Probaţiunea şi comunitatea
| Comentarii |
|
probaţiunea şi comunitatea, probaţiunea este rezultatul legitim al evoluţiei societăţii omeneşti în domeniul sancţionării celor care au săvârşit fapte ce intră sub incidenţa legii penale. Ea constituie un stadiu superior de punere în executare a unor sancţiuni aplicate, constituind o alternativă la sistemul vechi de izolare a făptuitorului de restul comunităţii, care asigură garanţii multiple de reintegrare mai facilă a condamnatului în societate ulterior executării pedepsei.
Probaţiunea realizează legătura dintre pedepsele neprivative de libertate cu pedepsele privative de libertate, aducând, aşa cum am arătat mai sus, contribuţii decisive la resocializarea infractorilor, promovând ideea că în democraţie legea este o valoare supremă.
Probaţiunea exprimă o formă de clemenţă a statului de drept pentru infractor, constituie „o a doua şansă" acordată celui care a săvârşit o infracţiune cu o periculozitate socială mai redusă, pornind de la aprecierea că respectarea legii şi adoptarea unui comportament conform cu legea vor fi posibile numai prin formarea atitudinilor şi comportamentelor adecvate cu privire la familie, religie, loc de muncă şi modul de petrecere a timpului liber. Din această perspectivă, probaţiunea ajută şi participă la înfăptuirea actului de justiţie, acordând „asistenţa socială pentru justiţie", înglobând activităţi menite să sporească eficienţa sistemului de justiţie penală, contribuind la individualizarea administrativă a executării sancţiunii penale.
Serviciile de probaţiune desfăşoară o activitate de cooperare şi colaborare cu alte servicii din cadrul sistemului de justiţie, cu servicii sociale şi cu societatea civilă, pentru
a-şi pune în aplicare atribuţiile în mod eficient, având sarcina importantă de a încuraja serviciile sociale spre a-şi asuma responsabilitatea în cadrul comunităţii. Conform Legii nr. 252/2013 şi Codului penal, serviciul de probaţiune are ca principală sarcină supravegherea condamnaţilor în cazul pedepselor neprivative de libertate, dar se regăsesc sarcini şi în domeniul custodial, mai cu seamă în ceea ce priveşte reintegrarea socială.
în doctrină penală, principiile supravegherii eficace poartă denumirea de principii "what works''-. Acestea sunt:
- principiul riscului - reprezintă adaptarea intensităţii intervenţiei cu nivelul riscului de recidivă. în prezent nu există un instrument validat de estimare a acestuia şi nici metode tipizate de intervenţie;
- principiul nevoii - prevede ca programul de intervenţie respectiv să acţioneze direct asupra factorilor favorizanţi privind reiterarea comportamentului infracţional;
- principiul implicării - presupune rolul persoanei condamnate în programul de intervenţie respectiv:
- principiul integrităţii programului - presupune aderarea completă a consilierului de probaţiune la programul planificat, derulat şi evaluat.
în ceea ce priveşte probaţiunea in cazul minorilor. în doctrină au fost identificaţi următorii factori de risc.
- familia şi prietenii - practicile parentale, relaţiile dintre părinţi, infracţionalitatea parentală şi fraternală, comunicarea părinte-minor, consumul de alcool şi droguri în familie, monitorizarea comportamentului minorului;
- şcoala şi educaţia - constatarea inconsistenţei disciplinei şcolare, relaţia cadru didactic-elev, existenţa unui „copil-problemă". existenţa unor performanţe şcolare reduse sau inexistente, sancţiunile şcolare şi aprecierea rostului educaţiei;
- vecinătatea - ataşamentul faţă de mediul în care trăiesc şi locuiesc minorii, lipsa reacţiei adulţilor faţă de manifestările antisociale;
- stilul de viaţă - factori legaţi de comportamentul grupului din care face parte minorul, prietenii, lipsa implicării minorului în activităţi licite;
- consumul de droguri - evaluarea pozitivă a consumului de droguri;
- delicventa - comportamente problematice cu trecut infracţional;
- sănătatea emoţională şi mintală - starea de sănătate şi starea emoţională conduc la ideea suicidului şi a delicvenţei. dar constituie factori de risc;
- gândirea şi comportamentul - rezistenţa scăzută la stres, frustrarea şi furia dezvoltate pe fondul stării de plictiseală, iritabilitatea, rezistenţa scăzută la presiunea grupului, implicarea în comportamente riscante, nevoia de senzaţii tari.
Indiferent dacă este vorba de categoria de condamnaţi adulţi sau minori, în cadrul serviciului de probaţiune importante sunt supravegherea, monitorizarea şi evaluarea permanentă a persoanei încredinţate ca urmare a sancţiunii aplicate, în scopul diminuării nevoilor criminogene sau a riscului de a comite noi infracţiuni, prin adoptarea unor măsuri corespunzătoare care pot fi modificate prin modificarea planului de su-praveghere.
Beneficiile pe termen lung şi mediu ale unei reintegrări reuşite constau în întărirea societăţii civile şi posibilitatea ca membrii acesteia să îşi accepte locul în societate, mai degrabă decât să devină o cheltuială suplimentară pentru aceasta. Misiunea serviciului de probaţiune declarată în toate documentele programatice constă în creşterea gradului de siguranţă publică, prin informarea şi consilierea victimelor infracţiunilor, şi urmăreşte ca principal scop să contribuie la siguranţa comunităţii, la promovarea alternativelor la detenţie, la prevenirea infracţionalităţii, la reducerea riscului de recidivă şi să ajute la reintegrarea în comunitate a persoanelor care au încălcat legea penală.
Probaţiunea reprezintă şi o alternativă la pedeapsa privativă de libertate, contribuind la descongestionarea penitenciarelor, care se confruntă cu o supraaglomerare a spaţiilor de cazare. Din perspectiva comunităţii pe care o deserveşte, probaţiunea are scopul declarat de a-l determina pe infractor să accepte responsabilitatea comportamentului său infracţional, de a-l ajuta să îşi rezolve problemele şi nevoile personale care au condus la comiterea faptei, să îl sprijine să devină o persoană care respectă legea.
Instanţa de judecată este cea care stabileşte măsurile de supraveghere, numărul şi conţinutul acestora, care apoi vor fi monitorizate în practică de către consilierii de probaţiune. Termenii în care se realizează supravegherea trebuie să fie fermi şi consistenţi, urmărind ca, odată cu executarea pedepsei, să conducă la creşterea consideraţiei pe care infractorul o are faţă de sine însuşi şi faţă de ceilalţi membri ai comunităţii.
Dacă este să apreciem rolul serviciilor de probaţiune în contextul serviciilor comunitare, trebuie să remarcăm activitatea importantă pe care o desfăşoară în a comunica cu autorităţile locale pentru a identifica locurile în care condamnaţii pot desfăşura o muncă neremunerată în folosul comunităţii, dar şi în condiţii de securitate şi siguranţă.
Continuarea colaborării cu partenerii tradiţionali (organizaţii neguvemamentale), cu diverse organizaţii guvernamentale şi asociaţii internaţionale oferă României posibilitatea dezvoltării sistemului de probaţiune, în acord cu principiile şi valorile cuprinse în recomandările Consiliului Europei.
Legiuitorul a apreciat să reglementeze într-un capitol distinct din Legea nr. 252/2013 colaborarea cu instituţiile din comunitate. Astfel, la art. 115 din lege se arată că, în derularea activităţii de probaţiune, consilierii de probaţiune colaborează cu instituţiile din comunitate, in vederea colaborării eficiente cu instituţii din comunitate şi cu alte autorităţi sau instituţii publice, Direcţia Naţională de Probaţiune încheie protocoale de colaborare la nivel naţional. în vederea abilitării instituţiilor din comunitate conform Legii nr. 253/2013, la solicitarea judecătorului delegat cu executarea, Direcţia întocmeşte un raport prin consultarea serviciului sau a serviciilor de probaţiune din raza teritorială pentru care instituţia solicită abilitarea. Raportul conţine concluzii referitoare la compatibilitatea activităţii ori serviciului pentru care este solicitată abilitarea cu standardele minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate şi alte informaţii considerate relevante sau solicitate de către judecătorul delegat cu executarea. Judecătorul delegat cu executarea se pronunţă asupra abilitării în camera de consiliu, cu citarea persoanei care solicită abilitarea şi a Direcţiei. Direcţia oferă informaţii suplimentare sau solicită judecătorului obligarea instituţiei din comunitate de a comunica astfel de informaţii, dacă este cazul. Instituţia din comunitate abilitată prin încheierea judecătorului delegat se înscrie în baza de date constituită în acest sens la nivel naţional. Direcţia, din oficiu sau la sesizarea serviciilor de probaţiune.
poate solicita judecătorului delegat cu executarea din cadrul tribunalului care a acordat abilitarea retragerea abilitării instituţiei din comunitate în condiţiile şi pentru motivele stabilite în regulamentul de aplicare al Legii nr. 252/2013.
Legiuitorul a stabilit şi modul în care instituţia din comunitate se poate implica în activitatea de înfăptuire a actului de justiţie. Potrivit art. 116 din Legea nr. 252/2013. instituţia din comunitate poate fi implicată în procesul de executare a pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate. în cazurile prevăzute de lege. prin decizie a consilierului de probaţiune. Activităţile în care poate fi implicată instituţia din comunitate sunt:
a) urmarea unui curs de pregătire şcolară ori calificare profesională:
b) urmarea unui program de reintegrare socială;
c) prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii;
d) supunerea la unele măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) urmarea unor cursuri de formare civică;
f) alte activităţi concrete stabilite în conţinutul măsurilor educative neprivative de libertate.
Instituţia din comunitate are obligaţia de a asigura derularea activităţii pentru care este responsabilă pe perioada menţionată de consilierul de probaţiune în conţinutul deciziei.
Pe parcursul derulării activităţii pentru care este responsabilă, instituţia din comunitate are obligaţia de a pune la dispoziţia consilierului de probaţiune orice informaţie solicitată de către acesta, considerată relevantă pentru caz. La solicitarea instituţiilor din comunitate, consilierul de probaţiune pune la dispoziţia acestora informaţiile necesare, în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute mai sus. Consilierul de probaţiune are dreptul de a exercita controlul asupra modului în care instituţia duce la îndeplinire atribuţiile pe care le are în derularea activităţii prevăzute mai sus şi asupra respectării standardelor minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate. în situaţia în care constată că instituţia nu îşi îndeplineşte atribuţiile sau nu le îndeplineşte în mod corespunzător şi aspectele constatate afectează procesul de supraveghere, consilierul de probaţiune, cu avizul şefului ierarhic superior, sesizează judecătorul delegat cu executarea (art. 117 din Legea nr. 252/2013).
