Judecător delegat cu executarea pedepselor privative de libertate

judecător delegat cu executarea pedepselor privative de libertate, instanţa de executare deleagă pe unii dintre judecătorii săi pentru efectuarea punerii în executare [art. 554 alin. (1) C. proc. pen.]. Această dispoziţie legală se coroborează şi cu prevederile art. 47 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia „preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit legii, şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată".

În mod concret, în baza ordinului de serviciu emis de preşedintele instanţei, există un judecător sau mai mulţi delegaţi cu executarea în cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti. Pentru exercitarea acestei atribuţiuni, judecătorul delegat cu executarea este ajutat de un grefier sau mai mulţi, după caz.

În cadrul fiecărei instanţe există un compartiment de executări penale, unde funcţionează un grefier sau mai mulţi care efectuează lucrările de punere în executare a hotărârilor penale definitive, sub îndrumarea şi controlul judecătorului delegat (art. 27, art. 55 şi art. 117-125 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti).

Judecătorul delegat de preşedintele instanţei cu executarea are următoarele atribuţii (art. 27 din regulament):

a) coordonează, îndrumă şi controlează activitatea compartimentului de executări penale;

b) emite mandatele de executare a pedepsei închisorii şi a pedepsei detenţiunii pe viaţă, asigură comunicarea şi supraveghează luarea măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a acestora, precum şi a celorlalte dispoziţii din hotărârile penale;

c) asigură punerea în executare a măsurilor educative privative de libertate;

d) urmăreşte ţinerea evidenţei amânărilor şi întreruperilor de executare a pedepsei închisorii, a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a măsurii educative a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie şi ia măsuri pentru emiterea adreselor de revenire;

e) asigură punerea în executare, prin comunicarea către serviciul de probaţiune şi alte instituţii prevăzute de lege implicate în executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate, a copiilor de pe hotărâre sau. după caz, de pe dispozitivul acesteia, prin care s-au dispus aceste pedepse sau măsuri;

f) îndrumă şi controlează activitatea desfăşurată de către serviciul de probaţiune şi de către instituţiile din comunitate implicate în punerea în executare a pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate;

g) sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare, precum şi în celelalte cazuri prevăzute de lege;

h) rezolvă incidentele ivite în cursul executării, date prin lege în competenţa acestora, şi ia măsuri pentru rezolvarea tuturor cererilor ivite în cursul executării;

i) soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune;

j) aplică amenzi judiciare pentru comiterea unor abateri judiciare. în cazurile prevăzute de lege;

k) închide poziţiile din registrul de executări penale;

l) verifică păstrarea în bune condiţii a dosarelor şi a lucrărilor de executări;

m) rezolvă corespondenţa aferentă activităţii de punere în executare a hotărârilor penale;

n) îndeplineşte alte atribuţii date prin lege în competenţa sa.

În funcţie de volumul de activitate al judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale, preşedintele instanţei, cu avizul colegiului de conducere, poate dispune degrevarea parţială sau totală a acestuia de activitatea de judecată.

În situaţia în care mai mulţi judecători sunt delegaţi cu executarea hotărârilor penale, repartizarea lucrărilor se face pe baza unei planificări realizate de preşedintele instanţei sau. după caz. de preşedintele secţiei, cu acordul colegiului de conducere. La realizarea planificării se ţine cont de completele de judecată din care fac parte judecătorii delegaţi, având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarelor. în cadrul planificării se vor avea în vedere şi situaţiile în care judecătorii delegaţi lipsesc din instanţă.

Judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate rămâne, de regulă, acelaşi pe toată perioada executării.

Potrivit art. 121 din regulament, poziţiile din registrul de executări penale se vor închide de judecătorul delegat prin completarea ultimelor două coloane, numai după ce acesta a constatat personal că:

a) a sosit dovada de încarcerare ori s-a depus chitanţa de plată a amenzii şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat şi s-au întocmit celelalte lucrări de la poziţia respectivă;

b) s-au expediat actele de punere în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat şi a amenzii judiciare, primindu-se confirmarea de înregistrare a debitului;

c) s-au achitat toate ratele, în cazul în care plata amenzii a fost eşalonată, ori s-a primit de la organele cărora li s-a trimis spre executare amenda confirmarea că aceasta a fost integral achitată;

d) s-au efectuat lucrările de comunicare către toate instituţiile şi persoanele obligate de lege să înregistreze sau să execute hotărârile penale;

e) s-au executat toate măsurile prevăzute în hotărârea prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei;

f) a expirat termenul de apel sau de contestaţie. în cazul achitării ori al altor soluţii care nu comportă nicio lucrare de executare sau comunicare;

g) s-a expediat dosarul la instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa.

în Legea nr. 253/2013, art. 15 statuează atribuţiile judecătorului delegat cu executarea. Astfel, în realizarea activităţii de îndrumare şi control al executării pedepselor şi măsurilor educative şi a altor măsuri prevăzute de lege, neprivative de libertate, judecătorul delegat cu executarea exercită următoarele atribuţii:

a) asigură punerea în executare, prin comunicarea, către serviciul de probaţiune şi alte instituţii prevăzute de lege implicate în executarea pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate, a copiilor de pe hotărâre sau, după caz. de pe dispozitivul acesteia, prin care s-au dispus aceste pedepse sau măsuri;

b) asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate, prin exercitarea competenţelor prevăzute de lege;

c) sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare;

d) rezolvă incidentele ivite în cursul executării date prin lege în competenţa sa;

e) sesizează instanţa de executare, în cazurile prevăzute de lege. pentru modificarea conţinutului, înlocuirea. încetarea unor obligaţii sau revocarea unor pedepse ori măsuri neprivative de libertate;

f) soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune;

g) aplică amenzi judiciare în cazul comiterii unor abateri judiciare prevăzute de lege;

h) îndeplineşte alte atribuţii date prin lege în competenţa sa.

Actele emise de judecătorul delegat la compartimentul executări penale sunt următoarele (art. 16 din Legea nr. 253/2013):

a) în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 15 lit. c). prin care sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare, şi lit. e). prin care sesizează instanţa de executare, în cazurile prevăzute de lege. pentru modificarea conţinutului, înlocuirea, încetarea unor obligaţii sau revocarea unor pedepse ori măsuri neprivative de libertate, judecătorul delegat cu executarea întocmeşte o adresă de sesizare, în care consemnează împrejurările constatate, pe care o înaintează instanţei;

b) în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 15 lit. d), prin care rezolvă incidentele ivite în cursul executării date prin lege în competenţa sa, lit. f), prin care soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune. şi lit. g), prin care aplică amenzi judiciare în cazul comiterii unor abateri judiciare prevăzute de lege, judecătorul delegat cu executarea se pronunţă prin încheiere. încheierile emise în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 15 lit. d) şi f) nu sunt supuse niciunei căi de atac;

c) în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 15 lit. a), prin care asigură punerea în executare, prin comunicarea, către serviciul de probaţiune şi alte instituţii prevăzute de lege implicate în executarea pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate, a copiilor de pe hotărâre sau, după caz, de pe dispozitivul acesteia, prin care s-au dispus aceste pedepse sau măsuri, şi lit. b), prin care asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate, prin exercitarea competenţelor prevăzute de lege. judecătorul delegat emite adrese sau dispoziţii.

Relaţia consilierului de probaţiune cu judecătorul delegat cu executarea

Consilierul de probaţiune este obligat să încunoştinţeze de îndată judecătorul delegat cu executarea despre orice nelămurire. împiedicare ori incident survenit în cursul executării a cărui soluţionare revine, potrivit legii, judecătorului.

În situaţia în care. pentru sesizarea instanţei potrivit art. 15 lit. e) din Legea nr. 253/2013 („sesizează instanţa de executare, în cazurile prevăzute de prezenta lege, pentru modificarea conţinutului, înlocuirea, încetarea unor obligaţii sau revocarea unor pedepse ori măsuri neprivative de libertate"), legea prevede consultarea prealabilă de către judecător a unui raport sau referat de evaluare, la solicitarea judecătorului, consilierul de probaţiune transmite raportul sau referatul de evaluare în termen de 14 zile de la data primirii solicitării la serviciul de probaţiune. Nedepunerea raportului sau a referatului de evaluare în termenul stabilit nu împiedică sesizarea instanţei de către judecătorul delegat cu executarea.

În cazurile expres prevăzute de lege, consilierul de probaţiune emite decizii care sunt obligatorii pentru persoanele aflate în supraveghere şi instituţiile din comunitate vizate. împotriva deciziilor consilierului de probaţiune persoana sau instituţia din comunitate vizată poate face plângere la judecătorul delegat cu executarea. Plângerea persoanei supravegheate nu suspendă executarea deciziei atacate. Nu se poate formula plângere împotriva sesizării instanţei făcute de către consilierul de probaţiune în cazurile în care sesizarea este de competenţa sa. Plângerea se soluţionează în camera

 

de consiliu, după ascultarea potentului şi a consilierului de probaţiune. Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică soluţionarea plângerii.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Judecător delegat cu executarea pedepselor privative de libertate