Obligaţiile indivizibile
| Comentarii |
|
obligaţiile indivizibile, Reglementare. Definiţie. Sursele indivizibilităţii. Efecte. Distincţii esenţiale faţă de solidaritate.
Reglementare. Definiţie.
Obligaţiile indivizibile sunt reglementate, alături de obligaţiile divizibile, în Capitolul I („Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile”) din Titlul IV („Obligaţiile complexe”) al Cărţii a V-a („Despre obligaţii”). Textele afectate obligaţiilor indivizibile sunt art. 1425-1433 Noul Cod Civil
În înţelesul strict al cuvântului obligaţiile indivizibile sunt acele raporturi obligaţionale cu pluralitate de subiecte al căror obiect este nesusceptibil de divizare prin natura sa ori prin convenţia părţilor'.
Sursele indivizibilităţii.
După originea acesteia, indivizibilitatea poate fi naturală sau convenţională. O asemenea clasificare se deduce din chiar reglementarea legală a prezumţiei de divizibilitate cuprinsă în art. 1424 noul Cod Civil, unde se prevede ca excepţie de la regula divizibilităţii, situaţia în care indivizibilitatea a fost stipulată expres (convenţională) sau obiectul nu este susceptibil de divizare materială sau intelectuală (naturală).
Indivizibilitatea convenţională intervine atunci când, deşi prestaţia, obiect al obligaţiei, este în natura sa divizibilă, părţile se înţeleg să o considere ca fiind indivizibilă - este ceea se cheamă indivizibilitate artificială (ea trebuie să presupună voinţa neîndoielnică a părţilor de a vedea obligaţia ca indivizibilă). Indivizibilitatea naturală este aceea care rezultă din natura indivizibilă a prestaţiei. Poate fi vorba de o indivizibilitate materială (exemplul tipic este cel al obligaţiei de a preda un animal în viaţă) sau poate fi vorba de o indivizibilitate juridică - bazată pe consideraţii de natură intelectuală care presupun o plată nefracţionată în mod obligatoriu(exemplul potrivit este obligaţia de garanţie contra evicţiunii sau contra viciilor ascunse datorate de mai mulţi vânzători). Când obiectul prestaţiei, fără a fi denaturat, nu se poate împărţi, nici material, nici intelectual avem de a face cu o asemenea indivizibilitate naturală. Obligaţiile de a nu face şi marea majoritate a obligaţiilor de a face sunt indivizibile prin natura lor.
în doctrină este promovată şi o altă terminologie a surselor indivizibilităţii. După această clasificare, avem de a face cu indivizibilitate obiectivă (care se circumscrie indivizibilităţii naturale) sau cu indivizibilitatea subiectivă (circumscrisă celei convenţionale).
Efecte.
Efectul principal al indivizibilităţii obligaţiei constă în faptul că oricare creditor poate pretinde de la debitor executarea în întregime a prestaţiei şi oricare debitor este îndatorat şi poate fi constrâns să execute întreaga prestaţie la care are dreptul creditorul. Plata făcută de oricare din debitorii obligaţiei indivizibile stinge datoria pentru toţi ceilalţi codebitori. Până la acest punct, indivizibilitatea se aseamănă până la identificare, cu solidaritatea. Cu toate acestea, din acest punct, cele două modalităţi ale obligaţiilor se deosebesc substanţial: a) în primul rând, în cazul indivizibilităţii, nu operează divizarea obligaţiei nici măcar între moştenitori; în cazul solidarităţii, această divizare se produce de drept; b) în al doilea rând, solidaritatea se bazează pe o comunitate de interese a celor obligaţi pasiv sau a celor în favoarea cărora este stabilită obligaţia şi ca urmare a acestui fapt, o serie de consecinţe secundare se deduc din această constatare - mai cu seamă, reţinem posibilitatea recunoaşterii unei puteri de reprezentare între părţile situate de aceeaşi parte a obligaţiei; în cazul indivizibilităţii, efectele secundare generate de constatarea de mai sus nu se produc (în principal, nu există reprezentare între părţile situate de aceeaşi parte a obligaţiei).
Vom observa, prezentând efectele fiecăreia din aceste modalităţi ale obligaţiilor cu pluralitate de subiecte că, între cele două figuri juridice există diferenţe semnificative generate de aplicarea acestor două distincţii.
A. Indivizibilitatea activă este, de regulă, naturală. Indiferent dacă este naturală sau convenţională însă, ea produce următoarele efecte:
a) obligaţia nu se divide între creditori nici măcar prin succesiune. Ea nu se divide nici între moştenitori [art. 1425 alin. (1) noul Cod Civil], ceea ce înseamnă că fiecare creditor este îndreptăţit să pretindă întreaga datorie de la debitor şi că plata astfel efectuată va avea ca efect stingerea obligaţiei; aceeaşi executare integrală poate fi cerută şi de către unul din comoştenitorii unuia dintre creditorii iniţiali ai indivizibilităţii active. Cu toate acestea, astfel cum s-a subliniat în doctrină, această modalitatea a obligaţiei presupune o „indivizibilitate a creanţei şi o divizibilitate a profitului creanţei”, în sensul că profitul creanţei trebuie împărţit între creditori, de îndată ce obligaţia a fost executată ;
b) întrucât, între creditorii activi ai raportului obligaţionali legea prevede că nu operează nicio prezumţie de reprezentare reciprocă [art. 1431 alin. (1) noul Cod Civil], în mod logic, novaţia, remiterea de datorie, compensaţia ori confuziunea care operează între unul din creditori cu privire la dreptul de creanţă sunt inopozabile celorlalţi creditori [art. 1431 alin. (2) noul Cod Civil], astfel încât, faţă de aceştia, debitorul rămâne obligat pentru întreg; cu toate acestea, în mod logic, plata efectuată faţă de unul din creditori, atrage stingerea obligaţiei faţă de toţi creditorii, astfel cum am arătat la lit. a);
c) în privinţa prescripţiei, legea instituie o excepţie naturală - întreruperea prescripţiei efectuată de un creditor indivizibil, profită şi celorlalţi creditori [art. 1433 alin. (2) noul Cod Civil]2;
d) deşi nu se prevede expres, natural este să considerăm că punerea în întârziere efectuată de către unul din creditori produce efecte în beneficiul tuturor creditorilor (este firesc să le profite tuturor, fiind vorba de o obligaţie unică);
e) dacă executarea obligaţiei indivizibile se face în natură, fiecare creditor nu poate pretinde de la debitor decât plata în întregime a prestaţiei datorate (art. 1428 noul Cod Civil);
B. Indivizibilitatea pasivă poate fi şi ea naturală sau convenţională. Pe lângă efectul principal arătat mai sus, indivizibilitatea pasivă mai produce următoarele efecte:
a) creditorul poate să ceară executarea obligaţiei de către oricare din debitorii obligaţi indivizibil, după cum poate pretinde plata de la toţi debitorii în acelaşi timp [art. 1432 alin. (2) noul Cod Civil]. Pe cale de consecinţă:
b) întreruperea sau suspendarea prescripţiei produce efecte faţă de toţi ceilalţi codebitori (art. 1433 noul Cod Civil, în privinţa prescripţiei)3;
c) cu toate acestea, punerea în întârziere a unui debitor, nu produce niciun fel de efecte asupra celorlalţi debitori [art. 1432 alin. (4) noul Cod Civil];
d) debitorul urmărit nu poate opune excepţia beneficiului de diviziune. Totuşi debitorul chemat în judecată poate solicita un termen pentru a introduce în cauză şi pe ceilalţi codebitori spre a fi obligaţi la executare prin aceeaşi hotărâre judecătorească [art. 1432 alin. (3) noul Cod Civil], cu excepţia cazului în care cel chemat în judecată este singurul care poate să realizeze prestaţia. în această ultimă situaţie, el va avea un drept de regres după executarea obligaţiei - regresul trebuie considerat divizibil după regula de drept comun a obligaţiilor conjuncte (art. 1424 noul Cod Civil);
e) dacă executarea obligaţiei indivizibile se face în natură, creditorul nu poate pretinde de la fiecare debitor decât plata în întregime a prestaţiei datorate (art. 1428 noul Cod Civil);
f) dacă obligaţia indivizibilă nu s-a executat sau nu mai poate fi executată în natură şi creditorul optează pentru executarea prin echivalent, „obligaţia de a executa prin echivalent (...) este divizibilă” [art. 1430 alin. (1) noul Cod Civil], iar daunele-interese „suplimentare” „nu pot fi cerute decât debitorului vinovat de neexecutarea obligaţiei.” Particularizând, dacă referitor la obligaţia indivizibilă s-a stipulat o clauză penală, plata clauzei penale poate fi cerută în totalitate de la debitorul în culpă, fie de la oricare din debitori în proporţie cu părţile din datorie ce revin fiecăruia, dacă clauza penală este prevăzută ca echivalent al neexecutării;
g) în mod similar, obligaţia de restituire a prestaţiilor dacă ele au fost efectuate în temeiul unei obligaţii indivizibile, este divizibilă între debitori, afară de cazul în care caracterul indivizibil al obligaţiei de restituire rezultă din chiar natura acesteia (art. 1429 noul Cod Civil);
h) indivizibilitatea pasivă priveşte şi obiectul obligaţiei - acesta este sensul curios dat de art. 1427 noul cod civil care prevede că „Obligaţia divizibilă prin natura ei care nu are decât un singur debitor şi un singur creditor trebuie să fie executată între aceştia ca şi cum ar fi indivizibilă, însă ea rămâne divizibilă între moştenitorii fiecăruia dintre ei”. în realitate, acest text nu face decât să reia într-o formulă diferită principiul indivizibilităţii plăţii, consacrat de art. 1490 noul Cod Civil care prevede că „Creditorul poate refuza să primească o executare parţială, chiar dacă prestaţia ar fi divizibilă.” Este o reluare care însă nu îşi găseşte locul în sectorul de reglementare dedicat pluralităţii de subiecte, din moment ce, din chiar textul art. 1427 rezultă ca nu avem de a face cu o pluralitate de subiecte. De îndată ce avem de a face cu o pluralitate de subiecte (generată de moştenire), prezumţia de divizibilitate renaşte între comoştenitori;
i) „novaţia, remiterea de datorie, compensaţia ori confuziunea consimţită sau care operează în privinţa unui debitor stinge obligaţia indivizibilă şi îi liberează pe ceilalţi debitori, aceştia rămânând însă ţinuţi să plătească celui dintâi echivalentul părţilor lor.” [art. 1432 alin. (1) noul Cod Civil];
Distincţii esenţiale faţă de solidaritate.
La o primă vedere, între solidaritate (pe care o vom analiza în secţiunea următoare) şi indivizibilitate nu există diferenţe. După analiza solidarităţii, vom observa că între cele două modalităţi ale obligaţiilor complexe există serioase distincţii. Intre altele, ar trebui reţinute:
a) lipsa reprezentării reciproce legal prezumate în cazul indivizibilităţii şi prezenţa ei în cazul solidarităţii;
b) menţinerea indivizibilităţii chiar şi în cazul succesiunii, faţă de dispariţia solidarităţii în cazul succesiunii;
c) efectele diferite ale remiterii de datorie, compensaţiei confuziunii, dării în plată, novaţiei, făcute de unul din creditori sau cu unul dintre debitori în cazul indivizibilităţii active faţă de efectele acestora în cazul solidarităţii active;
d) efectele diferite ale punerii în întârziere în cazul indivizibilităţii (care se rezumă la debitorul pus în întârziere sau aflat de drept în întârziere sau la creditorul pus în întârziere) faţă de cele ale punerii în întârziere de la solidaritate (efectele se întind la toţi debitorii solidar şi la toţi creditorii solidari).
Pe de altă parte, relaţia dintre solidaritate şi indivizibilitate fiind atât de delicată, legiuitorul a instituit două reguli legate de raportul dintre cele două modalităţi ale obligaţiei:
a) în primul rând, trebuie reţinut că solidaritatea debitorilor sau creditorilor nu atrage, prin ea însăşi, indivizibilitatea obligaţiilor [art. 1426 alin. (1) noul Cod Civil];
b) în al doilea rând, „în lipsă de stipulaţie contrară, creditorii şi debitorii unei obligaţii indivizibile nu sunt legaţi solidar” [art. 1426 alin. (2) noul Cod Civil].
