Obligaţiile asiguratului
| Comentarii |
|
obligaţiile asiguratului, 1. Comunicarea către asigurător a datelor şi informaţiilor necesare încheierii contractului de asigurare 2. Plata primelor de asigurare 3. Informarea asigurătorului despre producerea cazului asigurat
Principalele obligaţii ale asiguratului constau în:
- comunicarea împrejurărilor esenţiale şi a informaţiilor referitoare la bunurile sau valorile ce se asigură;
- plata primelor de asigurare;
- încunoştinţarea asigurătorului în legătură cu producerea cazului asigurat.
Comunicarea către asigurător a datelor şi informaţiilor necesare încheierii contractului de asigurare
Această obligaţie este consacrată în mod expres în art. 2203 alin. (1) Noul Cod Civil, care dispune că persoana care încheie asigurarea este obligată să răspundă în
scris la întrebările formulate de asigurător şi, de asemenea, să declare la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care, de asemenea, sunt esenţiale pentru evaluarea riscului. Aceeaşi obligaţie revine asiguratului şi când împrejurările esenţiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului [art. 2203 alin. (2)].
Obligaţia de informare a împrejurărilor esenţiale pentru evaluarea riscurilor trebuie interpretată şi analizată, de la caz la caz, în funcţie de obiectul asigurării şi, mai ales, de persoana asiguratului. Suntem de părere că diligenţele şi, respectiv, culpa în executarea acestei obligaţii trebuie raportate la omul obişnuit, rezonabil.
Sancţiunea omisiunii comunicării unor informaţii sau împrejurări esenţiale pentru evaluarea riscului ar putea fi aceea a nulităţii, cauza fiind dolul. Nulitatea ar fi operabilă atunci când informaţia sau împrejurarea, aşa cum însăşi textul de lege o cere, era „esenţială" pentru evaluarea riscului, în momentul încheierii contractului. Altfel spus, nulitatea va interveni doar când informaţia sau împrejurarea respectivă a fost determinantă la încheierea contractului, astfel încât, dacă asigurătorul le-ar fi cunoscut, nu ar fi contractat, sau ar fi încheiat asigurarea în alţi termeni iar asiguratul a fost de rea-credinţă.
în ceea ce priveşte necomunicarea modificării împrejurărilor pe parcursul executării contractului, situaţia va fi alta, în sensul că sancţiunea nu mai poate fi nulitatea, ci ea este privită ca o cauză de reziliere a contractului. Aceasta deoarece se înfăţişează ca o neexecutare a obligaţiei (aceea de informare, de comunicare) a asiguratului faţă de asigurător. Se înţelege că împrejurările necomunicate trebuie să fie esenţiale pentru aplicarea rezilierii contractului de asigurare.
Plata primelor de asigurare
Negocierea primei de asigurare
Plata primelor de asigurare constituie una din principalele obligaţii ale asiguratului în orice contract de asigurare. Din această pricină, legiuitorul acordă o atenţie deosebită, reglementând în detaliu regulile ce guvernează plata primelor de asigurare.
Prima de asigurare reprezintă obiect de negociere a părţilor contractante. în temeiul Legii nr. 32/2000, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate solicita asigurătorilor informaţii referitoare la bazele tehnice utilizate pentru calculul primelor de asigurare.
Art. 2206 alin. (1) noul cod civil prevede că asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în contract. Din conţinutul textului citat rezultă că obligaţia de plată a sumelor cu titlu de primă de asigurare constituie rezultatul negocierii părţilor contractante. Prima se negociază şi în contractele de asigurare obligatorii, deoarece cuantumul primei percepute reprezintă atributul societăţii de asigurare practicante, autoritatea administrativă de supraveghere neputând interveni în această privinţă. Pe de altă parte, reglementările în materie legiferează doar limitele minime ale despăgubirilor, nu şi pe cele ale primelor de asigurare corespunzătoare asigurărilor obligatorii. De aici consecinţa că şi în asigurările obligatorii, indiferent de forma în care se contractează, prima de asigurare constituie
un element de negociere a părţilor contractante. Regula rămâne valabilă pe tot parcursul existenţei contractului de asigurare, în sensul că ea nu poate fi modificată decât prin acordul de voinţă al ambelor părţi contractante.
Conţinutul primei
Sub aspectul conţinutului, rezultă că obiectul primei nu poate consta decât în sume de bani, cu excluderea altor prestaţii din partea asiguratului.
Prima de asigurare poate fi plătită în integralitate cu prilejul perfectării contractului de asigurare sau într-un alt moment ori în mai multe tranşe la scadenţele stabilite în contract. Desigur că, dacă părţile convin, plata primei se poate face în mai multe scadenţe; o astfel de operaţiune întăreşte caracterul de contract cu executare succesivă al contractului de asigurare şi din perspectiva asiguratului.
Locul plăţii primelor
în ceea ce priveşte locul plăţii primelor de asigurare, potrivit art. 2206 alin. (2) noul Cod Civil, dacă nu s-a convenit altfel plata poate fi făcută la sediul asigurătorului sau al împuterniciţilor acestuia'. Deducem din textul legal enunţat că plata este legal făcută şi în cazul în care sumele au fost date intermediarului care a mijlocit raportul de asigurare. Este posibil ca asiguratul să plătească sumele de bani cu titlu de primă intermediarului, dar acesta să nu le depună la casieria asigurătorului. în astfel de situaţii, contractul de asigurare nu se reziliază ci, în caz de daună, asigurătorul va fi obligat la despăgubiri. După ce indemnizează asiguratul sau îl despăgubeşte pe terţ, asigurătorul se întoarce împotriva intermediarului nediligent sau de rea-credinţă pentru recuperarea sumelor plătite. Prin urmare, asigurătorul nu poate refuza acordarea despăgubirilor pe motiv că intermediarul care a mijlocit contractul de asigurare nu a depus primele în contul asigurătorului. Aceeaşi este soluţia şi în împrejurarea în care intermediarul nu informează asigurătorul cu privire la încheierea unor contracte de asigurare. Dacă asiguratul sau terţul păgubit, după caz, va reuşi să probeze existenţa unui contract de asigurare, chiar dacă intermediarul nu a depus la asigurător copia acestuia şi nici sumele încasate cu titlu de prime, asigurătorul va fi obligat la despăgubiri păstrând acţiune de regres împotriva intermediarului.
Dovada plăţii primelor
Fiind o obligaţie esenţială a asiguratului, acestuia îi revine sarcina probei executării, adică a plăţii primei de asigurare. Acest lucru este prevăzut în mod expres în art. 2206 alin. (3) noul Cod Civil, care stipulează că dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului.
Sub reglementarea Legii nr. 136/1995, dovada plăţii primelor de asigurare avea un regim probatoriu destul de restrictiv. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 136/1995, dovada plăţii primelor de asigurare se putea face cu înscrisuri, înscrisul constatator al plăţii fiind poliţa de asigurare sau alt document probator, prevăzut
de legislaţia în vigoare. Noul Cod civil, deşi a abrogat textul cu pricina din Legea nr. 136/1995, nu a mai reluat dispoziţiile acestuia. în atare situaţie, asiguratul sau orice persoană interesată (contractantul asigurării, beneficiarul, terţul păgubit etc.) pot folosi orice mijloace de probă admise de lege pentru a dovedi plata primelor de asigurare. Fără îndoială că cele mai semnificative mijloace de probă vor fi poliţa de asigurare, chitanţa de plată şi recunoaşterea asigurătorului de plată a primelor.
Se înţelege că dacă asiguratul nu va reuşi să facă dovada plăţii primelor de asigurare. aceasta echivalează cu neplata lor, caz în care îşi vor găsi aplicare dispoziţiile art. 2206 alin. (4) noul Cod Civil, adică va interveni rezilierea contractului.
Consecinţele juridice ale neplăţii primelor de asigurare
Potrivit art. 2206 alin. (4) noul Cod Civil, dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă.
Prin urmare, neplata primelor de asigurare de către asigurat atrage rezilierea contractului de asigurare. Am arătat în cele de mai sus că prima de asigurare poate fi plătită în integralitate la momentul încheierii contractului sau în mai multe rate lunare sau pe alte intervale de timp. Dacă părţile au stabilit plata integrală în momentul perfectării contractului iar asiguratul nu-şi execută această obligaţie, perioada de asigurare nu mai ia fiinţă, adică contractul nu îşi produce toate efectele juridice. Mai exact, contractul de asigurare nu dă naştere obligaţiei de despăgubire în sarcina asigurătorului mai înainte de plata primei de asigurare de către asigurat’. Putem spune că, până în momentul plăţii primei de asigurare, asiguratul nu este cuprins în asigurare, adică încă nu are calitatea de asigurat.
Rezilierea propriu-zisă, astfel cum este ea reglementată de prevederile art. 2206 C. civ, intervine în cazul în care s-a convenit plata primelor în mai multe rate de către asigurat. Neplata unei rate din prima de asigurare atrage sancţiunea rezilierii contractului de asigurare. Când ne-am ocupat de terminologia specifică raporturilor de asigurare am făcut precizarea că în contractul de asigurare se poate stipula o perioadă de timp după expirarea scadenţei în care asiguratul poate face plata primelor, denumită termen de păsuire. Dacă asiguratul nu plăteşte la scadenţă dar plăteşte în interiorul termenului de păsuire, poate evita rezilierea contractului de asigurare.
în toate cazurile de neplată a primelor de asigurare, dacă nu s-a convenit altfel de către părţi, asigurătorul poate rezilia contractul de asigurare. Părţile contractante pot conveni o altă sancţiune pentru neplata primelor de asigurare de către asigurat. Bunăoară, se poate stipula în contract o clauză potrivit căreia neplata primelor de asigurare să atragă suspendarea contractului de asigurare iar nu rezilierea lui. Diferenţa dintre rezilierea şi suspendarea contractului este esenţială, deoarece în caz de reziliere contractul de asigurare încetează iar pentru reluarea raporturilor de asigurare este necesară încheierea unui nou contract în condiţiile stabilite de părţile contractante, care pot fi mai riguroase decât ale contractului reziliat. în schimb, dacă părţile au convenit suspendarea contractului de asigurare
ca efect al neplăţii primelor, reluarea plăţii determină reactivarea contractului şi nu încheierea unuia nou. Reluarea contractului de asigurare se va efectua în aceleaşi condiţii stabilite în contract. Desigur că, atât pe perioada suspendării cât şi pe cea a rezilierii, asiguratul nu mai este în asigurare, principala consecinţă fiind aceea că în caz de producere a riscului asigurat, asigurătorul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor.
Asigurătorul este scutit de acordarea despăgubirilor dacă riscul asigurat a survenit după expirarea scadenţei de plată a primei, căci dacă riscul a survenit înainte de scadenţă, neplata primei de asigurare la scadenţă nu mai poate genera rezilierea sau suspendarea contractului de asigurare. Aceasta deoarece atât rezilierea cât şi suspendarea produc efecte juridice doar pentru viitor, ex nune, nu şi pentru trecut, ex tune.
Mai trebuie reţinut că în cazul asigurărilor de viaţă, legea reglementează o soluţie specială pentru neplata primelor de asigurare pe parcursul derulării contractului de asigurare. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2234 noul Cod Civil, în asigurările la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate să înceteze plata primelor cu dreptul de a menţine contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l denunţa, solicitând restituirea rezervei constituite, conform contractului de asigurare. Prin urmare, opţiunea menţinerii contractului de asigurare în astfel de situaţii aparţine asiguratului şi, fiind prevăzută de lege, operează chiar dacă nu este inserată în contract. Rezultă că dacă asiguratul se opune, asigurătorul riscurilor de viaţă nu poate invoca rezilierea contractului din cauza încetării plăţilor de către asigurat.
Indiferent însă de forma de asigurare contractată, asiguratul nu poate fi constrâns, pe cale judiciară, să achite primele scadente’.
Informarea asiguratului cu privire la consecinţele neplăţii primelor de asigurare
Obligaţia asiguratului de plată a primei de asigurare naşte în sarcina asigurătorului obligaţia corelativă de informare asupra consecinţelor juridice ale neplăţii sumelor cu titlu de primă de asigurare. în acest sens, art. 2206 alin. (5) noul Cod Civil stipulează că asigurătorul este obligat să îl informeze pe asigurat în privinţa consecinţelor neplăţii primelor ia termenul de plată şi să prevadă aceste consecinţe în contractul de asigurare.
Consecinţele neplăţii primelor de asigurare ce pot fi prevăzute în contract sunt rezilierea şi suspendarea contractului de asigurare. Credem însă că părţile pot stabili şi o altă soluţie pentru neplata primelor de asigurare. Atât rezilierea cât şi suspendarea decad asiguratul neplătitor al primelor de asigurare din raporturile de asigurare. De aceea, o alternativă poate fi compensarea primelor de plătit cu despăgubirile pe care asigurătorul trebuie să le acorde la producerea riscului asigurat. Evitarea încetării sau suspendării raporturilor de asigurare ca urmare a neachitării primelor de asigurare îşi găseşte suport în prevederile art. 2206 alin. (6) noul Cod Civil Potrivit textului de lege menţionat, asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârşitul anului de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului.
Legea dispune că oricare din efectele neplăţii primelor de asigurare va trebui stipulat în contractul de asigurare pentru a-şi găsi aplicare. Dacă părţile contractante nu stabilesc consecinţele juridice ale neplăţii primelor de asigurare, atunci îşi vor găsi incidenţă dispoziţiile art. 2206 alin. (4) noul Cod Civil, potrivit cărora contractul de asigurare se reziliază în cazul în care sumele datorate de asigurat cu titlu de primă nu sunt plătite în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
în concluzie, obligaţia asigurătorului de informare în legătură cu consecinţele juridice ale neplăţii primelor de asigurare de către asigurat consacrată în cuprinsul art. 2206 noul Cod Civil trebuie interpretată în sensul că asigurătorul este obligat să-l informeze pe asigurat despre consecinţele neplăţii primelor de asigurare doar când decide aplicarea unei alte soluţii, adică atunci când va interveni suspendarea contractului, compensarea primelor cu acordarea despăgubirilor sau o alternativă. Rezilierea nu este necesar să fie inserată în contractul de asigurare ca sancţiune a neplăţii sumelor datorate de către asigurat cu titlu de prime de asigurare, căci ea este consacrată expres de lege prin conţinutul art. 2206 alin. (4) noul Cod Civil
în niciun caz nu credem că neexecutarea obligaţiei asigurătorului de informare a asiguratului asupra consecinţelor juridice ale neplăţii primelor de asigurare poate atrage, pentru asigurător, sancţiunea de acordare a despăgubirilor chiar dacă asiguratul nu şi-a executat obligaţia de plată a primelor de asigurare. Soluţia noastră se bazează pe dispoziţiile art. 2206 noul Cod Civil care, aşa cum arătam şi în cele de mai sus, prevăd în mod expres că, în tăcerea contractului de asigurare, neplata primelor la scadenţă atrage sancţiunea rezilieri contractului. Apoi, obligaţia asigurătorului la despăgubiri ar fi fără cauză atâta vreme cât asiguratul nu şi-a executat propria obligaţie de plată a primelor de asigurare. Bineînţeles, avem în vedere evenimentele asigurate survenite după expirarea termenului de plată a sumelor datorate cu titlu de prime de asigurare.
Informarea asigurătorului despre producerea cazului asigurat
O altă obligaţie a asiguratului este aceea privind încunoştinţarea asigurătorului în legătură cu producerea cazului asigurat. încunoştinţarea asigurătorului despre producerea cazului asigurat este prevăzută în mod expres de lege, ceea ce înseamnă că ea va opera chiar dacă nu este inserată în contractul de asigurare. Astfel, potrivit art. 2207 alin. (1) noul Cod Civil, asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
Aşadar, potrivit normei legale, doar termenul de încunoştinţare aste lăsat la aprecierea părţilor contractului de asigurare, nu şi obligaţia propriu-zisă de încunoştinţare. Desigur că, în lipsa unei stipulaţii exprese în contractul de asigurare, asiguratul va aduce la cunoştinţa asigurătorului faptul producerii cazului asigurat într-un termen rezonabil care, în caz de litigiu, va fi calificat ca atare de către judecătorul investit cu un astfel de incident litigios. Elementele concrete ale aprecierii judecătorului în legătură cu termenul rezonabil de încunoştinţare a asigurătorului despre producerea evenimentului asigurat se vor determina în raport de calitatea asiguratului, de circumstanţele producerii riscului asigurat, locul producerii riscului asigurat, starea asiguratului după survenirea evenimentului etc.
Conţinutul şi modalitatea de informare a producerii cazului asigurat
Una din problemele ce se ridică în legătură cu obligaţia asiguratului de a încu-noştinţa asigurătorul despre producerea cazului asigurat este cea cu privire la conţinutul şi modalitatea de executare a acesteia. Legislaţia din domeniul asigurărilor nu ne oferă rezolvare la aceste chestiuni de unde consecinţa că îşi vor găsi aplicare regulile generale ale executării obligaţiilor. Evident că dacă părţile au prevăzut în contractul de asigurare conţinutul şi modalitatea de executare a obligaţiei pe care o analizăm, în temeiul art. 1350 alin. (1) noul Cod Civil, asiguratul va trebui să se conformeze clauzelor contractului.
Mai dificil este atunci când contractul nu conţine soluţii la problemele puse în discuţie. în ceea ce ne priveşte, credem că sub aspectul modalităţii de informare a asigurătorului în legătură cu producerea riscului asigurat aceasta se poate face prin orice mijloace de comunicare’. Aceasta întrucât, când legiuitorul a dorit să fie mai restrictiv cu mijloacele de executare a contractului, cum este cea de plată a primelor de asigurare, a prevăzut în mod expres astfel de condiţii şi restricţii. Or, câtă vreme reglementările din materia asigurărilor nu prevăd, înseamnă că informarea asigurătorului despre producerea cazului asigurat poate fi făcută prin orice mijloace de comunicare, înscrisuri, fax, email, verbal către reprezentanţii sau împuterniciţii acestuia etc. Deci, din perspectiva obligaţiei asiguratului de încunoştinţare a asigurătorului despre producerea cazului asigurat, importantă este executarea obligaţiei iar nu modul de realizare a acesteia. Desigur că proba obligaţiei de informare revine asiguratului, dar, la fel ca şi plata primelor de asigurare, executarea obligaţiei de informare a producerii cazului asigurat poate fi dovedită cu orice mijloace de probă admise de legislaţia în vigoare. Inclusiv proba cu martori poate fi administrată, mai ales în cazul în care asiguratul a încunoştinţat asigurătorul sau împuterniciţii acestuia telefonic sau verbal.
Informarea producerii cazului asigurat poate fi făcută şi brokerului ce a perfectat contractul de asigurare. Art. 2207 alin. (3) noul Cod Civil dispune „comunicarea producerii riscului asigurat se poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare”. Norma legală are în vedere doar posibilitatea informării brokerului de asigurare, dar socotim că într-o viitoare amendare a legii ar trebui cuprins şi agentul de asigurare şi agentul subordonat de asigurare, precum şi oricare alt împuternicit al asigurătorului.
în ceea ce priveşte conţinutul obligaţiei de informare a producerii cazului asigurat, reglementările din materia asigurărilor nu cuprind dispoziţii speciale. Dar, în virtutea principiului libertăţii contractuale, părţile pot stabili principalele date şi informaţii pe care asiguratul este obligat să le comunice asigurătorului cu prilejul producerii riscului asigurat. Acestea pot fi: data survenirii riscului, locul producerii, persoana sau persoanele vinovate de producerea riscului, estimarea pagubelor şi alte circumstanţe în legătură cu riscul survenit. în lipsă de stipulaţie în contractul de asigurare, conţinutul comunicării va fi succint şi se poate rezuma doar la comunicarea producerii riscului asigurat fără transmiterea altor detalii.
Persoanele care pot face comunicarea producerii cazului asigurat
O altă chestiune cu privire la executarea obligaţiei de informare a producerii riscului asigurat este cea privind persoanele obligate sau abilitate să o facă. Desigur că, în conformitate cu prevederile art. 2207 noul Cod Civil, obligaţia de informare a producerii riscului asigurat revine asiguratului. Dar, aşa cum am făcut menţiune în cele de mai sus, la raporturile de asigurare mai pot participa şi alte persoane, precum: contractantul asigurării, beneficiarul, persoana cuprinsă în asigurare, intermediarii care mijlocesc perfectarea raportului între părţile contractante, terţul păgubit, moştenitorii acestuia sau ai părţilor din contract etc. De aceea, credem că informarea asigurătorului în legătură cu producerea riscului asigurat poate fi făcută şi de către ceilalţi participanţi la raporturile de asigurare decât asiguratul. Din acest punct de vedere, interesează mai puţin cine face comunicarea producerii cazului asigurat şi mai mult executarea efectivă a obligaţiei. în raţionamentul nostru, asigurătorul nu poate refuza comunicarea producerii riscului asigurat şi cu atât mai mult plata despăgubirilor pe motiv că această obligaţie a fost efectuată de către altă persoană decât asiguratul. Un lucru este însă important, asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea cazului asigurat; în schimb, ceilalţi au doar facultatea acestei operaţiuni.
Consecinţele juridice ale neexecutării obligaţiei de informare despre producerea cazului asigurat
Cum era şi firesc, legiuitorul a reglementat consecinţele juridice ale neexecutării obligaţiei asiguratului de informare a producerii cazului asigurat. Astfel, art. 2207 alin. (2) noul Cod Civil stipulează că, în caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la alin. precedent, adică de neinformare a producerii riscului asigurat, asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. Prin urmare, consecinţa juridică a neexecutării obligaţiei asiguratului de informare a asigurătorului despre producerea cazului asigurat constă în refuzul asigurătorului de plată a despăgubirilor. Refuzul de plată a despăgubirilor nu poate opera automat, ci doar cu îndeplinirea anumitor condiţii, astfel cum prevăd dispoziţiile legale cu incidenţă în materie.
în primul rând, trebuie reţinut că dispoziţiile art. 2207 alin. (2) noul Cod Civil au caracter dispozitiv. De aici consecinţa că asigurătorul poate acorda despăgubiri chiar dacă asiguratul nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţia de informare a producerii evenimentului asigurat.
Apoi, pentru a putea invoca refuzul despăgubirilor, asigurătorul trebuie să probeze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii reglementate de norma legală cuprinsă în art. 2207 alin. (2) noul Cod Civil Potrivit textului de lege enunţat, asigurătorul, pentru a fi scutit de plata despăgubirilor, va trebui să dovedească faptul că datorită necomunicării nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei’. Este important de reţinut că interpretarea corectă a textului
art. 2207 alin. (2) noul Cod Civil obligă la concluzia că cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ. înseamnă că lipsa oricăreia dintre cele două cerinţe prevăzute de lege obligă asigurătorul la despăgubiri.
De asemenea, pentru a se putea apăra împotriva cererii de despăgubire, asigurătorul va trebui să probeze legătura de cauzalitate dintre necomunicarea producerii riscului asigurat şi imposibilitatea identificării cauzei survenirii evenimentului şi întinderea pagubei.
în sfârşit, reţinem că, în practică, este aproape imposibilă invocarea excepţiei de neplată a despăgubirilor datorită necomunicării producerii evenimentului asigurat. Aceasta deoarece asigurătorul este un profesionist ce dispune de personal calificat şi mijloace adecvate, apte să identifice atât cauza producerii riscului asigurat cât şi întinderea pagubei. Se poate recurge inclusiv la părerile unor specialişti materializate în conţinutul unor expertize judiciare sau extrajudiciare de specialitate.
Efectele comunicării producerii cazului asigurat din perspectiva obligaţiei de despăgubire
Producerea riscului asigurat şi comunicarea acestuia către asigurător produce efecte juridice deosebite în raporturile de asigurare.
De la data comunicării producerii cazului asigurat, asigurătorul are obligaţia înregistrării comunicării şi deschiderii unui dosar de daună. Societatea de asigurare desemnează persoane de specialitate în vederea instrumentării cazului asigurat şi formulării propunerilor în legătură cu soluţia ce se impune.
Din momentul comunicării producerii cazului asigurat se naşte dreptul asiguratului, beneficiarului sau terţului păgubit, după caz, la acţiune împotriva asigurătorului. Corelativ dreptului la acţiune, se naşte şi obligaţia societăţii de asigurare contractantă la plata indemnizaţiei de asigurare.
