Limite legale privind dreptul persoanei de a se căsători
| Comentarii |
|
limite legale privind dreptul persoanei de a se căsători, nicio autoritate administrativă sau judiciară nu poate aduce atingere dreptului persoanei de a se căsători, în afara condiţiilor expres prevăzute de lege.
Potrivit art. 12 din CEDO. începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie, conform legilor naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.
Pronunţându-se cu privire la exercitarea dreptului persoanei de a se căsători, într-o cauză împotriva Elveţiei, Curtea de la Strasbourg a decis că:
- art. 12 ocroteşte deopotrivă dreptul de a încheia o căsătorie, precum şi dreptul persoanei de a se recăsători după divorţ;
- limitările pe care le pot aduce statele acestui drept, prin impunerea unor condiţii pentru încheierea căsătoriei, nu trebuie să-l restrângă încât să atingă substanţa lui. în speţă, Curtea a hotărât că art. 150 C. civ. elv. era contrar art. 12 din CEDO, deoarece prevedea că, pronunţând divorţul, judecătorul fixează un termen de cel puţin un an şi cel mult doi ani, chiar trei ani pentru adulter, în care partea vinovată nu putea să se recăsătorească.
Tot astfel, s-a considerat că o astfel de atingere ar putea fi dată de interdicţia încheierii unei căsătorii civile şi impunerea celebrării ei, spre a fi valabilă, numai în formă religioasă.
Astfel, un resortisant cipriot turc, de confesiune musulmană, a informat printr-o scrisoare primăria din Nicosia despre intenţia sa de a se căsători cu o resortisantă română, cerând a i se fixa procedura, data şi locul căsătoriei. Autorităţile administrative competente i-au răspuns că, potrivit legii cipriote, un cipriot turc de confesiune musulmană nu are dreptul să încheie o căsătorie civilă, fiind obligat să încheie o căsătorie religioasă. Pe de altă parte, potrivit art. 19 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, căsătoria unui cetăţean român aflat în străinătate poate fi încheiată în faţa autorităţii locale de stat competente sau în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular fie al României, fie al statutului celuilalt viitor soţ. în aceste condiţii, reclamantul s-a căsătorit în România, apoi s-a stabilit cu soţia în Cipru. în faţa instanţei europene, el a invocat încălcarea dreptului său la căsătorie, garantat de art. 12 din CEDO. Curtea a declarat admisibilă cererea, dar a luat act de soluţionarea litigiului pe cale amiabilă. Ulterior, însă, guvernul cipriot a modificat legea şi a instituit căsătoria civilă pentru toţi cetăţenii ciprioţi, indiferent de confesiunea religioasă.
Statele pot, totuşi, impune anumite limitări exercitării unor drepturi, în funcţie de statutul de persoană căsătorită, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului la căsătorie.
Astfel, s-a decis că pierderea pensiei de invalidate prevăzută de lege, în cazul căsătoriei titularului ei, nu reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului la căsătorie; de asemenea, s-a decis că o legislaţie care prevede impozite mai mari pentru un cuplu căsătorit decât pentru un cuplu care trăieşte în concubinaj nu constituie o ingerinţă în dreptul de a încheia o căsătorie.
