Libertatea înfințării cultelor religioase
| Comentarii |
|
libertatea înfințării cultelor religioase, 1. Potrivit Constituţiei României, art. 29 alin. (3), “Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”. De asemenea, alin. (5) al aceluiaşi articol prevede: “Cultele religioase sunt autonome faţă de stat Potrivit art. 72 alin. (3) lit. n), “Prin lege organică se reglementează regimul general al cultelor”.
Din interpretarea acestor dispoziţii constituţionale rezultă mai multe reguli sub aspectul materiei care ne interesează.
în primul rând, este consacrată expres, la nivel constituţional, existenţa cultelor religioase. Acestea constituie principala formă organizatorică şi instituţională de exercitare a religiei.
în al doilea rând, cultele sunt libere şi autonome faţă de stat, organizarea lor făcându-se potrivit statutelor proprii.
în al treilea rând, din punct de vedere juridic, cultele sunt egale în drepturi şi obligaţii faţă de stat, precum şi între ele.
în al patrulea rând, este necesară existenţa unei legi organice speciale care să reglementeze condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare a cultelor religioase.
2. Statutul cultelor religioase în România este reglementat în prezent, ca drept comun, prin Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase, modificat expres prin Decretul nr. 322/1948, Decretul nr. 67/1956, Decretul nr. 410/1959 şi Decretul nr. 150/1974. De asemenea, acest act normativ este în mare parte modificat sau abrogat expres indirect ori implicit prin legislaţia adoptată începând din anul 1990 şi prin Constituţia din 1991.
Decretul nr. 177/1948 face o clară distincţie între “culte religioase” şi “asociaţiuni civile şi fundaţiuni care urmăresc în totalitate sau în parte scopuri religioase”.
Cultele religioase recunoscute sunt persoane juridice (art. 28).
Pentru a se putea organiza şi funcţiona, cultele religioase trebuie recunoscute prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, dat la propunerea Guvernului, în urma recomandării ministrului cultelor (art. 13 alin. 1). în vederea recunoaşterii, fiecare cult religios trebuie să înainteze, prin Ministerul Cultelor, statutul său de organizare şi funcţionare (art. 14). Modificările statutelor cultelor religioase necesită aprobarea dată prin decret ai Prezidiului Marii Adunări Naţionale, la propunerea ministrului cultelor (art.
57 raportat la art. 56). Delimitarea eparhiilor şi repartizarea credincioşilor pe eparhii se fac de organele statutare ale cultului religios respectiv şi trebuie confirmate prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, la propunerea ministrului cultelor (art. 22 alin. 3). Cultele religioase pot avea organe disciplinare de judecată pentru personalul din serviciul lor, care se organizează prin regulamente speciale, alcătuite de organele cultului religios respectiv şi aprobate prin Decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, dat la propunerea Ministerului Cultelor (art. 8 alin. 2). Retragerea recunoaşterii unui cult religios se face de aceleaşi organe şi după aceeaşi procedură ca în cazul recunoaşterii (art. 13 alin. 2).
Cu caracter tranzitoriu, toate cultele religioase existente la data intrării în vigoare a Decretului nr. 177/1948 au obligaţia ca, în termen de 3 luni de la data publicării acestuia, să înainteze Ministerului Cultelor statutul lor de organizare, pus în concordanţă cu prevederile decretului, în vederea aprobării lor, care se face prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, la propunerea ministrului cultelor (art. 56).
Şefii cultelor religioase şi ceilalţi ierarhi sau având funcţii asemănătoare, aleşi sau numiţi în conformitate cu statutele de organizare ale cultelor religioase respective, trebuie recunoscuţi în funcţie în baza aprobării date prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, la propunerea Guvernului, în urma recomandării ministrului cultelor - în forma iniţială a Decretului nr. 144/1948 -, respectiv în baza aprobării date prin decret prezidenţial, la propunerea Consiliului de Miniştri, în urma recomandării Departamentului Cultelor - în urma modificării Decretului nr. 177/1948 prin Decretul nr. 150/1974 (art. 21 alin. 1).
Asociaţiile şi fundaţiile care urmăresc, în total sau în parte, scopuri religioase sunt persoane juridice. Pentru a fi recunoscute, ele trebuie să aibă încuviinţarea Guvernului, prin Ministerul Cultelor (art. 18).
3.1. După intrarea în vigoare a Decretului nr. 177/1948 şi până în 22 decembrie 1989, există şi funcţionează în România, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 177/1948, următoarele culte religioase:
- Biserica Ortodoxă Română, al cărei Statut este aprobat prin Decretul nr. 233/1949 pentru aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, modificat prin Decretul nr. 124/1950, Decretul nr. 3/1952, Decretul nr. 91/1953, Decretul nr. 68/1956, Decretul nr. 194/1962 (toate nepublicate), Decretul nr. 1066/1967, Decretul nr. 384/1973 şi Decretul nr. 126/1975 (ambele nepublicate); de asemenea, Regulamentul instanţelor disciplinare al acestui cult religios este aprobat prin Decretul nr. 7/1950 pentru aprobarea regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (nepublicat);
- Biserica Evanghelică Luterană Sinodo-Presbiterială, al cărei Statut este aprobat prin Decretul nr. 588/1949 pentru aprobarea Statutului Bisericii Evanghelice Luterane Sionodo-Presbiteriale (nepublicat);
- Cultul mozaic, al cărui Statut este aprobat prin Decretul nr. 589/1949 pentru aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului mozaic (nepublicat);
- Cultul musulman, ai cărui Statut este aprobat prin Decretul nr. 590/1949 pentru aprobarea Statutului de organizare a Cultului musulman (nepublicat);
- Biserica Reformată, al cărei Statut este aprobat prin Decretul nr. 591/1949 pentru aprobarea Statutului Bisericii Reformate (nepublicat);
- Biserica Unitariană, al cărei Statut este aprobat prin Decretul nr. 592/1949 pentru aprobarea Statutului de organizare a Bisericii Unitarfene (nepublicat) modificat prin Decretul nr. 127/1953 (nepublicat);
- Biserica Armeano-Gregoriană, al cărei Statut este aprobat prin Decretul nr. 593/ 1949 pentru aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Bisericii Armeano-Gregoriană (nepublicat), modificat prin Decretul nr. 299/1980 (nepublicat);
- Cultul evanghelic-luteran C.A., al cărui Statut este aprobat prin Decretul nr. 627/ 1949 pentru aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului evanghelic-luteran C.A. (nepublicat), modificat prin Decretul nr. 15/1982 (nepublicat);
- Cultul creştin de rit vechi (lipovenesc), al cărui Statut este aprobat prin Decretul nr. 637/1949 pentru aprobarea Statutului Cultului creştin de rit vechi (lipovenesc) (nepublicat), modificat prin Decretul nr. 979/1968;
- Cultul creştin baptist, al cărui Statut este aprobat prin Decretul nr. 1203/1950 pentru aprobarea statutelor de organizare şi funcţionare ale: Cultului creştin baptist, Cultului creştin adventist de ziua a şaptea, Cultului creştin după evanghelie, Cultului penticostal sau Biserica lui Dumnezeu Apostolică şi Federaţia reprezentativă a cultelor evanghelice recunoscute, modificat prin Decretul nr. 216/1954 (ambele nepublicate);
- Cultul creştin adventist de ziua a şaptea, al cărui Statut este aprobat prin Decretul nr. 1203/1950, modificat prin Decretul nr. 216/1954;
- Cultul creştin după evanghelie, al cărui Statut este aprobat prin Decretul nr. 1203/ 1950, modificat prin Decretul nr. 216/1954;
- Cultul creştin penticostal sau Biserica lui Dumnezeu Apostolică, al cărui Statut este aprobat prin Decretul nr. 1203/1950, modificat prin Decretul nr. 216/1954;
- Federaţia reprezentativă a cultelor evanghelice recunoscute (o federaţie a celor patru culte religioase creştine neoprotestante), al cărei Statut este aprobat prin Decretul nr. 1203/1950, modificat prin Decretul nr. 216/1954.
Prin urmare, până în 22 decembrie 1949, în România există şi funcţionează, în condiţiile Decretului nr. 177/1948, având un statut aprobat prin decret, 14 culte religioase (incluzând şi o federaţie a 4 culte religioase).
Se observă că, în cazul celor 14 culte religioase dispunând de un statut aprobat de organele statale în temeiul Decretului nr. 177/1948, aprobarea statutelor se face, în fiecare caz, prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, care nu este publicat în Buletinul Oficial. Modificarea statutelor este, de asemenea, aprobată prin decret emis fie de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, fie de Consiliul de Stat (potrivit modificărilor constituţionale referitoare la organele puterii de stat), cele mai multe dintre ele nepublicate şi unele dintre ele aprobate, potrivit dispoziţiilor constituţionale, prin lege.
Prin urmare, atât aprobarea statutelor cultelor religioase, cât şi aprobarea modificării acestor statute se fac, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi celor din Decretul nr. 177/ 1948, printr-un act normativ cu putere de lege, emis de un organ al puterii de stat.
3.2. De asemenea, în toată această perioadă există şi funcţionează şi un al 15-lea cult religios, Biserica Romano-Catolică, dar fără să dispună de un statut aprobat de organele statale competente, în temeiul Decretului nr. 177/1948.
3.3. Menţionăm şi faptul că, prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, cultul greco-catolic este interzis şi scos în afara legii.
4.1. Dacă s-ar considera că Decretul nr. 177/1948 rămâne integral în vigoare după 22 decembrie 1989 şi până la data intrării în vigoare a actualei Constituţii a României, în 8 decembrie 1991, ar însemna ca, în această perioadă, recunoaşterea de noi culte religioase, aprobarea modificării statutelor cultelor religioase recunoscute şi aprobarea actelor de înfiinţare sau de modificare de eparhii să se facă în condiţiile prevăzute de Decretul nr. 177/1948.
Prin urmare, ar fi necesară aprobarea statutului sau a modificării statutului ori a actului de înfiinţare sau de modificare de eparhii prin act cu putere de lege. La data adoptării Decretului nr. 177/1948, în condiţiile Constituţiei din 1948, este vorba de un decret adoptat de Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Ulterior, tot în perioada comunistă, în urma modificărilor constituţionale referitoare la organele puterii de stat, este vorba, după cum am arătat, de un decret adoptat de Consiliul de Stat.
După 22 decembrie 1989, ar fi vorba iniţial de un act cu putere de lege, adoptat de organul provizoriu cu atribuţii legislative, şi anume de un decret-lege adoptat de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, apoi de un decret-lege adoptat de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, iar ulterior de o lege adoptată de Parlament sau de o ordonanţă emisă de Guvern.
4.2. Contrar însă, după 22 decembrie 1989 şi până în 8 decembrie 1991, numai o singură dată o modificare a unui statut al unui cult religios este aprobată prin act cu putere de lege, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 177/1948, interpretate în lumina noii organizări constituţionale. Este vorba de Decretul-lege nr. 86/1990 privind aprobarea modificării articolului 5 al Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, adoptat de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, organul politic provizoriu cu rol legiuitor (adoptând acte cu putere de lege), prin care se aprobă o modificare a Statutului Bisericii Ortodoxe Române decisă de organele competente ale acestui cult religios încă din anul 1982.
Nici o altă modificare a vreunui statut al unui cult religios ori vreun act de înfiinţare sau de modificare de eparhii nu mai este aprobată, între 22 decembrie 1989 şi 8 decembrie 1991, prin lege sau act normativ cu forţă de lege, adoptat de organul legiuitor (decret-lege adoptat de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, decret-lege adoptat de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, lege adoptată de Parlament).
4.3. Cu toate acestea, între 22 decembrie 1989 şi 8 decembrie 1991, au loc modificări ale statutelor cultelor religioase recunoscute ori acte de înfiinţare sau de modificare de eparhii, care sunt acceptate expres de autorităţile statale ca fiind valide, fără să mai existe o aprobare, dată prin lege sau prin act cu putere de lege, a acestor modificări.
Astfel, prin acte emise de şeful statului, sunt recunoscuţi în funcţie, în temeiul art. 21 alin. 1 din Decretul nr. 177/1948, ierarhi ai cultelor religioase din cadrul unor eparhii create prin modificarea statutelor cultelor religioase recunoscute sau prin acte de înfiinţare
sau de modificare de eparhii, fără ca aceste acte sau modificări ale statutelor să fi fost în prealabil aprobate de organul legiuitor. Avem în vedere 4 decrete emise de Preşedintele României: Decretul nr. 53/1990 privind recunoaşterea episcopului-vicar loan Chiraîn funcţia de episcop al Episcopiei Maramureşului); Decretul nr. 15/1991 privind recunoaşterea episcopului-vicar Vasile Zainea (Pimen Suceveanul) în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor); Decretul nr. 76/1991 privind recunoaşterea episcopului-vicar patriarhal Vasile Costin în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Târgoviştei; Decretul nr. 77/1991 privind recunoaşterea arhimandritului loan Popa (Irineu Slătineanul) în funcţia de arhiereu-vicar la Episcopia Râmnicului).
De asemenea, şi prin hotărâri ale Guvernului, se reglementează asupra situaţiei juridice a unor eparhii aflate în aceeaşi situaţie. Indicăm: Hotărârea Guvernului nr. 1318/1990 privind trecerea unor imobile în folosinţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei); Hotărârea Guvernului nr. 324/1991 privind autorizarea funcţionării unui oficiu al Departamentului caritabil al Episcopiei Ortodoxe Române din S.U.A. şi Canada pe teritoriul României).
4.4. în aceeaşi perioadă de timp, sunt emise şi acte (decrete) ale organului de stat cu rol de şef al statului prin care sunt recunoscuţi în funcţie ierarhi ai Bisericii Romano-Catolice, deşi aceasta funcţionează fără să aibă un statut aprobat prin act cu forţă de lege, în condiţiile Decretului nr. 177/1948.
Este vorba de 7 decrete adoptate de Consiliul Provizoriu de UniuneMaţională: Decretul nr. 206/1990 pentru recunoaşterea episcopului loan Robu în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti; Decretul nr. 207/1990 pentru recunoaşterea preotului Gyorgy Jakubinyi în funcţia de episcop auxiliar la Episcopia Romano-Catolică Alba lulia>; Decretul nr. 208/1990 pentru recunoaşterea episcopului auxiliar Balint Ludovic în funcţia de episcop al Episcopiei Romano-Catolice Alba lulia; Decretul nr. 209/1990 pentru recunoaşterea preotului Petru Gherghel în funcţia de episcop ai Episcopiei Romano-Catolice laşi; Decretul nr. 210/1990 pentru recunoaşterea preotului Sebastian Krauter
în funcţia de episcop al Episcopiei Romano-Catolice Timişoara; Decretul nr. 211/1990 pentru recunoaşterea preotului Jozef Tempfli în funcţia de episcop al Episcopiei Romano-Catolice Oradea; Decretul nr. 212/1990 pentru recunoaşterea preotului Pal Reizer în funcţia de episcop al Episcopiei Romano-Catolice Satu Mare.
Similar, şi Guvernul se referă la situaţia Bisericii Romano-Catolice, prin Hotărârea Guvernului nr. 484/1991 privind autorizarea înfiinţării Institutului Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar în Bucureşti.
4.5. Tot în această perioadă de timp, statul recunoaşte existenţa legală a unui nou cult religios, şi anume Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică).
Astfel, prin Decretul-lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative, Consiliul Frontului Salvării Naţionale decretează că sunt şi rămân abrogate mai multe acte normative, între care, la art. unic pct. 20, Decretul nr. 358/1948. Prin Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) , adoptat de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, se prevede că, în urma abrogării Decretului nr. 358/1948, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) este recunoscută oficial, ea organizându-se şi funcţionând în conformitate cu regimul general al cultelor religioase din România.
Se observă însă faptul că statutul de organizare şi funcţionare al acestui cult religios nu este aprobat prin actul cu putere de lege de recunoaştere a cultului religios. Recunoaşterea prin act cu putere de lege a fost necesară ca urmare a faptului că interzicerea acestui cult religios, în anul 1948, s-a făcut tot prin act cu putere de lege.
Ierarhii acestui cult religios sunt, şi ei, recunoscuţi în funcţie prin decret al organului cu rol de şef al statului, adică prin 5 decrete adoptate de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională: Decretul nr. 213/1990 pentru recunoaşterea preotului Gheorghe Gonţiu în funcţia de episcop al Episcopiei Cluj şi Gherla a Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică); Decretul nr. 214/1990 pentru recunoaşterea preotului Lucian Mureşan în funcţia de episcop al Episcopiei Maramureş a Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) ; Decretul nr. 215/1990 pentru recunoaşterea preotului Vasile Hossu în funcţia de episcop al Episcopiei Oradea Mare a Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) ; Decretul nr. 216/1990 pentru recunoaşterea preotului loan Ploscaru în funcţia de episcop al Episcopiei Lugoj a Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică); Decretul nr. 217/1990 pentru recunoaşterea preotului Alexandru Todea în funcţia de episcop al Episcopiei Făgăraş şi Alba lulia a Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).
Şi Guvernul are în vedere acest cult religios, prin Hotărârea Guvernului nr. 1221/1990 privind înfiinţarea unor institute teologice de grad universitar ale Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolice).
4.6. Prin urmare, la data intrării în vigoare a actualei Constituţii a României, în statul român există şi funcţionează 16 culte religioase, recunoscute sub o formă sau alta de autorităţile statale.
Dintre acestea: 14 culte religioase (între care o federaţie formată de 4 culte religioase) există dinainte de 22 decembrie 1989 şi dispun de un statut aprobat prin decret, în condiţiile Decretului nr. 177/1948, modificările acestor statute fiind aprobate prin decret înainte de 22 decembrie 1989 şi nemaifiind aprobate prin act cu putere de lege după această dată (cu o singură excepţie); 1 cult religios există dinainte de 22 decembrie 1989, dar statutul său nu este aprobat prin decret, în condiţiile Decretului nr. 177/1948; 1 cult religios este recunoscut de stat, prin act cu putere de lege, după 22 decembrie 1989, dar fără a i se aproba şi statutul, în condiţiile Decretului nr. 177/1948.
în cazul tuturor cultelor religioase, ierarhii acestora sunt recunoscuţi în funcţie prin act (decret) al şefului statului sau al organului cu rol de şef al statului, în condiţiile art. 21 alin. 1 din Decretul nr. 177/1948. Acest fapt semnifică explicit o recunoaştere din partea statului a existenţei legale a cultului religios respectiv, chiar dacă nu dispune de nici o recunoaştere prin lege sau prin act cu putere de lege (Biserica Romano-Catolică), chiar dacă nu dispune de un statut aprobat prin lege sau prin act cu putere de lege (Biserica Română Unită cu Roma greco-catolică) sau chiar dacă modificările aduse ulterior la statutul aprobat iniţial prin decret ori actele de înfiinţare sau de modificare a unor eparhii nu mai sunt aprobate prin lege sau prin act cu putere de lege.
în plus faţă de decretele anterior prezentate, indicăm 13 decrete adoptate de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională şi 8 decrete emise de Preşedintele României: Decretul nr. 128/1990 pentru recunoaşterea arhimandritului Casian Crăciun în funcţia de arhiereu-vicar la Episcopia Galaţilor; Decretul nr. 129/1990 privind recunoaşterea preotului Romul Joantă în funcţia de episcop-vicar la Episcopia Sibiului; Decretul nr. 130/1990 privind recunoaşterea preotului Alexa Ignat în funcţia de vicar-arhiereu la Mitropolia Cultului creştin de rit vechi; Decretul nr. 131/1990 privind recunoaşterea preotului Daniel Ciobotea în funcţia de episcop-vicar la Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului; Decretul nr. 132/1990 privind recunoaşterea preotului Ion Andreicuţ în funcţia de arhiereu-vicar la Episcopia Alba lulia; Decretul nr. 151/1990 privind recunoaşterea preotului loan Mihălţan în funcţia de arhiereu-vicar la Episcopia Oradei; Decretul nr. 174/1990 privind recunoaşterea imamului Ablachim Ibrahim în funcţia de muftiu-şef al Cultului Musulman din România; Decretul nr. 186/1990 privind recunoaşterea arhiereului-vicar Ion Cucoşel în funcţia de arhiereu-vicar la Episcopia
Buzăului; Decretul nr. 237/1990 pentru recunoaşterea preotului Tokes Lâszlo în funcţia de episcop al Eparhiei Reformate Oradea; Decretul nr. 238/1990 pentru recunoaşterea preotului Csika Kâlmân în funcţia de episcop al Eparhiei Reformate Cluj; Decretul nr. 239/1990 privind recunoaşterea preotului Christoph Michael Klein în funcţia de episcop al Bisericii Evanghelice C.Â. din România; Decretul nr. 240/1990 privind recunoaşterea arhiereului-vicar loan Andreicuţ în funcţia de episcop al Episcopiei Alba lulia; Decretul nr. 241/1990 privind recunoaşterea episcopului Emilian Birdaş în funcţia de arhiereu-vicar la Episcopia Aradului, lenopolei şi Hălmagiului - toate emise de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională; Decretul nr. 1/1990 privind recunoaşterea episcopului-vicar Dan llie Ciobotea în funcţia de arhiepiscop al laşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei; Decretul nr. 54/1990 privind recunoaşterea arhiereului-vicar Constantin Argatu în funcţia de episcop al Episcopiei Argeşului; Decretul nr. 55/1990 privind recunoaşterea episcopului-vicar Simion Florea în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului; Decretul nr. 71/1990 privind recunoaşterea arhimandritului loan Pop în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feieacului şi Clujului; Decretul nr. 75/1990 privind recunoaşterea preotului Alexandru Dionisie în funcţia de vicar-arhiereu la Mitropolia Cultului Creştin de Rit Vechi; Decretul nr. 7/1991 privind recunoaşterea episcopului Tiranir Martichian în funcţia de arhiepiscop, şef al Eparhiei Armeano-Gregoriene din România (Arcinort); Decretul nr. 16/1991 privind recunoaşterea arhimandritului Constantin Dumitru (Calinic Botoşăneanul) în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei laşilor; Decretul nr. 78/1991 privind recunoaşterea arhimandritului Dumitru Savu (Teofan Sinaitul) în funcţia de episcop-vicar patriarhal la Patriarhia Română - toate emise de Preşedintele României.
De asemenea, după cum am arătat, şi Guvernul adoptă hotărâri care au în vedere cultele religioase, inclusiv în situaţia în care acestea nu dispun de un statut aprobat prin act cu putere de lege, nu dispun de un statut ale cărui modificări să fi fost aprobate prin act cu putere de lege ori şi-au creat sau modificat eparhiile printr-un act care ulterior nu a fost aprobat printr-un act cu putere de lege. Şi Guvernul, prin poziţia sa, recunoaşte în mod explicit legala existenţă şi funcţionare a tuturor acestor culte religioase.
Prin urmare, după 22 decembrie 1989, organul legislativ, fie el provizoriu sau Parlamentul, nu mai adoptă acte cu putere de lege sau legi de aprobare a statutelor noilor culte religioase recunoscute, a modificărilor statutelor cultelor religioase recunoscute
sau a actelor de înfiinţare ori de modificare a unor eparhii (cu o singură excepţie). De asemenea, şeful statului, fie el organ provizoriu sau Preşedintele României, emite 37 de decrete de recunoaştere în funcţie a ierarhilor cultelor religioase, iar Guvernul adoptă hotărâri care privesc cultele religioase, chiar dacă este vorba de culte religioase al căror statut nu mai este aprobat prin act cu forţă de lege, de eparhii create prin modificări ale statutelor care nu au mai fost aprobate prin act cu forţă de lege sau de eparhii create ori modificate prin acte ale cultului religios care nu au mai fost aprobate prin act cu putere de lege.
Rezultă că este vorba de o poziţie convergentă, atât a puterii legiuitoare, cât şi a puterii executive, de a considera în mod explicit ca fiind parţial inaplicabil (fie ca urmare a unei abrogări implicite, fie ca urmare a caducităţii) Decretul nr. 177/1948, şi anume -sub aspectul care ne interesează aici - acele dispoziţii referitoare la recunoaşterea unui cult în urma aprobării statutului său prin act cu putere de lege, la aprobarea modificării statutului său prin act cu putere de lege şi la aprobarea actului de înfiinţare sau de modificare de eparhii prin act cu putere de lege. Pentru identitate de raţiune, şi celelalte dispoziţii care vizează necesitatea unui act cu putere de lege, şi anume pentru aprobarea regulamentelor organelor disciplinare ale cultului religios şi pentru retragerea recunoaşterii unui cult religios, trebuie considerate tot ca fiind inaplicabile. în concret, sub aspectul care ne interesează, este vorba de dispoziţiile art. 8 alin. 2, art. 13, art. 14, art. 22 alin. 3 şi art. 57 din Decretul nr. 177/1948.
Dimpotrivă, sunt considerate ca fiind în vigoare şi sunt aplicate în mod constant, cu modificările implicite referitoare la noua organizare constituţională, dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Decretul nr. 177/1948, privitoare la recunoaşterea în funcţie a şefilor şi celorlalţi ierarhi ai cultelor religioase recunoscute, prin decret al şefului statului.
5.1. După intrarea în vigoare a Constituţiei României din 8 decembrie 1991, nu este adoptată, de Parlament sau de Guvern, nici o lege sau ordonanţă prin care: să se recunoască un cult religios; să se aprobe statutul unui cult religios; să se aprobe modificarea statutului unui cult religios; să se aprobe actele organelor unui cult religios de înfiinţare sau modificare a unor eparhii; să se aprobe regulamentul sau modificarea regulamentului organelor de procedură ale unui cult religios; să se retragă recunoaşterea unui cult religios.
Cu toate acestea, există modificări ale statutelor cultelor religioase (statute anterior aprobate prin decret) sau acte adoptate de organele cultelor pentru crearea sau modificarea de eparhii, iar respectivele modificări de statut sau acte sunt explicit recunoscute de Preşedintele României şi de Guvern, prin actele de recunoaştere în funcţie a ierarhilor respectivi sau prin acte care se referă la noile eparhii.
Dacă s-ar considera că dispoziţiile corespunzătoare din Decretul nr. 177/1948 ar mai fi în vigoare, atunci ar fi necesară, pentru fiecare caz în parte, adoptarea de Parlament a unei legi sau de Guvern a unei ordonanţe de aprobare, deoarece, în urma modificării sistemului constituţional, decretelor Prezidiului Marii Adunări Naţionale (expres prevăzute de Decretul nr. 177/1948) le-au luat locul, succesiv, decretele Consiliului de Stat, decretele-legi ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi ale Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi, în prezent, legile adoptate de Parlament şi ordonanţele emise de Guvern.
5.2. Preşedintele României, prin decret, recunoaşte în funcţie ierarhi ai unor eparhii create prin modificarea statutelor cultelor religioase (statute aprobate anterior prin decret) sau prin acte interne ale organelor cultelor religioase, chiar dacă acestea nu sunt aprobate prin lege, în condiţiile Decretului nr. 177/1948.
Indicăm 16 decrete: Decretul nr. 8/1994 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Episcopiei Ortodoxe a Sloboziei şi Călăraşilor a episcopului-vicar patriarhal Nifon (Nicolae) Mihăiţă; Decretul nr. 54/1994 privind recunoaşterea în funcţia de arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului a arhimandritului Iustin (loan) Hodea (Sigheteanul); Decretul nr. 148/1994 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Episcopiei Ortodoxe a Caransebeşului a arhiereului-vicar Emilian (loan) Birdaş; Decretul nr. 149/1994 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Episcopiei Ortodoxe a Dunării de Jos a arhiereului-vicar Casian (Costică) Crăciun; Decretul nr. 150/1994 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei a arhimandritului loan (Ionel) Selejan; Decretul nr. 326/1996 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Episcopiei Caransebeşului a preotului prof. univ. dr. Liviu (Laurenţiu) Streza; Decretul nr. 327/1996 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Episcopiei Huşilor a Preasfinţiei sale arhiereu-vicar loan (loachim) Mareş; Decretul nr. 328/1996 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului a Preaquviosului Arhimandrit Gheorghe (Galaction) Stanga; Decretul nr. 397/1998 privind recunoaşterea în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba luliei a Preasfinţitului episcop Andrei Andreicuţ; Decretul nr. 414/1999 privind recunoaşterea în funcţia de arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului a Prea Cuviosului arhimandrit dr. loachim Giosanu; Decretul nr. 415/1999 privind recunoaşterea în funcţia de arhiereu-vicar al Episcopiei Huşilor a Prea Cuviosului arhimandrit Corneliu Onila; Decretul nr. 437/1999 privind recunoaşterea în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Târgovişte a Prea Sfinţitului episcop doctor Nifon Mihăiţă; Decretul nr. 81/2000 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a Prea Sfinţitului episcop-vicar Damaschin (Dimitrie) Coravu; Decretul nr. 94/2001 privind recunoaşterea în funcţie a unor clerici; Decretul nr. 135/2001 privind recunoaşterea în funcţie a unor clerici; Decretul nr. 663/2001 privind recunoaşterea în funcţie a unui cleric.
Ierarhi ai unor asemenea eparhii, în calitatea lor oficială, sunt decoraţi de Preşedintele României prin: Decretul nr. 516/2000 privind conferirea unor decoraţii naţionale unor înalţi prelaţi; Decretul nr. 560/2000 privind conferirea unor decoraţii naţionale personalului din subordinea Secretariatului de Stat pentru Culte.
Similar, şi Guvernul are în vedere asemenea ierarhi şi eparhii. Indicăm 4 acte de propunere în vederea recunoaşterii în funcţie a unor ierarhi: Hotărârea Guvernului nr. 862/2000 pentru propunerea Preacuviosului arhimandrit Lucian Mic în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 283/2001 pentru propunerea Preacuviosului arhimandrit Lucian Mic în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 310/ 2001 pentru propunerea Preacuviosului arhimandrit doctor Daniil (Nacu Stoenescu) în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 722/2001 pentru propunerea Preacuviosului Ieromonah Siluan (Ciprian Şpan) în funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României.
De asemenea, prezentăm ca exemple şi acte cuprinzând alte norme referitoare la asemenea eparhii, precum: Hotărârea Guvernului nr. 915/1994 cu privire la acosdarea unui sprijin financiar Episcopiei Bisericii Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei; Hotărârea Guvernului nr. 465/1995 privind transmiterea unui imobil în administrarea Episcopiei Bisericii Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei; Hotărârea Guvernului nr. 466/1995 privind transmiterea unui imobil în administrarea Episcopiei Bisericii Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei; Hotărârea Guvernului nr. 797/1996 privind acordarea unui sprijin financiar din partea statului Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului pentru construirea şi repararea de biserici şi pentru cheltuieli de întreţinere; Hotărârea Guvernului nr. 475/1997 privind transmiterea unui imobil proprietate publică a statului, situat în judeţul Vaslui, în administrarea Episcopiei Huşilor; Hotărârea Guvernului nr. 681/1997 privind alocarea unui ajutor financiar Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului; Hotărârea Guvernului nr. 802/1997 privind acordarea unui sprijin financiar de la bugetul de stat pentru Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei; Hotărârea Guvernului nr. 329/1999 privind alocarea unui ajutor financiar din partea statului pentru Episcopia
Alexandriei şi Teleormanului; Hotărârea Guvernului nr. 466/2001 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2001 pentru Arhiepiscopia Târgoviştei; Hotărârea Guvernului nr. 467/2001 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2001 pentru Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor; Hotărârea Guvernului nr. 916/2001 privind transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor pentru Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului; Hotărârea Guvernului nr. 1105/2001 privind transmiterea unui imobil aflat în municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, în folosinţa gratuită a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.
5.3. Continuă, totodată, să fie emise acte juridice referitoare la Biserica Romano-Catolică.
Astfel, Preşedintele României emite 3 decrete de recunoaştere în funcţie a ierarhilor: Decretul nr. 159/1994 privind recunoaşterea în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba lulia a episcopului Jakubiayi Nicolae Gheorghe; Decretul nr. 468/1997 privind recunoaşterea în funcţia de episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba lulia a vicarului general Tamâs Jozef; Decretul nr. 399/1999 privind recunoaşterea în funcţia de episcop auxiliar a Episcopiei Romano-Catolice de laşi a monseniorului Aurel Perca.
Ierarhi şi preoţi ai Bisericii Romano-Catolice, în calitatea lor oficială, sunt decoraţi de Preşedintele României prin: Decretul nr. 516/2000; Decretul nr. 560/2000.
Ca exemple de acte ale Guvernului referitoare la Biserica Romano-Catolică prezentăm: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2001 privind înfiinţarea Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucureşti; Hotărârea Guvernului nr. 97/1992 privind autorizarea înfiinţării Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan de grad universitar din Roman, judeţul Neamţ; Hotărârea Guvernului nr. 1005/2001 privind suplimentarea bugetului Ministerul Culturii şi Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2001 pentru Parohia Romano-Catolică “Sfânta Cruce” din municipiul Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita.
5.4. Similar, sunt emise acte care privesc Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică).
Astfel, Parlamentul adoptă Legea nr. 167/1998 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al personalului Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), în sistemul
asigurărilor sociale de stat, iar Senatul adoptă Declaraţia-apel din 29 decembrie 1994 către reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Române Unite cu Roma -(greco-catolică).
Curtea Constituţională confirmă constituţionalitatea unor norme din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) prin: Decizia nr. 23 din 27 aprilie 1993, definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 127 din 16 noiembrie 1994; Decizia nr. 49 din 19 mai 1995».
Preşedintele României emite 7 decrete de recunoaştere în funcţie a unor ierarhi: Decretul nr. 166/1994 privind recunoaşterea în funcţia de arhiepiscop mitropolit de Făgăraş şi Alba lulia al Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) a ierarhului Lucian Mureşan; Decretul nr. 167/1994 privind recunoaşterea în funcţia de episcop coauditor al Excelenţei Sale Reverendissime loan Ploscaru, episcop de Lugoj al Bisericii Române Unită cu Roma (greco-catolică) a ierarhului Alexandru Mesian100); Decretul nr. 168/1994 privind recunoaşterea în funcţia de episcop de Maramureş al Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) a ierarhului loan Şişeştean; Decretul nr. 169/1994 privind recunoaşterea în Scaunul de Pupiana ca episcop auxiliar al arhiepiscopului mitropolit de Făgăraş şi Alba lulia al Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) a ierarhului Virgil Bercea; Decretul nr. 38/1996 privind recunoaşterea în funcţia de episcop eparhial al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj a episcopului Alexandru Mesian103); Decretul nr. 168/1997 privind recunoaşterea în funcţia de episcop auxiliar al Episcopiei Române Unite cu Roma (greco-catolică) de Cluj-Gherla a părintelui vicar general Florentin Crihălmeanu104); Decretul nr. 668/1997 privind recunoaşterea în funcţia de episcop titular al Episcopiei Române Unite cu Roma (greco-catolică) de Oradea a episcopului coauditoriu Virgil Bercea.
Ierarhi ai Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolice), în calitatea lor oficială, sunt decoraţi de Preşedintele României prin: Decretul nr. 516/2000; Decretul nr. 560/ 2000.
Ca exemplu de act al Guvernului referitor la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) prezentăm Hotărârea Guvernului nr. 466/1992 privind aprobarea propunerilor Comisiei centrale pentru inventarierea bunurilor proprietate a statului, foste proprietăţi ale Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolice), şi predarea acestora către Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică)106).
5.5. Curtea Supremă de Justiţie, printr-o jurisprudenţă constantă (având o singură soluţie iniţială contrară, a Secţiei de contencios administrativ - Decizia nr. 2455 din 19 octombrie 1999 -, toate celelalte soluţii, atât ale Secţiei de contencios administrativ -Deciziile nr. 519 din 15 februarie 2000, nr. 769 din 7 martie 2000, nr. 1124 din 28 martie 2000, nr. 1967 din 31 mai 2000 şi nr. 1968 din 31 mai 2000 -, cât şi ale Completului de 9 judecători - Deciziile nr. 32 din 2 aprilie 2001 şi nr. 33 din 2 aprilie 2001 -, fiind convergente), apreciază că Decretul nr. 177/1948 este parţial abrogat prin Constituţia României din 1991>.
5.6. Prin urmare, cele trei puteri ale statului (puterea legiuitoare, prin Parlament; puterea executivă, prin Preşedintele României şi Guvern; puterea judecătorească, prin Curtea Supremă de Justiţie) au o poziţie constantă şi explicită de considerare a Decretului nr. 177/1948 ca nemaifiind în totalitate în vigoare.
în concret, în mod explicit, se consideră că nu mai sunt în vigoare acele dispoziţii care cer aprobarea, prin lege sau prin act cu putere de lege, a statutului şi a modificărilor statutului unui cult religios. Pentru identitate de raţiune, trebuie considerat că nici celelalte dispoziţii ale Decretului nr. 177/1948 care reclamă adoptarea unei legi sau a unui act cu forţă de lege nu mai sunt în vigoare.
Prin urmare, sunt inaplicabile în prezent (sub aspectul care ne interesează) prevederile art. 8 alin. 2, art. 13, art. 14, art. 22 alin. 3 şi art. 57 din Decretul nr. 177/1948.
Dimpotrivă, puterea executivă, care este competentă sub acest aspect, apreciază în mod constant că dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Decretul nr. 177/1948, care cer recunoaşterea în funcţie a şefilor şi celorlalţi ierarhi ai cultelor religioase prin decret al Preşedintelui României, emis la propunerea Guvernului, în urma recomandării Ministerului Culturii şi Cultelor, sunt în vigoare şi le aplică în mod corespunzător.
în afara celor prezentate anterior, indicăm 24 de decrete ale Preşedintelui României de recunoaştere în funcţie a unor ierarhi ai cultelor religioase: Decretul nr. 221/1992 privind recunoaşterea arhiereului-vicar Mihălţan loan (loan Crişanul) în funcţia de episcop al Episcopiei Oradea; Decretul nr. 250/1992 privind recunoaşterea în funcţia de superintendent al Bisericii Evanghelice Luterane Sinodo-Presbiteriale a preotului Mozes Arpâd109); Decretul nr. 10/1993 privind recunoaşterea în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a Preacuviosului arhimandrit Anania Valeriu (Bartolomeu)'; Decretul nr. 168/1993 privind recunoaşterea în funcţia de vicar-arhiereu la Mitropolia Cultului Creştin de Rit Vechi a preotului Sedarov Neculai (Nicodim)111); Decretul nr. 7/1994 privind recunoaşterea în funcţia de episcop-vicar patriarhal a arhimandritului Vicenţiu (Vasile) Grifoni; Decretul nr. 58/1994 privind recunoaşterea în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a arhimandritului Teodosie (Macedon) Petrescu (Snagoveanul)113); Decretul nr. 12/1995 privind recunoaşterea în
funcţia de preşedinte al Cultului Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică a pastorului Riviş Tipei Pavel114); Decretul nr. 42/1995 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Bisericii Unitariene din România a Preasfinţiei Sale vicar-profesor de teologie dr. Erdo Jânos115); Decretul nr. 123/1995 privind recunoaşterea în funcţia de preşedinte al Uniunii Bisericilor Creştine după Evanghelie din România a domnului Cioată Silviu; Decretul nr. 221/1996 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Mitropoliei Cultului Creştin de Rit Vechi a preotului Izot Lavente; Decretul nr. 222/1996 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Mitropoliei Cultului Creştin de Rit Vechi a preotului Serghei Lipalit118); Decretul nr. 68/1997 privind recunoaşterea în funcţia de episcop al Bisericii Unitariene din România a dr. SzaboÂrpâd; Decretul nr. 464/1997 privind recunoaşterea în funcţia de mitropolit al Mitropoliei Cultului Creştin de Rit Vechi din România a episcopului Leonti, cu numele său de mirean Izot Lavrente; Decretul nr. 16/1998 privind recunoaşterea în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului a Preacuviosului lerodiacon Visarion Răşinăreanul121); Decretul nr. 298/1998 privind recunoaşterea în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului a Preacuviosului arhimandrit Vasile Someşeanul; Decretul nr. 304/1999 privind recunoaşterea în funcţia de preşedinte al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România a domnului doctor Paul Negruţ123); Decretul nr. 400/1999 privind recunoaşterea în funcţia de preşedinte al Uniunii Comunităţilor Cultului Creştin după Evanghelie a domnului Mircea Cioată; Decretul nr. 21/2000 privind recunoaşterea în funcţia de preşedinte al Cultului Creştin Biserica Evanghelică Română a domnului Petre Miu125); Decretul nr. 388/2000 privind recunoaşterea în funcţia de episcop-vicar patriarhal a Preacuviosului Ambrozie (Valentin Meleacă); Decretul nr. 406/2000 privind recunoaşterea în funcţia de mitropolit al Olteniei a Preasfinţitului Teofan Sinaitul (Dumitru Savu); Decretul nr. 444/2001 privind recunoaşterea în funcţie a unui cleric; Decretul nr. 661/2001 privind recunoaşterea în funcţie a unui cleric; Decretul nr. 662/2001 privind recunoaşterea în funcţie a unui cleric; Decretul nr. 664/2001 privind recunoaşterea în funcţie a unui cleric.
De asemenea, indicăm, pe lângă cele anterior menţionate, 13 hotărâri ale Guvernului de propunere a recunoaşterii în funcţia de ierarh: Hotărârea Guvernului nr. 783/2000 pentru
propunerea domnului imam Bagîş Sanghirai în funcţia de muftiu al Cultului Musulman, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 863/2000 pentru propunerea Preacuviosului Arhimandrit doctor Petroniu Florea în funcţia de episcop-vicar al Episcopiei Oradei, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 1243/2000 pentru propunerea preacuviosului arhimandrit Fiodor Fedea în funcţia de arhiereu-vicar al Mitropoliei Cultului Creştin de Rit Vechi în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 223/2001 pentru propunerea domnului Pap Geza în funcţia de Episcop al Eparhiei Reformate din Ardeal, în vederea recunoaşterii prin Decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 281/2001 pentru propunerea domnului imam Bagîş Sanghirai în funcţia de muftiu al Cultului Musulman, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 282/2001 pentru propunerea Preacuviosului arhimandrit doctor Petroniu Florea în funcţia de arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 284/2001 pentru propunerea Preacuviosului arhimandrit Fiodor Fedea în funcţia de arhiereu-vicar al Mitropoliei Cultului Creştin de Rit Vechi, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 309/2001 pentru propunerea Preasfinţitului doctor Teodosie (Petrescu Macedon) în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 311/2001 pentru propunerea Preacuviosului arhimandrit doctor Sebastian (Sorin-Petrică Paşcanu) în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 545/2001 privind propunerea în funcţia de arhiereu-vicar al Mitropoliei Cultului Creştin de Rit Vechi a Preacuviosului Nafanail (Ichim Nicolae), în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 719/2001 pentru propunerea Preacuviosului Arhimandrit Nicodim (Nicolae Nicolăescu) în funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 720/2001 pentru propunerea Preacuviosului Arhimandrit Gruie (Grigore Georgiu) în funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României; Hotărârea Guvernului nr. 721/2001 pentru propunerea Preacuviosului Protosinghel Varsanufie
(Valentin Gogescu) în funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în vederea recunoaşterii prin decret al Preşedintelui României.
în total, într-o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a actualei Constituţii (până în 8 decembrie 2001), Preşedintele României emite 50 de decrete de recunoaştere în funcţie a şefilor sau altor ierarhi ai cultelor religioase. De asemenea, conform unei practici administrative începute în anul 2000, propunerea Guvernului de recunoaştere în funcţie a ierarhilor cultelor religioase îmbracă forma juridică a unei hotărâri publicate oficial, fiind vorba de 17 astfel de hotărâri ale Guvernului.
în cuprinsul acestor acte juridice (atât decrete ale Preşedintelui României, cât şi hotărâri ale Guvernului), se face expres trimitere la dispoziţiile art. 21 alin. 1 din Decretul nr. 177/1948. Cu titlu de exemplu, cităm decretele emise în anul 2001 şi toate cele 17 hotărâri ale Guvernului anterior indicate.
5.7. După 22 decembrie 1989, actele normative referitoare la organizarea şi funcţionarea autorităţii administraţiei ministeriale competente în materie de culte religioase nu mai fac vreo referire la competenţa acesteia de a aviza înfiinţarea sau modificarea statutului unui cult religios conform procedurii reglementate de Decretul nr. 177/1948.
Astfel, la 22 decembrie 1989, organul statal cu atribuţii în materie este Departamentul Cultelor, temeiul său normativ fiind Decretul nr. 334/1970 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului Cultelor, aprobat prin Legea nr. 42/1970, modificat expres prin Decretul nr. 204/1973, Decretul nr. 313/1977 şi Decretul nr. 61/1984.
Prin Decretul nr. 67/1990 privind desfiinţarea Departamentului Cultelor şi înfiinţarea Ministerului Cultelor este desfiinţat Departamentul Cultelor şi este creat noul organ al administraţiei de stat în materie, Ministerul Cultelor.
Fără ca Decretul nr. 67/1990 să fie abrogat în mod expres, prin Hotărârea Guvernului nr. 773/1990 privind înfiinţarea Secretariatului de Stat pentru Culte se înfiinţează Secretariatul de Stat pentru Culte. Organizarea şi funcţionarea acestuia sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 939/1990 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte. Aceasta din urmă este abrogată şi înlocuită prin Hotărârea Guvernului nr. 595/1992 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, la rândul ei abrogată şi înlocuită prin Hotărârea Guvernului nr. 218/1995 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, la rândul ei abrogată şi înlocuită prin Hotărârea Guvernului nr. 63/1998 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte. în toate aceste cazuri - potrivit art. 1 alin. (2) lit.
d), respectiv art. 2 lit. c), respectiv art. 2 pct. 3, respectiv art. 2 alin. (3) din ultimele patru hotărâri ale Guvernului anterior indicate între atribuţiile Secretariatului de Stat pentru Culte figurează aceea de a analiza cererile de înfiinţare, a întocmi documentaţiile necesare şi a face propuneri în vederea recunoaşterii cultelor religioase, potrivit legii.
De asemenea, art. 1 alin. (2) lit. h), respectiv art. 2 lit. e), respectiv art. 2 pct. 5, respectiv art. 2 alin. (5) dispune că această autoritate publică face propuneri pentru recunoaşterea prin decret a şefilor cultelor religioase şi a celorlalţi ierarhi.
în prezent, Hotărârea Guvernului nr. 63/1998 este abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2001156), Hotărârea Guvernului nr. 333/ 2001157) şi Hotărârea Guvernului nr. 429/2001158). Actuala autoritate administrativă în materie este Ministerul Culturii şi Cultelor. Ca atribuţii ale ministerului, la art. 6 alin. (1) lit. d) şi e) figurează acelea de a analiza cererile de înfiinţare, a întocmi documentaţiile cerute de lege şi a face propuneri în vederea recunoaşterii cultelor religioase, respectiv de a face propuneri pentru recunoaşterea, conform legii, a şefilor şi celorlalţi ierarhi ai cultelor religioase.
Se observă faptul că, în toate cazurile, actele normative referitoare la organizarea şi funcţionarea organului administraţiei ministeriale specializat în materie de culte, atunci când reglementează competenţa acestuia de a participa la procesul de recunoaştere a cultelor religioase şi de aprobare a statutelor acestora, nu conţin nici o indicaţie cu privire la organul competent să decidă, ci doar fac o trimitere generală la legea în materie. De asemenea, nu mai există nici o competenţă sub aspectul modificării statutelor cultelor religioase recunoscute. în schimb însă, atunci când este vorba de procedura recunoaşterii în funcţie a şefilor şi a celorlalţi ierarhi ai cultelor religioase, primele dintre aceste acte normative indică expres organul competent (şeful statului) şi actul acestuia (decret).
O interpretare sistematică a acestor acte normative nu poate duce decât la concluzia că, reglementând în acest mod atribuţiile organului de stat specializat în materie, Guvernul a înţeles că dispoziţiile din Decretul nr. 177/1948 privind recunoaşterea cultelor religioase şi aprobarea sau modificarea statutelor lor, prin act al legiuitorului, nu mai sunt în vigoare, în timp ce dispoziţiile aceluiaşi decret referitoare la recunoaşterea în funcţie a ierarhilor, prin decret al şefului statului, continuă să fie aplicabile.
6.1. Ca urmare a poziţiei concordante a celor trei puteri ale statului, rezultă că, în mod cert (cel puţin) de la intrarea în vigoare a actualei Constituţii, constituirea, modificarea organizării sau încetarea existenţei unui cult religios nu se mai face în condiţiile prevăzute de Decretul nr. 177/1948. Dimpotrivă, Curtea Supremă de Justiţie apreciază (potrivit legislaţiei atunci în vigoare) că un cult religios este supus dispoziţiilor Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii).
Este evident că, ulterior Constituţiei, pe perioada cât Legea nr. 21/1924 este în vigoare, crearea unui cult religios se poate face, ca în cauza comentată prin prezenta notă, prin
modificarea expresă, încuviinţată de instanţa judecătorească, a statutului unei persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ (asociaţie sau fundaţie) înfiinţată în baza Legii nr. 21/1924, înscriindu-se în acest statut prevederea expresă că este vorba de un cult religios.
Mutatis mutandis, este clar că un cult religios poate fi înfiinţat dintru început ca atare, pe baza Legii nr. 21/1924, în urma încuviinţării date de instanţa judecătorească.
Aşa cum am arătat, pentru înfiinţarea unui cult religios este necesar avizul organului administraţiei ministeriale specializate în materie.
6.2. Potrivit literei exprese a Legii nr. 21/1924, ar fi necesar ca modificările ulterioare în statutul cultelor religioase constituite în temeiul acestui act normativ şi în celelalte elemente de organizare şi funcţionare să fie aprobate, de fiecare dată, de instanţa judecătorească.
în ceea ce ne priveşte însă, considerăm că respectivele dispoziţii ale Legii nr. 21/1924 sunt inaplicabile în cazul cultelor religioase. Aceasta deoarece, pentru cultele religioase constituite înainte de 1989, prin recunoaşterea prin decret, nu mai există nici o cerinţă legislativă a încuviinţării modificărilor de vreun organ al statului (nici lege sau ordonanţă, nici hotărâre judecătorească). Or, principiul constituţional al egalităţii cultelor religioase se opune unei asemenea discriminări între cultele religioase, în raport cu momentul înfiinţării lor, în sensul că unele sunt libere să-şi modifice în mod autonom organizarea, în timp ce altele ar avea nevoie de o autorizare judecătorească pentru aceasta.
7.1. Situaţia normativă se complică în urma abrogării exprese a Legii nr. 21/1924 prin art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Potrivit art. 1 alin. (3), acest act normativ dispune expres că el nu se aplică pentru partide politice, sindicate şi culte religioase.
De asemenea, ca dispoziţie tranzitorie, art. 83 alin. (1) prevede că asociaţiilor şi fundaţiilor constituite în baza Legii nr. 21/1924 li se aplică, pentru viitor, regimul juridic stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, ceea ce dă naştere obligaţiei acestora de a-şi modifica statutul, în sensul punerii sale de acord cu noua legislaţie în materie.
Se nasc întrebările în ce mod se poate constitui în prezent un cult religios şi dacă acele culte religioase înfiinţate în temeiul Legii nr. 21/1924 (cum este situaţia din cauza de faţă) sunt vizate de dispoziţiile tranzitorii din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
7.2. Pentru a da o soluţie corectă, trebuie amintit faptul că, potrivit art. 29 alin. (3) din Constituţie, cultele religioase sunt o instituţie juridică având o consacrare constituţională. Prin urmare, este obligatoriu ca acestea să poată exista şi să poată să fie înfiinţate.
De asemenea, conform aceluiaşi text, existenţa unei legi speciale în materie de culte (lege organică, potrivit art. 72 alin. 3 lit. n) este o obligaţie tot de nivel constituţional.
7.3. La prima vedere, s-ar părea că nu există, în prezent, norme juridice exprese privind procedura înfiinţării cultelor religioase. Aceasta deoarece: dispoziţiile respective din Decretul nr. 177/1948 sunt abrogate prin Constituţia României din 1991; Legea nr. 21/ 1924 este abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000; Ordonanţa Guvernului nr. 26/ 2000 exclude expres din domeniul său de reglementare cultele religioase; Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice cuprinde, sub acest aspect,
numai norme cadru, care nu sunt de directă aplicare, ci necesită existenţa unei legi speciale.
Or, aşa cum am arătat, o asemenea situaţie ar fi neconstituţională. Astfel, este obligatoriu să existe posibilitatea constituirii unui cult religios, potrivit dispoziţiilor unei legi speciale. în nici un caz, nu se poate aştepta adoptarea şi intrarea în vigoare a unei noi legi a cultelor.
7.4. Mai multe soluţii pot fi luate în discuţie, urmând a le respinge pe rând.
în primul rând, sub nici o formă nu putem recurge la dispoziţiile în materie din Decretul nr. 177/1948, deoarece toate puterile statului, în mod constant după intrarea în vigoare a Constituţiei, le-au considerat ca fiind abrogate.
în al doilea rând, nu putem reţine aplicarea directă a dispoziţiilor Decretului nr. 31/ 1954. După cum am arătat, această soluţie nu poate fi reţinută, deoarece, sub aspectul care ne interesează, respectivul act normativ nu conţine decât dispoziţii cu caracter general, fără aplicabilitate directă, care reclamă existenţa unei legi speciale.
în al treilea rând, considerăm că nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 1491 - art. 1531 din Codul civil referitoare la societatea civilă, datorită caracterului rudimentar al instituţiei şi inexistenţei personalităţii juridice.
în al patrulea rând, nu se poate susţine aplicarea directă a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, deoarece ea însăşi exclude expres şi neechivoc din câmpul său de aplicare cultele religioase.
în al cincilea rând, apreciem că soluţia nu poate fi găsită în analogia legii sau în analogia dreptului (cu raportare la normele juridice referitoare la persoanele juridice în general, la persoanele juridice de drept privat fără scop lucrativ în special), deoarece Constituţia reclamă expres existenţa unei legi speciale în materie.
7.5. în opinia noastră, singura soluţie constituţională nu poate fi decât considerarea ca fiind în continuare aplicabilă, numai sub aspectul înfiinţării cultelor religioase, a Legii nr. 21/1924, în ciuda abrogării sale prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
Pentru susţinerea acestei soluţii, avem două argumente.
Mai întâi, aceasta este singura soluţie care - în mod logic - a mai rămas. Obligaţia constituţională a existenţei unei proceduri legale în materie impune reţinerea ei, dacă toate celelalte au fost respinse.
Apoi, apreciem că se impune interpretarea corectă a sensului art. 1 alin. (3) şi a art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, cu raportare la legislaţia în vigoare.
Astfel, este adevărat că, la prima vedere, art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/ 2000 operează o abrogare totală a Legii nr. 21/1924. Pe de altă parte însă, art. 1 alin. (3) prevede expres că partidele politice, sindicatele şi cultele religioase nu intră sub incidenţa acestui act normativ.
Or, excluderea din domeniul de reglementare a celor trei categorii de persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ se justifică prin existenţa, în fiecare caz în parte, a unei legi speciale în materie, şi anume: Legea nr. 27/1996 a partidelor politice; Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate; Decretul nr. 177/1948.
Cu toate acestea, în domeniul cultelor religioase, dacă Decretul nr. 177/1948 continuă să reprezinte legea specială, el este abrogat sub aspectul înfiinţării acestora. Altfel spus, cu privire la constituirea cultelor religioase, Decretul nr. 177/1948 nu poate reprezenta sediul materiei şi nici nu există alte norme exprese.
Pe cale de consecinţă, nu se poate concepe existenţa voinţei legiuitorului de a se ajunge într-un vid de reglementare (în materia constituirii cultelor religioase, ca urmare a inaplicabilităţii şi a Decretului nr. 177/1948, şi a Legii nr. 221/1924, şi a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000).
în plus, cum este evident că Ordonanţa nr. 26/2000 (ca urmare a prevederilor sale exprese) şi Decretul nr. 177/1948 (ca urmare a abrogării sale prin Constituţie) nu se pot aplica sub nici o formă, rămâne soluţia considerării Legii nr. 21/1924 ca fiind abrogată, dar cu o (singură) excepţie, şi anume tocmai procedura înfiinţării cultelor religioase, domeniu în care normele juridice conţinute în aceasta supravieţuiesc.
în acelaşi sens conduce şi principiul de interpretare în sensul că normele juridice trebuie să fie interpretate pentru ca ele să-şi producă efectele juridice, iar nu în sensul ca ele să nu producă nici un efect. Astfel, dacă am aprecia că art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 ar realiza o abrogare totală a Legii nr. 21/1924, ar însemna că acest text este neconstituţional, contravenind dispoziţiei art. 29 alin. (3) din Constituţie, care prevede imperativ existenţa unei legi speciale a cultelor (inclusiv pentru reglementarea înfiinţării acestora). Interpretarea pe care o propunem, şi anume existenţa unei excepţii de la abrogarea totală a Legii nr. 21/1924, face ca art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/ 2000 să fie constituţional, deci aplicabil, astfel încât această interpretare este de preferat.
Trebuie subliniat faptul că supravieţuirea acelor dispoziţii din Legea nr. 21/1924, aplicabile exclusiv pentru înfiinţarea cultelor religioase, are caracter tranzitoriu, şi anume numai până la adoptarea şi intrarea în vigoare a unor reglementări speciale în materie (cel mai probabil, conţinute în viitoarea lege a cultelor).
7.6. întrucât Ordonanţa nr. 26/2000 nu se aplică şi cultelor religioase, iar - în opinia noastră - abrogarea Legii nr. 21/1924 nu este totală, noi apreciem că acele culte religioase înfiinţate în temeiul Legii nr. 21/1924 nu sunt supuse obligaţiei de a-şi adapta statutul dispoziţiilor înscrise în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
Această concluzie este întărită şi de faptul că o asemenea obligaţie, în mod clar, nu există pentru cultele religioase recunoscute de stat înainte de 22 decembrie 1989, prin decret, unit cu principiul egalităţii cultelor religioase.
7.7. Aplicabilitatea în continuare a dispoziţiilor Legii nr. 21/1924, împreună cu acelea ale Hotărârii Guvernului nr. 28/2001, şi interpretate în lumina Deciziei nr. V din 7 octombrie 1996, face ca, sub aspect procedural, pentru înfiinţarea unui cult religios: să fie nevoie de avizul Ministerului Culturii şi Cultelor; competenţa de primă instanţă să aparţină tribunalului; judecata să se facă cu participarea obligatorie a procurorului.
7.8. Tot potrivit principiului constituţional al egalităţii cultelor şi în absenţa oricăror distincţii operate de actele normative în materie (Decretul nr. 177/1948 şi Hotărârea Guvernului nr. 28/2001), sunt recunoscuţi în funcţie prin decret al Preşedintelui României şefii şi ierarhii tuturor cultelor religioase, indiferent de data şi de procedura constituirii acestora.
8.1. Statutul de cult religios permite acestuia să se bucure de sprijinul statului, în temeiul art. 29 alin. (5) din Constituţie.
Cu titlu de exemplu, indicăm:
8.2. Personalul cultelor religioase beneficiază de un sprijin din partea statului pentru salarizare, potrivit Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului.
8.3. Cultele religioase îşi pot organiza propriul sistem de asigurări sociale, în temeiul Decretului nr. 718/1956 privind înfiinţarea caselor de pensii şi ajutoare în cadrul cultelor.
Sistemele proprii de asigurări sociale ale unor culte religioase sunt integrate în sistemul public prin: Legea nr. 52/1993 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al personalului Bisericii Ortodoxe Române în sistemul asigurărilor sociale de stat; Legea nr. 117/1995 privind integrarea sistemului asigurărilor sociale pentru cultele armeano-gregorian, creştin de rit vechi şi musulman în sistemul asigurărilor sociale de stat; Legea nr. 203/1997 privind integrarea sistemului asigurărilor sociale al Cultului Mozaic din România în sistemul asigurărilor sociale de stat; Legea nr. 167/1998 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al personalului Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) în sistemul asigurărilor sociale de stat. Toate aceste acte normative sunt abrogate prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
De asemenea, potrivit Legii nr. 19/2000, sunt asigurate în mod obligatoriu, prin efectul legii, cu condiţia realizării unui anumit venit minim, persoanele care desfăşoară activităţi în unităţile de cult şi care nu au încheiat contract individual de muncă.
8.4. Cultele religioase dispun de dreptul exclusiv de a produce obiectele de cult, potrivit Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.
8.5. Imobilele aparţinând cultelor religioase beneficiază de facilităţi fiscale, potrivit Legii nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale.
8.6. Cultele religioase participă la desfăşurarea învăţământului religios în şcolile publice şi pot avea instituţii de învăţământ religios, în temeiul Legii nr. 84/1995 a învăţământului.
8.7. Posibilitatea executării serviciului utilitar alternativ în locul serviciului militar sub arme este recunoscută numai adepţilor unui cult sau grupări religioase, conform Legii nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi Hotărârii Guvernului nr. 618/ 1997 privind modul de executare a serviciului utilitar alternativ.
8.8. în structurile forţelor armate funcţionează clerul militar, din partea cultelor religioase, în baza Legii nr. 195/2000 privind constituirea şi organizarea clerului militar.
8.9. Conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile săvârşite de şefii şi ceilalţi ierarhi ai cultelor religioase se judecă în primă instanţă de Curtea Supremă de Justiţie.
8.10. Şefii şi alţi ierarhi ai cultelor religioase beneficiază, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, de paşapoarte diplomatice.
9.1. Distinct de cultele religioase, după cum am arătat, Decretul nr. 177/1948 face vorbire de asociaţii şi fundaţii cu caracter total sau parţial religios, care au personalitate juridică.
9.2. Potrivit art. 18 din Decretul nr. 177/1948, aceste asociaţii şi fundaţii religioase, în vederea recunoaşterii ca persoane juridice, trebuie să aibă încuviinţarea (avizul) Guvernului, dat prin Ministerul Cultelor (ulterior, Departamentul Cultelor, apoi Secretariatul de Stat pentru Culte, iar în prezent Ministerul Culturii şi Cultelor).
Această dispoziţie se corelează cu Legea nr. 21/1924, care face vorbire de avizul ministerului de resort.
De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 939/1990, respectiv art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 595/1992, respectiv art. 2 pct. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 218/1995, respectiv art. 2 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 63/1998, între atribuţiile Secretariatului de Stat pentru Culte figurează aceea de a încuviinţa înfiinţarea de asociaţii şi fundaţii cu caracter religios, pe baza statutelor acestora, în vederea autorizării lor ca persoane juridice şi de a-şi retrage avizul dat.
9.3. Legea nr. 21/1924 este însă abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, iar singura parte rămasă în vigoare, aşa cum am demonstrat anterior, priveşte exclusiv cultele religioase. Asociaţiile şi fundaţiile cu caracter religios nu exced domeniului de reglementare al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, astfel încât aceasta devine, pentru ele, dreptul aplicabil, de la data intrării sale în vigoare.
întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 21/1924 nu mai prevede vreun aviz din partea administraţiei publice în vederea înfiinţării asociaţiilor sau fundaţiilor, rezultă că dispoziţia corespunzătoare din art. 18 al Decretului nr. 177/1948 este abrogată implicit.
Această concluzie este confirmată de faptul că, în urma modificărilor legislative în materia asociaţiilor şi fundaţiilor (înlocuirea Legii nr. 21/1924 prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000), noul act normativ referitor la autoritatea administraţiei ministeriale competente în materie de culte, şi anume Hotărârea Guvernului nr. 28/2001, nu mai conţine vreo prevedere referitoare la avizarea înfiinţării asociaţiilor sau fundaţiilor cu caracter religios de acest minister.
Cu caracter tranzitoriu, asociaţiile şi fundaţiile religioase constituite în temeiul Legii nr. 21/1924 au obligaţia punerii în acord a statutului propriu cu noua reglementare în materie.
9.4. Este evident că, neavând statutul de cult religios, asociaţiile şi fundaţiile religioase nu beneficiază de avantajele acordate de stat cultelor religioase.
10. în concluzie:
11.1. Potrivit Constituţiei României din 1991, cultele religioase sunt o instituţie consacrată constituţional şi ele sunt autonome faţă de stat, egale în faţa legii şi a autorităţilor publice şi se organizează şi funcţionează potrivit unei legi speciale. Conform Decretului nr. 177/1948, cultele religioase au personalitate juridică.
11.2. Cultele religioase recunoscute prin decret înainte de 22 decembrie 1989 continuă să existe şi după această dată. Modificarea statutelor lor, după această dată, nu mai necesită însă o aprobare dată prin lege sau prin ordonanţă a Guvernului, Decretul nr. 177/1948 fiind parţial abrogat.
11.3. După 22 decembrie 1989 şi până în prezent, cultele religioase nu se mai pot înfiinţa potrivit dispoziţiilor speciale din Decretul nr. 177/1948, parţial abrogat. întrucât ar fi însă neconstituţional să nu existe o lege specială a cultelor, rezultă că aceasta este -sub aspectul procedurii de înfiinţare a cultelor religioase, materie în care Decretul nr. 177/1948 este abrogat - Legea nr. 21/1924, chiar şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, care exclude expres din câmpul ei de aplicare cultele religioase. Altfel spus, întrucât ar fi neconstituţional să nu existe posibilitatea înfiinţării de noi culte religioase până la adoptarea unei noi legi a cultelor, rezultă că înfiinţarea cultelor religioase, după 22 decembrie 1989 şi până în prezent, se poate face (atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000) în baza dispoziţiilor Legii nr. 21/ 1924.
11.4. în prezent, potrivit Legii nr. 21/1924, înfiinţarea unui nou cult religios se avizează de Ministerul Culturii şi Cultelor şi se autorizează de tribunal.
11.5. Principiul egalităţii între cultele religioase, indiferent de data - şi, subsecvent, potrivit principiului tempus regit actum, de procedura - constituirii lor, impune ca nici pentru cultele religioase constituite prin autorizare dată de instanţa judecătorească să nu fie necesară autorizarea judiciară pentru modificarea ulterioară a statutului sau a celorlalte elemente privind organizarea şi funcţionarea lor.
11.6. Continuă să fie aplicabile - cu referire la toate cultele religioase, potrivit principiului egalităţii - dispoziţiile din Decretul nr. 177/1948 privind confirmarea şefilor şi a celorlalţi ierarhi ai cultelor religioase, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Guvernului, în urma recomandării Ministerului Culturii şi Cultelor.
11.7. Potrivit Decretului nr. 177/1948, distinct de cultele religioase, există asociaţii şi fundaţii civile, cu caracter în totalitate sau în parte religios, care au personalitate juridică. Acestea sunt supuse, în prezent, în totalitate regimului stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
11.8. Facilităţile prevăzute de actele normative în materie sunt acordate de stat numai cultelor religioase, iar nu şi asociaţiilor şi fundaţiilor civile cu caracter religios.
11.9. Este necesar să se adopte şi să intre în vigoare, cât mai repede cu putinţă, o lege organică specială privind cultele religioase, pentru reglementarea detaliată şi expresă, în acord cu normele internaţionale şi constituţionale în materie, a regimului juridic al acestora.
