Partajul bunurilor comune (voluntar sau judiciar) în Noul Cod Civil
| Comentarii |
|
partajul bunurilor comune în Noul Cod Civil, 1. Cadru legal 2. Domeniul de aplicare a partajului 3. Reguli privitoare la modul de împărţire; efectele partajului 4. Desfiinţarea partajului
1. Cadru legal
Operaţiunea juridică a partajului şi efectele acestuia este reglementată în Secţiunea a 5-a din Capitolul IV al celui de-al II-lea Titlu - „Proprietatea privată" - al Cărţii a II-a a noului Cod civil. Din moment ce partajul este subsumat normelor noului cod civil privitoare la proprietatea comună în general, aceasta înseamnă că, spre deosebire de situaţia existentă sub regimul juridic al fostului Cod civil, sub rezerva precizărilor pe care le vom face imediat, în prezent aplicabilitatea partajului este mai largă, depăşind domeniul oarecum strict reţinut anterior al proprietăţii comune pe cote-părţi obişnuite. Dincolo însă de acest aspect, actuala reglementare a partajului în legea fundamentală civilă este, sub aspectele de fond, completă şi coerentă; ea priveşte domeniul de aplicare, imprescriptibilitatea acţiunii de partaj, posibilitatea suspendării partajului, regulile privitoare la modalităţile de împărţire, efectele şi desfiinţarea partajului
şi altele.
Articolul 669 instituie regula fundamentală în materie potrivit cu care încetarea coproprietăţii, oricare ar fi forma acesteia, prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul când partajul a fost suspendat prin lege, prin act juridic ori prin hotărâre judecătorească; textul citat consacră astfel imprescriptibilitatea partajului: acesta poate fi cerut oricând, indiferent de durata coproprietăţii asupra bunului sau bunurilor supuse partajării. De la această regulă se poate însă deroga, derogările fiind date de situaţia suspendării partajului prin lege, prin voinţa părţilor ori ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus o asemenea suspendare.
Partajul poate fi cerut de oricare dintre coproprietari sau de creditorii acestora şi are ca obiect bunul ori bunurile asupra cărora poartă coproprietatea, precum şi fructele naturale, civile sau industriale produse de acestea, afară de situaţia în care, până la partajul definitiv, coproprietarii au realizat între ei un partaj de folosinţă în condiţiile art. 639 NCC.
Potrivit art. 670 NCC, partajul poate fi făcut prin bună învoială la notariat sau prin hotărâre judecătorească, în condiţiile legii. Aşadar, partajul poate fi voluntar, cât şi judiciar. Partajul voluntar este cu siguranță opțiunea ideală pentru părți din punctul de vedere al timpului de realizare și al costurilor, însă necesită acordul tuturor copărtaşilor, materializat în convenţia de partaj, ce trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate a unui act juridic. Dacă unul dintre coproprietari este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă, partajul voluntar va putea fi făcut numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi cu autorizarea, dacă este cazul, a ocrotitorului legal (art. 674 NCC). Cât priveşte partajul judiciar, acesta urmează a fi făcut potrivit regulilor în materie prevăzute de Codul de procedură civilă.
Sub aspectul aplicării în timp a normelor noului Cod civil privitoare la partaj, potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, acestea se aplică numai convenţiilor de partaj încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar privitor la partajul judiciar, aceleaşi reguli se vor aplica numai atunci când cererea de chemare în judecată ce are ca obiect un partaj a fost introdusă după intrarea în vigoare a noului Cod civil.
2. Domeniul de aplicare a partajului.
Atât „plasarea” dispoziţiilor noului Cod civil privitoare la partaj în capitolul consacrat proprietăţii comune, cât şi formularea generală cuprinsă în art. 669 NCC, care dispune că încetarea coproprietăţii, fără nicio distincţie, se poate face oricând, ar putea conduce la concluzia că partajul şi-ar găsi aplicarea, nediferenţiat, în privinţa oricărei forme de coproprietate. Probabil conştientizând această „primejdie", legiuitorul a considerat că se impune a face unele precizări privitoare la domeniul de aplicare a partajului, precizări cuprinse în art. 671 NCC, cu o denumire marginală perfect” inadecvată conţinutului textului,
respectiv „împărţeala părţilor comune ale clădirilor". Într-adevăr, în primul său alineat, art. 671 dispune că partajul este inadmisibil în privinţa coproprietăţii forţate (secţiunea a 3-a), precum şi în privinţa proprietăţii comune în devălmăşie (secţiunea a 4-a din capitolul ce reglementează proprietatea comună). Referirea făcută la imposibilitatea încetării coproprietăţii forţate prin partaj apare ca inutilă, atâta vreme cât, aşa cum am arătat mai sus, bunurile ce formează obiectul acesteia sunt destinate, de regulă, prin natura lor, unei folosinţe comune. Or, câtă vreme ele îşi menţin o asemenea destinaţie, este evident că nu se poate pune problema partajării lor. Nici referirea la inadmisibilitatea partajului în privinţa proprietăţii comune în devălmăşie nu este exactă, deoarece art. 358 NCC prevede, în mod expres, că în timpul comunităţii, deci în timpul existenţei proprietăţii comune în devălmăşie, bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori, în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească.
Că partajul poate fi interzis prin lege în alte cazuri în care aceasta ar înscrie o asemenea interdicţie [art. 671 alin. (1) partea finală], aceasta este o altă problemă ce ţine de ... viitorul rămas „deschis” în materie.
Apoi, art. 671 alin. (2) NCC dispune că partajul poate fi cerut în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părţi încetează a mai fi destinate folosinţei comune. Numai că, aşa după cum am arătat mai sus, art. 658 NCC reglementează modul în care se poate ajunge la încetarea destinaţiei comune a părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, arătând că, dacă s-a decis astfel în condiţiile prevăzute de text, privitor la aceste bunuri urmează a se aplica dispoziţiile privitoare la coproprietatea obişnuită şi temporară, ceea ce înseamnă, într-o asemenea situaţie, că partajul va deveni pe deplin posibil. Concluzia? Cum s-a spus, textul art. 671 alin. (2) este ... perfect inutil.
În sfârşit, potrivit art. 671 alin. (3), în cazul proprietăţii periodice şi în celelalte cazuri de coproprietate forţată, partajul este posibil numai prin bună învoială, în aceste materii fiind exclus partajul judiciar. De această dată, textul în discuţie este clar şi precis, determinând domeniul de aplicare a regulii pe care o conţine, anume partajarea numai prin convenţia părţilor a proprietăţii periodice şi a bunurilor aflate în coproprietate forţată, atunci când o asemenea partajare apare ca posibilă.
Partajul poate fi suspendat prin lege, prin convenţia părţilor ori pe cale judecătorească. Potrivit art. 672 NCC, convenţiile privitoare la suspendarea partajului încheiate între coproprietari nu pot avea o durată mai mare de 5 ani; în cazul imobilelor, textul impune încheierea lor în formă autentică şi respectarea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, adică notarea lor în cartea funciară, devenind astfel opozabile terţilor. De asemenea, instanţa sesizată cu o acţiune de partaj poate dispune suspendarea pronunţării partajului pentru cel mult un an, „pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi coproprietari”, iar dacă pericolul producerii unor astfel de prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului acordat de instanţă, aceasta, la cererea părţii interesate, va putea reveni asupra măsurii suspendării, continuând judecata pricinii.
3. Reguli privitoare la modul de împărţire; efectele partajului
Articolul 676 NCC stabileşte regulile aplicabile operaţiunii juridice de împărţire a bunurilor prin partaj. Textul dispune că partajarea bunurilor aflate în coproprietate se va face,
în primul rând, în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar; dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele două moduri:
a) bunul va putea fi atribuit în întregul său, în schimbul unei sume de bani, numită sultă, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
b) bunul va putea fi vândut în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere între aceştia, la licitaţie publică, în condiţiile legii, vânzare urmată de distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte din drept ce aparţine fiecăruia dintre ei.
Cât priveşte efectele partajului, dispoziţiile noului Cod civil se îndepărtează de la soluţia anterioară potrivit cu care partajul se considera a avea efect declarativ de drepturi, instituind regula efectului translativ de proprietate al partajului. Sub regimul juridic al fostului Cod civil în materie, efectul declarativ de drepturi al partajului era consacrat de art. 786, primul text din secţiunea ce reglementa, printre altele, efectele împărţirii, care dispunea că fiecare coerede este prezumat că a moştenit singur şi imediat toate bunurile care compun „partea sa" sau care le-a primit în urma licitaţiei, dacă astfel se finaliza partajul, şi că nu a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri.
Dimpotrivă, art. 680 alin. (1) NCC dispune că fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite ca urmare a partajului numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dacă acesta s-a făcut în mod voluntar, dar nu mai devreme de data încheierii actului, sau, dacă partajul s-a realizat pe cale judiciară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză.
Totuşi, potrivit art. 680 alin. (2) NCC, în cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se vor produce numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară. În acelaşi timp, legea fundamentală civilă prevede că actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile şi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului. Sintagma „în condiţiile legii" are a fi raportată la dispoziţiile art. 640-641 NCC analizate mai sus, care reglementează condiţiile în care pot fi efectuate actele juridice de conservare, de administrare şi de dispoziţie privitoare la bunul comun.
4. Desfiinţarea partajului.
Articolul 684 NCC reglementează „desfiinţarea” partajului voluntar. Reamintim că acest partaj este un act juridic, mai precis un contract, astfel că, şi sub regimul fostului Cod civil, în practica judiciară s-a decis că, pentru a fi valabil, un asemenea contract trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate a unui act juridic. Aceeaşi este şi soluţia noului Cod civil în materie, astfel că, potrivit art. 684 alin. (1), partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi contractele, respectiv pentru cauze de nulitate absolută ori de nulitate relativă.
Prin raportare la dispoziţiile art. 680 NCC, atunci când partajul voluntar are ca obiect un bun ori bunuri imobile, el trebuie încheiat în formă autentică; nerespectarea acestei forme va fi sancţionată cu nulitatea absolută a convenţiei de partaj, cu consecinţa desfiinţării ei. Dimpotrivă, dacă partajul se referă la bunuri mobile, partajul voluntar poate fi consensual, ceea ce înseamnă că el va putea fi dovedit cu orice mijloc de probă.
De asemenea, art. 684 alin. (2) impune participarea tuturor coproprietarilor la partajul voluntar; textul dispune că partajul făcut numai cu participarea unora dintre aceştia va fi lovit de nulitate absolută.
în schimb, legiuitorul admite şi posibilitatea încheierii unui act de partaj voluntar parţial. Într-adevăr, potrivit art. 684 alin. (3), partajul este valabil chiar şi atunci când nu cuprinde toate bunurile comune; pentru bunurile omise se poate face oricând un partaj suplimentar.
În situaţia în care actul de partaj voluntar este lovit de nulitate relativă, coproprietarul care, deşi cunoaşte cauza de nulitate relativă, înstrăinează în tot ori în parte bunurile ce i-au fost atribuite prin partaj nu poate invoca nulitatea relativă a acestuia (art. 685 NCC). Altfel spus, o asemenea înstrăinare în condiţiile arătate capătă semnificaţia unei confirmări tacite a nulităţii relative ce afecta actul de partaj prin bună învoială.
În sfârşit, art. 686 NCC precizează că dispoziţiile cuprinse în secţiunea consacrată partajului din capitolul privitor la proprietatea comună sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent de izvorul acesteia, precum şi bunurilor aflate în proprietate devălmaşă. Suntem tentaţi să punem la îndoială utilitatea acestui text, având în vedere că art. 669 NCC prevede, fără nicio distincţie, că încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi cerută oricând. Poate că totuşi, uneori, quod abundat non nocet.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Partajul bunurilor comune (voluntar sau judiciar) în Noul Cod Civil
