Întreruperea prescripţiei extinctive
| Comentarii |
|
întreruperea prescripţiei extinctive, prin întreruperea prescripţiei extinctive se înţelege modificarea cursului acesteia constând în înlăturarea prescripţiei scurse înainte de apariţia unei cauze întreruptive şi începerea unei alte prescripţii extinctive.
Pentru înţelegerea fundamentului întreruperii prescripţiei extinctive, trebuie pornit de la două premise, anume, pe de o parte, lipsa de convingere a titularului dreptului în privinţa temeiniciei pretenţiei sale, lipsă dedusă din starea sa de pasivitate, iar, pe de altă parte, prezumarea situaţiei de fapt a celui în folosul căruia curge prescripţia extinctivă ca fiind conformă cu starea de drept, bazată pe împotrivirea acestuia. Ori de câte ori aceste două premise nu se mai confirmă, în sensul că titularul dreptului subiectiv prescriptibil părăseşte starea de pasivitate sau cel în folosul căruia curge prescripţia extinctivă abandonează atitudinea de împotrivire faţă de titularul dreptului, prin recunoaşterea datoriei sale, înseamnă că nu se mai justifică producerea efectului prescripţiei extinctive.
Asemănător suspendării prescripţiei extinctive, şi în cazul întreruperii prescripţiei extinctive este necesar ca împrejurările ce constituie, potrivit legii, eventual astfel cum au fost modificate prin acordul expres al părţilor [art. 2515 alin. (3) Noul Cod Civil], cauze de întrerupere să intervină după ce prescripţia extinctivă a început să curgă şi mai înainte de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă (A se vedea şi C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 1317/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 74, în care se subliniază că demersurile ulterioare împlinirii termenului de prescripţie nu pot avea valoarea unor acte întreruptive.)Totuşi, recunoaşterea dreptului prin act scris sau constituirea de garanţii după împlinirea termenului de prescripţie produce, în baza art. 2506 alin. (4) şi art. 2510 alin. (1) noul Cod Civil, acelaşi efect ca şi întreruperea.
