Organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune
| Comentarii |
|
organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune, 1. Cadru legal 2. Direcţia Naţională de Probaţiune 3. Persoanele aflate în evidenţa serviciului de probaţiune. Atribuţiile consilierilor de probaţiune 4. Referatul şi raportul de evaluareîntocmite de serviciile de probaţiune
1. Cadru legal
Activitatea serviciilor este reglementată de Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor şi Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012. De asemenea, în această materie a fost adoptată H.G. nr. 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune.
Serviciile de probaţiune au fost înfiinţate începând cu data de 1 septembrie 2001 ca organisme specializate, fără personalitate juridică, aflate sub autoritatea Ministerului Justiţiei, având drept obiective reintegrarea socială a persoanelor ce au comis fapte penale, creşterea gradului de siguranţă în comunitate, prin supravegherea persoanelor condamnate la sancţiuni neprivative de libertate, reducerea riscului recidivei şi oferirea de asistenţă specializată în vederea diminuării impactului psihologic al anumitor infracţiuni asupra victimei.
în prezent, din perspectivă administrativă, serviciile de probaţiune sunt organizate şi funcţionează în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti, prin reorganizarea serviciilor de probaţiune de pe lângă tribunale, coordonarea şi controlul activităţii lor realizându-se de Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei.
2. Direcţia Naţională de Probaţiune
Prin Legea nr. 252/2013 a fost înfiinţată Direcţia Naţională de Probaţiune, ca structură cu personalitate juridică. în cadrul Ministerului Justiţiei, prin reorganizarea Direcţiei de probaţiune din Ministerul Justiţiei. Direcţia are sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5. Schimbarea sediului se poate realiza prin ordin al ministrului justiţiei.
Activitatea Direcţiei este coordonată direct de către ministrul justiţiei.
Direcţia are următoarele atribuţii principale:
a) stabileşte direcţiile strategice de acţiune în domeniul probaţiunii, în vederea implementării strategiei justiţiei ca serviciu public;
b) stabileşte concepţia şi coordonează, evaluează şi monitorizează, la nivel naţional. Strategia naţională de reabilitare a persoanelor faţă de care s-au dispus sancţiuni şi măsuri comunitare, aplicată în sistemul de probaţiune, inclusiv de către instituţiile cu atribuţii în domeniu;
c) organizează şi coordonează procesul de executare a pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate specifice domeniului probaţiunii;
d) elaborează Standardele minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate şi normele metodologice pentru avizarea şi acreditarea programelor de lucru cu persoanele supravegheate;
e) organizează şi coordonează activitatea structurilor teritoriale;
f) coordonează gestionarea resurselor umane ale sistemului de probaţiune;
g) organizează pregătirea profesională a personalului din sistemul de probaţiune şi cursuri de pregătire pentru persoane din cadrul instituţiilor implicate în activitatea de probaţiune;
h) elaborează proiectul de buget anual al Direcţiei şi al structurilor teritoriale, pe care îl supune spre aprobare ministrului justiţiei, şi asigură execuţia bugetară în condiţiile legii;
i) administrează patrimoniul sistemului de probaţiune, organizează şi coordonează alocarea, mişcarea, evidenţa şi controlul cheltuielilor materiale şi de investiţii, ale mijloacelor şi echipamentelor din dotare;
j) elaborează, în colaborare cu direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, proiectele de acte normative privind organizarea şi activitatea sistemului de probaţiune;
k) realizează evaluarea şi controlul activităţii derulate în structurile teritoriale de probaţiune. prin intermediul inspectorilor de probaţiune;
l) realizează evaluarea profesională a personalului din cadrul sistemului de probaţiune. în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de probaţiune;
m) coordonează elaborarea standardelor de performanţă, a metodologiilor şi instrumentelor de lucru, în scopul uniformizării şi îmbunătăţirii activităţii de probaţiune;
n) coordonează elaborarea şi implementarea strategiei de comunicare şi relaţii publice a sistemului de probaţiune, în scopul promovării rolului sistemului de probaţiune;
o) coordonează cooperarea internaţională în domeniu;
p) reprezintă în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie interesele Direcţiei şi ale structurilor teritoriale;
q) coordonează activitatea de colectare şi prelucrare a datelor statistice specifice domeniului probaţiunii şi gestionează sistemele informatice aferente;
r) realizează studii, analize şi cercetări care să contribuie la fundamentarea politicii penale în domeniu, la elaborarea strategiilor de lucru şi la îmbunătăţirea practicii;
s) elaborează şi difuzează ghiduri practice sau alte materiale în domeniu, întocmind propriile materiale în acest sens, având în vedere practica organelor judiciare;
ş) promovează rolul sistemului de probaţiune, al activităţilor desfăşurate de către personalul din sistemul de probaţiune, inclusiv prin mijloace de informare în masă;
t) alte atribuţii prevăzute de lege in domeniul de activitate a sistemului de probaţiune.
Direcţia este condusă de un director general, numit prin ordin al ministrului justiţiei.
în urma promovării unui concurs organizat în acest sens. Directorul general este numit pe o durată de 4 ani. cu posibilitatea obţinerii consecutive, o singură dată. a unui nou mandat. Acesta este ordonator terţiar de credite. în activitatea de conducere, directorul general este sprijinit de 2 directori generali adjuncţi numiţi prin ordin al ministrului justiţiei, în urma promovării unui concurs organizat în acest sens.
3. Persoanele aflate în evidenţa serviciului de probaţiune. Atribuţiile consilierilor de probaţiune
Beneficiarii serviciilor de probaţiune sunt persoanele faţă de care s-au dispus măsurile prevăzute la art. 83-106 C. pen., precum şi minorii sancţionaţi cu măsuri educative neprivative de libertate, inculpaţii pentru care instanţa a solicitat evaluarea.
in vederea îndeplinirii obiectivelor sale, în desfăşurarea activităţii de probaţiune, consilierii de probaţiune:
a) realizează evaluarea inculpaţilor, a minorilor aflaţi în executarea unei măsuri educative, respectiv a persoanelor supravegheate, din oficiu sau la solicitarea organelor judiciare, potrivit legii;
b) sprijină instanţa de judecată în procesul de individualizare a pedepselor şi măsurilor educative;
c) coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor şi executării obligaţiilor stabilite în sarcina persoanelor supravegheate faţă de care instanţa a dispus: amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiţionată;
d) coordonează procesul de supraveghere a respectării uneia dintre următoarele măsuri educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână, asistarea zilnică;
e) coordonează executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii;
f) derulează activităţi specifice în legătură cu persoanele private de libertate;
g) îndeplinesc alte atribuţii, conform legii.
Pentru desfăşurarea activităţii prevăzute la lit. a), este competent serviciul de probaţiune în a cărui circumscripţie teritorială se află locuinţa persoanei evaluate. în situaţia în care persoana evaluată se află într-o unitate de arest preventiv, o unitate penitenciară, un centru educativ sau centru de detenţie, competenţa teritorială revine serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie teritorială se află penitenciarul, centrul educativ sau centrul de detenţie sau unui alt serviciu de probaţiune care are posibilitatea să efectueze activităţile respective.
Pentru desfăşurarea activităţii prevăzute la lit. b). este competent serviciul de probaţiune din circumscripţia instanţei care judecă cauza. Pentru desfăşurarea activităţii prevăzute la lit. c)-e), este competent serviciul de probaţiune în a cărui circumscripţie teritorială se află locuinţa persoanei supravegheate, iar în cazul activităţii prevăzute la lit. f), este competent serviciul de probaţiune în a cărui circumscripţie teritorială se află penitenciarul, centrul educativ sau centrul de detenţie.
Când un serviciu de probaţiune nu are posibilitatea să îndeplinească anumite atribuţii legale, se poate adresa unui alt serviciu de probaţiune care are posibilitatea să le efectueze.
Solicitarea de efectuare a unui anumit act. a unei evaluări sau verificări trebuie să conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar, în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta şi întrebările ce trebuie să i se pună. Consilierul de probaţiune care efectuează actul, evaluarea sau verificarea poate pune şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării.
4. Referatul şi raportul de evaluareîntocmite de serviciile de probaţiune
După cum reiese şi din Legea nr. 252/2013. organele judiciare competente a solicita referate/rapoarte de evaluare serviciului de probaţiune sunt organele de urmărire penală şi instanţa de judecată. Acestea sunt solicitate serviciului de probaţiune prin intermediul unei adrese ce conţine denumirea organului judiciar, numărul dosarului
penal în care este necesară întocmirea referatului/raportului de evaluare, infracţiunea comisă şi datele de identificare ale făptuitorului.
Spre deosebire de majoritatea sistemelor juridice europene, unde rolul şi resursele acestor servicii, cu diferitele lor denumiri, sunt valorificate inclusiv în faza de urmărire penală, jurisprudenţa română relevă preferinţa organelor judiciare de a utiliza aceste servicii cu predilecţie în faza de judecată (sub forma referatelor/rapoartelor de evaluare solicitate cu privire la inculpaţi sau persoane condamnate) şi în faza de executare a hotărârilor penale (prin trimiterea în supravegherea acestor servicii a minorilor/ persoanelor condamnate).
Referatul de evaluare este întocmit în situaţia în care persoana în cauză este un minor. în cazul majorilor, serviciul de probaţiune, la cererea organelor competente, întocmeşte rapoarte de evaluare.
Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse se întocmeşte în toate cazurile în care instanţa dispune asupra măsurilor educative ori asupra modificării sau încetării executării obligaţiilor impuse, precum şi la terminarea executării măsurii educative. Referatul de evaluare poate fi solicitat şi de către organul de urmărire penală, situaţie în care solicitarea lui de către instanţa de judecată este facultativă, deoarece există la dosarul cauzei. în situaţia în care acest referat nu a fost solicitat în faza de urmărire penală, atunci este obligatorie solicitarea lui de către instanţa de judecată înainte de a pronunţa o soluţie în cauză. Prin aceasta se exprimă de fapt colaborarea dintre serviciul de probaţiune şi instanţa de judecată.
Competenţa privind întocmirea acestui referat revine serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie se găseşte locuinţa minorului. Am făcut precizarea de locuinţa minorului, şi nu domiciliul acestuia, pentru faptul că acest referat de evaluare trebuie să pornească de la culegerea de informaţii certe privind minorul, pentru a putea furniza instanţei date cât mai exacte privind conduita acestuia, profilul moral, comportamentul lui, rezultatele la învăţătură, informaţii despre mediul familial etc.
în materie de solicitare, referatele şi rapoartele de evaluare pot fi solicitate de instanţă cu condiţia ca persoana respectivă să aibă calitatea de inculpat în procesul penal sau de condamnat. în practica serviciilor de probaţiune s-a constatat că solicitarea de referate/rapoarte de evaluare pentru inculpaţi reprezintă una dintre activităţile principale derulate, solicitarea lor pentru persoane condamnate aflate în supraveghere fiind una secundară, ce nu deţine o pondere importantă. în unele servicii, această activitate secundară practic nu se desfăşoară din cauza absenţei unei solicitări pe perioada supravegherii.
Datorită complexităţii lor, referatele şi rapoartele de evaluare realizate pentru inculpaţi se deosebesc de anchetele sociale întocmite de asistenţii sociali ai primăriilor, care sunt prezentate într-un stil simplist şi lacunar. Deplasarea la domiciliul inculpatului, relaţionarea cu membrii familiei şi cu cei ai comunităţii, precum şi accesarea altor surse relevante de informaţii dau un plus de calitate referatelor/rapoartelor, care furnizează
instanţei de judecată o imagine clară asupra situaţiei persoanei inculpate. Aceste alte surse relevante de informaţii pot fi unităţile de învăţământ, în cazul persoanelor care sunt implicate educaţional, instituţiile angajatoare, în cazul celor care sunt angajaţi în muncă, prieteni, cunoştinţe, vecini care cunosc despre implicarea inculpatului în săvârşirea infracţiunii, precum şi specialişti care au fost desemnaţi în scopul evaluării persoanei inculpate.
Dacă este vorba de săvârşirea unei infracţiuni care vizează consumul sau comercializarea de droguri, atunci această evaluare este realizată mai întâi de către medic, în colaborare cu psiholog, şi este trimisă serviciului de probaţiune şi inserată în re-feratul/raportul de evaluare, astfel că judecătorul are la dispoziţie informaţii furnizate de specialişti în domeniul adicţiei, urmând să le utilizeze maţii în adoptarea celei mai optime decizii.
Consilierul de probaţiune, pentru a redacta acest referat/raport de evaluare, trebuie să stăpânească anumite cunoştinţe, comportamente, evaluări şi monitorizări în vederea oferirii unei imagini generale asupra inculpatului, pentru ca instanţa să acorde o pedeapsă, o măsură educativă sau o altă măsură cât mai adecvată atât în raport cu particularităţile situaţiei sale. cât şi cu infracţiunea săvârşită.
Referatul de evaluare prevăzut la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 252/2013 conţine date privind mediul familial şi social al minorului, situaţia educaţională şi profesională, conduita sa generală, analiza comportamentului infracţional, riscul de săvârşire a unor infracţiuni, precum şi orice alte date relevante pentru situaţia minorului. Referatul de evaluare poate face referire şi la starea de sănătate, la evoluţia minorului din punct de vedere fizic, afectiv, moral şi intelectual. în măsura în care acestea au influenţat sau pot influenţa comportamentul infracţional. De asemenea, cuprinde şi propuneri motivate privind măsura educativă considerată a fi potrivită pentru minor, cu referire la natura şi durata programelor de reintegrare socială, precum şi la alte obligaţii care pot fi impuse acestuia, în vederea reducerii riscului de săvârşire de infracţiuni.
Structura şi formatul standard ale referatului de evaluare prevăzut la art. 33 se stabilesc prin regulamentul de aplicare al Legii nr. 252/2013.
Pentru obţinerea datelor necesare evaluării inculpatului minor, consilierul de probaţiune poate colabora cu asistenţi sociali, psihologi, consilieri şcolari, pedagogi, medici sau alţi specialişti. La solicitarea consilierului de probaţiune, instituţiile şi organizaţiile în evidenţa cărora s-a aflat sau se află minorul pentru îngrijire, tratament sau protecţie socială ori educaţie pun la dispoziţia consilierului de probaţiune. în termen de 7 zile, informaţiile care prezintă relevanţă pentru procesul de evaluare.
Evaluarea minorului are un caracter personal şi se realizează în baza uneia sau mai multor întrevederi între consilierul de probaţiune şi inculpatul minor şi a datelor obţinute din alte surse de informaţii. în cazul în care inculpatul minor nu colaborează la realizarea evaluării, consilierul de probaţiune întocmeşte referatul de evaluare şi menţionează, în cuprinsul acestuia, refuzul de colaborare a minorului. La referatul de evaluare este ataşată declaraţia minorului cu privire la refuzul de colaborare.
în situaţia în care inculpatul minor nu este găsit sau locuieşte într-un alt stat şi întrevederea de evaluare nu poate fi realizată, consilierul de probaţiune încunoştinţează organul judiciar despre imposibilitatea întocmirii referatului de evaluare. Adresa către autorităţi conţine datele obţinute şi este însoţită de dovezi care să ateste situaţia de fapt constatată, precum şi demersurile efectuate în acest sens. inclusiv cele referitoare
la colaborarea cu organele de poliţie şi cu membrii familiei minorului, în vederea contactării acestuia.
Referatul şi raportul de evaluare trebuie să fie obiective, concise, concrete, clare şi coerente.
Referatul/raportul de evaluare cuprinde următoarele părţi:
a) introducere;
b) sursele de informaţii utilizate la întocmirea lui;
c) date privind persoana pentru care a fost solicitat;
d) factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat;
e) perspectivele de reintegrare în societate.
a) Introducerea. Primul capitol, introducerea, cuprinde date de identificare ale clientului (nume. prenume, adresă, fapta pentru care a fost inculpat/condamnat/sanc-ţionat cu o măsură educativă, instanţa de judecată care a solicitat referatul/raportul de evaluare, numărul dosarului penal/sentinţei penale, termenul de judecată, numărul şi data adresei de sesizare din partea instanţei de judecată, perioada de supraveghere, numele şi prenumele consilierului de probaţiune).
b) Sursele de informaţii utilizate la întocmirea referatului/raportului. Acest capitol cuprinde o trecere în revistă a surselor de informaţie folosite la redactarea referatului/ raportului. Sursele vor fi prezentate sintetic, avându-se în vedere atât persoanele cu care au avut loc întrevederi, cât şi documentele consultate. Se vor menţiona numărul de întrevederi avute, data. locul şi durata întrevederii, refuzul de cooperare sau eventualele îndoieli privind acurateţea informaţiilor prezentate motivat, precum şi sursele de informaţie la care nu a fost posibil accesul. Dintre sursele de informaţie necesare întocmirii unui referat/raport de evaluare, amintim: dosarul penal"1, inculpatul, familia inculpatului, prieteni (anturaj), vecini, colegi de la locul de muncă sau şcoală, angajator, cadre didactice, agent din cadrul poliţiei de proximitate, victima etc.
Menţionarea surselor de informaţie în referat/raport este importantă pentru creşterea credibilităţii informaţiilor prezentate în cadrul lui. în practică, pe lângă documente, se folosesc ca surse pentru întocmirea referatelor/rapoartelor de evaluare minim două întrevederi cu inculpatul şi cu cel puţin alte două persoane.
c) Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul/raportul de evaluare. O atenţie deosebită trebuie să se acorde părţii din referat/raport referitoare la datele privind persoana pentru care a fost solicitat.
în cazul inculpaţilor, datele privind persoana acestora se referă la:
- trecutul infracţional;
- mediul familial şi social;
- nivelul instrucţiei şcolare şi al pregătirii profesionale;
- comportamentul persoanei înainte şi după comiterea faptei;
- factorii care au favorizat comportamentul infracţional;
- dacă este cazul, modul în care a îndeplinit anterior obligaţiile stabilite de instanţa de judecată.
Referatul/raportul de evaluare este un raport psiho-social realizat pentru individualizarea pedepsei sau a măsurii educative. Este o analiză criminologică a persoanei şi a faptei sale, astfel încât riscul pentru public şi perspectivele de reintegrare să fie cât mai bine determinate. Toate acestea sunt prezentate coerent, motivat şi într-un limbaj accesibil, concis şi clar.
în cazul condamnaţilor, datele privind persoana acestora se referă la mediul familial şi social, evoluţia persoanei din punct de vedere educaţional şi profesional, comportamentul pe perioada supravegherii, precum şi modul în care au executat obligaţiile stabilite de instanţa de judecată.
in cazul minorilor aflaţi sub supraveghere, datele privind persoana acestora vor privi şi modul în care părinţii, cei care i-au adoptat sau tutorele îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin sau modul de colaborare dintre serviciul de probaţiune sau instituţia legal însărcinată cu supravegherea ori instituţia publică la care minorul execută măsura educativă.
Informaţii de o relevanţă deosebită pot fi furnizate organelor judiciare în urma analizei mediului familial din care provine inculpatul, mai ales dacă este minor. Acest climat, care poate fi unul pozitiv (bun) sau negativ (rău), se interpune ca un filtru între influenţele educaţionale exercitate de părinţi şi achiziţiile comportamentale realizate la nivelul personalităţii copiilor. O aceeaşi influenţă educativă exercitată într-un climat bun va avea cu totul alte efecte (evident pozitive) decât atunci când este exercitată într-un climat educaţional negativ, bazat, de exemplu, pe relaţii conflictuale între membrii familiei şi pe ignorarea totală a particularităţilor psiho-individuale ale copiilor.
Aşadar, mediul sau climatul familial va fi analizat de consilierul de probaţiune după mai mulţi indicatori, dintre care cei mai importanţi sunt:
- modul de raportare interpersonală a părinţilor (nivelul de apropiere şi înţelegere, acordul sau dezacordul în legătură cu diferite probleme etc.);
- sistemul de atitudini parentale în raport cu diferite norme şi valori sociale:
- modul în care este perceput şi considerat inculpatul/minorul;
- modul de manifestare a autorităţii părinteşti (unitar sau diferenţiat):
- gradul de acceptare a unor comportamente variate ale inculpatului/minorului;
- dinamica apariţiei unor stări conflictuale şi tensionale;
- modul de aplicare a recompenselor şi sancţiunilor;
- gradul de deschidere şi sinceritate al inculpatului/minorului cu părinţii şi cu ceilalţi membrii ai familiei.
Dacă inculpatul provine dintr-o familie dezorganizată, se vor efectua demersurile necesare în vederea stabilirii în ce măsură acest aspect a influenţat comportamentul infracţional. Multă vreme s-a crezut că familia dezorganizată constituie aproape sigur cauza comportamentului deviant, convingere susţinută şi de diferite statistici care arată că un număr mai mare de delincvenţi provin din această categorie de familie. în ultimul timp însă. acest punct de vedere a fost depăşit, considerându-se că. de fapt. în cazul familiilor dezorganizate, nu structura familiei ca atare se face vinovată de apariţia conduitelor deviante. ci marile ei lipsuri: carenţa socio-educaţionalâ a familiei, incapacitatea ei psihologică, pedagogică şi morală.
Pentru obţinerea tuturor acestor informaţii despre mediul familial, este imperios necesară efectuarea a cel puţin unei vizite la domiciliul/locuinţa persoanei pentru care se întocmeşte respectivul referat/raport de evaluare.
Un alt mediu de care se va ţine cont la întocmirea referatului/raportului de evaluare va fi cel şcolar (mai ales în cazul minorilor), pe considerentul că. cu cât persoana este mai puternic implicată în viaţa socială a comunităţii, cu atât riscul de a comite acte antisociale va fi mai scăzut. Se vor menţiona în referat/raport nivelul de studii al inculpatului, eventualele succese/insuccese şcolare sau profesionale, informaţii despre comportamentul la locul de muncă/şcoală, unităţi de învăţământ la care a fost înscris/ locuri de muncă avute şi stabilitate profesională, relaţiile inculpatului şi ale familiei sale cu colegii, cadrele didactice, aspiraţiile profesionale.
Nivelul de adaptare şi integrare şcolară sau la locul de muncă poate fi analizat în funcţie de doi indicatori mai importanţi: randamentul şcolar/loc de muncă (note, medii, rezultate, procedee, aprecieri primite etc.) şi gradul de satisfacţie resimţit (motivaţie, interese, atitudini pozitive, atracţie-preferinţă în raport cu viaţa şi activitatea şcolară/de la locul de muncă). Aceste informaţii sunt obţinute prin intervievarea cadrelor didactice, a colegilor de clasă, a colegilor de serviciu etc.
Copiii inadaptaţi sau dezadaptaţi şcolar intră în categoria „copiilorproblemă", care adoptă o conduită deviantă în raport cu cerinţele vieţii şi activităţii şcolare. Aceşti copii se caracterizează, de obicei, prin insubordonare în raport cu regulile şi normele şcolare, lipsă de interes faţă de cerinţele şi obligaţiile şcolare, absenteism, chiul de la ore, repetenţie/corigenţă, conduită agresivă în raport cu colegii şi cadrele didactice etc.
Cercetările efectuate confirmă faptul că există o corelaţie între conduita delincventă şi nivelul pregătirii şcolare. în sensul că delincvenţii minori prezintă, de regulă, un nivel de pregătire şcolară foarte scăzută.
Se vor menţiona în referat/raport, de asemenea, şi reacţia familiei/prietenilor faţă de infracţiunea de comiterea căreia este acuzat inculpatul şi faţă de victima infracţiunii, existenţa sau nu a antecedentelor penale la membrii familiei acestuia, atitudinea lor faţă de valorile prosociale şi măsura în care stilul de viaţă al inculpatului prezintă oportunităţi pentru situaţii de risc şi comiterea de infracţiuni.
Dacă se consideră necesar, este posibil a fi incluse în referat şi informaţii privind starea fizică şi mentală, precum şi dezvoltarea intelectuală şi morală a inculpatului, furnizate de specialişti desemnaţi în acest scop.
Informaţiile care vor fi incluse în referatul/raportul de evaluare în acest capitol vor viza şi trecutul infracţional al clientului: carieră infracţională (condamnări anterioare), dacă a mai fost sau este urmărit/cercetat penal într-o altă cauză, numărul şi tipul infracţiunilor anterioare, existenţa sau nu a pattem-ului infracţional, similarităţi în modul de comitere a infracţiunilor (context, loc planificare etc.), complicii pe care i-a avut, perioada de timp dintre infracţiuni, modificarea în modalitatea de comitere a infracţiunilor. comportamentul avut pe durata pedepselor anterioare, infracţiuni comise în timpul termenului de supraveghere (dacă este cazul).
Pentru înţelegerea fenomenului infracţional, se va analiza în acest scop comportamentul inculpatului (atât cel anterior comiterii infracţiunii, cât şi cel ulterior, precizân-du-se dacă a mai creat probleme în comunitate/familie/loc de muncă/şcoală, natura lor, frecvenţa, atitudinea inculpatului faţă de valorile prosociale) şi se vor menţiona factorii favorizanţi ai comportamentului infracţional (organizarea infracţiunii - cine a avut iniţiativa, ce rol a avut el la comiterea infracţiunii, cum a fost convins să participe, infracţiunea a fost spontană sau planificată, complici, oportunităţi, factori situaţionali pattern-ul infracţional - tipul infracţiunii, al victimei, condiţiile comiterii infracţiunii, frecvenţă, timp. loc, context motivaţia comiterii infracţiunii - lipsa motivaţiei este semn de tulburare mintală responsabilitatea faţă de propriul comportament infracţional, conştientizarea consecinţelor faptelor sale infracţionale, atitudinea faţă de infracţiunea comisă şi faţă de victimă).
d) Factorii care influenţează sau care pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat referatul/raportul. Pe baza informaţiile culese, se vor trage concluzii cu privire la factorii (statici sau dinamici, interni sau externi) care influenţează sau pot influenţa, în mod negativ sau pozitiv, conduita generală a clientului. Prezentarea riscului de recidivă nu se va face printr-o reluare a informaţiilor conţinute în referat/raport. ci printr-o prelucrare a lor sub forma unor aprecieri. Este de dorit să se aibă în vedere aspecte ca: dorinţa inculpatului de reabilitare, dorinţa membrilor familiei sau a altor persoane apropiate acestuia de a sprijini inculpatul în vederea reabilitării sale sociale, oportunităţile pe care le oferă mediul în care acesta trăieşte (continuare a studiilor, calificare, recalificare, ocupare a unui loc de muncă etc.), programele educaţionale care pot corecta comportamentul inculpatului, condiţiile mediului social în care trăieşte acesta (anturaj, familie). De asemenea, se va preciza, argumentat, dacă există sau nu motivaţie pentru schimbare. Pentru evaluarea motivaţiei de schimbare, se vor putea aplica şi chestionare (de exemplu, chestionarul de evaluare a motivaţiei pentru schimbare).
Un alt aspect important în practica muncii de probaţiune, referitor la întocmirea referatului/raportului de evaluare, este evaluarea riscului persoanei pentru care se întocmeşte referatul/raportul de a comite alte fapte penale sau de a pune în pericol siguranţa publică. Aspecte psiho-sociale importante în evaluarea riscului de recidivă sunt factorii statici (indicatori statistici precum vârsta, sexul, vârsta la prima condamnare, numărul de condamnări anterioare, frecvenţa şi tipul infracţiunilor pentru care a fost condamnat etc.) şi factorii dinamici (caracteristici psiho-sociale asupra cărora se poate interveni pentru a fi modificaţi: relaţia cu familia, circumstanţele infracţionale care se repetă, stil de viaţă, existenţa unor deformări cognitive etc.). Din acest punct de vedere, evaluarea riscului se concentrează asupra acţiunilor, comportamentelor, factorilor inhibitori şi dezinhibitori ai unui comportament infracţional.
Un set de cunoştinţe şi abilităţi profesionale (de intervievare, ascultare activă, de reflectare a sentimentelor, parafrazare, de întărire a aspectelor pozitive, încurajare etc.) pe care să le posede consilierul de probaţiune pot contribui al îmbunătăţirea procesului de luare a deciziei privind nivelul riscului. Astfel, evaluarea riscului este o sarcină complexă, care necesită abilităţi şi cunoştinţe din domeniul socio-uman, care nu pot fi substituite de simţul comun sau intuiţie.
în estimarea riscului, se arată în literatura de specialitate trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte: cât de des s-a produs acel comportament în trecut (cu cât s-a produs mai des, cu atât probabilitatea de a se repeta este mai mare), există pattern-uri ale acelui comportament (tip de infracţiune, tipul victimei, condiţiile comiterii infracţiunii, frecvenţă), există un repertoriu comportamental mai larg, cât de regulat s-a produs acel comportament în trecut (dacă s-a produs regulat, atunci există o probabilitate mai mare de recidivă), în ce tip de circumstanţe s-a produs, anumite trăsături de personalitate (de exemplu, impulsivitate), atitudinea faţă de victimă şi infracţiune (empatie sau nu faţă de victimă, atitudine faţă de faptă şi victimâ/conştientizarea consecinţelor propriilor sale fapte, motivaţia comiterii infracţiunii, responsabilitatea faţă de propriul comportament infracţional), factorii precipitatori (interni - gânduri, emoţii - externi - situaţii speciale, grupul de prieteni etc.), factorii care pot consolida acel comportament (de exemplu, recompense), factorii care pot descuraja acel comportament, anumite discontinuităţi cognitive (de exemplu, „o iubeam prea mult", ca justificare a violului), consumul de alcool/droguri, factorii de mediu care pot influenţa comportamentul viitor (factori sociali sau emoţionali - modul cum persoanele semnificative din viaţa infractorului au reacţionat faţă de infracţiunea comisă, existenţa unei legături între aceste persoane şi producerea infracţiunii etc.; subcultura din care face parte infractorul - de exemplu, o subcultură care promovează riscul este un bun mediu de dezvoltare a infracţionalitâţii; situaţiile riscante - factorii externi care au favorizat comiterea infracţiunii).
O altă componentă a analizei riscului este şi cea care vizează potenţialele victime. Astfel, comportamentul trecut trebuie analizat şi sub aspectul celor victimizaţi: care sunt caracteristicile victimelor, ce tipuri de relaţii au existat între victimă şi infractor, care este tipul de victimă pe care infractorul îl preferă - femeile, copiii, vârstnicii etc. -, în ce situaţii poate cineva deveni victima celui analizat, care au fost reacţiile victimei etc.
Considerăm că este necesar a fi menţionat în cuprinsul referatului/raportului de evaluare riscul de a comite alte fapte penale, deoarece şi în acest aspect rezidă potenţialul referatului/raportului de evaluare, iar, pe de altă parte, se adaptează pe deplin scopului de a informa organele judiciare asupra posibilităţii repetării pe viitor a comportamentului infracţional, facilitând în acest fel luarea de către organul judiciar
a celei mai potrivite soluţii, ţinând cont, bineînţeles, şi de celelalte probe existente la dosarul penal.
Şi în alte ţâri cu o veche tradiţie în probaţiune, precum Anglia şi Ţara Galilor, există în cadrul acestui document („presentential report') un capitol privind evaluarea riscului de a comite alte fapte penale şi a riscului pentru siguranţa publică, semn că aceasta constituie o componentă esenţială şi indispensabilă a referatului/raportului de evaluare.
Este necesar ca organele judiciare să fie informate încă din faza de urmărire penală nu numai cu privire la faptă, ci şi cu privire la persoana care a săvârşit-o. dar organele de urmărire penală din România, după cum reiese de altfel şi din practica serviciilor de probaţiune, apelează destul de rar la evaluarea persoanelor pe care aceste servicii o poate face. Prin lipsa acestor evaluări, care ar putea ajuta organul de urmărire penală în adoptarea unei soluţii procesuale adecvate cauzei (clasarea, renunţarea la urmărirea penală sau trimiterea în judecată), după cum se arată şi în doctrină, România se abate de la trendul actual al politicii penale a statelor europene, precum şi a statelor americane, care. pentru respectarea principiului celerităţii fazei de urmărire penală, promovează concepte precum „evitarea procesului încă din faza de urmărire penală” („diversion of prosecutors"), „alternative la acuzare" („alternative to
prosecutiorf), „înlocuirea arestării preventive" („substitution of pretrial detentiorf p sau „rezolvarea cazului în afara instanţei" („ou/ ofcourt settlemenr).
in majoritatea cazurilor, referatul/raportul de evaluare este solicitat numai de instanţă, pentru că atunci se face individualizarea sancţiunii şi în acest context se consideră de către judecători că ar trebui să se ţină cont de el. Ulterior, la instanţele de control, rolul referatului/raportului se diminuează, deşi pot exista situaţii în care să se solicite şi în apel. dar în practică asemenea cazuri se întâlnesc rar.
Aceste referate/rapoarte de evaluare pot fi valorificate de instanţa de judecată ca nişte instrumente reale de individualizare judiciară a pedepsei sau a măsurii educative, în sensul art. 74 C. pen. Ca atare, considerăm că rolurile actuale şi potenţiale pe care referatul/raportul de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune le-ar putea avea în faza de judecată s-ar putea concretiza astfel:
- asistarea instanţei de judecată la individualizarea pedepsei sau a măsurii educative. Individualizarea unei sancţiuni nu este întotdeauna o operaţiune uşoară, fiind necesară analiza unor numeroşi factori. Toate sau aproape toate sancţiunile sunt impuse cu scopul asigurării siguranţei publice, acest scop putând fi realizat fie prin combaterea predispoziţiei delincventului către un comportament infracţional, fie prin prevenirea comiterii de infracţiuni sau. bineînţeles, prin acţionarea în ambele direcţii. în
cazurile în care infracţiunile sunt fie deosebit de grave, fie de o gravitate deosebit de redusă, este adevărată afirmaţia potrivit căreia individualizarea sancţiunii este mai uşoară. Dificultăţile în individualizarea sancţiunii apar între aceste extreme.
Referatul/raportul de evaluare conţine informaţii relevante şi despre persoana infractorului, despre împrejurările comiterii faptei, despre evaluarea riscului de recidivă şi despre perspectivele de reintegrare socială a inculpatului. Credem ca referatul/raportul de evaluare, care conţine opinia unui profesionist, poate contribui într-o mare măsură la lărgirea sferei de informare a instanţei, iar prin aceasta oferă judecătorului asigurări că decizia luată în respectiva cauză penală a fost riguros gândită şi documentată;
- asistarea instanţei de judecată în analizarea cererii de reabilitare judecătorească. in lumina prevederilor art. 168 C. pen., serviciul de probaţiune îşi poate dovedi eficienţa/utilitatea şi în cazul reabilitării judecătoreşti, prin furnizarea, la solicitarea instanţei de judecată, de informaţii, prin intermediul raportului de evaluare, referitoare la comportamentul persoanei care a depus cererea de reabilitare, la locul de muncă (dacă îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă);
- asistarea instanţei de judecată în situaţia renunţării sau amânării aplicării pedepsei. Aceste situaţii sunt prevăzute la art. 8.2 lit. a) din Regulile şi standardele minime ale Naţiunile Unite cu privire la sancţiunile neprivative de libertate (adoptate prin Rezoluţia Adunării generale nr. 45/110 din 14 decembrie 1990 şi cunoscute sub numele „Regulile Naţiunilor Unite de la Tokyo"), dar au fost introduse în legislaţia penală română în noul Cod penal, fiind reglementate în art. 80- 90.
Menţionăm că, în Anglia, serviciul de probaţiune (National Probation Service) are un rol activ în amânarea aplicării pedepsei, prin intermediul referatelor întocmite în acest scop. Instanţa va sublinia pentru infractor necesitatea de a respecta obligaţiile care i se vor impune (de exemplu, să respecte data întrevederilor fixate cu serviciul de probaţiune) şi, dacă va considera necesar, va impune şi o cauţiune pentru a se asigura participarea acestuia. Prin maniera în care sentinţa este pronunţată şi explicată infractorului, aspect ce are un rol important în stabilirea standardelor şi expectanţelor pedepsei comunitare, se atinge scopul urmărit, şi anume responsabilizarea infractorului faţă de sentinţa pronunţată;
- evitarea dispunerii sau prelungirii arestării preventive a inculpatului de către instanţa de judecată. Intervenţia serviciilor de probaţiune încă de la primul contact al infractorului cu sistemul justiţiei penale poate contribui substanţial la reducerea numărului de infractori, în special minori, aflaţi în arestul poliţiei sau în arest preventiv în penitenciar. în prezent, singurele organe judiciare abilitate a dispune arestarea inculpatului sunt judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de judecată.
în majoritatea cazurilor, atunci când se dispune arestarea preventivă a inculpatului, unul dintre temeiurile care determină luarea acestei măsuri se referă la faptul că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. De cele mai multe ori, această afirmaţie este nefondată, întrucât nu se realizează o evaluare a riscului, a pericolului pentru ordinea publică, ci se pleacă de la împrejurarea că pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 5 ani, ceea ce atrage un grad ridicat de pericol pentru ordinea publică în cazul în care inculpatul ar fi menţinut în libertate pe perioada urmării penale şi a judecăţii.
De regulă, instanţa de judecată are la dispoziţie cazierul judiciar, însă acesta nu oferă o viziune asupra trecutului persoanei, singura sa funcţie fiind aceea de a înregistra condamnările anterioare. Pe de altă parte, în aceste cazuri, prin intermediul referatului/raportului de evaluare, instanţa de judecată ar putea primi considerabil mult mai multe informaţii, aşa încât soluţia adoptată să reflecte întru totul realitatea.
Referatele/rapoartele de evaluare întocmite de serviciile de probaţiune pot contribui, prin conţinutul lor informativ obiectiv, la o evaluare a persoanei care să satisfacă nevoia de informare a organului judiciar competent să dispună controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, ca măsuri preventive neprivative de libertate. Mai mutt, legea specială privind executarea pedepselor şi a măsurilor neprivative de libertate creează competenţa acestui serviciu de a supraveghea modul în care persoana condamnată respectă măsurile şi obligaţiile stabilite de instanţa de judecată în sarcina sa pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a liberării condiţionate.
în unele sisteme juridice europene, precum şi în România, serviciile de probaţiune sunt implicate în evaluarea premergătoare hotărârii de liberare provizorie, precum şi în supravegherea implementării controlului judiciar. Astfel, de exemplu. în Franţa, serviciul de probaţiune (S.P.I.P.) contribuie, prin referatele întocmite atât în etapa preliminară, cât şi în etapa de instrucţie a fazei de urmărire penală, la hotărârea oricărei restricţii sau privaţiuni de libertate (garde â vue, detention provisoire sau controle judiciaire), precum şi la exercitarea controlului judiciari. De asemenea, în Republica Cehă, libertatea de apreciere a judecătorului în faza de urmărire penală [art. 67 lit. a) şi c) C. proc. pen.] este concretizată în instituţia substituirii arestării preventive cu o garanţie (oferită de o persoană credibilă sau de o agenţie) sau cu o promisiune, sub forma unui angajament scris din partea infractorului, de a se prezenta la datele fixate la ofiţerul de probaţiune şi de a respecta programul de reabilitare al serviciului de probaţiune.
e) Perspectivele de reintegrare in societate. Perspectivele de reintegrare în societate, ultimul capitol al referatului/raportului, decurg logic din informaţiile prezentate, se vor estima numai după analiza şi sinteza tuturor datelor cuprinse în referatul/raportul de evaluare şi vor fi prezentate pe scurt, motivat şi într-un mod obiectiv. Se va estima dacă acestea sunt reale (sau mari), medii sau reduse şi care ar fi acţiunile care ar putea fi întreprinse pentru controlul riscului şi de către cine s-ar putea realiza acest control.
în general, delincventul este considerat un inadaptat social, insă, printr-o abordare temeinică, ce se impune cu stringenţă mai ales în cazul aprecierii perspectivelor de reintegrare socială, este posibil a se constata dacă posedă sau nu suficiente resurse interioare pentru a reveni la o conduită dezirabilă. De altfel, multe persoane, după un traseu existenţial disocial sau antisocial, au revenit la o conduită prosocială tocmai fiindcă au avut suficiente astfel de resurse. în schimb, altele au devenit adevărate epave sociale, inserându-se în viaţa grupurilor delictogene, chiar dacă la început au pornit doar de la fapte minore.
În ţări precum România, Estonia, Republica Cehă, Ungaria sau Anglia, serviciile de probaţiune pot face propuneri instanţei de judecată cu privire la oportunitatea aplicării unei sancţiuni penale.
