Înlesniri la plata impozitelor, taxelor și a altor obligații fiscale
| Comentarii |
|
înlesniri la plata impozitelor, taxelor și a altor obligații fiscale, definiţie - prin înlesniri la plată se desemnează facilităţile acordate de creditorul fiscal, debitorului său, la cererea acestuia pentru executarea voluntară a obligaţiei fiscale scadente, înainte de începerea executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia. Cadru legal: art. 125 C. proc. fisc.
Forme. Înlesniri sunt (a) eşalonările - partajarea obligaţiei principale în tranşe pe un anumit interval de timp şi (b) amânările - acordarea unui termen de graţie.
Procedura. Procedura de acordare este stabilită prin acte normative speciale. Procedura eşalonărilor la plată este reglementată prin
O.U.G. nr. 29/2011 şi OMFP nr. 1853/2011 >. Eşalonarea are ca obiect toate obligaţiile fiscale (principale, accesorii) ale unui contribuabil, la data emiterii certificatului de înregistrare fiscală. Este susceptibil a solicita eşalonarea orice contribuabil, care îndeplineşte condiţiile indicate de lege conform art. 4: să fie depuse toate declaraţiile fiscale, să se afle în dificultate financiară temporară, să se constituie garanţia legală, să nu se afle în procedură de insolvenţă ori dizolvare. De subliniat că procedura este accesibilă unor contribuabili aflaţi în dificultate financiară temporară (printre documentele solicitate se numără şi un plan de redresare financiară), fiind excluşi cei în situaţie de deschidere a procedurii de insolvenţă; cu un comportament fiscal corect; capabili să constituie garanţia cerută de lege. Garanţia trebuie să acopere integral creanţele restante şi să asigure un plus între 10-40 procente, în funcţie de durata eşalonării conform art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 29/2011. Garanţia are un cuantum diminuat în cazul contribuabililor cu risc fiscal redus.
Înlesnirile la plată se dispun şi se revocă sub condiţia respectării graficului de plăţi.
în acest sens, a se vedea: C.A. Cluj, s com., cont. adm. fisc., dec. nr. 167/2008: Prin Ordinul nr. 12/24.05.2006al AVAS şi nr. 836/24.05.2006 al Ministerului Finanţelor Publice, s-au acordat reclamantei SC V. SA
Înlesniri la plata obligaţiilor bugetare datorate şi neachitate la 31.12.2003 (...) Prin adresa nr. 22/1/20.02.2007, D.G.F.P. i-a comunicat reclamantei că începând cu data de 20.12.2006 şi-au pierdut valabilitatea înlesnirile acordate prin ordinul menţionat anterior, întrucât nu a achitat până la data de 20 decembrie 2007 suma de (...) cu titlu de TVA, ce a făcut obiectul decontului nr. 49972/25.10.2006 (...). Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că determinarea cu certitudine a obligaţiilor fiscale cu titlu de TVA se realizează prin decontul de TVA, (...), iar termenul pentru îndeplinirea obligaţiei pentru depunerea decontului este data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale inclusiv. (...) în aceste condiţii plata obligaţiilor cu titlu de TVA şi regularizarea acestora nu poate fi făcută mai înainte de această dată. Pentru toate aceste argumente, Curtea apreciază că depunerea decontului de TVA şi compensarea sumelor s-a realizat în termenele acceptate de părţile din ordinul comun, astfel că decizia organului fiscal comunicată reclamantei prin adresa nr. 22/1/6/20.02.2007 este nelegală,
dec. nr. 1/11.06.2007 şi pe cale de consecinţă şi somaţia nr. 1/11.06.2007 sunt nelegale.
Constituirea de garanţii
Cadru legal: art. 126-128 C. proc. fisc.
Definiţie. Procedural, constituirea de garanţii este o condiţie impusă de organul fiscal, contribuabilului, având obligaţii fiscale restante, care solicită un anumit beneficiu. Fiind o procedură suplimentară şi oneroasă, organul fiscal o aplică în ipotezele expres prevăzute de lege: suspendarea executării silite, ridicarea măsurilor asigurătorii, asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată.
Forme. Tipurile de garanţii indicate de lege conform art. 127 C. proc. fisc. sunt: a) consemnarea de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului; b) scrisoarea de garanţie bancară; c) ipoteca asupra unor bunuri imobile din ţară; d) gaj asupra unor bunuri mobile; e) fidejusiune. Observăm o necorelare a dispoziţiilor în materie cu prevederile Codului civil privind ipoteca şi gajul.
Mecanismul garanţiilor se explică prin dreptul organului fiscal de a se îndestula din garanţii, dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost constituite (spre exemplu, contribuabilul sustrage bunurile de Ia executare silită, terţul nu plăteşte). Garanţiile consemnate în sume de bani se execută prin virarea sumei în conturile de venituri bugetare corespunzătoare, iar în bunuri prin executarea bunurilor în condiţiile prevăzute pentru executarea silită.
în acest sens, a se vedea: C.A. Braşov, s. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 160/2008: Instanţa apreciază că este corectă susţinerea expertului că, în privinţa constituirii garanţiilor prevăzute în convenţiile încheiate, chiar dacă în unele perioade nu a avut constituită garanţia la nivelul iniţial, aceasta nu a influenţat negativ mecanismul de plată la timp a obligaţiilor fiscale. Expertul a concluzionat în mod corect că reclamanta a respectat condiţiile privind eşalonarea la plată a datoriilor, precum şi plata obligaţiilor curente încă de la data de 19.12.2005, astfel încât organele fiscale nu erau îndreptăţite să-i încaseze scutirile la plata eşalonărilor prevăzute în convenţie.
Măsurile asigurătorii
Cadru legal: art. 129-130 C. proc. fisc.
În vederea asigurării executării obligaţiilor fiscale, organul fiscal dispune şi duce la îndeplinire măsuri asigurătorii, în ipotezele şi limitele impuse de lege.
Definiţie. Măsurile asigurătorii sunt măsurile luate de organul fiscal, înainte sau în timpul executării, fie voluntară sau silită, când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să-şi ascundă bunurile sau să-şi risipească patrimoniul periclitând considerabil colectarea creanţei fiscale. Măsurile asigurătorii pot fi luate „şi în cazul în care creanţa nu a fost încă individualizată şi nu a devenit scadentă. Măsurile asigurătorii au ca şi scop împiedicarea contribuabilului de a dispune de bunurile sale, cu predilecţie în momentele în care organul fiscal nu deţine un titlu executoriu.
Forme. Art. 129 C. proc. fisc. instituie următoarele tipuri de măsuri: (a) poprirea şi (b) sechestrul asigurătoriu (asupra bunurilor mobile şi/sau imobile).
Poprirea asigurătorie constă în indisponibilizarea sumelor de bani deţinute ori datorate debitorului fiscal de către terţe persoane.
Sechestrul asigurătoriu constă în indisponibilizarea bunurilor mobile ori imobile, prezente şi viitoare, ale debitorului fiscal.
Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate de către debitor, sumele obţinute consemnându-se la dispoziţia organului de executare ori prin vânzare în regim de urgenţă. în cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere biroului de carte funciară.
Procedură. Măsurile asigurătorii se dispun de organul fiscal prin decizie motivată şi se execută prin procedură administrativă. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent. în decizie, organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. Procedura aplicată este cea referitoare la executarea silită. Măsurile asigurătorii au ca efect indisponibilizarea bunurilor (inclusiv sume de bani).
Momentul. Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii pot fi dispuse atât de organele fiscale com-
petente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente. Măsurile asigurătorii, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172 C. proc. fisc.
Revocare. Măsurile asigurătorii instituite se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 127 C. proc. fisc.
