Obligaţiile solidare
| Comentarii |
|
obligaţiile solidare, Reglementare. Noţiune. Tipuri. Solidaritatea activă. Solidaritatea pasivă. Efectele solidarităţii pasive. Încetarea solidarităţii pasive.
Reglementare. Noţiune. Tipuri.
Solidaritatea face obiectul unor reglementări minuţioase cuprinse în art. 1434-1460 noul cod civil care constituie Capitolul II („Obligaţiile solidare”) al Titlului IV („Obligaţiile complexe”) al Cărţii a V-a („Despre obligaţii”).
în lipsa unei definiţii legale concrete, doctrina a definit obligaţia solidară ca fiind acel raport obligaţional cu pluralitate de subiecte care prezintă particularitatea că oricare creditor solidar poate cere plata în întregime a datoriei sau oricare debitor solidar este ţinut să execute întreaga prestaţie la care are dreptul creditorul'. în esenţă, trebuie reţinut că, solidaritatea reprezintă acea modalitate a obligaţiei care se opune divizibilităţii". De asemenea, trebuie reţinută şi regula fundamentală în materie de solidaritate ca şi modalitate opusă caracterului conjunctiv al obligaţiilor: solidaritatea nu se prezumă, fie că este vorba de solidaritate pasivă, fie activă. Dimpotrivă, astfel cum am arătat deja, caracterul conjunctiv, adică divizibilitatea este cea care se prezumă legal. De aceea, stabilirea existenţei solidarităţii este o chestiune de probă a voinţei părţilor şi o chestiune de interpretare a contractului. Pe de altă parte, ea poate fi expresă sau tacită, cu singura condiţie ca solidaritatea să rezulte din contract.
Solidaritatea are origini diferite. Poate astfel să fi vorba de o solidaritate convenţională (ipoteza în care ea este expres stipulată de părţi în contract) sau poate fi vorba de o solidaritate legală (ipoteza în care este expres prevăzută de lege — cazul obligaţiei de reparare a prejudiciului generat de fapta ilicită, de exemplu)4.
După cum pluralitatea de subiecte juridice între care operează solidaritatea sunt situaţi de latura activă sau pasivă a obligaţiei, legiuitorul operează o clasificare esenţială. Solidaritatea poate fi activă, când există doi sau mai mulţi creditori solidari, sau pasivă, adică între doi sau mai mulţi debitori, după cum nu este exclusă coexistenţa celor două tipuri de solidaritate în cadrul aceluiaşi raport juridic. Vom analiza, urmând ordinea indicată de legiuitor, solidaritatea activă (art. 1434-1442 noul Cod Civil) şi apoi solidaritatea pasivă (art. 1443-1460 noul Cod Civil).
Solidaritatea activă.
Art. 1434 noul Cod Civil prevede că, solidaritatea activă constă în acea obligaţie complexă care are particularitatea că oricare creditor solidar are dreptul să ceară debitorului comun plata întregii creanţe datorate, precum şi dreptul de a-i elibera acestuia chitanţă liberatorie care face proba plăţii, iar executarea în totalitate a prestaţiilor de către debitor către numai unul dintre creditori îl liberează de datorie faţă de toţi creditorii solidari.
Solidaritatea activă poate lua naştere numai dintr-un act juridic, contract sau testament - pentru ca ea să existe este imperativ ca stipularea solidarităţii active să fie expresă (art. 1435 noul Cod Civil). în caz contrar, operează prezumţia legală a divizibilităţii obligaţiei (art. 1424 noul Cod Civil). Solidaritatea activă se constată destul de rar în practică.
în raporturile dintre creditorii solidari şi debitorul comun, obligaţia solidară produce unnătoarele efecteb\
a) oricare creditor poate pretinde debitorului plata integrală a datoriei, care îl liberează pe debitor faţă de toţi creditorii comuni (art. 1434 noul Cod Civil); creditorul care a primit plata poate elibera debitorului chitanţă liberatorie de plată care face proba plăţii în condiţiile art. 1499 şi urm. noul Cod Civil şi este în acest sens opozabilă şi celorlalţi creditori. Plata efectuată oricăruia dintre creditori are efect liberatoriu faţă de toţi creditorii solidari [art. 1434 alin. (2) noul Cod Civil];
b) debitorul poate plăti datoria, la alegerea sa, oricărui creditor, atâta timp cât nu a fost chemat în judecată de către unul dintre ei (art. 1437 noul Cod Civil). Dacă a fost chemat în judecată, debitorul poate face valabil plata numai creditorului sau creditorilor reclamanţi.
c) în raporturile dintre creditorii solidari, efectele obligaţiei solidare rezultă din dispoziţia art. 1436 alin. (1) noul Cod Civil, care prevede regula potrivit căreia: „Creditorii solidari sunt prezumaţi a-şi fi încredinţat reciproc puterea de a acţiona pentru gestionarea şi satisfacerea interesului lor comun.” Aşadar, fiecare creditor nu este titularul întregii creanţe. Creanţa îi aparţine numai în cota-parte ce i se cuvine: faptul că o poate încasa în totalitate se explică prin mandatul tacit de reprezentare dat de ceilalţi creditori'. în virtutea unui asemenea mandat tacit legal, fiecare creditor are dreptul de a conserva creanţa şi de a o încasa, în schimb nu poate să facă nimic de natură a înrăutăţi situaţia celorlalţi co-creditori solidari. Din această regulă, rezultă următoarele consecinţe:
i. actele prin care un creditor consimte la reducerea ori înlăturarea drepturilor, accesoriilor sau beneficiilor creanţei ori prejudiciază în orice mod interesele celorlalţi creditori sunt inopozabile acestora [art. 1436 alin. (2) noul Cod Civil].
ii. dacă un creditor solidar pune în întârziere pe debitor, aceasta va produce efecte favorabile tuturor creditorilor;
iii. întreruperea prescripţiei sau suspendarea acesteia favorabilă unui creditor, profită şi celorlalţi creditori (art. 1441 noul Cod Civil);
iv. hotărârea judecătorească obţinută împotriva debitorului de către un creditor, profită şi celorlalţi creditori [art. 1436 alin. (3) noul Cod Civil];
v. niciunul dintre creditori nu poate face singur acte de dispoziţie asupra creanţei novaţie, remitere de datorie, dare în plată etc. - cu privire la întreaga creanţă, fară consimţământul celorlalţi. Eventualele acte de dispoziţie făcute de unul dintre creditori cu privire la întreaga creanţă vor fi inopozabile celorlalţi;
vi. totuşi, compensaţia care operează între un creditor solidar şi debitor priveşte numai partea de creanţă ce revine creditorului (art. 1438 noul Cod Civil);
vii. totuşi, confuziunea care operează între un creditor solidar şi debitor stinge creanţa doar în limita părţii de creanţă ce se cuvine acelui creditor. De aceea, el va fi ţinut la regres în raporturile cu ceilalţi creditori solidari, după operarea confuziunii, pentru partea de creanţă ce se cuvine acestora (art. 1439 noul Cod Civil);
viii. totuşi, remiterea de datorie consimţită de unul din creditorii solidari nu va produce efecte extinctive de datorie decât cu privire la partea de creanţă care i se cuvenea acestui creditor solidar (art. 1440 noul Cod Civil). debitorul va rămâne obligat pentru rest faţă de ceilalţi creditori solidari;
ix. creditorul solidar care a încasat întreaga creanţă este obligat s-o împartă cu ceilalţi, proporţional cu părţile ce li se cuvin. Dacă cota-parte ce se cuvine fiecăruia nu a fost determinată, creanţa se repartizează în mod egal între creditori.
d) în sfârşit, trebuie reţinut că, „obligaţia în favoarea unui creditor solidar se împarte de drept între moştenitorii săi” (art. 1442 noul Cod Civil), revenindu-se astfel al dreptul comun al obligaţiilor divizibile în raporturile dintre comoştenitori.
Solidaritatea pasivă.
Este reglementată în art. 1443-1460 noul Cod Civil, într-o manieră extrem de detaliată şi comprehensibilă. Interesul legiuitorului se explică prin frecvenţa mare a operaţiunilor juridice şi a instituţiilor legale în cadrul cărora este prezentă solidaritatea pasivă. Tocmai de aceea, ea prezintă un interes practic deosebit care merita să fie dublat de o reglementare pe măsură.
A. Definiţie. Art. 1443 noul Cod Civil furnizează o definiţie primară a solidarităţii pasive: „Obligaţia este solidară între debitori când toţi sunt obligaţi la aceeaşi prestaţie, astfel încât fiecare poate să fie ţinut separat pentru întreaga obligaţie, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalţi faţă de creditor”. Aşadar, obligaţia afectată de modalitatea solidarităţii pasive dă dreptul creditorului să pretindă plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii solidari iar, la nevoie, să urmărească pe oricare, la alegerea sa. De aceea, solidaritatea are şi funcţia unei adevărate garanţii a realizării creanţei, creditorul având drept de gaj general asupra a două sau mai multe patrimonii, în funcţie de numărul debitorilor solidari. Fără îndoială că el va pretinde plata în întregime a datoriei, în primul rând, de la codebitorul solidar care este cel mai solvabil. Riscul insolvabilităţii celuilalt sau celorlalţi debitori îl va suporta codebitorul care a plătit datoria şi nicidecum creditorul [conform art. 1457 alin. (1) noul Cod Civil], aşa cum se întâmplă în cazul obligaţiilor divizibile.
B. Exigenţa caracterului expres al solidarităţii. Solidaritatea pasivă este o excepţie de la regula diviziunii datoriei. Acesta este motivul pentru care, potrivit art. 1445 noul Cod Civil, obligaţia solidară nu se prezumă. Ea trebuie să fie stipulată expres prin voinţa părţilor sau trebuie să fie prevăzută de lege. De unde şi modalităţile solidarităţile pasive: convenţionala şi legală. în ce priveşte solidaritatea convenţională (sau mai degrabă voluntară - pentru că poate rezulta şi dintr-un act juridic unilateral), ea reprezintă în acelaşi timp, pentru creditor, o garanţie a executării obligaţiilor debitorului. Se consideră de către unii autori că solidaritatea pasivă nu poate fi decât expresă fiind incompatibilă cu exprimarea tacită a voinţei. După alţi autori, chestiunea trebuie nuanţată, numeroase fiind situaţiile în care voinţa de a se obliga solidar este prezumată chiar de legiuitor (cazul obligaţiilor comerciale)4. Cu toate acestea, de regulă, voinţa tacită nu este extinsă de niciun autor dincolo de situaţia în care legiuitorul prezumă caracterul solidar al obligaţiei, decât în situaţii speciale în care, toate circumstanţele converg spre ideea unei solidarităţi de interese a celor obligaţi pasiv, cu ocazia naşterii obligaţiei în sarcina lor. împărtăşim acest punct de vedere.
Prin excepţie, art. 1446 noul Cod Civil instituie o prezumţie de solidaritate „între debitorii unei obligaţii contractate în exerciţiul activităţii unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Este vorba de o instituire legală a unei prezumţii de solidaritate pasivă pentru ceea ce în contextul vechiului Cod civil (şi al Codului comercial, în vigoare şi el la acea dată) intra în categoria „obligaţiilor comerciale”. Astfel, de exemplu, obligaţia a doi antreprenori industriali faţă de clientul lor printr-un singur contract pentru aceeaşi prestaţie este solidară, în pofida lipsei unei menţiuni exprese în acest sens.
C. Solidaritate pasivă legală. Revenind la sursele solidarităţii pasive legale, observăm că în Codul civil sunt reglementate mai multe astfel de cazuri, lată câteva exemple:
a) „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat” (art. 1381 noul Cod Civil). Prin acest text, legiuitorul a instituit regula solidarităţii pasive între persoanele chemate să răspundă delictual, înlăturând astfel discuţia prezentă în vechea doctrină privind distincţia între obligaţiile solidare şi aşa-numitele obligaţii in solidum. Pentru solidaritatea aferentă răspunderii delictuale, art. 1383 noul Cod Civil stabileşte că, în raporturile dintre codebitori, aşadar ulterior plăţii despăgubirii, fiecare dintre debitorii obligaţi iniţial în solidar, răspunde proporţional cu contribuţia sa la producerea prejudiciului, dacă se poate stabili cota sa de participare la această iar în caz negativ, se prezumă o contribuţie egală a debitorilor la producerea prejudiciului şi datoria se va împărţi şi suporta în mod egal;
b) atunci când autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii nu poate fi determinat şi prejudiciul a fost generat de acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili care dintre acestea a cauzat prejudiciul, toate aceste persoane vor răspunde solidar faţă de victimă (art. 1370 noul Cod Civil);
c) când un mandant a desemnat mai mulţi mandatari pentru a-1 reprezenta, aceştia răspund în solidar faţă de mandant, dacă nu există o stipulaţie contrară [art. 2022 alin. (3) noul Cod Civil];
d) când două sau mai multe persoane au împuternicit, pentru o afacere comună, un singur mandatar, fiecare răspunde solidar pentru toate efectele mandatului (art. 2028 noul Cod Civil);
Efectele solidarităţii pasive.
Obligaţiile afectate de modalitatea solidarităţii pasive se caracterizează prin anumite trăsături specifice. Efectele solidarităţii pasive sunt ordonate legal după cum aceste efecte se produc între creditor şi debitorii solidari (A), respectiv între codebitorii solidari (B).
A. Efectele solidarităţii pasive în raporturile dintre creditor şi debitorii solidari. Codul civil distinge între efectele principale şi secundare:
a) Efectele principale ale solidarităţii pasive sunt următoarele:
i. efectul principal al solidarităţii pasive constă în obligaţia oricărui debitor de a plăti datoria în întregime; deşi există o pluralitate de debitori, datoria este unică. Aşadar, creditorul are dreptul să ceară oricăruia dintre debitori întreaga datorie, fară ca debitorul urmărit să poată opune excepţia beneficiului de discuţie sau a beneficiului de diviziune [art. 1443 şi 1447 alin. (1) noul Cod Civil]. De asemenea, urmărirea unuia dintre codebitori nu împiedică urmărirea şi a celorlalţi debitori solidari, în măsura în care creditorul nu şi-a realizat în întregime creanţa [art. 1447 alin. (2) noul Cod Civil]. Totuşi, debitorul urmărit poate cere introducerea în cauză a celorlalţi debitori dacă nu s-a epuizat deja acest drept al creditorului fară folos;
ii. Plata făcută de un codebitor solidar are ca efect liberarea de datorie a tuturor codebitorilor (art. 1443 noul Cod Civil).
iii. obligaţia solidară are unul şi acelaşi obiect - prestaţia datorată de toţi codebitorii. Deşi există doi sau mai mulţi debitori, toţi se obligă la aceeaşi prestaţie; obligaţia solidară presupune o pluralitate de raporturi obligaţionale, de unde rezultă celelalte consecinţe: obligaţia unuia din debitori poate fi anulată, fară ca această împrejurare să atragă şi anularea obligaţiilor celorlalţi debitori; obligaţiile unor debitori pot fi pure şi simple, iar ale altora pot fi sub condiţie sau cu termen (art. 1444 noul Cod Civil); dacă creditorul acţionează contra unui debitor, el nu pierde dreptul la acţiune şi împotriva celorlalţi; obligaţia unui debitor se poate stinge prin confuziune sau remitere individuală de datorie sau novaţie, fară să se stingă şi obligaţiile celorlalţi; obligaţia solidară este divizibilă în cazul morţii unuia dintre codebitori (art. 1460 noul Cod Civil);
iv. debitorul urmărit de către creditor poate să-i opună, ca mijloace de apărare, două categorii de excepţii: excepţiile personale precum şi excepţiile comune tuturor debitorilor [art. 1448 alin. (1) noul Cod Civil].
- Excepţiile personale sunt acelea care pot fi opuse numai de către unul dintre codebitorii solidari şi profită în exclusivitate acestuia, cum sunt: nulitatea relativă a cărei cauză este vicierea consimţământului unuia dintre codebitori, modalităţile care afectează numai obligaţia unuia dintre codebitori etc. Există şi o categorie de excepţii personale care profită indirect şi celorlalţi codebitori solidari. Fac parte din această categorie: remiterea de datorie consimţită de creditor în favoarea unuia dintre codebitorii solidari (ea profită şi celorlalţi codebitori, putând fi invocată de ei atunci când sunt urmăriţi de creditor, în limita cotei-părţi din datorie ce ar reveni debitorului care a fost liberat de creditor - art. 1451 noul Cod Civil - vom reveni însă asupra regulilor pe care le instituie acest text legal); confuziunea (care stinge obligaţia pentru partea din datorie ce ar reveni codebitorului faţă de care a operat astfel încât ceilalţi codebitori sunt ţinuţi în solidar numai pentru partea din datorie care încă nu s-a stins - art. 1452); compensaţia parţială intervenită între creditor şi unul dintre codebitorii solidari (care liberează pe toţi codebitorii pentru partea acestuia, ei rămânând obligaţi pentru restul datoriei - art. 1450 noul Cod Civil);
- Excepţiile comune sunt acelea care profită tuturor codebitori lor. între acestea, trebuie amintite: cauzele de stingere a obligaţiei pe care le-am arătat mai sus; cauzele de nulitate absolută şi nulitate relativă; modalităţile comune tuturor raporturilor de obligaţii din cadrul solidarităţii dintre debitori şi creditor (de exemplu, dacă toţi debitorii s-au obligat cu termen suspensiv, oricare din ei poate invoca, dacă este acţionat, neîmplinirea termenului).
Debitorul solidar, în raporturile cu creditorul său nu se poate însă folosi de acele mijloace de apărare care sunt pur personale altui codebitor [art. 1448 alin. (1) noul Cod Civil]. Intră în această categorie, de exemplu, viciile de consimţământ care l-au determinat pe un codebitor să consimtă la asumarea obligaţiei;
v. în mod excepţional şi oarecum conex excepţiilor menţionate mei sus, art. 1448 alin. (2) noul Cod Civil prevede că, dacă din fapta creditorului, o garanţie sau un drept pe care debitorul le-ar fi putut utiliza prin subrogaţie, s-au pierdut sau nu mai pot fi exercitate de debitor, acesta este liberat de datorie până la concurenţa valorii acelor garanţii sau drepturi;
vi. în vechea reglementare (art. 1056 V. noul Cod Civil) se prevedea că între codebitorii solidari opera o prezumţie de mandat reciproc de reprezentare. O asemenea prezumţie, discutabilă în sine, mai ales în raport cu unele modalităţi ale stingerii obligaţiilor, nu mai este prevăzută expres, dar se deduce parţial din noua reglementare.
Cu toate acestea, efectele secundare ale solidarităţii atestă instituirea unei reguli în materie de solidaritate pasivă: în principiu, cauzele care generează o diminuare sau stingere a datoriei profită tuturor codebitorilor solidari chiar dacă numai parţial (este vorba de efectele pe care le produce compensaţia, remiterea de datorie, confuziunea). Cu toate acestea, este vorba de o regulă generată nu de un presupus mandat tacit între codebitori, ci de o manieră de a soluţiona tehnic stingerea parţială a datoriei prin modalităţile tocmai menţionate;
vii. întreruperea şi suspendarea prescripţiei faţă de un codebitor, generează întreruperea sau suspendarea faţă de toţi debitorii solidari [art. 1449 alin. (1) noul Cod Civil] Dimpotrivă, întreruperea prescripţiei faţă de un moştenitor al debitorului nu produce efecte decât pentru partea acelui moştenitor, chiar şi dacă este vorba de o creanţă ipotecară [art. 1499 alin. (2)];
viii. remiterea de datorie consimţită unuia dintre debitori nu îi eliberează în principiu pe ceilalţi debitori. Se presupune astfel că iertarea de datorie a avut loc numai pentru partea de datorie care revenea debitorului iertat. Această supoziţie legală [art. 1451 alin. (1) noul Cod Civil] poate fi înlăturată în cazul în care creditorul a remis debitorului înscrisul original constatator al creanţei şi acesta este un înscris sub semnătură privată, când funcţionează prezumţia relativă că iertarea de datorie este totală. Dacă totuşi s-a remis doar înscrisul autentic constatator al creanţei, creditorul poate dovedi că nu a consimţit decât la liberarea debitorului căruia i-a predat înscrisul. în sfârşit, dacă remiterea de datorie este parţială (în sensul că se referă doar la unul dintre codebitorii solidari), pentru restul de datorie ceilalţi debitori rămân obligaţi solidar, cu scăderea părţii celui remis de datorie, cu excepţia cazului în care creditorul şi-a rezervat expres posibilitatea de a-i urmări pe ceilalţi codebitori pentru întreg (de exemplu, prevăzând acest lucru în chitanţa liberatorie), caz în care ceilalţi debitori păstrează dreptul de regres faţă de cel liberat prin remiterea de datorie (pentru partea de datorie pe care au plătit-o în locul său) - art. 1451 alin. (2) noul Cod Civil;
ix. compensaţia şi confuziunea produc aceleaşi efecte parţiale ca şi remiterea parţială de datorie (cu sensul de remitere a unui singur sau mai mulţi debitori de datorie, dar nu a tuturor)3, cu singuîa diferenţă că, creditorul nu îşi poate rezerva în niciun fel dreptul de a urmări debitorii rămaşi pentru întreaga datorie aşa cum permite art. 1451 alin. (2) teza a Il-a noul Cod Civil în cazul remiterii de datorie parţiale. Astfel, conform art. 1450 noul Cod Civil, compensaţia între creditor şi un debitor solidar operează doar în limita părţii de datorie ce revine codebitorului cu care se realizează compensaţia, pentru restul datoriei, ceilalţi codebitori rămânând obligaţi solidar faţă de creditor. în ce priveşte confuziunea între patrimoniul creditorului şi cel al debitorului, aceasta, conform art. 1452 noul Cod Civil, produce un efect parţial extinctiv - stinge datoria doar în privinţa cotei din datorie care aparţinuse debitorului cu al cărui patrimoniu se realizează confuziunea, iar pentru restul datoriei (deşi nu se prevede expres, soluţia nu poate fi decât aceasta), ceilalţi debitori solidari rămân obligaţi, cu menţinerea solidarităţii faţă de creditor (restul de datorie rezultă din scăderea din datoria principală a părţii care a făcut obiectul confuziunii);
x. novaţia prin care creditorul îl acceptă ca unic debitor pe unul din codebitorii solidari, ceilalţi codebitori solidari fiind liberaţi, trebuie văzută ca o renunţare la beneficiul solidarităţii, în condiţiile art. 1453 noul Cod Civil Este singura explicaţie pentru care nu regăsim nicio reglementare în cadrul solidarităţii pasive legată de novaţie;
xi. în sfârşit, ultimul efect principal analizat de legiuitor este renunţarea creditorului la solidaritate, căreia îi este dedicat un spaţiu amplu în art. 1453 noul Cod Civil Renunţarea la solidaritate de către creditor are semnificaţia renunţării la dreptul de a solicita de la un singur debitor plata întregii datorii. O asemenea renunţare care este facută unuia dintre debitori şi nu tuturor, operează doar în raport cu acest debitor. Ceilalţi debitori (nu rezultă din textul legal că s-ar produce o scădere a datoriei lor prin deducerea părţii de datorie a debitorului faţă de care s-a renunţat la solidaritate -aşadar acest efect, contrar ipotezei remiterii de datorie, compensaţiei, confuziunii reglementate de 1450-1452 noul Cod Civil, nu se va produce iar codebitorii faţă de care nu s-a făcut renunţarea la solidaritate vor răspunde în continuare pentru întregul datoriei, în mod solidar). în ce îl priveşte pe debitorul cu privire la care s-a renunţat la solidaritate, el va trebui în continuare să îşi achite cota parte din datorie faţă de creditor şi, totodată, dacă ceilalţi debitori au plătit întreaga datorie, va răspunde faţă de aceştia cu cota sa de datorie, în cadrul unei eventuale acţiuni în regres. Renunţarea la solidaritate poate fi făcută şi cu privire la toţi debitorii obligaţi solidar - situaţia nu ridică niciun fel de probleme pentru că într-o atare ipoteză, foştii codebitori solidari vor fi obligaţi faţă de creditor în mod conjunct cu urmările pe care divizibilitatea le conferă acestui fapt -obligaţia iniţial solidară devine divizibilă (şi i se aplică dispoziţiile art. 1422 noul Cod Civil). Renunţarea la solidaritate, sub aspect formal, trebuie să fie expresă [art. 1453 alin. (2) noul Cod Civil]2. De regulă, o asemenea renunţare parţială la solidaritate face obiectul unui act unilateral, dar poate face şi obiectul unui contract între creditor şi debitorul faţă de care se face „remiterea” de solidaritate. Cu toate acestea, art. 1453 alin. (2) noul Cod Civil, prevede două cazuri în care renunţarea la solidaritate este prezumată legal: când creditorul menţionează în chitanţa liberatorie eliberată unui debitor că plata efectuată de acesta reprezintă partea sa din datoria solidară şi nu îşi rezervă beneficiul solidarităţii în raport cu acesta; de asemenea, o renunţare implicită la solidaritate există şi atunci când creditorul îl cheamă în judecată doar pe unul dintre debitorii solidari pentru partea acestuia iar cererea este admisă/
b) Efectele secundare ale solidarităţii pasive sunt reglementate diferit faţă de cele cuprinse în vechiul cod. Acestea sunt reglementate distinct de art. 1454-1455 noul Cod Civil Este vorba de:
i. situaţia în care obligaţia devine imposibil de executat din cauza faptei unuia sau mai multor debitori solidari sau în care obligaţia devine imposibil de executat din cauze obiective (forţă majoră sau caz fortuit dacă ere efect liberatoriu), însă după momentul punerii în întârziere a debitorilor solidari - debitorii care nu sunt vinovaţi de crearea imposibilităţii de executare vor fi obligaţi la plata solidară a datoriei prin echivalent fară a putea fi ţinuţi la daune-interese pentru producerea imposibilităţii, în timp ce debitorii cărora le este datorată imposibilitatea, vor fi ţinuţi la „daune-interese suplimentare”, adică la despăgubiri pentru cauzarea imposibilităţii de executare în natură a obligaţiei. Aceeaşi distincţie este făcută de legiuitor şi pentru debitorii care erau puşi în întârziere care, prevede art. 1454 alin. (2) noul Cod Civil vor putea fi obligaţi la daune-interese „suplimentare” spre deosebire de ceilalţi (deducem: de cei care nu au fost puşi în întârziere). Această ultimă prevedere, legată de debitorii puşi în întârziere şi obligarea acestora la plata de daune-interese „suplimentare” este complet eronată pentru că nu poate fi întâlnită în realitatea juridică atât timp cât, conform art. 1526 alin. (1) noul Cod Civil (din secţiunea dedicată punerii în întârziere şi termenului suplimentar de executare) prevede că „Notificarea prin care creditorul îl pune în întârziere pe unul dintre codebitorii solidari produce efecte şi în privinţa celorlalţi”. Aşadar, toţi debitorii vor putea fi obligaţi la daune-interese „suplimentare” pentru survenirea imposibilităţii de executare după punerea în întârziere a unuia dintre ei.
ii. al doilea efect secundar reţinut de legiuitor este cel referitor la efectele hotărârii judecătoreşti. în această privinţă, art. 1455 noul Cod Civil stabileşte două reguli: în primul rând, hotărârea judecătorească obţinută împotriva unuia din codebitorii solidari nu are autoritate de lucru judecat faţă de ceilalţi codebitori; în al doilea rând (reversul natural al primei reguli), hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea unuia dintre debitorii solidari profită şi celorlalţi debitori solidari, „cu excepţia cazului în care s-a întemeiat pe o cauză ce putea fi invocată numai de acel codebitor” [art. 1455 alin. (2) noul Cod Civil].
B. Efectele solidarităţii pasive în raporturile dintre codebitorii solidari. între codebitori nu există solidaritate; obligaţia lor este divizibilă. De aceea, efectul principal al solidarităţii pasive în raporturile dintre codebitori este acela că ori de câte ori numai unul plăteşte întreaga datorie, prestaţia executată se împarte de plin drept şi trebuie suportată de fiecare. Art. 1456 alin. (1) noul Cod Civil, prevede că: „Debitorul solidar care a executat obligaţia nu poate cere codebitorilor săi decât partea de datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului”. Mai departe, art. 1456 alin. (2) noul Cod Civil prevede că „Părţile ce revin codebitorilor solidari sunt prezumate ca fiind egale, dacă din convenţie, lege sau din împrejurări nu rezultă contrariul”. Din regula de bază tocmai expusă în privinţa relaţiilor dintre codebitori, se deduc o serie de consecinţe fireşti:
a) prin urmare, cel care a plătit nu beneficiază de solidaritate. El este îndreptăţit să se întoarcă împotriva celorlalţi, având un drept de regres faţă de ceilalţi debitori, pentru a obţine restituirea părţii lor de contribuţie la datorie. De regulă, plata se împarte în mod egal între debitori, dacă nu se poate dovedi o altă cotă de contribuţie a fiecăruia la naşterea datoriei faţă de creditor [art. 1456 alin. (2) noul Cod Civil]. Prin excepţie, regresul este total conform art. 1459 noul Cod Civil dacă „obligaţia solidară este contractată în interesul exclusiv al unuia dintre codebitori sau rezultă din fapta unuia dintre ei (...)”. în această ipoteză, ceilalţi codebitori sunt consideraţi fidejusori. Revenind la dreptul de regres, codebitorul care a plătit întreaga datorie are la dispoziţie, pentru a obţine restituirea de la ceilalţi codebitori a cotei lor de contribuţie, două acţiuni: i. acţiunea subrogatorie în temeiul art. 1596 alin. (1) lit. c) noul Cod Civil, când se bucură limitat de eventualele garanţii care însoţesc creanţa: ipotecă, gaj, privilegii sau ii. acţiunea personală, întemeiată pe mandat sau gestiunea de afaceri.
b) în cazul în care unul dintre codebitori este insolvabil, art. 1457 noul Cod Civil prevede că acest risc se suportă de toţi codebitorii, inclusiv de cel care a făcut plata, proporţional cu cotele lor de contribuţie din datorie. Prin excepţie, creditorul care renunţă la solidaritate sau remite de datorie un debitor, suportă riscul părţii de datorie pentru care a consimţit la stingere sau a renunţat la solidaritate;
c) în cadrul acţiunii în regres, debitorul urmărit de debitorul său poate să opună acestuia „toate mijloacele de apărare comună pe care acesta nu le-a opus creditorului” şi mai poate să opună şi acele mijloace de apărare personale, neputând opune însă opune mijloacele de apărare persoanele ale unui alt debitor (art. 1458 noul Cod Civil);
Încetarea solidarităţii pasive.
Solidaritatea pasivă încetează prin:
a) plata întregii datorii făcută creditorului;
b) plăţii trebuie să îi asimilăm remiterea totală de datorie care operează faţă de toţi debitorii şi stinge întreaga datorie (a se vedea art. 1451);
c) imposibilitatea fortuită de executare (art. 1557 şi art. 1634 noul Cod Civil);
d) moartea unuia dintre codebitorii solidari. Datoria se va divide între moştenitori proporţional cu întinderea drepturilor succesorale ale fiecăruia, cu excepţia cazului în care obligaţia este indivizibilă (art. 1460 noul Cod Civil);
e) renunţarea totală la solidaritate de către creditor care are ca efect transformarea obligaţiei solidare într-o obligaţie divizibilă sau conjunctă (în condiţiile art. 1453 noul Cod Civil).
