Încetarea dreptului de proprietate publică
| Comentarii |
|
încetarea dreptului de proprietate publică, Cadru legal. Caracterele juridice ale încetării dreptului de proprietate publică
Cadru legal
Înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil la 1 octombrie 2011, reglementarea cu caracter general a încetării dreptului de proprietate publică era dată de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 213/1998, potrivit cu care dreptul de proprietate publică încetează dacă bunul a pierit sau a fost trecut în domeniul privat, text în prezent abrogat expres prin Legea nr. 71/2011.
De asemenea, art. 5 alin. (2) partea finală din Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar, modificată şi republicată, text în vigoare şi sub regimul noului Cod
civil, dispune că terenurile care fac parte din domeniul public, oricare ar fi titularul dreptului de proprietate asupra lor, statul sau unităţile sale administrativ-teritoriale, pot fi introduse în circuitul civil numai dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.
Precizăm că prin Legea nr. 47 din 13 martie 2007 pentru completarea art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 a fost introdusă o nouă dispoziţie în materie, anume că terenurile pe care sunt amplasate reţele stradale şi parcuri publice, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumente, ansambluri şi si-turi arheologice şi istorice, monumente ale naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de excepţie, pentru lucrări de interes naţional.
Trecerea bunurilor din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel [art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998], text rămas în vigoare şi după adoptarea noului Cod civil.
Hotărârea de trecere a bunului în domeniul privat poate fi atacată, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul [art. 10 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998].
La rândul său, art. 864 NCC. sub denumirea marginală „stingerea dreptului de proprietate publică', dispune că acest drept se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public privitor la un asemenea bun, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Or, trecerea bunului proprietate publică în domeniul privat şi, prin aceasta, intrarea lui în circuitul civil general au a se face în condiţiile Legii nr. 18/1991, dacă este vorba despre terenuri agricole, şi cele ale Legii nr. 213/1998, dacă această trecere se referă la alte categorii de bunuri.
Noul Cod civil a înţeles să menţioneze printre modurile de stingere a dreptului de proprietate publică pieirea bunului şi încetarea uzului ori interesului public.
în definitiv, aşa după cum s-a observat, pieirea bunului proprietate publică, în materialitatea lui, ca urmare a producerii unui eveniment natural - inundaţii, cutremur, trăsnet etc. - sau unei acţiuni a omului, acţiune ce poate fi licită ori ilicită, nu este specifică dreptului de proprietate publică; exact în acelaşi mod operează, ca urmare a aceloraşi evenimente ori acţiuni umane, şi stingerea dreptului de proprietate privată. Dacă bunul era asigurat, potrivit normelor legale din materia asigurărilor, indemnizaţia de asigurare ori despăgubirea va urma regimul juridic al bunului asigurat, adică va intra în domeniul public aparţinând titularului acestuia.
Cât priveşte încetarea uzului ori a interesului public, la stadiul actual al legislaţiei noastre civile în materie, art. 864 NCC o prevede numai ca posibilitate juridică, fără a o detalia şi fără a avea dispoziţii aplicabile nici în Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.
Principiul simetriei juridice impune însă ca, dacă bunul a fost declarat de uz ori de interes public prin lege, tot legiuitorul să intervină, printr-un act individual, şi să constate încetarea uzului ori a interesului public privitor la bunul în discuţie, cu consecinţa trecerii sale în domeniul privat aparţinând titularului său ori, eventual, cu posibilitatea transferului său în folosinţă gratuită către un alt subiect de drept, în condiţiile art. 874 NCC. Considerăm că în acelaşi fel ar trebui să se procedeze şi privitor la un bun proprietate publică aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale, în măsura în care acel bun nu mai este de uz ori de interes public.
Caracterele juridice ale încetării dreptului de proprietate publică
Mai întâi, este de observat că, în mod firesc, dreptul de proprietate publică încetează atunci când bunul piere în orice mod, în materialitatea lui. Dacă bunul proprietate publică este asigurat, indemnizaţia de asigurare va avea acelaşi regim juridic.
În al doilea rând, dreptul de proprietate publică încetează prin trecerea bunului, obiect al acestui drept, în proprietatea privată a aceluiaşi subiect de drept sau a altui subiect de drept privat, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel. Este de reţinut că nicio dispoziţie din Constituţia în vigoare nu interzice o asemenea trecere a unor bunuri din proprietatea publică în proprietatea privată a statului sau a entităţilor sale teritoriale.
în orice caz, trecerea pe care o discutăm se face sau prin hotărâre a Guvernului, pentru bunurile proprietate publică a statului, sau prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local, pentru bunurile proprietatea publică a acestor unităţi administrativ-teritoriale, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Un exemplu de trecere, în temeiul legii, a unor bunuri din domeniul public al statului în proprietate privată este dat de dispoziţiile art. 45-46 din Legea nr. 18/1991, republicată, privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate privată în folosul unor persoane fizice sau al altor subiecte colective de drept, cu privire la terenuri cu vegetaţie forestieră sau altă vegetaţie, trecute în proprietatea statului ca efect al unor acte normative speciale. Limita reconstituirii este stabilită la 30 de ha de familie ori pentru alte entităţi juridice îndreptăţite la a cere reconstituirea dreptului de proprietate privitor la aceste categorii de bunuri [art. 45 alin. (1), art. 47 alin. (1) din Legea nr. 18/1991].
