul are dreptul şi la plata de daune-interese pentru întârziere (dobânzi moratorii), începând de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
După expirarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune, obligaţia de restituire a împrumutatului devine imperfectă (naturală), adică nu i se poate cere executarea prin intervenţia forţei de constrângere a statului, dar atunci când este executată voluntar de împrumutat, nu se poate cere nici repetiţiuneal
b). Obligaţiile împrumutătorului. Deoarece împrumutul de consumaţie este un contract unilateral, în principiu, împrumutătorul nu are nicio obligaţie.
Cheltuielile de conservare sunt în sarcina împrumutatului, dar nu ca obligaţii contractuale, ci derivate din calitatea acestuia de proprietar.
Ca şi comodantul, împrumutătorul are obligaţia de a-l despăgubi pe împrumutat pentru pagubele provocate de viciile ascunse ale lucrului, pe care, deşi le cunoştea la încheierea contractului, nu le-a adus la cunoştinţa comodatarului (art. 2166 Noul Cod Civil).
Pentru justificarea caracterului unilateral al contractului, în doctrină s-a apreciat că această obligaţie nu izvorăşte din contract, ci dintr-un fapt ilicit al împrumută-torului (de a nu comunica viciile lucrului împrumutat), răspunderea fiind delictuală.
Precizăm că răspunderea împrumutătorului pentru daune cauzate prin viciile lucrului este lipsită de importanţă practică, „căci lucrurile fungibile şi consumptibile numai în mod excepţional pot provoca daune”.
Încetarea împrumutului de consumaţie
împrumutul de consumaţie încetează prin îndeplinirea obligaţiei principale a împrumutatului: restituirea lucrului la termenul stabilit în contract (scadenţă).
Deoarece termenul împrumutului cu titlu gratuit este stabilit în favoarea împrumutatului (ca debitor al împrumutătorului), plata efectuată înainte de termen este valabilă. în cazul în care termenul a fost stipulat în favoarea ambelor părţi, plata se va putea face înainte de împlinirea termenului, dar numai cu consimţământul împrumutătorului.
împrumutul de consumaţie mai poate înceta şi în condiţiile dreptului comun, prin reziliere sau prin alte moduri de stingere a obligaţiilor (de exemplu, remiterea de datorie, confuziunea, darea în plată, compensaţia etc.).
